Tema: Importanța Cuvântului lui Dumnezeu
Text biblic: Iosua 1:7–9
Verset cheie: Iosua 1:8
Ideea centrală: Dumnezeu Se descoperă pe Sine în cel mai special mod prin Scriptură, ceea ce face ca acest fel de revelație să capete o importanță capitală pentru cunoașterea Sa, pentru relaționarea cu El, pentru trăirea în voia Lui și pentru exprimarea identității copiilor/poporului Lui.
Scopul lecției:
Să ne ajute să înțelegem importanța doctrinară, teologică și practică a Cuvântului lui Dumnezeu
în viața Bisericii.
Introducere
De-a lungul istoriei creștinismului, dar și în contextul provocărilor religioase, filozofice sau de altă natură cu care a interacționat creștinismul în diferite generații, importanța Cuvântului lui Dumnezeu a fost argumentată sau contestată în diverse moduri. Încercările umane de a afirma importanța Cuvântului lui Dumnezeu au cuprins tot spectrul argumentelor: pledoariile biblice ale lui Irineu și Tertulian, argumentarea filozofică a lui Clement, exegetarea teologică a conciliilor ecumenice, implicarea politică a lui Constantin, impunerea religioasă a catolicismului, întoarcerea la origini a reformatorilor, reformularea relevanței teologilor liberali, fundamentalismul unor evanghelici etc.
Pentru a descoperi și argumenta importanța Cuvântului lui Dumnezeu pornim de la afirmațiile lui D. W. Bebbington despre domeniile esențiale din dogmatica, teologia și practicile evanghelice:
- Biblicismul, cu referire directă la autoritatea și fundamentul revelației Scripturii.
- Crucicentrismul, având în atenție lucrarea lui Hristos ca fiind centrală în procesul de răscumpărare a umanității.
- Conversionismul, ca modalitate de transformare a vieții și de integrare în Biserică.
- Activismul, în ceea ce privește slujirea în care trebuie să fie implicat fiecare creștin ca participare la misiunea Bisericii și îndeplinirea Marii Trimiteri.
Mai pe larg aceleași domenii de evaluare dogmatică, teologică și practică pot fi puse la dispoziția creștinilor evanghelici contemporani și sub o altă formă:
- Formarea unui sistem de credințe și valori bazat pe interpretarea Scripturii și pe discernerea adevărului revelat de Scriptură – în acest mod se vede dacă Scriptura este sau nu autoritatea ultimă a vieții spirituale a cuiva și dacă orice revelație sau noutate în domeniul revelației este tratată prin prisma Scripturii.
- Dezvoltarea unei vieți spirituale personale și a unei relații cu Dumnezeu bazate pe fundamentul transformării interioare adusă de Scriptură și de Duhul Sfânt. O viață transformată nu este rezultatul unei cunoașteri ezoterice, nici a unei activări mentaliste, ci rezultatul lucrării răscumpărătoare a lui Hristos și a intervenției directe și nemijlocite a adevărului Scripturii și a Duhului Sfânt. Doar așa se poate ajunge la convertire, eliberare și părtășie cu Dumnezeu.
- Dezvoltarea unui spirit apologetic de evanghelizare și ucenicizare ca urmare a înțelegerii identității și a mandatului pe care îl au ucenicii lui Hristos – viața creștină include modul în care cineva duce sau nu mai departe, cu convingere, mesajul despre Hristos, indiferent de obstacolele pe care le întâlnește.
- Creșterea spirituală prin practicarea disciplinelor după modelul de viață al lui Hristos și al ucenicilor lui Hristos – în mod natural orice ființă vie crește, indiferent că este vorba de viața biologică sau viață spirituală. Creșterea este o dovadă a vieții noi pe care creștinii o au în Hristos. După modelul vieții ucenicilor lui Hristos, creșterea înseamnă asemănare cu Hristos în modul de raportare față de Dumnezeu, față de ucenici sau față de cei care au nevoie să fie provocați cu mesajul Evangheliei.
- Compasiunea și slujirea față de cei care au nevoie de un mod practic prin care să descopere dragostea lui Dumnezeu în mijlocul lumii – după principiul că orice este viu crește, se poate spune și că orice este creștin rodește potrivit cu natura spirituală pe care o poartă în sine, prin Duhul Sfânt. În același mod în care „Tatăl este nevăzutul Fiului, iar Fiul este văzutul Tatălui,” după cum spunea Irineu, creștinii sunt partea văzută a trupului lui Hristos, care este nevăzut.
- Participarea activă în viața comunității creștine (biserica locală) prin implicare în practici, activități și închinare alături de ceilalți creștini. Un creștin poate să își evalueze singur creștinismul și în funcție de modul în care se raportează la comunitatea creștină din care face parte, o comunitate dominată de un spirit de interdependență și de slujire reciprocă.
- Depășirea provocărilor care țin de experiențele negative și de manifestări ale răului în lume prin mijloacele pe care Scriptura le pune la dispoziție: rugăciune, credință, promisiunile Scripturii, părtășia cu ceilalți credincioși, puterea Duhului Sfânt.
- Integrarea identității creștine în toate aspectelor de viață în care creștinul este implicat – viața spirituală a creștinului nu este doar o chestiune ezoterică privaționistă sau de domeniul filozofiei și abstractului, ca în alte religii. Viața creștinului evanghelic poate fi evaluată și prin prisma manifestării identității sale creștine în toate aspectele practice ale vieții: filozofie, cultură, politică și altele.
Ca o rezumare a ideilor de mai sus, aducem în atenție afirmația lui Leslie Newbigin care spunea că: „Biserica nu poate accepta ca rol al ei doar simpla câștigare a indivizilor pentru o formă de ucenicizare creștină care se preocupă doar de aspectele private și domestice ale vieții. Pentru a fi credincioși mesajului privitor la Împărăția lui Dumnezeu și a domniei Lui peste toate lucrurile și peste toți oamenii, Biserica trebuie să pretindă piedestalul mai înalt al adevărului public.”
În fiecare dintre domeniile prezentate până acum se vede necesitatea și importanța Cuvântului lui Dumnezeu pentru că acesta oferă cadrul fundamental pentru călăuzire spirituală, pentru standardul moral, pentru dezvoltare spirituală, pentru încurajare și speranță, pentru viață comunitară, pentru înțelegerea planului lui Dumnezeu în istorie și în viața personală, pentru formarea unei filozofii de viață și pentru a avea o perspectivă corectă asupra prezentului și viitorului întregii creații.
Observații contextuale
1. Contextul biblic și exegetic
Ieșirea din Egipt și călătoria prin pustie scot la iveală necesitatea constituirii identității naționale a poporului Israel, atât din perspectiva raportării la Dumnezeu, cât și din perspectiva interacțiunii cu alte popoare. Acest lucru presupune formarea unei „constituții” a poporului lui Dumnezeu în noul cadru în care își vor continua existența și în care își vor manifesta identitatea. Legea fusese deja dată, avuseseră loc și câteva controverse „revizioniste” de contestare a autorității lui Moise și de contestare a voii și planului lui Dumnezeu, iar acum Iosua trebuie să continue formarea identitară a poporului. În acest punct de cotitură, Dumnezeu intervine și reiterează importanța Legii (a Cuvântului revelat) pentru Iosua și pentru popor. Prezența lui Dumnezeu și a Cărții Legii sunt într-o relație direct proporțională – acolo unde este prezența lui Dumnezeu este și Cuvântul, respectiv acolo unde este Cuvântul este asigurată și prezența Domnului. (v. 7–9)
Câteva elemente importante din text sunt:
- întărirea autorității lui Iosua, ca urmaș al lui Moise;
- promisiunea lui Dumnezeu că Se va revela ca și lui Moise;
- reliefarea centralității Legii în viața poporului;
- detalierea domeniilor în care Legea să acționeze: gură, minte, fapte;
- promisiunea beneficiilor Legii: înțelepciune, izbândă, însoțire divină.
2. Evoluția istorică a revelației Cuvântului
Dacă în cazul lui Iosua revelația Cuvântului era într-o dinamică continuă, odată cu secolul al III-lea î.H. a fost finalizată coagularea Vechiului Testament, iar în secolul al IV-lea d.H. a fost finalizată și canonizarea Noului Testament. Revelația așezată astfel pe temelia „apostolilor și prorocilor” a continuat până în prezent. De-a lungul istoriei, pentru a sintetiza într-un mod coerent și unitar învățăturile centrale ale Cuvântului lui Dumnezeu, au existat mai multe unelte: regula credinței sistematizată de Irineu, crezul apostolic sistematizat de conciliile ecumenice și mărturisirile de credință pe care și baptiștii le au ca reper. Cu toate acestea, nimic nu înlocuiește Scriptura ca revelație, uneltele menționate anterior fiind moduri de interpretare unitară a diverselor comunități religioase pentru a-și contura identitatea.
3. Provocări contemporane
În perioada contemporană sunt mai multe provocări legate de importanța Cuvântului lui Dumnezeu. Dintre acestea am ales trei provocări care au un impact major asupra perspectivei cu privire la importanța Cuvântului lui Dumnezeu:
- Provocarea legată de curentul revizionist prin care este contestată validitatea revelației Scripturii. Unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai mișcării este Bart Ehrman. Curentul are de a face cu contestarea manuscriselor care stau la baza alcătuirii Scripturii, contestarea originii acestora și contestarea autorilor acestor scrieri. Mai mult, sunt luate în discuție noi manuscrise care nu au fost canonizate (Evanghelia lui Toma, Evanghelia Mariei etc).
- Provocarea legată de noile mișcări de trezire (gen Noua reformă apostolică) prin care este contestată singularitatea și finalitatea revelației Scripturii. Apar noi apostoli și profeți care pretind că au „legătură directă” cu Dumnezeu, concep noi traduceri ale Bibliei revelate direct de Isus (Brian Simmons) și elimină reperul comun al revelației ducând totul pe teritoriul privaționismului revelațional.
- Provocarea legată de teologiile liberale care contestă ineranța Scripturii apelând la diverse unelte de factură umanistă, raționalistă sau filozofică pentru a defini creștinismul contemporan.
În fața tuturor acestor provocări și a altora nemenționate aici, Biserica trebuie să își formuleze un răspuns coerent, categoric și consecvent. Acest lucru nu este doar pentru a se apăra în fața atacurilor, ca reacție, ci și pentru a-și promova identitatea creștină fundamentală pe Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este o pură întâmplare că apostolul Pavel numește Biserica „stâlpul și temelia Adevărului.”
Aplicații
Într-un mod concis și sintetizat, aplicațiile legate de importanța Cuvântului lui Dumnezeu au de a face cu următoarele aspecte:
- Cuvântul lui Dumnezeu este important în contextul revelării de sine a lui Dumnezeu. Dumnezeu îi vorbește lui Iosua, Se descoperă pe Sine așa cum S-a descoperit lui Moise, dar accentuează și Legea din care reies atributele, caracteristicile și natura lui Dumnezeu. Înainte de orice altceva, Scripturile vorbesc despre Dumnezeu (Ioan 5:39), iar dacă cineva este interesat să afle mai multe despre El trebuie să se apropie de Scripturi, să aprofundeze Scripturile și să creadă că Autorul continuă și astăzi să Se lase descoperit. În mod mai explicit, Noul Testament prezintă viața și lucrarea lui Hristos, Dumnezeu întrupat, iar prin cunoașterea lui Îl cunoaștem pe Dumnezeu (Hristos: Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl, Ioan 14:9).
- Cuvântul lui Dumnezeu este important în contextul revelării voii lui Dumnezeu. În același mod concret și deslușit în care Dumnezeu îi explică lui Iosua planul pentru cucerirea Canaanului, Dumnezeu continuă să își descopere voia și planurile față de cei credincioși de-a lungul istoriei, prin Scripturi. Cuvântul revelat reprezintă modul fundamental prin care se poate cunoaște voia lui Dumnezeu.
- Cuvântul lui Dumnezeu este important în contextul revelării relației omului cu Dumnezeu. După cum în cazul lui Iosua Dumnezeu inițiază o relație personală, vorbind și călăuzindu-l, acest lucru devine un tipar al modului de raportare a lui Dumnezeu în contextul planului de răscumpărare. Cuvântul lui Dumnezeu asigură reperul comun al poporului răscumpărat în contextul relației personale a fiecărui credincios cu Dumnezeu.
- Cuvântul lui Dumnezeu este important în contextul revelării aspectelor identitare creștine: vorbire, mentalitate, acțiune. În fiecare dintre domeniile care țin de identitate socială, culturală, politică sau religioasă, Cuvântul lui Dumnezeu asigură elementele centrale ale identității. Vorbirea are de a face cu vocabularul, limbajul, exprimarea, comunicarea cuiva. Mentalitatea ține de structura interioară, filozofia de viață, modul de abordare etc. Acțiunile sunt o reflecție a mentalității și au de a face cu comportamentul, faptele, gesturile și relațiile cuiva. Cuvântul lui Dumnezeu asigură resursele pentru fiecare dintre aceste domenii, creionând identitatea creștină.
- Cuvântul lui Dumnezeu este important în contextul revelării încurajării prin promisiunea beneficiilor ascultării de Cuvânt. Promisiunile cu privire la pace, înțelepciune și izbândă nu sunt simple slogane religioase. Istoria dovedește, la fel ca în viața lui Iosua, că Dumnezeu Își împlinește promisiunile față de cei care acordă Cuvântului importanța cuvenită. Promisiunile împlinite sunt o garanție a împlinirii și pentru promisiunile care încă sunt în așteptare.
Întrebări pentru discuții
- Care sunt cele mai mari provocări pe care le-ați întâlnit în dialogurile cu alți oameni în legătură cu importanța Cuvântului lui Dumnezeu pentru viața de zi cu zi? Detaliați una dintre acestea.
- Ce fel de argumente folosiți cel mai des atunci când vreți să convingeți pe cineva de importanța Cuvântului lui Dumnezeu?
- Unde se vede cel mai mult în viața Bisericii dacă aceasta pune sau nu pune accent într-un mod fundamental pe Cuvântul lui Dumnezeu?
- Care este modalitatea cea mai eficientă de a transmite mai departe apetitul/dorința vie pentru Cuvântul lui Dumnezeu?
- Cum poate fi evidențiată mai mult importanța Cuvântului lui Dumnezeu în spațiul public sau în domeniile esențiale ale societății contemporane?
autor: Florin Iosub, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Cărpiniș, Timiș;
e-mail: florin75tm@gmail.com
