Tema: Femeia din Sunem – apelează la îndurarea lui Dumnezeu
Text biblic: 2 Împărați 4:8–37
Verset cheie: 2 Împărați 4:22
Ideea centrală: Dumnezeu folosește necazul din viața femeii din Sunem pentru a-i arăta că atunci când nimeni altul nu o poate ajuta, Dumnezeu Însuși îi vine în ajutor. Ea nu caută ajutor la oameni, ci se duce direct la Dumnezeu, prin omul Său, Elisei, și apelează la îndurarea Lui pentru a-i rezolva problema.
Scopul lecției: Să ne învețe să căutăm în Domnul și în relația noastră personală cu El sprijin și ajutor în toate problemele vieții. Să nu mai venim la Domnul doar când am încercat toate celelalte variante, ci să venim la El mai întâi și să apelăm la îndurarea Lui, venind înaintea Lui cu credință. S-ar putea ca Domnul să nu ne răspundă cum am vrea noi, dar cu siguranță va face totul spre binele nostru. Să ne încredem total în Suveranitatea Lui.
Introducere
Elisei a fost un om de care Dumnezeu s-a folosit de multe ori pentru a duce mesajul Domnului atât în țara lui Israel, cât și în alte țări. El a fost slujitorul lui Ilie și când acesta a fost luat de Domnul ca să fie dus în Cer, Elisei este martor al plecării lui la Cer și primește de la Domnul o putere spirituală mai mare decât Ilie (2 Împărați 2:9). Domnul se folosește de Elisei pentru a face minuni și una dintre aceste minuni o privește pe femeia din Sunem, despre care învățăm în această lecție.
Sunem se pare că era o cetate din ținutul lui Isahar, situată în apropiere de Izreel, într-un loc prin care Elisei și slujitorul său au trecut de multe ori. În această cetate locuia și o femeie bogată împreună cu soțul ei care era mai în vârstă (4:14). Familia aceasta avea tot ce își puteau dori din punct de vedere material, dar nu aveau copii și lucrul acesta era dureros pentru ei.
I. Se pune la dispoziția Domnului (vv. 8–11)
Femeia aceasta bogată a văzut faptul că Elisei, omul lui Dumnezeu, trecea des prin cetatea ei și s-a gândit să îl cheme pe Elisei la masă și deși la început el nu a vrut să accepte invitația, datorită insistențelor ei, a acceptat să ia masa în casa aceea. Datorită faptului că femeia a extins invitația de a veni la masă la ei oricând trece prin cetatea lor, Elisei a devenit un musafir obișnuit al casei și probabil că și familia a început să simtă binecuvântarea prezenței omului lui Dumnezeu în casa lor.
Femeia a văzut că Elisei se simțea bine în casa lor și a vorbit cu soțul ei ca să construiască pentru Elisei o cameră deasupra casei ei, la care să Elisei să aibă acces oricând era în zonă și să aibă un loc în care să se poată odihni și să stea atunci când avea nevoie.
Fiecare dintre noi putem învăța din exemplul acestei femei, care a înțeles cât de important este să ne punem la dispoziția lui Dumnezeu cu tot ceea ce avem. Ea a înțeles că tot ce avea era o binecuvântare primită de la Domnul și că este de datoria ei să le pună în slujba lui Dumnezeu. Ea a văzut oportunitatea de a-L sluji pe Dumnezeu și și-a deschis inima și casa.
Să nu uităm că Domnul nu ne binecuvântează doar ca să ne bucurăm noi de ceea ce avem, ci și să învățăm să dăruim altora și să ne punem în slujba Domnului cu banii noștri și cu posesiunile noastre.
II. Se bucură de binecuvântarea Domnului (vv. 12–17)
Elisei a văzut inima deschisă și gata de slujire a acestei femei și a vrut să fie și el o binecuvântare pentru ea, așa cum a fost și ea pentru el. A chemat-o pe femeie la el ca s-o întrebe dacă era vreun lucru pe care să-l poată face pentru ea, ca și mulțumire pentru ospitalitatea ei, dar ea nu a cerut nimic. De aici vedem inima ei de slujitoare care s-a jertfit pentru Elisei fără ca să aștepte nimic în schimb. Elisei însă află de la slujitorul său care este nevoia acestei femei: să poată avea un copil și Dumnezeu o binecuvântează cu ceea ce și-a dorit, chiar dacă nu a mai așteptat sau nu a mai cerut. Domnul cunoaște dorințele și nevoile noastre și la momentul hotărât de El, ni le îndeplinește.
Slujirea făcută din toată inima este una care nu așteaptă nimic în schimb, nici de la Dumnezeu și nici de la oameni. Domnul ne cheamă să fim și noi astfel de slujitori, care își găsesc bucuria în a face bine altora și a-i vedea pe alții fericiți. Noi știm însă că Domnul răsplătește întotdeauna pe cei care se pun la dispoziția Lui și niciun sacrificiu nu va rămâne fără răsplată, dar motivația noastră nu ar trebui să fie răsplata, ci bucuria celui pe care îl slujim.
III. Necazul se abate și peste casa ei (vv. 18–21)
Anii trec și femeia din Sunem se bucură de binecuvântarea primită de la Domnul, de copilul primit când nu mai avea nicio speranță. Dar, pentru că trăim într-o lume în care lucrurile rele se întâmplă și oamenilor buni și care ascultă de Domnul, necazul a venit și peste casa acestei femei. Într-o zi, când copilul a crescut, s-a dus la câmp și în timp ce lucra cu tatăl său l-a apucat o durere mare de cap, a fost dus acasă de un slujitor, dar după câteva ore de suferință a murit în brațele mamei sale.
Ce facem noi când necazul se abate asupra noastră și asupra familiei noastre? Ne răzvrătim și cârtim împotriva lui Dumnezeu strigând că nu este corect că tocmai nouă ni se întâmplă astfel de nenorociri, sau acceptăm că Domnul a vrut să trecem pe aici și încercăm să învățăm lecția și căutăm să apelăm la îndurarea lui Dumnezeu?
Este adevărat că, atunci când vine necazul, fiecare dintre noi ar trebui să ne cercetăm propria viață și să vedem dacă nu cumva necazul vine în urma unui păcat nemărturisit (Psalm 32:3–5) sau a neascultării de Domnul (Iona 1:2–3). Dar dacă ne analizăm propria viață și nu găsim trăire în păcat sau alte păcate ascunse, și totuși trecem prin necazuri, boli și suferințe, înseamnă că Domnul are ca scop creșterea noastră spirituală și curățirea prin focul încercării.
Noi nu ar trebui să îi judecăm pe cei ce trec prin necazuri și boli, pentru că doar Domnul cunoaște motivul pentru care suferă cineva. Ucenicii cad în capcana judecării (Ioan 9:2–3) și Domnul îi corectează spunându-le că nu toate necazurile sunt pedepse sau consecințe ale păcatelor, ci unele apar pentru ca să se vadă slava lui Dumnezeu prin modul în care rezolva El problema. Acesta a fost probabil și cazul femeii din Sunem.
IV. Ea caută mai întâi ajutor la Dumnezeu (vv. 22–30)
Ceea ce urmează ne surprinde pe toți, pentru că mama aceasta aleargă la Dumnezeu și nu se duce la oameni. Îl pune pe copil în patul lui Elisei și pleacă după ajutor, având credința că Dumnezeu care i l-a dat, i-l poate da înapoi chiar și din morți. Credința ei de neclintit în Dumnezeu, care i-a dat copilul prin minune, o face să alerge la Dumnezeu și acum când copilul ei a murit. Fiind bogată putea să apeleze la cei mai buni doctori și să caute soluțiile omenești, dar ea are credință în Dumnezeu.
Nu îi spune soțului ei ce s-a întâmplat, pentru că ea crede că Dumnezeu poate să îi învie copilul și nu vrea să îl sperie. Ea pleacă în grabă la Elisei, pentru că știe că el este omul Domnului și crede că el o poate ajuta. Elisei este surprins să o vadă pe femeie, mai ales că era așa de întristată și se întreabă cum de Domnul nu i-a spus nimic de necazul acestei femei. Inima acestei femei era frântă și se descarcă înaintea lui Elisei spunându-i că i se pare nedrept ca să primească un copil pe care apoi să îl vadă murind.
Poate am trecut și noi prin situații în care am simțit că ni se dă ceva, ca mai apoi să îl pierdem foarte repede. Noi însă trebuie să știm că tot ceea ce avem este un dar de la Domnul și este cu noi pentru o vreme și trebuie să folosim cu înțelepciune timpul rămas ca să nu ne trezim că pierdem ce am avut și că regretăm timpul irosit sau pierdut. Să folosim fiecare clipă ce o avem pentru a o investi în lucruri veșnice și care le vom duce cu noi în Cer.
Elisei își trimite robul să învie pe fiul femeii din Sunem, dar ea insistă ca el să vină, pentru că știe că Domnul este cu el. Insistența ei îl convinge pe Elisei.
Să învățăm de la această femeie să Îl căutăm pe Domnul în toate problemele noastre și să ne rugăm lui până când ne va da răspuns. Dacă totuși Dumnezeu are alt plan decât ceea ce Îi cerem noi, să fim gata să acceptăm voia Lui, așa cum a făcut și Domnul Isus în Ghetsimani (Matei 26:39,42).
V. Domnul îi răspunde la rugăciune (vv. 31–37)
Elisei pleacă împreună cu femeia spre casa ei și în timp ce mergeau pe drum, a venit robul lui Elisei și i-a spus că deși el a făcut ce i-a spus Elisei, copilul nu s-a trezit. Credința femeii era în Dumnezeu și nu într-un om, dar ea credea cu tărie că minunea învierii fiului ei putea fi făcută doar prin mâna omului lui Dumnezeu, Elisei. Ea știa că nu este vrednică înaintea lui Dumnezeu pentru a primi un astfel de dar de la El, dar totuși alege să apeleze la îndurarea lui Dumnezeu. Probabil că a auzit despre îndurarea Domnului din Psalmi (89:2; 103:17, 106:1) și a crezut că acest Dumnezeu bun și îndurător va avea milă și de ea și îi va da înapoi fiul.
Când noi ne apropiem de Domnul în rugăciune și venim cu cererile noastre, ne bazăm pe merite personale sau pe îndurarea și pe mila lui Dumnezeu față de noi. Niciun om nu se poate apropia de tronul lui Dumnezeu și să creadă că poate fi ascultat datorită unor merite, ci noi ne putem apropia de Domnul doar apelând la îndurarea și harul Lui. Cristos e Singurul care are merite și doar prin rămânerea noastră în El și prin ascultare de El putem fi ascultați (Ioan 15:7).
Concluzii:
Când cineva se pune la dispoziția lui Dumnezeu cu tot ceea ce are, nu se poate ca să nu primească din partea Domnului oportunități de slujire, la fel ca și această femeie. Ea nu a așteptat nimic de la Domnul în schimbul slujirii ei și tocmai de aceea El i-a răsplătit sacrificiul peste așteptările ei.
Slujirea Domnului cu credincioșie nu ne garantează o viață fără probleme și necazuri. Chiar dacă femeia a fost credincioasă Domnului, necazul nu a evitat-o și Domnul nu a scutit-o de încercare. Ce trebuie însă remarcat aici este modul în care privește femeia din Sunem la încercare ca fiind modul în care Domnul are ocazia să își arate slava prin modul în care o va scoate din necaz. Ea nu apelează la doctori și la profesioniști mai întâi, ci caută sprijin și ajutor la Dumnezeul Cel Atotputernic.
Femeia din Sunem, deși anonimă, ne slujește astăzi ca model de încredere totală în Dumnezeu. Ea apelează la îndurarea Lui, cunoscându-I caracterul și încrezându-se pe deplin în Domnul. Ea nu s-a încrezut în meritele personale, ci în mila și îndurarea nemărginită a Domnului.
Aplicații practice
- Domnul nu ne binecuvântează doar ca noi să avem din belșug, ci ne dă mai mult decât avem nevoie pentru a-i binecuvânta și pe alții. În felul acesta ne strângem comori în Ceruri.
- Când dăruim altora să nu facem asta așteptând ca Domnul să ne dea ceva înapoi, ci să folosim resursele noastre pentru a ne pune total în slujba Domnului, știind că asta e datoria noastră înaintea Domnului și asta nu ne face mai deosebiți sau speciali
- Ce facem noi când vine încercarea și necazul? Venim cu problemele noastre la Domnul sau căutăm soluții la oameni și la final, când am epuizat toate resursele apelăm la Domnul?
- Să ne rugăm cu stăruință pentru lucrurile pe care I le cerem Domnului și să credem din toată inima că El ni le poate da. Să ne încredem în îndurarea Domnului și nu în meritele personale.
- Dacă Domnul nu ne răspunde la rugăciunile noastre, vom continua să Îl iubim pe Domnul și să Îl slujim cu bucurie sau ne răzvrătim împotriva Lui pentru că nu ne dă ce îi cerem? Să învățăm să acceptăm voia Domnului pentru viața noastră, chiar dacă n-o înțelegem, crezând că Domnul ne vrea binele.
autor: Claudiu Ignuța, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” Moldova Nouă;
e‑mail: claude_1014@yahoo.com
