Tema: Promisiunea unei moșteniri nestricăcioase
Text biblic: 1 Petru 1:3–5
Verset cheie: Romani 8:17
Ideea centrală: Dumnezeu ne-a înfiat în familia Sa și ne-a făcut moștenitori împreună cu Hristos.
Scopul lecției: Să descoperim slava lui Dumnezeu prin credința în promisiunile Lui, să alergăm cu stăruință pe calea spre cer și să slujim cu credincioșie, astfel încât la sosirea în gloria cerului să intrăm în posesia moștenirii cerești.
Introducere:
Biblia amintește în repetate rânduri că, atunci când ne-a mântuit Dumnezeu, am fost adoptați ca fii și fiice în familia Sa și am fost făcuți împreună-moștenitori cu Domnul Isus Hristos (Ioan 1:12; Faptele ap. 26:18; Romani 8:15–17; Galateni 4:6–7 etc.). Deși această înfiere este una dintre cele mai binecuvântate consecințe ale răscumpărării, în lecția de față vom vorbi despre dreptul de moștenitori pe care l-am primit odată cu adoptarea noastră de către Dumnezeu.
În zilele în care Petru scria această epistolă, adopția era o practică uzitată deja de mii de ani, numai că, spre deosebire de zilele noastre, în antichitate adopția avea la bază două motive. Primul motiv era înlăturarea stigmatului de a nu avea copii, iar al doilea motiv era că familiile sau chiar persoanele singure care nu aveau copii, voiau pe cineva care să aibă grijă de ele la bătrânețe. Cazurile în care cineva adopta din dragoste sau grijă pentru copilul rămas fără părinți erau extrem de rare. Dacă în zilele noastre adopția este mai mult o acțiune caritabilă, care are în vedere salvarea copilului orfan de la o viață plină de greutăți, în lumea greco-romană din vremea apostolilor nu erau adoptați copiii, ci tinerii, care erau vânduți de părinții lor în schimbul unor sume de bani considerabile, pentru a-și putea achita datoriile sau pentru a-și putea întreține ceilalți copii.
În majoritatea cazurilor erau adoptați băieți; foarte rar erau adoptate fete. De obicei, persoanele bogate cu un statut social bine conturat adoptau pe cineva, deoarece, în schimbul grijii față de ele, cei înfiați moșteneau numele, reputația și averea părinților adoptivi. De exemplu, nouă dintre cezarii romani au adoptat fii care să le devină moștenitori. Iulius Cezar nu a avut fii, așa că l-a adoptat pe Gaius Iulius Caesar Octavianus (care avea să fie cunoscut ca Cezar Augustus). Augustus nu a avut nici el fii, așa că l-a adoptat pe Tiberius.
Tot ce ținea de procesul adopției se făcea legal și, fiindcă în unele cazuri averile moștenite erau uriașe, era nevoie de eliberarea unui document oficial parafat de Senatul Roman. Apoi se organiza o recepție la care participau toți prietenii și cunoscuții părintelui adoptiv. De la realitatea aceasta pornește apostolul Petru când descrie înfierea noastră de către Dumnezeu și primirea dreptului de moștenire.
1. Care este moștenirea copiilor lui Dumnezeu?
Ce anume moștenesc cei înfiați în familia lui Dumnezeu? Din cauza spațiului limitat al lecției vom aminti doar câteva dintre lucrurile pe care creștinii le moștenesc.
A. Pământul răscumpărat
În Predica de pe Munte, Mântuitorul a spus: Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul (Matei 5:5). Evident, nu poate fi vorba despre acest pământ corupt de păcat, aflat sub stigmatul blestemului adamic, supus deșertăciunii și robiei stricăciunii, ci mai degrabă despre pământul înnoit descris de Ioan în Apocalipsa 21:1. Despre acea lume nouă a scris și Pavel în Romani 4:13: În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul neprihănirii, care se capătă prin credință. Tot Pavel le scria credincioșilor din Corint: Căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, și voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:21–23). Dacă Tatăl i-a dat Fiului neamurile de moștenire și marginile pământului în stăpânire (cf. Psalmul 2:8), și dacă noi suntem împreună-moștenitori cu El, înseamnă că vom moșteni toate lucrurile alături de El. Ca fiu adoptat în familia cerului, Tatăl îți spune: Fiule, tu întotdeauna ești cu mine și tot ce am eu este al tău (Luca 15:31).
B. Împărăția veșnică a lui Dumnezeu
Dumnezeu a pregătit o Împărăție cerească pentru copiii Săi. În seara Cinei, Mântuitorul le-a spus ucenicilor: Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăția, după cum Tatăl meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncați și să beți la masa Mea în Împărăția Mea și să ședeți pe scaune de domnie, ca să judecați pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel (Luca 22:28–30).
În ziua judecății, Hristos – Marele Judecător – le va spune celor mântuiți, care și-au dovedit credința prin fapte: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii (Matei 25:34). Iacov adaugă în epistola sa: Ascultați, preaiubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe cei săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogați în credință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc? (2:5). Cei necredincioși și cei care doar au pretins că sunt credincioși, nu vor fi lăsați să intre în Împărăția lui Dumnezeu, ci vor fi alungați pentru totdeauna de la fața Sa (cf. Matei 25:41–46). Gândindu-se la astfel de oameni, dominați de firea pământească, Pavel oferă următorul avertisment: Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (v. 21b). Iar în 1 Corinteni 6:9–10 spune: Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.
Când vorbim despre moștenirea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu, ne referim la:
- Viața veșnică. Pavel scrie în epistola adresată lui Tit: […] pentru ca, odată socotiți neprihăniți prin harul Lui, să ne facem, în nădejde, moștenitori ai vieții veșnice (3:7). Iar Mântuitorul a spus: Și oricine a lăsat case sau frați sau surori sau mamă sau nevastă sau copii sau pământuri pentru Mine, va primi însutit și viață veșnică (Matei 19:29). Această „nădejde a vieții veșnice” a fost făgăduită mai înainte de veșnicii de Dumnezeu, care nu poate să mintă (Tit 1:2).
- Cerul cu tot ce este în el. După ce explică în Romani 8:28–30 că Dumnezeu este Cel ce începe și desăvârșește procesul mântuirii noastre, Pavel adaugă: Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile (vv. 31–32). Locașurile cerești (cf. Ioan 14: 2–3), domnia peste „multe lucruri” (cf. Matei 25:21, 23) sau cârmuirea multor cetăți (cf. Luca 19:17, 19), ca răsplată pentru credincioșia slujirii de pe pământ, vor fi parte din moștenirea celor răscumpărați. Hristos declară în Apocalipsa 2:7 și 3:21 – Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieții care este în raiul lui Dumnezeu […] Îi voi da putere peste popoare […] va ședea cu Mine pe tronul Meu de domnie. Și adaugă: Cel ce va birui va moșteni toate lucrurile, Eu voi fi Dumnezeul lui și el va fi fiul Meu (Apocalipsa 21:7).
C. Părtășia cu Dumnezeu Însuși
Cea mai glorioasă moștenire a creștinului este părtășia cu Dumnezeu Însuși. Dacă am vrea să moștenim doar lucrurile pe care Dumnezeu ni le oferă acum sau ni le va oferi în veșnicie și nu L-am dori pe El Însuși, am fi niște egoiști idolatri. Însă, bucuria noastră supremă este să […] ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu (cf. Romani 5:2b). Cu alte cuvinte, speranța noastră este că într-o bună zi vom vedea nemijlocit și vom savura cu nesaț slava lui Dumnezeu. Pavel adaugă: Și nu numai atât, dar ne și bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea (v. 11). Ne bucurăm în/de Dumnezeu, nu de darurile Lui.
Glorioasa speranță a Bisericii lui Hristos este descrisă astfel în Apocalipsa 21:3: Și am auzit un glas tare, care ieșea din scaunul de domnie și zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, și ei vor fi poporul Lui; și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.” Aceasta a fost dimensiunea cea mai înaltă a nădejdii sfinților din Vechiul Testament, chiar dacă sperau că într-o bună zi vor avea o patrie pământească pentru ei și pentru urmașii lor: Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească, fiindcă Dumnezeu va fi pururi stânca inimii mele și partea mea de moștenire (Psalm 73:25–26).
Prezența lui Dumnezeu Însuși este moștenirea noastră cea mai slăvită. El promite în 1 Corinteni 6:18: „Eu vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice”, zice Domnul cel Atotputernic. De aceea, trebuie să cultivăm o dorință tot mai mare pentru El și pentru părtășia cu El. Dacă darurile Lui sunt atât de prețioase, cât de prețios trebuie să fie Dătătorul Însuși? Și ce insultă grosolană ar fi să iei doar darurile din mâinile Sale binecuvântate, iar Lui să-I întorci spatele! Am fost creați pentru El. El este partea noastră de moștenire. Toate lucrurile bune pe care ni le oferă sunt menite să ni-L descopere tot mai mult pe El.
2. Care este natura moștenirii noastre?
Apostolul Petru lămurește faptul că moștenirea copiilor lui Dumnezeu este nestricăcioasă, neîntinată, nu se poate veșteji și este păstrată în siguranță de Dumnezeu.
A. O moștenire nestricăcioasă
În contrast cu tot ce este pe pământ și se strică, se degradează și se descompune, moștenirea pe care o avem în Hristos este incoruptibilă. În cultura antică seculară acest termen era folosit pentru a descrie ceva necucerit de o armată invadatoare.
Pavel folosește termenul în Romani 1:23 pentru a-L descrie pe Dumnezeul „nemuritor” (aftharos, lb. greacă). Iar Petru îl folosește în cea dintâi epistolă pentru a vorbi despre sămânța Cuvântului lui Dumnezeu „care nu poate putrezi” (1:23). Entropia afectează tot ce este pe pământ: case, mașini, avuții strânse cu sacrificii inimaginabile, ba chiar și trupurile oamenilor, însă moștenirea noastră cerească nu poate fi afectată de această lege (cf. Matei 6:19–20).
Petru folosește termenul amiantos (lb. greacă), care înseamnă „necontaminat”, „nepoluat” sau „neruginit”, pentru a descrie puritatea moștenirii noastre. Păcatul a întinat toate lucrurile de pe pământ, le-a contaminat și le-a pervertit în cel mai grosolan mod posibil, dar moștenirea sfinților în Hristos este ferită de orice impurități. Autorul Epistolei către evrei folosește de două ori acest cuvânt. O dată pentru a-L descrie pe Hristos – Marele nostru Preot, care este sfânt, nevinovat, fără pată (amiantos), despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri (7:26), și a doua oară în 13:4, unde scrie: Căsătoria să fie ținută în toată cinstea și patul să fie nespurcat (amiantos), căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. Ioan folosește și el acest termen când menționează în Apocalipsa 21:27 că nimic întinat nu va intra în ea [în cetatea cerească], nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună, ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.
C. O moștenire care nu se poate veșteji
B. O moștenire neîntinată
Moștenirea noastră este una care nu se poate veșteji (amarantos – nu se poate ofili sau usca, lb. greacă). Cu trecerea timpului, orice ființă și orice plantă de pe pământ își pierd frumusețea și strălucirea, îmbătrânesc/se ofilesc și apoi mor, dar moștenirea noastră este mereu nouă și proaspătă. Pavel le aducea aminte credincioșilor din Corint despre disciplina și sacrificiile sportivilor de performanță, care primeau în semn de recunoaștere o cunună care se veștejea. Noi să facem lucrul acesta [să ne autodisciplinăm] pentru o cunună care nu se poate veșteji (1 Corinteni 9:25). Iar Petru îi sfătuia pe slujitorii bisericilor locale să păstorească turma lui Dumnezeu potrivit voii lui Dumnezeu, cu lepădare de sine, fiind exemple pentru ceilalți credincioși. Iar apoi adaugă: Și, când se va arăta Păstorul cel mare, veți căpăta cununa care nu se poate veșteji, a slavei (1 Petru 5:4).
D. O moștenire păstrată în siguranță de Dumnezeu
Această moștenire, completează Petru, este păstrată în ceruri pentru noi. Nimeni nu ne-o poate lua, fiindcă este păzită (teteremenen, lb. greacă) de Dumnezeu Însuși. Deși ne bucurăm de nenumărate binecuvântări dumnezeiești aici pe pământ, adevărata moștenire ne va fi oferită în ceruri. Predicatorul puritan Thomas Watson (1620–1686), spunea: „Aici bucuria începe să intre în noi. Acolo noi intrăm în bucurie.” Asemenea lui Avraam, și noi așteptăm cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu (Evrei 11:10). De fapt, toți cei ce au auzit și au primit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii), au crezut în Dumnezeu și, în consecință, au fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui (Efeseni 1:14).
Concluzie
Datorită harului Său, Dumnezeu ne-a adus din moarte spirituală la viață, ne-a iertat păcatele, ne-a spălat cu sângele Său, ne-a adoptat în familia Sa și ne-a făcut moștenitori împreună cu Hristos. Asemenea evreilor care au pribegit patruzeci de ani prin pustiu, iar apoi au luat în posesie Canaanul promis lui Avraam, Isaac și Iacov, la fel și noi vom primi moștenirea veșnică la finalul călătoriei pe acest pământ.
Jean Calvin scria: „Încă nu ne bucurăm pe deplin de moștenirea noastră… Călătorim cu nădejde… nu vedem încă strălucirea cerului ca un beneficiu prezent, dar îl zărim prin credință. Acum suntem ca niște miei în mijlocul lupilor. Dar, fiindcă Duhul Sfânt domnește în inimile noastre, avem nenumărate motive să-L lăudăm pe Dumnezeu chiar și în mijlocul încercărilor… Așadar, trebuie să ne bucurăm, să fim mulțumiți și să-I dăm slavă lui Dumnezeu în timp ce așteptăm să intrăm în posesia moștenirii”.
Întrebări pentru aprofundarea lecției:
- Împăratul David mărturisea în Psalmul 16:5–6: Domnul este partea mea de moștenire și paharul meu; Tu îmi îndrepți sorțul meu. O moștenire plăcută mi-a căzut la sorț, o frumoasă moșie mi-a fost dată. Este Dumnezeu și partea ta de moștenire?
- Când ai o problemă importantă de rezolvat, ești tentat să te încrezi în relațiile și în resursele tale sau în promisiunea lui Dumnezeu că nicidecum n-o să te lase și cu niciun chip nu te va părăsi? (cf. Evrei 13:5).
- Dacă ți-ai evalua viața și slujirea de până acum, unde crezi că ți-ai adunat mai multă bogăție: pe pământ sau în cer? Citește Matei 6:19–34 și vezi ce spune Hristos despre pericolul de a-ți strânge comori pe pământ.
Aplicații:
- Dacă Dumnezeu ți-a promis ceva și încă nu s-a împlinit, încrede-te în credincioșia Sa, fiindcă […] toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da” (1 Corinteni 1:20). El nu uită niciodată ce a promis. La vremea potrivită va împlini ce ți-a făgăduit.
- Nu-ți pune încrederea nici în oameni, nici în lucrurile pământești, ci pune-ți-o în Dumnezeu și în moștenirea pe care ți-a pregătit-o în cer. Siguranța primirii unei moșteniri cerești te va feri de idolatrie (să nu te încrezi în avuțiile pământești), va reduce la tăcere multe dintre cârtirile tale și va face ca poverile să fie mai ușor de purtat. Thomas Manton a spus în felul următor: „Creștinii sunt prea adesea reci și nepăsători în viața spirituală pentru că nu se gândesc mai mult la cer.” Iar Pavel îi sfătuia pe cei din Colose: Dacă ați înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ (Coloseni 3:1–2).
- Implică-te cât poți de mult în slujirea Împărăției lui Dumnezeu și, chiar dacă uneori ești descurajat fiindcă nu vezi rodul muncii tale, nu uita că osteneala noastră în Domnul nu este zadarnică (cf. 1 Corinteni 15:58) și că la sfârșitul alergării vei primi cununa care nu se poate veșteji. Nu lăsa niciodată oboseala, necazul sau frustrarea să te oprească din alergarea spre cer!
autor: Bebe Ciaușu, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Harul” din Lugoj, jud. Timiș
