Tema: Revelația specială a Cuvântului lui Dumnezeu
Text biblic: 1 Corinteni 2:1–16
Verset cheie: 1 Ioan 5:13
Ideea centrală: Revelația specială a Cuvântului lui Dumnezeu are ca sursă inspirația Duhului Sfânt, este centrată în lucrarea și Persoana lui Hristos și poate avea efecte în viața omului doar când Duhul Sfânt este la lucru în el.
Scopul lecției: Să înțelegem sursa, esența și efectele revelației speciale a Cuvântului lui Dumnezeu.
Introducere
Faptul că Dumnezeu este infinit, iar omul este finit înseamnă că omul, prin abilitățile și eforturi proprii, nu Îl poate cunoaște pe Dumnezeu. Lucrul acesta este posibil doar atunci când Dumnezeu alege să Se facă de cunoscut omului, iar faptul acesta se numește „revelație”.
Există două tipuri fundamentale de revelație a lui Dumnezeu despre Sine Însuși: revelația generală și revelația specială. Revelația generală are această însușire „generală” în două privințe: prin caracterul ei universal (fiind disponibilă tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate locurile) și prin conținutul său (fiind mai puțin specifică și detaliată decât revelația specială).
Ca parte a revelației generale, Dumnezeu Se face de cunoscut oamenilor în trei moduri: prin natură, prin istorie și prin însăși ființa umană. Prin natură, Dumnezeu vorbește despre Sine în același mod în care o operă de artă vorbește despre artistul care a realizat-o: pictorul se „revelează” publicului prin intermediul picturii sale, compozitorul se „revelează” ascultătorilor prin simfonia pe care a compus-o. Psalmistul afirmă: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu” (Psalm 19:1), iar apostolul Pavel detaliază: În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea lui veșnică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El (Romani 1:20).
În al doilea rând, prin istorie, Dumnezeu vorbește despre Sine așa cum un managerul (coordonatorul) unui proiect „vorbește” altora despre sine prin modul în care coordonează și implementează acel proiect. În mod asemănător, Dumnezeu comunică oamenilor despre Sine prin modul în care coordonează istoria universului și a rasei umane. Supraviețuirea miraculoasă și realizările remarcabile ale poporului evreu, ca popor ales al lui Dumnezeu, sunt un bun exemplu în acest sens.
Nu în ultimul rând, Dumnezeu se face de cunoscut, la modul general, prin felul în care a întocmit ființa umană. „Conștiința” umană funcționează, în acest sens, ca un „glas al lui Dumnezeu în om”, așa încât toți oamenii, de pretutindeni și din toate timpurile, au o doză de moralitate, fiind conștienți de anumite distincții între bine și rău, chiar dacă aceste distincții sunt imperfecte, datorită păcatului care a atins rasa umană (Romani 1:19).
Trebuie însă subliniat faptul că, deși revelația generală este extrem de valoroasă, ea nu este suficientă pentru mântuirea oamenilor, adică pentru a reface relația dintre om și Dumnezeu, relație stricată de păcat. Pentru refacerea acestei relații a fost necesar ca Dumnezeu să se folosească de revelația specială. Revelația specială este deosebit de importantă pentru că, pe lângă limitarea naturală a omului impusă de condiția sa finită, există și limitarea sa morală, datorată păcatului.
În ceea ce privește conținutul său, revelația specială conține două mijloace sau modalități prin care Dumnezeu se face de cunoscut omului: prin Cuvântul scris (Sfânta Scriptură) și prin Cuvântul întrupat (Isus Hristos, Mântuitorul omenirii).
Explicații
Textul studiului de astăzi (1 Corinteni. 2:1–16) aduce în atenția noastră revelația specială a lui Dumnezeu, iar versetul de memorat (1 Ioan 5:13) subliniază legătura esențială dintre Cuvântul scris și Cuvântul întrupat: V-am scris aceste lucruri [Cuvântul scris] ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu [Cuvântul întrupat], aveți viață veșnică.
În cele ce urmează vom reflecta asupra a trei adevăruri importante pe care textul din 1 Corinteni 2 le subliniază cu privire la revelația specială a lui Dumnezeu, cu focalizare pe Cuvântul scris și mărturisit.
1. Sursa revelației: Revelația specială este opera Duhului Sfânt
Adresându-se credincioșilor din Corint apostolul Pavel ține să sublinieze că predicarea sa (la fel ca întreaga Scriptură) nu s-a bazat pe abilitățile omenești, cât pe inspirația și puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu (vs. 1, 4). Nu mesajul însuși și nici mesagerul (Pavel) nu aveau nimic atractiv din punct de vedere uman: Eu însumi când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos și plin de cutremur (v. 3). Pavel afirmă că, în predicarea sa, el nu se baza pe metodele înțelepciunii omenești, pentru a „îndupleca” ascultătorii, ci a ales să se bazeze pe puterea de convingere a Duhului Sfânt (v. 4). Motivul principal pentru această alegere este apoi menționat explicit în versetul 5: „pentru ca credința voastră să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu”.
Un al doilea motiv pentru care apostolul Pavel a ales să-și fundamenteze predicarea nu pe înțelepciune omenească, ci pe lucrarea Duhului Sfânt este dat de caracterul trecător al înțelepciunii pe care o promovează „fruntașii veacului acestuia, care vor fi nimiciți” (v. 6), în contrast cu caracterul etern și neschimbabil al mesajului insuflat de Duhul Sfânt: Noi propovăduim înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci (v. 7).
Pentru a sublinia caracterul failibil și imperfect al înțelepciunii omenești, apostolul dă ca exemplu eroarea fatală de judecată pe care au făcut-o „fruntașii veacului acestuia”, atunci când au decis să-L răstignească pe Domnul slavei (v. 8).
Explicația simplă pentru limitările înțelepciunii omenești, în comparație cu inspirația divină, este oferită în versetul 9, care (printr-o referire la texte precum Isaia 64:4) subliniază faptul că planul de mântuire al lui Dumnezeu este pur și simplu inaccesibil minții umane în afara revelației divine.
Lecturând cele scrise de apostolul Pavel în legătură cu prioritatea revelației speciale în raport cu înțelepciunea omenească, este important să nu tragem concluzii pripite. Din tot ce cunoaștem cu privire la persoana și lucrarea lui Pavel, bazați pe multe alte texte biblice, este clar că el nu a intenționat să desconsidere și să defăimeze cunoștințele umane dobândite în afara revelației biblice. El însuși s-a folosit în predicarea și scrierile sale de educația aleasă de care a avut parte (un bun exemplu fiind predicarea sa în Atena, menționată în Faptele ap. 17). Mai mult, chiar și în 1 Corinteni el vorbește despre eforturile sale de a-și adapta mesajul la audiența diversificată din dorința de a „câștiga” pentru Hristos cât mai mulți dintre ascultători (1 Corinteni 9:19–23). Ceea ce el exprimă însă aici, în 1 Corinteni 2, este faptul că fundamentul principal al predicării (și scrierilor) sale îl reprezintă inspirația divină, și nu înțelepciunea umană.
2. Esența revelației: Revelația specială este hristocentrică
Un alt aspect deosebit de important în textul de astăzi are de a face cu conținutul revelației speciale a Cuvântului lui Dumnezeu, respectiv faptul că esența acestei revelații o reprezintă Persoana și lucrarea Domnului Isus Hristos. Altfel spus, centrul Cuvântului Scris este Cuvântul Întrupat!
Astfel, în versetul 2, unde Pavel vorbește despre conținutul mesajului său, el scrie: Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos [Persoana Sa] și pe El răstignit [lucrarea Sa]. Cu câteva fraze mai înainte, apostolul scrisese despre propovăduirea lui Hristos cel răstignit ca fiind o pricină de poticnire pentru iudei, o nebunie pentru neamuri, dar expresia supremă a puterii și înțelepciunii lui Dumnezeu pentru aleșii Domnului (1:23–24).
Această „nebunie” a lui Dumnezeu, scria el, este mai înțeleaptă decât oamenii și această „slăbiciune” a lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii (1:25). Da, fusese o vreme în care Pavel însuși respinsese Persoana și lucrarea lui Hristos, pe baza înțelepciunii sale omenești, dar pe drumul Damascului s-a întâlnit cu Hristosul înviat și a descoperit că „slăbiciunea” lui Dumnezeu, demonstrată în mod suprem în crucea lui Hristos, este atât de puternică încât ea reprezintă „țepușul” împotriva căruia el, Pavel, cu toată înțelepciunea lui, nu are nici o șansă (Faptele ap. 9:5; 26:14). De atunci înainte, titlul preferat al lui Pavel pentru sine însuși avea să devină acela de „rob al lui Isus Hristos”, iar jertfa lui Hristos avea să devină esența mesajului său (Galateni 6:14; Filipeni 3:8).
Scrierile apostolului Pavel fără îndoială nu fac excepție în rândul scrierilor Noului Testament atunci când afirmă că esența revelației biblice o reprezintă Persoana și lucrarea lui Isus Hristos. Autorul Epistolei către Evrei, de pildă, susține explicit același lucru încă de la începutul scrierii sale: După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul (Evrei 11:1).
3. Efectele revelației: Revelația specială aduce rod în oamenii duhovnicești
Chiar dacă revelația specială a Cuvântului lui Dumnezeu este de inspirație divină și fără limitările specifice înțelepciunii omenești, ea nu are, în mod automat, același efect în toți oamenii. Versetele 14–16 introduc o distincție importantă între „omul firesc” și „omul duhovnicesc”. Despre omul firesc (sau „natural”) ni se spune că el „nu primește lucrurile lui Dumnezeu” (v. 14), ceea ce înseamnă că asupra sa Cuvântul lui Dumnezeu nu are efect, iar aceasta nu pentru că el este mai rău sau mai păcătos decât cel duhovnicesc, ci pentru că adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu prind viață în om doar atunci când Duhul lui Dumnezeu lucrează în inima omului. Dacă omul firesc nu primește realitățile duhovnicești, nu este nici măcar pentru că el nu vrea să le primească, ci pentru că el „nu le poate înțelege”, întrucât aceste realități „trebuie judecate duhovnicește”. Doar atunci când Duhul lui Dumnezeu intervine în viața omului, acesta „poate să judece totul” (v. 15a).
Această capacitate a „omului duhovnicesc” de a judeca totul nu are de-a face cu o înzestrare naturală superioară a celor credincioși, ci cu faptul că Duhul Sfânt le ridică vălul de pe ochi pentru ca ei să poată primi și aplica în mod adecvat Cuvântul lui Dumnezeu, aducând astfel rod spre slava Domnului.
Din același motiv al prezenței sau absenței Duhului lui Dumnezeu în viața omului, se arată că omul duhovnicesc „nu poate fi judecat de nimeni” (v. 15b), ceea ce înseamnă că valorile și comportamentele sale nu pot fi înțelese de către cineva care nu are Duhul lui Dumnezeu în el. Este ca și când unei persoane fără ureche muzicală i s-ar cere să evalueze calitatea unei simfonii. Această imposibilitate este subliniată încă o dată în versetul 16 (cu trimitere la Isaia 40:13). La întrebarea „cine a cunoscut gândul Domnului”, răspunsul oferit de Pavel este: cei care „avem gândul lui Hristos”, adică cei care, prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, am ajuns să Îl cunoaștem în mod personal pe Hristos și să privim lucrurile din perspectiva Lui.
Aplicații
- O chemare la mulțumire. Să fim mulțumitori lui Dumnezeu pentru că a ales să ni se facă de cunoscut! Fără alegerea Sa de a ni se revela, noi nu am fi putut să Îl cunoaștem niciodată. Să Îi fim recunoscători pentru revelația Sa generală (în natură, în istorie și în ființa umană) și cu atât mai mult pentru revelația specială în Cuvântul scris și în Cuvântul întrupat.
- O chemare la îmbinarea evanghelizării cu rugăciunea. Înțelegând că Duhul Sfânt, care a inspirat scrierea Sfintei Scripturi, este singurul care poate face ca acest Cuvânt să încolțească în inimile celor cărora le împărtășim Evanghelia, suntem îndemnați să nu ne rezumăm doar la a ne îmbunătăți tehnicile și strategiile de evanghelizare, ci să stăruim în rugăciune pentru intervenția lui Dumnezeu în inimile celor pe care vrem să-i chemăm la Hristos.
- O chemare la o trăire și mărturisire hristocentrică. Conduita noastră creștină nu trebuie să fie motivată de alți factori (obiceiurile noastre creștine, imaginea noastră, părerile altora etc.), ci de dragostea și pasiunea noastră pentru Hristos ca răspuns la harul Său mântuitor. La fel și mărturisirea noastră, indiferent că este de la amvon, în grupuri restrânse sau în conversații private, să nu se rezume la afirmații generale despre moralitate, valori personale sau aspecte culturale, ci să aibă în centrul ei Persoana și lucrarea răscumpărătoare a Mântuitorului nostru.
- O chemare la autoevaluare. Ca unii care considerăm că suntem născuți din nou prin Duhul lui Dumnezeu, e important să ne întrebăm în mod serios cât de rodnic este Cuvântul lui Dumnezeu în viețile noastre și ce ar trebui să facem ca El să aibă un impact mai mare în trăirea și slujirea noastră.
Întrebări pentru discuții
- Care au fost câteva împrejurări specifice în care ai avut ocazia să Îi fii mulțumitor lui Dumnezeu pentru revelația Sa generală? Cât de mult ai valorificat acele ocazii și ce puteai face mai bine?
- Din moment ce revelația generală nu este suficientă pentru mântuirea oamenilor, ce ai putea face mai mult pentru ca oamenii să aibă acces la revelația specială (Cuvântul scris și Cuvântul întrupat)?
- Cât de important este să îți dezvolți strategiile și abilitățile pentru evanghelizare și ce decizii specifice ai putea lua pentru a mijloci mai cu consecvență în rugăciune pentru mântuirea altora?
- Ce ar trebui să faci pentru a fi mai hristocentric în trăirea și mărturisirea ta?
autor: Alexandru Neagoe, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Betel” Timişoara