Tema: Promisiunea unui locaș ceresc
Text biblic: Ioan 14:1–6
Verset cheie: Ioan 14.6
Ideea centrală: Domnul Isus aduce liniște și nădejde în viața urmașilor săi, mai ales în momentele dificile, îndreptându-le privirea spre locașul ceresc veșnic pregătit în Împărăția Lui.
Scopul lecției: Să descoperim slava lui Dumnezeu manifestată în pregătirea locului unde vom petrece veșnicia împreună cu El.
Introducere:
La cine privim în momentele dificile din viață? În cine ne punem încrederea că ne va ajuta să trecem cu bine prin situațiile dificile? Cine sau ce anume ne ajută să ne găsim echilibrul și liniștea? De ce credința în Dumnezeu și în promisiunile Lui poate face o diferență în bine în viața credinciosului, mai ales în vremurile dificile?
Toate aceste întrebări, la fel ca multe altele, reprezintă frământări care au de-a face cu realitatea vieții pe care o trăim în mijlocul lumii. În contextul în care păcatul a dat peste cap toată existența umană și a adus tulburare, anxietate, teamă, deznădejde şi moarte, Hristos face o promisiune celor credincioși, anume că aceștia vor petrece veșnicia cu El într-un loc special pregătit în Împărăția Lui. Creștinismul, dincolo de faptul că aduce în plus față de celelalte religii conceptul de înviere a morților în trup, vine și cu conceptul de existență eternă într-un loc distinct (nu în neant), un loc pregătit special de Dumnezeu aleșilor Săi care s-au încrezut în El.
Textul pe care îl abordăm este de regulă folosit la înmormântări, dar realitatea biblică și socială este că acest text are de-a face cu toate contextele în care credincioșii trec prin anxietate sau teamă. În cele mai dificile momente din viață, promisiunea lui Hristos cu privire la un locaș ceresc veșnic aduce o împrospătare a nădejdii și o refocalizare pe lucrurile esențiale. Pavel vorbește clar despre asta în 2 Corinteni 4:18, când accentuează importanța lucrurilor care nu se văd, cele veșnice, în detrimentul celor care se văd și care sunt trecătoare.
Observații contextuale
Pentru a înțelege mesajul legat de promisiunea unui locaș ceresc, așa cum este prezentat în Ioan 14:1–6, trebuie să analizăm întâi contextul în care Hristos abordează acest subiect.
- Contextul promisiunii: tulburare profundă/nevoia de întărire a credinței ucenicilor (v. 1a)
O parte dintre comentatorii Scripturii sunt de părere că discuția Domnului Isus cu ucenicii (Ioan 14:1–6) face parte dintr-o discuție mai lungă (Ioan 13:31–14:14 sau chiar până la 14:31). Discuția are loc după momentul de la Cină și după exemplul dat prin spălarea picioarelor. Iuda plecase deja, iar ucenicii rămân cu Hristos, timp în care Domnul vorbește cu ei despre evenimentele viitoare (plecarea Domnului, lepădarea lui Petru). Este greu de spus dacă discuția a continuat în camera de sus, unde au cinat, sau pe drum înspre Ghetsimani. Contează mai puțin contextul geografic în care are loc discuția. Mai importantă este încadrarea discuției în contextul istoric (cronologia evenimentelor), emoțional (starea ucenicilor) și spiritual (credința ucenicilor).
Istoric: După aproximativ trei ani și jumătate, Hristos se apropie de momentul finalizării slujirii Sale pământești și îi pregătește pe ucenici pentru momentul despărțirii de El (Ioan 13:1).
Emoțional: Hristos îi introduce pe ucenici în atmosfera suferințelor viitoare, fiind deja aproape de Ierusalim, toți fiind conștienți de planul fariseilor și cărturarilor de a-L omorî pe Hristos (Ioan 11:47–53; 12:27–33).
Spiritual: Deja se dă o luptă spirituală intensă. Iuda devine posedat demonic, Hristos vorbește despre lepădarea lui Petru, iar mai târziu însuși Hristos dă o luptă spirituală intensă în rugăciune în grădina Ghetsimani (Ioan 13:36–38).
În acest context ucenicii sunt afectați profund (să nu vi se tulbure inima) de împrejurări, iar Hristos le cere acestora să nu se tulbure și să aibă credință. Aici nu e vorba de o credință inițială a ucenicilor (aveți credință în Dumnezeu/aveți credință în Mine) ca și cum până atunci nu ar fi avut credință, nici de o credință diferită decât cea de până atunci. Mai degrabă este vorba de o împrospătare a credinței deja existente și de o continuare a lucrării pe care Hristos a început-o anterior în viața ucenicilor. Credința despre care vorbește Domnul nu este o simplă chestiune emoțională, sentimentală sau de moment, ci un proces continuu în care este nevoie de perseverență, statornicie și focalizare pe Cel care este ținta credinței („în Dumnezeu”, „în Mine” – vezi Evrei 11:1; 12:2).
Analiza contextului și a elementelor promisiunii scoate în evidență repetabilitatea unor elemente în istoria creștinismului: creștinii au parte de dificultăți, creștinii pot fi tulburați în momente de cumpănă ale vieții, creștinii au nevoie de întărirea credinței, creștinii au nevoie de permanenta intervenție a lui Hristos, creștinii au nevoie de împrospătarea promisiunilor divine în viața lor. Acest lucru dă relevanță și aplicabilitate studiului actual cu privire la promisiunea unui locaș ceresc.
- Fundamentul și certitudinea promisiunii: dumnezeirea lui Hristos, caracterul lui Dumnezeu, realitatea Împărăției lui Dumnezeu, descrierea lucrării lui Hristos, caracterul veșnic al locașului pregătit (vv. 1b, 2–3, 6)
Pe ce se bazează promisiunea lui Hristos? Cu ce este ea diferită de promisiunile politicienilor sau ale altor oameni din diferite perioade ale istoriei? De câte ori auzim de promisiuni, ne vin în minte câteva chestiuni care au de a face cu evaluarea fundamentului și a certitudinii acestora: Cine este cel care promite? Pe ce bază face aceste promisiuni? Cum poate îndeplini promisiunea cel care o face?
Simetria „aveți credință în Dumnezeu” și „aveți credință în Mine” este mai mult decât o accentuare a imperativului credinței. Expresia este o accentuare a dumnezeirii lui Hristos. Promisiunea unui locaș ceresc vine din partea Aceluia care este Dumnezeu, a participat la creație, este suveran în creație și care este garantul noii creații. Fundamentul și certitudinea promisiunii unui locaș ceresc au de-a face cu autoritatea și suveranitatea Dumnezeului creator.
Concomitent, certitudinea împlinirii promisiunii are de a face cu caracterul lui Dumnezeu, implicit al lui Hristos: dacă n-ar fi așa, v-aș fi spus. Dumnezeu este adevăr, Dumnezeu nu poate să mintă, iar în Dumnezeu nu este nicio umbră de schimbare. Toate promisiunile lui Dumnezeu fie s-au împlinit, sunt în curs de împlinire sau se vor împlini în viitor.
Promisiunea scoate la iveală și o realitate neglijată de mulți: „casa Tatălui Meu”. Existența umană nu se limitează doar la ceea ce vedem și simțim, ci trece dincolo de aici într-o realitate invizibilă ochilor noștri și nedetectată de simțurile fizice. Mai mult decât atât, la fel ca și Pavel în 1 Corinteni 5:1–10, Ioan descrie casa de dincolo ca fiind una construită și pregătită special de mâna lui Dumnezeu. Se subînțelege automat ideea de veșnicie, de eternitate – ceea ce face Dumnezeu dăinuiește veșnic.
Unul din cele mai importante detalii despre promisiunea locașului ceresc este legat de prezența lui Hristos acolo: „acolo unde sunt Eu să fiți și voi (n.a. împreună cu Mine).” Esența mesajului este tocmai părtășia veșnică a credincioșilor cu Cel în care au crezut. Până la urmă, la ce bun ar fi locuirea într-un locaș ceresc veșnic fără Cel care este sursa vieții, sursa tuturor binecuvântărilor, motivul laudei și al bucuriei celor credincioși?
- Provocările promisiunii: „știți”/„nu știm”/„Eu sunt…” (vv. 4–5)
Promisiunea unui locaș ceresc vine la pachet și cu câteva provocări. În timp ce Hristos certifică și spune: „știți” (unde, calea), ucenicii sunt debusolați. Merită subliniate câteva provocări care trec dincolo de contextul vieții ucenicilor și care sunt întâlnite în fiecare generație, de-a lungul istoriei creștinismului:
- În timp ce știm Cuvântul lui Dumnezeu, tulburarea din momentele dificile ne întunecă vederea și avem senzația că nu știm ce urmează, nu știm ce vrea Dumnezeu, nu știm ce trebuie să facem.
- În timp ce știm cum ar trebui să ne comportăm în momentele dificile, uneori ne putem simți paralizați de teamă sau anxietate și avem nevoie de ajutor.
- În timp ce știm că prezența Domnului este cu noi și ne însoțește, ne simțim de parcă suntem singuri și trebuie să ne descurcăm pe cont propriu.
- În timp ce știm că promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc până în cel mai mic detaliu, viața noastră arată uneori ca și cum nu este nici o luminiță la capătul drumului.
- În timp ce știm ce este dincolo de pragul morții, există pericolul să ne comportăm ca și cum nu știm unde ne ducem/unde s-au dus cei dragi ai noștri și să ne pierdem orice nădejde.
Provocarea lui Hristos pentru ucenici și pentru noi este să realizăm că știm, dar să și punem în practică esențialul credinței: știm cine este Hristos (v. 1), știm unde este acum Hristos (v. 2), știm calea înspre Împărăția lui Dumnezeu (v. 6), știm promisiunile lui Dumnezeu (v. 3), știm unde vom fi în veșnicie (v. 3). Certitudinea în fața oricăror provocări este repetată în Ioan 20:31, 1 Ioan 5:10–13 („să știți”) dar și în alte pasaje asemănătoare.
Aplicații practice:
- Circumstanțele dificile pot aduce tulburare și anxietate chiar și în viața credincioșilor, mai ales atunci când aceștia uită de perspectiva mai largă asupra vieții de acum și a celei viitoare. În astfel de situații soluția este să ne refocalizăm pe persoana, lucrarea și Cuvântul lui Hristos, pentru a ne împrospăta perspectiva/nădejdea cu privire la viața de acum și cea viitoare.
- Împărăția lui Dumnezeu nu este o poveste sau un mit: este o realitate descoperită adesea de Hristos și descrisă în Cuvânt. Chiar dacă nu putem certifica cu simțurile fizice realitatea Împărăției lui Dumnezeu, aceasta există și acolo este pregătit un loc special pentru cei credincioși. Faptul că lucrurile care se văd sunt trecătoare, iar cele care nu se văd sunt veșnice nu este un simplu sofism – este un adevăr absolut fundamentat în persoana, caracterul, lucrarea și promisiunile lui Dumnezeu prin Hristos și prin Duhul Sfânt.
- Credința înseamnă mai mult decât emoție, sentiment sau experiență interioară: credința include ceea ce știm (despre Dumnezeu, despre Cuvânt, despre lucrurile viitoare), dar și încrederea în Dumnezeu („saltul credinței” – Kierkegaard). Credința înseamnă acțiune în dependență de Dumnezeu și bazați pe promisiunile Lui în ciuda a ceea ce simțim, experimentăm sau cunoaștem strict rațional.
- Creștinismul este exclusivist prin prisma căii prin care cineva poate ajunge la Dumnezeu, după cum afirmă Hristos: Nimeni nu poate ajunge la Tatăl decât prin Mine. Chiar dacă din perspectiva unora aceasta pare o aroganță supărătoare, ideea este reluată și aprofundată de apostoli (Petru în fața sinedriului, Faptele ap. 4:12; Pavel în 1 Timotei 2:5). Exclusivismul nu este unul absurd, ci unul argumentat: o parte din promisiunile lui Dumnezeu s-au împlinit deja în Hristos, iar celelalte se vor împlini prin Hristos, în baza răscumpărării și a lucrării de mijlocire de la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu.
- Locașul ceresc pregătit pentru cei credincioși este o certitudine, nu doar o promisiune frumoasă. Certitudinea se bazează pe Dumnezeul etern și creator care face promisiunea, pe caracterul neschimbător al lui Dumnezeu și pe faptul că promisiunile care s-au împlinit deja sunt o garanție că și celelalte promisiuni se vor împlini la vremea hotărâtă de Dumnezeu.
Intrebări pentru discuție
- De ce/cum ajung urmașii lui Hristos să aibă parte de anxietate, teamă și tulburare în inimă? Există mijloace prin care pot fi prevenite sentimentele de anxietate și teamă?
- Cum arată un creștin care depășește îngrijorările vieții prin credința în promisiunile lui Hristos și prin încrederea în locașul ceresc pregătit de El?
- În ce mod putem fi în momentele grele o mărturie a existenței Împărăției lui Dumnezeu pentru cei care nu cred în Dumnezeu și care nu au nici o nădejde pentru viitor?
- Care ar fi cel mai simplu mod prin care putem descrie locașul ceresc pe care Hristos l-a pregătit pentru cei credincioși în Casa Tatălui? Prin ce este acel loc special?
- Care este diferența între promisiunea locașului ceresc făcută de Hristos și promisiunile pe care oamenii le fac? Ce anume face ca promisiunea lui Hristos să fie o certitudine și nu doar o simplă campanie de presă sau campanie electorală?
autor: Florin Iosub, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Harul”, Cărpiniș, Timiș;
e-mail: florin75tm@gmail.com
