Tema: Rugăciunea de mulțumire
Text biblic: 2 Tesaloniceni 1:1–12
Verset cheie: 2 Tesaloniceni 1:3
Ideea centrală: Credinciosul trebuie să-i mulțumească în rugăciune lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările Lui, chiar și atunci când împrejurările vieții nu sunt plăcute.
Scopul lecției: Să experimentăm slava lui Dumnezeu printr-o viață de rugăciune plină de mulțumire.
Un băiat a mers la biserică cu tatăl lui. Când a intrat în biserică, unul dintre frați i-a dăruit băiatului o bomboană. După ce a luat bomboana, pentru că nu a mai avut nicio reacție, tatăl copilului l-a întrebat: „Cum spui?” Copilul a răspuns: „Mai vreau!”
Ne aflăm cu studiul nostru în partea care tratează rugăciunea credinciosului. Rugăciunea este modalitatea prin care intrăm în comuniune cu Dumnezeu, deschizându-ne inima înaintea Lui.
Ce putem să facem prin rugăciune?
În rugăciune putem să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru ceea ce este El, putem să-I mulțumim pentru ceea ce face El, putem să-I cerem să facă anumite lucruri, putem să mijlocim pentru anumite persoane sau cauze, putem să ne mărturisim păcatele, putem să ne exprimăm stările sufletești.
Astăzi, dorim să accentuăm rugăciunea de mulțumire. Credinciosul are foarte multe motive de mulțumire pe care trebuie să le aducă constant în rugăciunile sale. Ele arată recunoștința față de Dumnezeu și de lucrarea pe care El o face în noi și pentru noi. Ne vom uita în textul din 1 Tesaloniceni 1:1–12 pentru a vedea felul în care apostolul Pavel îi mulțumește lui Dumnezeu când se gândește la acești credincioși din Tesalonic.
1. Necesitatea rugăciunii de mulțumire
Cât de natural ne vine să mulțumim? Cât de mult există în viața noastră înclinarea spre mulțumire?
Din cauza firii păcătoase suntem înclinați să acumulăm lucruri, să dorim întotdeauna mai mult, să fim nemulțumiți cu ce avem, cu ce suntem și din această cauză pierdem ușor din vedere situațiile în care trebuie să fim mulțumitori și recunoscători.
Apostolul Pavel le scrie credincioșilor din Tesalonic cu inima plină de recunoștință. Iar această recunoștință l-a condus la rugăciune față de Dumnezeu. O rugăciune în care el Îi mulțumește lui Dumnezeu pentru credincioșii din Tesalonic.
Pavel se simte dator să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru Biserica din Tesalonic. Exista ceva în viața lor spirituală care l-a împins puternic spre mulțumire în rugăciune. Ba mai mult, el afirmă că această rugăciune de mulțumire trebuie să fie prezentă întotdeauna. De multe ori mulțumim în treacăt, mulțumim sub impulsul momentului, dar apoi intrăm în rutina noastră. Pavel are o atitudine de mulțumire în rugăciune în mod consecvent, nu doar de moment. El știe să-și găsească ușor motivele de mulțumire.
El, de asemenea, afirmă că această rugăciune de mulțumire „se cuvine” a fi făcută. Este un lucru natural, normal, potrivit într‑o astfel de situație.
Cât timp din rugăciunea noastră ocupă mulțumirea? Dacă ar fi să ne uităm mai cu atenție la timpul nostru de rugăciune, oare cât timp petrecem în a-L lăuda pe Dumnezeu, a-I mulțumi, a-I cere, a mijloci, a ne mărturisi păcatele?
Putem observa că cea mai mare parte din rugăciunile noastre o ocupă cererea și mijlocirea și probabil cel mai puțin loc îl are lauda și mulțumirea.
Într-o ocazie (Luca 17:11–19), zece leproși ies înaintea Domnului Isus cerând cu insistență ca El să-i vindece. După ce s-au văzut vindecați, unul dintre ei se întoarce izbucnind cu glas tare în mulțumire la adresa lui Dumnezeu. Când ajunge în fața Domnului Isus, se aruncă la picioarele Lui și îi mulțumește. Reacția Domnul Isus arată faptul că Dumnezeu se așteaptă ca noi să fim recunoscători și să ne întoarcem cu mulțumire către El atunci când ni se face bine, atunci când vedem motivele de mulțumire. Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă, unde Sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu?” (Luca 17:17–18)
Așadar, rugăciunea credinciosului trebuie să conțină întotdeauna cuvinte de mulțumire față de Dumnezeu, care se așteaptă ca noi să avem o astfel de atitudine.
2. Motivele rugăciunii de mulțumire
Care sunt cele mai importante motivele care ne determină să fim mulțumitori? În ce fel lipsa acestora ne determină să fim nemulțumiți sau nemulțumitori?
Apostolul Pavel a avut o relație specială cu Biserica din Tesalonic. Ea s-a format într-un context de prigoană (Faptele ap. 17:1–9). După ce a plecat din Filipi, Pavel și Sila s-au dus la Tesalonic. Aici au predicat Evanghelia iudeilor și celor dintre neamuri care s-au alipit de sinagogă. În urma predicării, unii dintre iudei, o mare mulțime de grecimtemători de Dumnezeu și multe femei de frunte au primit Evanghelia. Doar că, acest lucru i-a supărat pe ceilalți iudei, care au întărâtat cetatea împotriva lui Pavel și a lui Sila, precum și a celor care au trecut de parte lui. În contextul acesta, Pavel și Sila pleacă în Bereea, unde nu au liniște pentru că iudeii din Tesalonic au venit și acolo să strice lucrarea lui Pavel. În acest context se formează Biserica din Tesalonic, într-un timp foarte scurt și în mijlocul unei mari împotriviri din partea iudeilor. De aceea, Pavel a fost foarte bucuros când a văzut că această comunitate de credincioși a crescut spiritual.
Astfel, Pavel îi mulțumește lui Dumnezeu pentru credincioșii din Tesalonic, pe care-i numește frați.
Cât de mult în rugăciunile noastre de mulțumire ocupă mulțumirea pentru alte persoane?
Când Pavel se gândea la acești frați, gândul îl ducea la rugăciunea de mulțumire.
Faptul că suntem într-o comunitate de credincioși, ar trebui să reprezinte pentru noi o mare binecuvântare. Care sunt beneficiile pe care le avem datorită faptului că suntem parte a unei biserici?
Un alt motiv de mulțumire în rugăciunea apostolului Pavel este faptul că acești credincioși din Tesalonic au crescut spiritual. Această creștere s-a văzut în două dimensiuni: credința și dragostea. În acest context, credința are de-a face cu dimensiunea verticală, cu relația cu Dumnezeu. Dragostea are de-a face cu dimensiunea orizontală, cu relația față de oamenii din jur. Acestea sunt două direcții interdependente, în care un credincios trebuie să crească. Ele se influențează una pe cealaltă și nu se poate una fără alta. Nu poți să pui că ai o relație bună cu Dumnezeu și să nu-ți iubești aproapele.
Iacov arată foarte clar relația dintre credință și fapte. Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana de toate zilele, și unul dintre voi le zice: „Duceți-vă în pace, încălziți-vă și săturați-vă!” fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot așa și credința: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăși. (Iacov 2:14–17).
Ioan arată și el, în prima sa epistolă, modul în care relația cu Dumnezeu influențează relația cu fratele nostru și invers, relația cu fratele nostru influențează relația cu Dumnezeu. Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe fratele său (1 Ioan 4:20–21).
3. Dificultățile rugăciunii de mulțumire
Nu întotdeauna este ușor să fim mulțumitori în rugăciunile noastre. Încercările prin care trecem ne împing de multe ori să cârtim sau să fim nemulțumiți. Motivarea apostolului Pavel spre rugăciunea de mulțumire față de credincioșii din Tesalonic este mai cu seamă în contextul în care ei au perseverat în credință într-un context neprielnic, în mijlocul dificultăților.
Un alt motiv de mulțumire în rugăciunea apostolului Pavel îl reprezintă statornicia în credință în toate prigonirile și necazurile răbdate de credincioșii bisericii din Tesalonic. Această suferință și răbdare a lor l-au determinat pe Pavel să îi laude în alte Biserici, întărind astfel viața credincioșilor.
Care este efectul prigonirilor și al necazurilor pentru credința creștinului? În ce fel acestea o poate afecta negativ sau pozitiv?
Prigoana sau necazul reprezintă pentru credință un test în urma căruia ea este trecută prin foc. Din încercare poți ieși mai tare sau mai slab. Domnul Isus, știind despre faptul că ucenicii vor fi cernuți în noaptea prinderii Lui, s-a rugat pentru ei și i-a îndemnat și pe ei să stăruie în rugăciune ca să nu cadă în ispită, atunci când sunt testați. Când în urma încercării, credincioșii cresc, acest lucru nu poate decât să producă motive de mulțumire înaintea lui Dumnezeu.
S-ar putea să ne întrebăm: De ce îngăduie Dumnezeu atâta prigoană pentru credincioși? Până când va dura încercarea?
În toată situația aceasta dificilă pentru credincioșii din Tesalonic, Pavel Îl vede pe Dumnezeu care are totul în mâna Sa. Un alt motiv de mulțumire în rugăciunea lui este judecata dreaptă a lui Dumnezeu.
Cât de des ne întrebăm atunci când suferim: Doamne, de ce? De ce eu? De ce atât de mult? De ce acum?
Sunt întrebări pe care ni le punem poate de multe ori atunci când suferim, mai ales când considerăm că suferim pe nedrept. Apostolul Pavel îi liniștește pe credincioșii din Tesalonic arătându-le că Dumnezeu este la cârmă, că El conduce lumea și că va interveni. El le îndreaptă ochii spre judecata finală a lui Dumnezeu când cei răi vor fi pedepsiți, iar cei credincioși vor fi răsplătiți.
Dar, citind aceste rânduri, s-ar putea să spunem: Trebuie să am răbdare și să aștept judecata lui Dumnezeu până la final? Eu am nevoie de dreptatea lui Dumnezeu acum!
Aici este pusă la încercare credința, care trebuie să rabde o perioadă mai lungă de timp. Uneori Dumnezeu intervine repede și face dreptate aici, pe pământ. Alteori dreptatea Sa va fi aplicată doar la judecata finală.
În Apocalipsa vedem cum martirii Îl roagă pe Dumnezeu să facă dreptate. Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră junghiați din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și din pricina mărturisirii pe care o ținuseră. Ei strigau cu glas tare, și ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care ești Sfânt și adevărat, zăbovești să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă, și li s-a spus să se mai odihnească puțină vreme, până se va împlini numărul tovarășilor lor de slujbă și al fraților lor, care aveau să fie omorâți ca și ei (Apocalipsa 6:9–11).
Dar, trebuie doar să rabd pentru că așa trebuie? Are vreun rost această răbdare, are ea o finalitate, o țintă?
Iacov ne explică bine în următorul pasaj: Fiți, deci, îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie. Fiți și voi îndelung răbdători, întăriți-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape (Iacov 5:7–8).
Credinciosul, când trebuie să rabde, are un scop, o viziune și anume, roada. În urma răbdării rezultă ceva folositor pentru credincios. Acest motiv îl determină să poată să-I mulțumească lui Dumnezeu, care lucrează ceva folositor și frumos în urma răbdării.
Până când trebuie să rabd?
În Evanghelia după Matei, Domnul Isus ne arată că această trebuie să ne înarmăm cu răbdare pentru o perioadă lungă de timp. Veți fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit (Matei 10:22).
De multe ori, încercările au o durată lungă, astfel că Domnul Isus ne avertizează să ne pregătim cu răbdare până la sfârșit. Aceste informații ne ajută să trecem cu bine prin perioade mai lungi de timp în care suntem încercați cu diferite greutăți ca să nu ne pierdem răbdare și inima și să cădem de oboseală. Uitați-vă, deci, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți de oboseală în sufletele voastre (Evrei 12:3).
Concluzie:
Rugăciunea de mulțumire trebuie practicată mereu. Mulțumirea trebuie să fie prezentă întotdeauna în rugăciunile noastre. Avem suficiente motive de mulțumire, atât din viața noastră, cât și din viața semenilor noștri în care lucrează Dumnezeu. Trebuie să învățăm să ne uităm cu recunoștință, nu doar la ceea ce primim noi, cât și la ceea ce primesc și devin cei de lângă noi. Dificultățile prin care trece credința noastră nu trebuie să ne facă să ne oprim din mulțumire. Încercările din viața noastră nu opresc mulțumirea, ci ne deschid inima ca să putem vedea dependența de Dumnezeu și recunoștința pentru aceasta.
Aplicații:
Să căutăm să observăm cu mai mare atenție motivele de mulțumire. Rugăciunea de mulțumire, care este de foarte multe ori scurtă și neglijată, ar trebui să ocupe un loc mai important în viața noastră. Să învățăm să mulțumim Domnului și pentru ceea ce vedem în viața altora, nu doar în propria viață. Să învățăm să fim recunoscători chiar și atunci când lucrurile nu merg cum am dori noi.
autor: Cristi Vidican, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Hidișelu de Sus, jud. Bihor; e-mail: cristividican@yahoo.com
