Tema: Roaba lui Naaman – cunoaște puterea lui Dumnezeu
Text biblic: 2 Împărați 5:1–19
Verset cheie: 2 Împărați 5:3
Ideea centrală: În ciuda vârstei fragede și a condiției sociale în care a ajuns, fetița roabă din textul aflat astăzi în studiu este o persoană care dovedește compasiune pentru stăpânul său, oferindu-i acestuia o soluție la o problemă vitală și care posedă o credință mare, dată de cunoașterea puterii lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să înțelegem că nu există impedimente decât în mintea noastră când trebuie să vorbim despre cine este Dumnezeu și cât de mare este puterea Lui! Învățăm că, indiferent de vârstă, situație materială sau statut social, putem și trebuie să vorbim despre Domnul nostru și puterea Lui cea foarte mare. Trăim într-o lume care are nevoie disperată de Dumnezeul viu și puternic care poate răspunde rugăciunilor, care poate vindeca și poate da speranță, pace și bucurie.
Introducere
Capitolul 5 începe dramatic: omul folosit în vremea lui Elisei de Domnul ca să-i izbăvească pe sirieni suferă de o boală incurabilă și molipsitoare. Deși era un om respectat și cu influență datorită curajului și destoiniciei dovedite în luptă, nu se găsise nicio soluție la cea mai mare problemă a sa: rana care-l afecta nespus de mult. Oricâtă influență și putere avea, în problema sa de sănătate era neputincios ca un muritor de rând.
Dramatismul continuă în versetul 2: o fetiță din poporul lui Dumnezeu a ajuns roaba soției acestui om afectat de acea boală incurabilă și molipsitoare. Nu ni se relatează care a fost destinul părinților ei: au fost uciși sau luați robi. Nu ni se vorbește despre frați sau surori pe care fetița aceasta să-i fi avut alături. Este probabil ca ea să fi fost despărțită în mod brutal de familia și de poporul ei, ajungând într-un nou context social. O țară și o cultură nouă, Siria, un statut nou, roabă.
Versetul 3 surprinde prin atitudinea pe care fetița o are vis-a-vis de situația sănătății soțului stăpânei sale. Poate era așteptat de la o fetiță dezrădăcinată din poporul și familia ei la o atitudine de revoltă, de neacceptare a statutului și poate chiar de ură la adresa stăpânilor ei. Era posibil ca ea să se bucure de nefericirea din casa stăpânilor ei, considerând că Dumnezeu îi face dreptate prin boala pe care trimite în trupul lui Naaman. Surpriza este că fetița dă dovadă de compasiune și vorbește despre o soluție care să ducă la vindecarea bolii incurabile a stăpânului ei.
În această lecție se va vedea cum fetița aceasta, în ciuda vârstei fragede, a faptului că era de gen feminin și a statutului ei social de roabă, este folosită de Dumnezeu pentru glorificarea Numelui Său prin vindecarea unui lepros. Și nu a unui lepros oarecare, ci a unuia care era vrăjmaș al poporului lui Dumnezeu, un închinător păgân care a ajuns să facă frumoasa mărturisire: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel.” Iar faptul că fetița a fost folosită de Domnul în acest mod pentru glorificarea Numelui Său a avut de a face cu faptul că această fetiță L-a cunoscut cu adevărat pe Dumnezeu și s-a încrezut în puterea Lui de vindecare!
I. Fetița nu știa foarte multe lucruri
Având în vedere slujba ce i-a fost încredințată, de roabă a soției lui Naaman, este posibil ca fetița să fi fost o ființă plăcută, inteligentă și harnică.
Dar nimic nu revelează înaltele sale cunoștințe teologice. Este puțin probabil ca fetița să fi cunoscut Legea în amănunt. Este puțin probabil ca ea să fi înțeles legea ceremonială, tipurile de jertfe care trebuiau aduse la templu sau aspecte ce țin de legea sanitară în întregime, ori legea morală a poporului Israel.
Dar această fetiță a știut ceva: Dumnezeul lui Elisei este un Dumnezeu viu, puternic, iubitor, care vindecă, învie, binecuvântează, fără să țină cont dacă cel ajutat face parte sau nu din poporul Israel.
În Noul Testament există un exemplu similar: orbul din naștere vindecat de Domnul Isus. În Ioan 9 este prezentată vindecarea orbului precum și reacția oamenilor religioși. Aceștia din urmă l-au întrebat cum de i-a redat Domnul Isus vederea, afirmând că El este un păcătos. Răspunsul omului vindecat redat în versetul 25 dovedește lipsa lui de cunoștințe teologice, nu a știut să dea explicații fariseilor, dar și mărturia extraordinară a puterii lui Dumnezeu: Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.
II. Fetița nu avea nicio autoritate
Statutul social al fetiței era unul inferior: era o roabă! Asta presupunea că timp de 365 de zile se trezea dimineața devreme și se culca seara târziu având un singur scop: stăpâna să fie mulțumită! Asta presupunea recompense puține și pedepse dese. Cuvântul ei nu avea nicio valoare. Erau culturi în care sclavii nu puteau depune mărturie în procese datorită lipsei de credibilitate.
„Nimeni nu mă ascultă! Cuvântul meu nu are nicio autoritate! Nu are rost să spun nimic! Nu merită să fac nimic!” Acesta putea să fie modul de gândire al fetiței.
Uneori credincioșii gândesc despre ei înșiși că nu au autoritatea necesară pentru a vorbi despre Domnul și Dumnezeul lor. E adevărat că de multe ori mesagerul poate da greutate mesajului și de asemenea uneori mesajul nu ajunge la destinatar datorită mesagerului, a modului în care a transmis mesajul sau a lipsei de credibilitate. Unul dintre exemplele cele mai cunoscute din Scriptură de persoană care și-a pierdut autoritatea este Lot. Când a venit cu vestea nimicirii Sodomei, ginerii lui credeau că glumește (Geneza 19:14). Concluzia? Nu are rost!
Dar fetița a abordat problema aceasta dintr-o altă perspectivă. „Deși nu am nicio autoritate, deși dorințele mele nu interesează pe nimeni, deși cuvintele mele nu au credibilitate, am de adus o veste bună și nu pot să tac!”
Cum a putut gândi fetița astfel? A înțeles că nu contează cine este ea, ce statut social are, ci tot ce contează este vestea bună pe care o poate aduce. A înțeles că mai important decât mesagerul este mesajul pe care-l duce!
III. Fetița era interesată de suferința stăpânului
Lepra era o boală îngrozitoare! Incurabilă și molipsitoare! Organismul lui Naaman murea câte puțin în fiecare zi, iar el conștientiza această realitate la modul propriu.
Evident că soția lui a fost foarte afectată de starea de sănătate a soțului ei, un om tare și viteaz!
Acesta a fost contextul în care în inima fetiței s-a născut compasiunea. În ciuda faptului că făceau parte din poporul care i-a răpit copilăria și familia iar apoi au adus-o la condiția de sclavă, fetița a privit cu milă la suferința lui Naaman și a familiei sale. Interjecția „of” arată o empatie, o identificare cu suferința întregii familii.
Privind la întregul context dintr-o perspectivă omenească, o atitudine egoistă din partea fetiței putea fi considerată ca justificată. Meritau Naaman și familia lui vindecarea? Meritau Naaman și familia lui un Dumnezeu care vindecă? Omenește gândind, răspunsul este nu! Nu meritau! Dar perspectiva oamenilor și modul lor de gândire asupra a ceea ce este drept sau nedrept este atât de diferită de perspectiva lui Dumnezeu! (Isaia 55:8, 9).
Matei 9:13 prezintă atitudinea Domnului Isus față de niște oameni păcătoși, care nu meritau favoarea de a sta cu El la masă. „Milă voiesc, iar nu jertfă!”, sunt cuvintele Mântuitorului care a părăsit slava cerească, S-a întrupat la Betleem și S-a jertfit la Golgota, din compasiune pentru lumea pierdută.
Fetița nu numai că a empatizat cu suferința lui Naaman și cu drama familiei sale, ci a și acționat! A vorbit cu multă credință despre prorocul lui Dumnezeu și despre puterea Dumnezeului lui Elisei de a vindeca orice boală.
Aplicații
- 1. Este posibil să fi întâlnit oameni care cunosc foarte bine atât Sfânta Scriptură, cât și concepte teologice complexe. Comparându-te cu aceștia, te simți neștiutor, iar acest sentiment te limitează în a prezenta Evanghelia, în a intra în discuții pe teme spirituale sau în a vorbi despre credința ta. Limitarea aceasta este una indusă, nu una reală. Pentru că poate nu știi multe lucruri despre Dumnezeu, dar cu siguranță poți vorbi despre modul în care El lucrează în viața ta sau în viețile oamenilor pe care îi cunoști, despre puterea divină pe care ai experimentat-o personal sau ai observat-o în viețile altora.
O mare încurajare oferă afirmația Domnului Isus din Luca 12:11, 12. Nu trebuie să te îngrijorezi ce vei răspunde, ci să te încrezi în promisiunea Domnului că îți va da putere de mărturie chiar în momentele acelea! - Este posibil să privești la tine și să gândești: „Sunt un simplu om credincios! Nimeni nu mă știe ca un mare om al credinței! Cu siguranță n-am nicio autoritate să vorbesc oamenilor din anturajul meu (colegi, prieteni, vecini) cu privire la lucrurile spirituale. N-au să mă asculte!” Dacă gândești astfel, am o veste bună pentru tine: așa a gândit și Moise! (Exod 3:11; 4:1).
Adevărul este că nu contează cine ești, ci ce mesaj ai de adus! Poate, din perspectiva oamenilor, nu ești o persoană cu multă autoritate. Nu ține cont de aspectul acesta, ci de mesajul important pe care-l ai de adus acestor oameni. Ai o veste bună de împărtășit, iar oamenii au nevoie de vești bune! Ai un Dumnezeu puternic, drept, iubitor și iertător, care ascultă rugăciunea, care vindecă trupul și sufletul și care eliberează de adicții. Iar oamenii au nevoie de un asemenea Dumnezeu!
Nu contează dacă oamenii te consideră o persoană ce are sau nu autoritatea de a vorbi despre lucruri spirituale, ci contează faptul că ai primit slujba de trimis împuternicit al lui Dumnezeu chiar de la El. 2 Corinteni 5:18–20. A vorbi din partea lui Dumnezeu nu este doar dreptul și privilegiul tău, ci și responsabilitatea ta! - Este posibil să trăiești momente în care consideri că suferința cuiva sau drama prin care trece o familie este justificată, că în acele momente persoana sau familia respectivă primește din partea lui Dumnezeu ceea ce merită. Dar realitatea este că atitudinea pe care trebuie să o ai în asemenea momente este aceea pe care a dovedit-o fetița roabă și Domnul Isus: compasiunea!
Trebuie să privești cu empatie la cei ce trec prin necazuri și probleme, pentru că și tu ai avut parte de mila și îndurarea lui Dumnezeu.
Ești chemat să privești la oamenii de lângă tine așa cum privește Dumnezeu la ei. Poate că din punct de vedere omenesc nu merită nicio șansă, nu merită să fie iubiți și salvați de Dumnezeu. Dar perspectiva divină este că oricât de rău sau păcătos este cineva, totuși are parte de mila și dragostea lui Dumnezeu. Fiindcă El îi iubește, iubește-i și tu!
Iar atunci când privești la oamenii din jur cu ochii lui Dumnezeu, vei observa o boală mai gravă decât lepra: păcatul! E incurabilă și molipsitoare! E îngrozitoare! Distruge atât trupul, cât și sufletul!
Să privești oamenii bolnavi de păcat și să-i compătimești, nu este suficient. Au nevoie de mai mult decât compasiune: au nevoie de o soluție, au nevoie de ajutor. Iar tu știi antidotul: sângele Domnului Isus! Să nu rămâi indiferent!
Concluzie
Fii ca fetița care este una dintre eroinele anonime ale credinței. Ea a salvat viața, familia și onoarea unui om important. Iar acest om important, ministrul apărării din Siria, a cunoscut pe singurul Dumnezeu adevărat, L-a slăvit și I s-a închinat doar Lui!
Iar totul a fost posibil pentru că, într-o zi, o fetiță roabă, care nu avea cunoștințe teologice avansate și care era lipsită de autoritate, dar care cunoaște puterea lui Dumnezeu, care este pregătită să aducă o veste bună și care este interesată de suferința aproapelui ei, a decis să se implice! Să acționeze!
Întrebări pentru discuții
- Care este lucrul sau aspectul care te limitează în a vorbi despre Dumnezeu și puterea Sa? Crezi că e necesar să deții o înțelegere profundă a Scripturii pentru a putea vorbi despre Dumnezeu?
- Ce anume ne dă autoritatea de a vorbi despre Dumnezeu și lucrurile spirituale? De ce crezi există o anumită reticență în a prezenta pe Dumnezeu și puterea Lui care se manifestă și astăzi prin minunile pe care le face?
- Care este atitudinea cu care privești la oamenii din jurul tău? Privești cu compasiune sau cu un spirit de judecată? Cunoști din experiență personală puterea lui Dumnezeu? Dă câteva exemple.
autor: Gelu Dumitrașcu, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” Reșița;
e‑mail: geludumi@gmail.com
