Explicații studiu biblic 15 ianuarie

Tema: Promisiunea purtării de grijă

Text biblic: Psalmul 37:25–28; Evrei 13:5–6

Verset cheie: Evrei 13:6

Ideea centrală: Ispita materialismului este reală pentru orice credin­cios, dar încrederea în providența lui Dumnezeu ne ajută să fim biruitori.

Scopul lecției: Să descoperim slava lui Dumnezeu în purtarea de grijă și să trăim cu credința că promisiunile lui sunt adevărate.


Cartea Psalmilor este o minunată colecție de cântări de laudă adresate lui Dumnezeu, de psalmi de exprimare a durerii și necazului, de mulțumire, de încredere, psalmi mesianici etc., dar în care găsim inserat pe alocuri și câte un psalm de înțelepciune. Psalmii de înțelepciune (cel puțin 11 la număr), dintre care face parte și Psalmul 37, seamănă în conținut cu cartea Proverbele lui Solomon. Este un psalm instructiv, în care sunt enumerate sfaturi despre cum ar trebui să trăiască un credincios. De fapt, cartea Psalmilor ne este introdusă cu un psalm de înțelepciune, Psalmul 1. În aceștia ne sunt prezentate două moduri de viață. Faptele bune sau faptele rele corespund unuia dintre cele două. Nu există zonă gri. Ne este prezentată astfel calea celor neprihăniți în contrast cu calea păcătoșilor. Și pentru că sunt două drumuri, apare inevitabil competiția! Cui îi merge mai bine? Cine este mai fericit? Contează faptele pe care le fac și unii și alții? Și ca un laitmotiv, în acești psalmi, cei credincioși sunt îndemnați să nu fie invidioși și să privească nu numai la situațiile care apar de-a lungul drumului, ci mai ales la destinația drumului fiecăruia: Domnul cunoaște calea celor neprihăniți, dar calea păcătoșilor duce la pierire (Psalmul 1, idee reluată și în Psalmul 37 cu o frecvență incredibilă: versetele 2, 9, 10, 18, 20, 22, 29, 34, 37–40).

Psalmul 37 a fost scris de regele David atunci când a îmbătrânit (37:25) și pentru că viața lui era la apus, pe tronul împărăției trebuia așezat un urmaș. Din cărțile Regi și Cronici știm că Solomon i-a urmat la tron, iar bătrânul rege a scris acest psalm de înțelepciune (instruire) poate chiar pentru Solomon, fiul său. De-a lungul vieții sale, David a avut de-a face cu mulți oameni răi (care au urmărit asasinarea lui), cu oameni buni (care l-au ajutat în situații dificile), dar mai ales, a experimentat prezența lui Dumnezeu. Din experiența vieții sale curge acest psalm.

Tema centrală a psalmului este încrederea în Dumnezeu. Cititorul este îndemnat să se încreadă în Dumnezeu și să facă ceva, ca urmare a încrederii depline, sau să aștepte ca Dumnezeu să intervină. Iată cum (parafrazare):

  • v. 3 Încrede-te în Domnul și fă binele!
  • v. 5 Încrede-te în Domnul și El va lucra!
  • v. 7 Încrede-te în Domnul și taci (fii liniștit)!
  • v. 9 Încrede-te în Domnul și vei stăpâni țara!
  • v. 34 Încrede-te în Domnul și El te va înălța ca să stăpânești țara!
  • v. 40 Încrede-te în Domnul și El te va ajuta/izbăvi!

Psalmul începe cu o poruncă pentru cititor: „să nu!” – Să nu te mânii pe cei răi și să nu fii invidios pe cei care fac răul. Tu ai o direcție diferită în viață față de cei care fac răul. Ești pe un alt drum: Încrede-te în Domnul și fă binele! Locuiește în țară și umblă în credincioșie.

În cartea Rut, în istoria strămoșilor lui David, descoperim o familie care a plecat din țară după pâinea din Moab. A găsit-o, dar când s-a întors acasă, mai puțini decât au plecat, a descoperit că în Betleem (Casa Pâinii) au fost oameni care au prosperat. Dumnezeu le-a purtat și lor de grijă „în țară”!

Cel neprihănit poate ajunge în situații complicate și grele în viață. Dar și în situația în care se întâmplă să cadă, el nu este doborât de tot. Este imaginea unui om care merge pe drum și se împiedică și este gata-gata să cadă și chiar atunci un prieten care este cu el îl apucă de mână și îl ridică. Cel neprihănit poate ajunge în situații limită în viață, dar nu este părăsit de Dumnezeu, chiar dacă se împiedică. „Domnul îl apucă de mână”, ajutorul lui vine din exteriorul lui (vv. 23–24). Și nici urmașii lui nu vor ajunge niște cerșetori. 

Promisiunea purtării de grijă pentru cel neprihănit apare în forma cea mai concretă în versetul 25: Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea. De obicei, înainte de masă ne rugăm lui Dumnezeu și Îi mulțumim pentru grija Lui. Dar evreii au fost învățați să Îl binecuvânteze pe Dumnezeu după masă, după ce s-au săturat. Această binecuvântare pentru hrănire apare în Tora: Când vei mânca și te vei sătura, să binecuvântezi pe Domnul Dumnezeul tău pentru țara cea bună pe care ți-a dat-o (Deuteronom 8:10).

„O țară bună unde curge lapte și miere”, așa este descrisă țara pentru poporul Său. Desigur că nu erau râuri de lapte și râuri de miere în țara sfântă. Oile, caprele și vacile trebuiau duse la păscut, cineva trebuia să se trezească devreme și să le ducă la pășune. Albinele trebuiau îngrijite pentru a aduce mierea la stup. Această expresie descrie doar faptul că Dumnezeu a binecuvântat țara cu un pământ roditor ca omul harnic și muncitor să se bucure de roadele țării. 

Promisiunea lui Dumnezeu este valabilă pentru cel neprihănit care ascultă de El, este harnic și dispus să împartă cu alții din tot ceea ce Domnul i-a dat: Ci el totdeauna este milos și dă cu împrumut, și urmașii lui sunt binecuvântați (Psalmul 37:26).

În contrast cu cel rău care ia cu împrumut și nu mai dă înapoi (v. 21), cel neprihănit este milos și dă cu împrumut. Și este posibil ca cel neprihănit să ofere un împrumut chiar celui rău, care nu merită, pentru că nu își ține cuvântul și nu are integritate. Și aici intervine mila, favoarea, harul oferit de cel neprihănit. El nu urmează exemplul celui rău, ci urmează sfatul, porunca și exemplul lui Dumnezeu care dă ploaie și peste cei buni și peste cei răi. 

Există o justiție divină care descoperă slava Dumnezeului care se ține de ceea ce promite: Domnul iubește dreptatea și nu părăsește pe credincioșii Lui (v. 28). Această garanție a protecției în orice vreme (întotdeauna) este plasa de siguranță a celor credincioși. Când în Noul Testament întâlnim cuvântul speranță, nu are același sens ca optimismul secular. Nu este o nesiguranță cu privire la ce s-ar putea întâmpla, ci este o excepțională siguranță despre ceea ce se va întâmpla.

De aceea, și autorul cărții Evrei recapitulează promisiunea lui Dumnezeu de purtare de grijă citând două versete din Tora (Deuteronom 31:6; Iosua 1:5): Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveți, căci El Însuși a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). În finalul epistolei către Evrei autorul subliniază că există o închinare plăcută lui Dumnezeu (12:28), iar aceasta include printre altele următoarele elemente: credinciosul iubește și în vremea necazului (13:1–3), credinciosul păstrează în cinste (puritate) căsătoria (13:4) iar siguranța credinciosului este încrederea lui în Dumnezeu (13:5–6). 

În textul sacru autorul nu scrie să nu avem niciodată bani, ci scrie să nu iubim banii. Lumea materialistă judecă averea în termeni financiari: câți bani ai? Și pe baza a câți bani are cineva, statutul social este deosebit, trăiește la anumite standarde și are parte de un tratament preferențial oriunde ar merge. Din nefericire, o parte a creștinismului modern se exprimă în favoarea ideii că un om este binecuvântat doar atunci când este bogat și sănătos. Ideea contravine învățăturii și modelului de viață al Mântuitorului Hristos: Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul” (Matei (8:20). Apoi le-a zis: „Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui” (Luca 12:15). Aceasta este o învățătură radicală! Modul de viață al unui urmaș al lui Hristos este refuzul de a se lăsa atras de avariție. Apostolul Pavel completează această imagine în 1 Timotei 6:1–10: Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.

Banii care nu sunt administrați în ascultare de Hristos au impact negativ asupra credincioșilor. De aceea suntem chemați să ne eliberăm viața de iubirea de bani. Instrucțiunile din Evrei sunt în concordanță cu restul Scripturii. În Luca 12:13–21 – pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – descoperim spiritul lăcomiei. Iar Domnul Isus îi învață pe ucenici să fie vigilenți în privința lăcomiei de bani. O înțelegere matură a locului banilor în viața noastră și a siguranței credinciosului ia în considerare ceea ce contează cu adevărat: viața. Iar „viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui” (Luca 12:15). Cui vor rămâne lucrurile pe care cineva le adună pentru sine? Ce se întâmplă cu acela care își cheltuie viața să tot adune? El se duce și cui rămân? Cartea Eclesiastul este fundamentală pentru răspunsul la una dintre frământările omului care trăiește sub soare și se consumă pentru siguranța personală, ca în final să realizeze că toate bogățiile adunate nu sunt pentru el, ci pentru altcineva. Dar pentru cine? Dacă cineva își face o asigurare de viață de un milion de euro trebuie ca el să moară mai înainte ca asigurarea să plătească banii. Iar decedatul nu mai ia nimic! Atunci cine va încasa asigurarea? Cu siguranță nu este greșit ca cineva să își facă asigurare de viață, dar un credincios trebuie să știe că asigurarea vieții lui veșnice nu este depozitată la bancă. În cele din urmă Iov a avut dreptate: nu aducem cu noi nimic în lume și nu luăm cu noi nimic din ea. 

În Luca 16, Hristos spune pilda ispravnicului necredincios. La sfârșitul pildei, ispravnicul este lăudat nu pentru că a fost nedrept, ci pentru că a învățat în cele din urmă să fie înțelept. Versetul 9 însă este incredibil. Moneda de schimb în ceruri nu sunt banii, ci oamenii: Și Eu vă zic: „Faceți‑vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice”.

De aceea și Pavel va scrie în Filipeni 4:1: voi sunteți bucuria și cununa mea. Cine îl va primi pe Pavel în ceruri? Aceia pe care i-a slujit și în care și-a investit viața pe pământ. Este o abordare înțeleaptă pentru acei oameni cărora Dumnezeu le-a dat multe resurse financiare. Să le folosească și să facă un „schimb valutar” corect pentru a transfera moneda de schimb de pe pământ în moneda de schimb din cer. Acest „schimb valutar” se poate face doar în timpul vieții pe pământ. 

Imaginează-ți că un credincios ajunge în Cer și este întâmpinat de un african, de un chinez și de niște români care îi spun: „Bine ai venit!” Omul este surprins pentru că nu i-a văzut vreodată în viața lui. „Nu ne-ai văzut, dar noi am primit niște Biblii și niște cărți religioase care ne-au apropiat de Domnul. Aici în cer am aflat că tu ești unul dintre cei care au plătit pentru ele!” Acest om a schimbat banii lui în lucruri cu impact veșnic asupra vieții unor oameni.

Secretul mulțumirii cu ce avem se sprijină pe umilință și nu pe „ambiția sinelui”, precum și pe totala încredere în Dumnezeu și nu în ceea ce poate încăpea într-un portofel. Această mulțumire va alimenta o bucurie extraordinară pentru lucrurile pe care le avem. Cineva poate avea mult și să nu se bucure. Altcineva poate avea puțin și să se bucure: Îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele (1 Timotei 6:17).

Cum se împacă să „fii mulțumit cu ce ai” cu „ambiția sinelui”? Ce va face tânărul creștin cu scara pe care trebuie să urce în educație sau la locul de muncă? Ambiția sinelui poate fi cea mai distructivă forță din lume, pentru că este alimentată de mândrie și invidie: acestea nu dau atenție nevoilor altora, nu acordă atenție voii lui Dumnezeu și nici chiar sănătății personale. Atunci puteem întreba: nu este niciun loc pentru ambiție în viața credinciosului? Desigur că este! Fiecare credincios trebuie să dea tot ce este mai bun în profesia lui. Munca noastră este socotită ca pentru Domnul, adică drept un sacrificiu oferit lui Dumnezeu: „ca pentru Domnul”. Credinciosul nu caută promovarea cu orice preț. Este dispus să o lase în mâna lui Dumnezeu care știe ce este mai bine pentru el. Un credincios nu va spune: „Dacă nu primesc promovarea aceasta, plec!”, ci va spune: „Muncesc din greu. Nu mă implic în acțiuni neoneste. Las totul în mâna lui Dumnezeu.”

Siguranța noastră se sprijină pe promisiunea lui Dumnezeu: Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi. Minunata Sa voie ne poate surprinde până acolo încât să primim mai mult decât cerem sau putem noi gândi (Efeseni 3:20).

În cele din urmă, încrederea noastră devine cunoscută pentru că putem rosti plini de încredere: Domnul este ajutorul meu. Nu mă voi teme! Ce-mi va face omul? În zona siguranței, a finanțelor, cel credincios îndrăznește să fie diferit de oamenii fără Dumnezeu în lume. Dumnezeu se ține de Cuvânt!

Idei aplicative:

  • În cămăruța noastră să ne rugăm ca Dumnezeu să ne învețe natura siguranței noastre. Să fim înțelepți în asigurarea viitorului copiilor noștri și Dumnezeu să ne dea înțelepciune divină să fim diferiți de oamenii care merg pe drumul celor fără Dumnezeu în lume. 
  • Nu ne strângem comori pe pământ, ci în Cer (Luca 16:9; Matei 6:19).
  • Un credincios nu va căuta promovarea cu orice preț. Se va încrede în Domnul care poartă de grijă și care ne dă exact ce știe El că ne trebuie!
  • Trebuie să evităm capcana materialistă de a trăi pentru a avea mai mult din ceea ce nu avem nevoie sau să avem mai mult decât oamenii din jur. Aceasta nu este o competiție în care să ne angajăm. 
  • Trebuie să fim diferiți de oamenii care câștigă bani prin mijloace necinstite din simplul motiv că mulțumirea cu ce avem este un rod al credinței în Dumnezeu și al încrederii depline în promisiunile Sale. (Evrei 13:5)

Întrebări pentru discuții: 

  • Care ar fi standardul de viață care crezi că te-ar mulțumi? Cine hotărăște acest standard pentru tine? 
  • Cum sunt conectate promisiunea purtării de grijă a lui Dumnezeu și hărnicia noastră?
  • De ce apar în același verset iubirea de bani, mulțumirea și promisiunea lui Dumnezeu? Există vreo legătură între ele? (Evrei 13:5)
  • Cum se împacă „ambiția sinelui” cu „să fii mulțumit cu ceea ce ai”? 
  • De ce contravine Scripturii ideea că un om este binecuvântat doar atunci când este bogat și sănătos? 
  • În ce fel se aseamănă sau în ce fel diferă experiența ta de cea a lui David din Psalmul 37:25?

autor: Constantin Burlacu, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Alfa și Omega” Craiova


Revista Crestinul Azi