Explicații studiu biblic 11 iunie

Tema: Rugăciuni care nu primesc răspuns

Text biblic: 2 Corinteni 12:1–10

Verset cheie: 2 Corinteni 12:9

Ideea centrală: Când Dumnezeu pare să respingă cererile noastre în rugăciune, El de fapt ne oferă un răspuns care ne apropie mai mult de El și prin care El atinge mai mult lumea prin noi.

Scopul lecției: Să învățăm de la apostolul Pavel să dăm slavă lui Dumnezeu prin rugăciune și acceptarea voii Lui în momentele critice din viața noastră.


Există în Scriptură rugăciuni care nu primesc răspuns?

Titlul lecției de astăzi – „Rugăciuni care nu primesc răspuns” – se referă la lipsa răspunsului pe care apostolul Pavel l-a așteptat de la Dumnezeu, și anume, la cererea ca Dumnezeu să îndepărteze țepușul din carne pe care apostolul l-a primit în urma răpirii în al treilea cer. Titlul nu ignoră actul prin care Dumnezeu chiar a răspuns la cererea apostolului, ci doar clarifică natura răspunsului: Dumnezeu a răspuns la rugăciune potrivit voii Lui, nu potrivit dorințelor apostolului Pavel.

În ce moment al vieții lui s-a confruntat apostolul Pavel cu problema rugăciunii fără răspuns?

În capitolul 12 din Epistola a doua către corinteni, apostolul Pavel descrie una dintre cele mai neobișnuite experiențe pe care le-a avut vreodată, experiență care, două mii de ani mai târziu, a rămas la fel de misterioasă ca atunci când a avut loc pentru prima oară: răpirea apostolului în al treilea cer (vv. 1–6) și țepușul pus ca să prevină mândria lui (vv. 7–10).

1. Răpirea în al treilea cer – experiența care a cauzat rugăciunea la care apostolul Pavel nu a primit răspunsul dorit

Apostolul Pavel a fost răpit de Dumnezeu în al treilea cer, unde a auzit și văzut lucruri care nu au putut fi spuse. Ca să înfrâneze ispita mândriei, Dumnezeu a pus un țepuș – un sol al Satanei – în carnea apostolului Pavel.

 Care este identitatea celui de „al treilea cer”?

În Scriptură cuvântul „cer” are conotații fizice și denotă partea superioară și vizibilă a pământului. Cuvântul „cer” poate descrie și spațiul care cuprinde întregul univers, ca în expresia „cerurile cerurilor nu pot să te cuprindă” (1 Regi 8:27).  În final, cuvântul denotă și o lume care există în afara spațiului fizic și temporal pe care îl percepe ființa umană, și anume, locuința lui Dumnezeu, care „este în cer” (Psalm 115:3). Expresia „Tată nostru, care ești în ceruri…” descrie această realitate care așteaptă revenirea Domnului Isus pentru a putea fi experimentată pe deplin. Apostolul Pavel identifică acest loc ca fiind, literal, „paradisul” (v. 4) – locul pe care Domnul Isus i l-a promis tâlharului de pe cruce, și în mijlocul căruia se află „pomul vieții” (Apocalipsa 2:7). 

Cum a ajuns apostolul Pavel în „al treilea cer”?

Apostolul Pavel este nedumerit cu privire la experiența răpirii „în trup” sau „fără trup” – fie o experiență fizică, fie o vedenie asemănătoare cu cele pe care le-au avut Isaia (Isaia 6), Mica (2 Regi 22), sau apostolul Ioan (în ziua Domnului era în Duhul…, Apocalipsa 1:10). În final, cuvintele pe care le-a auzit apostolul Pavel, care nu se pot spune, și pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească (2 Corinteni 12:4), au făcut din această răpire o experiență pe care Dumnezeu nu i-a îngăduit apostolului să o descrie detaliat. Ce legătură au toate acestea cu „rugăciunile fără răspuns”?

2. Țepușul suferinței: de ce a cerut apostolul Pavel un răspuns pozitiv la rugăciunea lui?

Apostolul Pavel spune că Dumnezeu a pus în carnea lui un țepuș – un sol al Satanei – ca strălucirea acestor descoperiri din rai să nu îl facă să se îngâmfe. 

Cum putem explica „țepușul” din carnea apostolului Pavel?

Țepușul din carnea apostolului se poate regăsi în viețile noastre în mai multe feluri:

A. Experiență spirituală

Este posibil să fim expuși unor atacuri spirituale care lasă în urmă traume (răni) nevindecate. Știm că Dumnezeu a îngăduit atacuri demonice în viața lui Iov și a Domnului Isus, și s-a folosit de ele pentru a-și desăvârși lucrarea în viața lor.

B. Experiența cu oamenii ostili

 Este posibil ca solul Satanei să fie un om sau un grup de oameni dușmănoși care încearcă să te discrediteze prin batjocuri și acuzații false. Apostolul îl descrie pe Satan și ca un „înger de lumină”, și pe îngerii lui ca niște „slujitori ai neprihănirii” (2 Corinteni 11:14–15) specializați în atacarea celor credincioși.

C. Experiența unei probleme fizice

În textul nostru se pare că țepușul din carnea lui Pavel a fost o suferință fizică. În Galateni 4:14 apostolul îi laudă pe galateni că nu au arătat nici dispreț, nici dezgust față de ceea ce era o ispită pentru voi în trupul meu. Poate că galatenii au dovedit maturitate în această privință, dar așa cum vom vedea în acest studiu, unii creștini din Corint, care puneau un preț considerabil pe aspectul fizic și pe darurile oratorice, în mod cert l-au batjocorit pe apostol.

3. Mândria umană: păcatul care îl poate face pe Dumnezeu să nu răspundă rugăciunilor noastre

Tot în acest pasaj observăm că stăruința în rugăciune ne ajută să luptăm împotriva mândriei. Apostolul Pavel vorbește aici despre ispita „îngâmfării” (v. 7).

Ce este mândria umană?

Mândria poate fi pasul dinaintea căderii (Proverbe 16:18). Mândria a fost păcatul care a dus la căderea lui Lucifer, îngerul heruvim pe care Dumnezeu l-a binecuvântat cu cea mai înaltă desăvârșire, înțelepciune și frumusețe (Isaia 14:12–14; Ezechiel 28:17). Apostolul Pavel este conștient că Dumnezeu a pus țepușul în carnea lui ca să prevină îngâmfarea.

4. Lauda umană și lauda biblică

Pentru a înțelege și a aplica corect învățăturile apostolului din 2 Corinteni  2, este important să clarificăm și tema „laudei” în cea de a doua Epistolă către corinteni. Apostolul afirmă că se poate lăuda, dar nu cu orice om, și nu în orice fel. Cuvântul „laudă” apare de 11 ori în Noul Testament: o dată în Iacov 4:16, și de 10 ori în epistolele apostolului Pavel. Mai mult de jumătate din aceste ocurențe apar în 2 Corinteni. De ce este importantă tema „laudei”? Putem spune că, a ne lăuda înseamnă să ne lăudăm nu atât de mult cu experiențele pe care le-ai avut cu Dumnezeu, ci cu faptul că El ne-a smerit tocmai pentru a nu ne lăuda cu aceste experiențe. Aceasta este tema cu care începe capitolului 12: răpirea în al treilea cer a apostolului Pavel și țepușul pe care Dumnezeu l-a pus în carnea apostolului pentru a nu se îngâmfa. 

De ce este tema „laudei” importantă în epistolele către Corinteni?

În orașul Corint, deseori oratorii își câștigau audiența nu doar prin discursuri, ci și prin laudele pe care și le aduceau ei înșiși (2 Corinteni 3:1, „epistole de laudă”). Cultura greacă promova aspectul fizic, bogăția și abilitățile oamenilor, mai ales pe cele oratorice. În Biserica din Corint oamenii se împărțiseră în tabere, printre altele, și în funcție de simpatia sau antipatia pe care o aveau față de anumiți predicatori (Pavel, Apolo, Petru). Unii din predicatorii creștini din Corint s-au lăsat influențați de mentalitatea culturală din Corint. Negreșit, spune apostolul Pavel, nu avem îndrăzneala să ne punem […] în rândul unor dintre aceia care se laudă singuri (2 Corinteni 10:12; 11:18). În plus, acești „apostoli minunați” (2 Corinteni 12:11) nu doar că se lăudau singuri, dar îl criticau în public pe apostolul Pavel, acuzându-l că este moale și cuvântul lui nu are nici o greutate (2 Corinteni 10:10), că este plin de îndrăzneală de la distanță și smerit, când este în mijlocul lor (2 Corinteni 10:1), că Dumnezeu nu vorbește prin el (2 Corinteni 13:3) și că este neatractiv fizic (2 Corinteni 10:7).

De ce a fost apostolul Pavel reticent să se laude?

Apostolul Pavel pare uneori reticent să se laude. De ce? El știe că a te lăuda în felul lumii „nu este de folos” (2 Corinteni 12:1b). A te lăuda nu este întotdeauna „după Domnul” (2 Corinteni 11:17). A te lăuda îi poate face pe oameni să aibă o părere „mai înaltă decât ce se vede în mine” (2 Corinteni 12:6). În laudă poate fi percepută și puțintică „nebunie” (2 Corinteni 11:16), chiar dacă apostolul le vorbește corintenilor ca unor copii mici. De fapt ei înșiși ar fi trebuit să îl apere pe apostol, „lăudându-l” în fața criticilor lui, acelor „apostoli așa de minunați” (2 Corinteni 12:11). În toate acestea, Chiar dacă aș vrea să mă laud, n-aș fi nebun, căci aș spune adevărul; dar mă feresc… (2 Corinteni 12:6). De ce, atunci, este importantă „lauda” apostolului Pavel în contextul învățăturii despre „rugăciuni fără răspuns”?

Există un mod biblic corect prin care cineva se poate lăuda?

Oricine se laudă, poruncește apostolul Pavel, să se laude în Domnul (2 Corin-teni 10:17). Ce înseamnă, mai precis, ca cineva să se laude în Domnul? În Epistola a doua către corinteni apostolul este, într-un sens unic al termenului,  constrâns să se laude ca să răspundă la acuzațiile neadevărate ale dușmanilor săi: „Dacă e vorba să mă laud…” (2 Corinteni 12:1a). Așadar, a te lăuda înseamnă a te „lăuda cu crucea lui Hristos” (Galateni 6:14). A te lăuda înseamnă să te lauzi cu „slăbiciunile” (2 Corinteni 11:30) și suferințele pe care Hristos le-a îngăduit în viața ta (osteneli, temnițe, sute de lovituri, nuiele,  împroșcări cu pietre, naufragii, primejdii, pustie, frați mincinoși, tâlhari, necazuri, priveghiuri, foamete și sete, posturi, frig, lipsă de îmbrăcăminte, grija pentru toate bisericile (2 Corinteni 11:23). Cu alte cuvinte, lucrarea pe care Hristos a făcut-o prin slăbiciunile apostolului este dovada că acuzațiile dușmanilor bisericii din Corint sunt neadevărate. Ele trebuie combătute cu adevărul că Hristos nu lucrează prin oameni care au nevoie de „epistole de laudă,” ci prin oameni în carnea cărora Hristos pune un țepuș pentru ca ei să nu se laude.

5. Stăruința: experiența rugăciunii la care apostolul Pavel a primit în cele din urmă răspuns

Una dintre caracteristicile rugăciunii lui Pavel a fost stăruința: de trei ori L-am rugat pe Domnul să mi-l ia (v. 8). 

Ce înseamnă stăruința în rugăciune din punct de vedere scriptural?

A stărui – în viziunea apostolului Pavel – nu înseamnă a repeta unele cuvinte până când omul cade în stări mistice și bolborosește cuvinte fără sens. A stărui înseamnă a ne ruga fără încetare (1 Tesaloniceni 5:), în orice loc (1 Timotei 2:8), a face în toată vremea tot felul de rugăciuni (Efeseni 6:18) și a ne lupta în rugăciune (Coloseni 4:12). Textul din 2 Corinteni 12 ne învață că stăruința în rugăciune nu garantează răspunsul pe care noi dorim să îl obținem de la Dumnezeu, ci garantează faptul că noi vom înțelege răspunsul pe care Dumnezeu îl are pentru noi.

Leonard Ravenhill spunea: „Rugăciunea nu este un argument prin care îl convingem pe Dumnezeu să miște lucrurile în direcția noastră, ci un exercițiu înlesnit de Duhul Lui prin care El ne mișcă pe noi în direcția Sa.” Tot el adăuga în același context: „Cei mai mulți creștini se roagă să fie binecuvântați; puțini se roagă să fie biruiți.” Învățăm din exemplul apostolului Pavel adevărul că stăruința în rugăciune ne ajută să înțelegem și să acceptăm voia lui Dumnezeu, nu voia noastră. 

Care este exemplul suprem al rugăciunii stăruitoare în Scriptură?

Exemplul suprem al rugăciunii stăruitoare care ajunge în cele din urmă la voia lui Dumnezeu a fost însăși rugăciunea Domnului Isus din grădina Ghetsimani. Fără să fie egoist sau să ceară ca să risipească în plăceri, Fiul desăvârșit al lui Dumnezeu a cerut în rugăciune salvare de la cea mai dureroasă și oribilă moartea posibilă: răstignirea! Scriptura ne spune că Domnul s-a rugat cel puțin de trei ori și că a petrecut ceasuri în rugăciune (Marcu 14:37-41; Matei 26:39; Luca 22:41). Rugăciunea stăruitoare a Mântuitorului a însemnat înțelegerea și acceptarea voii lui Dumnezeu: Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta! (26:42).

Concluzii:

Ce putem învăța din exemplul apostolului Pavel despre rugăciunile care primesc și cele care nu primesc răspuns?

Din această lecție învățăm faptul că până și cele mai profunde experiențe cu Dumnezeu pot fi o sursă de mândrie umană. Există, de asemenea, și un mod biblic corect prin care ne putem lăuda cu experiențele pe care le-am avut cu Dumnezeu. Dumnezeu răspunde la ispita mândriei punându-ne în situații dificile, care ne fac să alergăm la El și să cerem un răspuns care să mențină confortul cu care ne-am obișnuit în viața noastră. De aceea, când răspunde, Dumnezeu răspunde după voia Lui, nu după voia noastră, pregătindu-ne pentru o lucrare mai eficientă și care se bazează în întregime pe harul Lui.

Aplicații:

  • Învață și aplică principiile laudei în Domnul, care contracarează mândria umană. 
  • Învață și aplică principiul suferinței pe care Dumnezeu o îngăduie în viața ta pentru combate păcatul mândriei.
  • Învață și aplică lecția stăruinței în rugăciune, chiar dacă în final răspunsul la rugăciune nu este cel pe care îl dorești tu.
  • Învăță și aplică faptul că, atunci când Dumnezeu răspunde, El te face conștient de limitările tale mari și conștient de harul Lui infinit mai mare, prin care El continuă să binecuvânteze viețile noastre și a celor din jurul nostru. 
  • Învață și aplică principiul perseverenței. Observăm că în partea a doua a capitolului 12 (versetele 11–21), apostolul Pavel se concentrează pe relația cu credincioșii din Corint și, în mod specific, pe vizita pe care dorește să le-o facă. Învățăm din acest pasaje adevărul că apostolul Pavel nu a lăsat ca suferințele cauzate de țepușul în carne și de răspunsul „negativ” al lui Dumnezeu să îi afecteze lucrarea. El a continuat lucrarea din Corint în ciuda dificultăților cu care s-a confruntat acolo.

autor: Dan Botică, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” Oradea; e-mail: dan.botica@emanuel.ro


Revista Crestinul Azi