Tema: Samariteanca de la fântână – de la imoralitate la misiune
Text biblic: Ioan 4:1–42
Verset cheie: Ioan 4:39
Ideea centrală: Atunci când experimentăm puterea transformatoare a Domnului Isus Hristos în urma întâlnirii cu El, ajungem să cunoaștem și să înțelegem realitatea spirituală a mântuirii lui Dumnezeu în Hristos, care ne deschide orizontul credinței personale în Hristos, a unei închinări corecte „în duh și adevăr” după voia lui Dumnezeu și care ne determină la o mărturie autentică pentru cei din jurul nostru.
Scopul lecției: Să descopere slava lui Dumnezeu în urma întâlnirii personale cu Domnul Isus și să ne determine la o mărturie plină de putere, de efect, în mijlocul semenilor noștri.
I. Prezentarea contextului
Influența Domnului Isus, dovedită prin numărul tot mai mare de oameni care‑L urmau, au determinat pe farisei și preoți să‑L urmărească peste tot unde mergea. Isus știa cum se va încheia lucrarea Sa, pentru că totul era conform planului lui Dumnezeu. În acest sens, El a plecat din zona de opoziție plină de tensiune si conflict până la vremea potrivită. A părăsit Iudeea si S‑a întors în Galileea.
În drumul Său spre Galileea, Mântuitorul a trecut prin Samaria, care era drumul cel mai scurt dar nu singurul. Celălalt drum era prin Pereea, la est de râul Iordan, valea Iordanului. Evreii din zilele Mântuitorului mergeau de obicei pe ruta estică, din cauza urii lor față de samariteni. Dar Isus a ales ruta prin Samaria pentru a se întâlni cu oamenii disprețuiți din regiunea aceea. El era privit cu suspiciune de către conducătorii propriei națiuni, dar iată că aici samaritenii L‑au primit cu bucurie.
Unul din contrastele care se repetă mereu în Evanghelii este repudierea Lui de către conducătorii iudei ai națiunii și primirea Sa de către cei marginalizați și de către oamenii de rând. Fiind Salvatorul lumii, El caută și mântuiește pe cei disprețuiți și respinși de societate.
Pentru a evita întâlnirea cu femeile respectabile din cetate care‑și umpleau vasele cu apă la răsăritul și la apusul soarelui, femeia samariteancă mergea la fântână la prânz, în arșița zilei. Aici a întâlnit‑o pe această femeie imorală, care avusese cinci bărbați și care locuia acum cu un bărbat care nu era soțul ei, și a vorbit cu ea la fântâna lui Iacov, lângă Sihar, încălcând trei reguli sociale majore.
În primul rând, femeile erau considerate mult inferioare bărbaților, astfel niciun bărbat din Orientul Mijlociu nu vorbea în public cu o femeie, nici chiar cu soția, mama sau sora sa.
În al doilea rând, un iudeu nu vorbea niciodată cu un samaritean – iudeii considerau pe samariteni necurați din punct de vedere ceremonial, considerând că folosirea unui vas care a fost atins de un samaritean îl va face și pe el să devină necurat. Samaritenii erau o populație de rasă amestecată rezultată în urma căsătoriilor între israeliții rămași după deportarea asiriană din 722 î.Hr. și populațiile aduse din alte părți de către asirieni (2 Împărați 17:24). Ei se așteptau ca Mesia să‑Și întemeieze scaunul de domnie în Samaria și nu la Ierusalim, așa cum spuneau iudeii.
În al treilea rând, niciun iudeu respectabil, cu atât mai puțin un învățător, nu ar fi vorbit cu o femeie cu o astfel de reputație – fiind considerată o paria a societății.
Domnul Isus nu a ținut seama de aceste bariere sociale când a vorbit cu această femeie. Vizita lui Isus a pus bazele primirii Evangheliei de către samariteni cu toată inima la câțiva ani după aceea, ne arată Cuvântul lui Dumnezeu în Faptele apostolilor 8:4–8. După ce Duhul Sfânt a fost revărsat peste ucenici, ei au fost trimiși și în Samaria (Faptele ap. 1:8), iar Filip, unul dintre diaconii puși deoparte de Dumnezeu, a întemeiat aici un centru misionar (Faptele ap. 8:5). Totuși, Vestea Bună despre Isus Hristos le‑a fost anunțată oamenilor prin mărturia unei femei disprețuită și marginalizată, o femeie care a băut „apa vie” și a fost iertată, curățită și eliberată, astfel că nu a mai însetat niciodată. Acesta este primul prilej de evanghelizare interculturală. În această experiență a întâlnirii cu Isus este manifestată slava lui Dumnezeu, așa cum ne dorim să se evidențieze și în vremurile noastre.
II. Provocarea cunoașterii
Lucrarea lui Hristos pentru femeia samariteancă, cuprins în paragraful din textul lecției biblice, implică o minune, deoarece schimbarea, transformarea acestei femei păcătoase a fost la fel de miraculoasă ca și vindecarea de la distanță a fiului slujbașului împărătesc (Ioan 4:43–54). Mântuitorul trebuia să treacă prin Samaria, pentru că Dumnezeu plănuise ca această femeie păcătoasă să‑L cunoască pe Hristos (Mesia) și să găsească în El apa vieții: mântuirea. În dialogul relatat vedem diferitele stadii prin care femeia aceasta a ajuns să creadă în Hristos.
1. Cunoașterea darului divin – mântuirea
Pentru un rabin evreu a cere o favoare de la o femeie, mai ales samariteancă, era un gest nemaiîntâlnit. Ea nu știa mai multe despre Isus decât că El era un iudeu însetat. În același fel, păcătosul este orb față de Hristos și față de mântuirea Lui, indiferent și insensibil de această nevoie a sufletului și mai interesat de lucrurile vieții (primirea apei), decât de lucrurile veșnice (primirea mântuirii).
Începând cu versetul 10, Domnul Isus îi spune, de fapt, că ea este neștiutoare cu privire la două lucruri: darul divin – mântuirea, dar și Dătătorul mântuirii adică identitatea lui Mesia, aflat în prezența ei. Omul păcătos este confuz atunci când vine vorba de realitățile spirituale, pe care le confundă cu cele fizice. Isus îi vorbește despre apa vie – apa vieții, însă ea înțelege apă în sensul fizic. Și Nicodim, un învățător al Legii a crezut că Isus vorbea de nașterea fizică (Ioan 3:4). Când se întorc ucenicii cu mâncarea cumpărată de prin cetățile învecinate, și ei au crezut că Învățătorul le vorbea de mâncarea fizică (Ioan 4:31–34). Ucenicii rămân și ei în această confuzie, rugându‑L pe Domnul Isus să mănânce din mâncarea pe care I‑au adus‑o. Deși El a proclamat faptul că cine va crede în El și în Cel ce L‑a trimis pe pământ, din inima lui vor curge râuri de apă vie (Ioan 7:38–39), aceasta fiind viața nouă prin Duhul și Cuvântul lui Dumnezeu, totuși femeia rămâne încă confuză și a cerut apa aceea. Aceasta este doar o reacție emoțională a ființei umane.
Deși și‑a exprimat interesul față de apa vie, chiar dacă era în confuzie, femeia s‑a văzut confruntată cu viața ei păcătoasă. Scopul lui Isus era acela de a‑i trezi conștiința și de a o ajuta să‑și recunoască starea, fără de care nu putea experimenta darul divin: apa vie, mântuirea.
2. Cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl
Femeia samariteancă a încercat să devieze subiectul discuției, la fel ca păcătoșii de astăzi în confruntarea Evangheliei, aducând argumente legate de diferențele religioase între samariteni și iudei, întrebări legate de locul de închinare sau care religie este cea bună. Mântuitorul i‑a arătat faptul că ceea ce contează este de fapt cunoașterea Tatălui, iar aceasta se poate face doar prin revelația de Sine și prin mântuirea pregătită de El.
Femeia samariteancă a fost provocată cu păcătoșenia ei apoi cu nevoia și dorința ei de împlinire și cu deșertăciunea credinței ei religioase. Religia samaritenilor era confuză și greșită. Odată cu sosirea lui Mesia a sosit și timpul unui alt mod de a‑L cunoaște și de a se închina lui Dumnezeu. Toți oamenii sunt închinători (Romani 1:25), dar din cauza păcatului mulți sunt orbi și își pun încrederea în lucruri fără valoare. Ulterior, datorită lucrării Duhului Sfânt, oamenii nu se vor mai închina în Temple, cum erau cele de pe Muntele Garizim și de pe Muntele Sionului. Dumnezeu este Duh. Aceasta este o afirmație a naturii Sale invizibile și nu este constrâns să se afle într‑un singur loc. Cei care doresc să‑L cunoască vor putea lucrul acesta doar prin revelația Fiului și a Duhului Sfânt, Care îi deschide credinciosului o unică dimensiune a relației, a vieții veșnice și a Împărăției Sale.
3. Cunoașterea lui Hristos Isus
Deși samaritenii așteptau venirea unui Mesia, nu așteptau un Rege descendent din David. Pe baza textului din Deuteronom 18:15–18 ei așteptau un conducător asemenea lui Moise, care le va rezolva toate problemele. Acum ochii ei erau pregătiți să se deschidă și să vadă în Isus Persoana lui Hristos, a lui Mesia. Ea a înțeles o parte din cuvintele lui Isus și dorea foarte mult să vină timpul când Hristos va veni să le spună toate lucrurile.
Harul lui Dumnezeu s‑a descoperit în Fiul, care stătea aici înaintea femeii. Când a început să vorbească despre Mesia lui Israel care trebuie să vină, Domnul a putut în sfârșit să I se descopere. Isus declară acum în mod direct că El este Hristos! „Eu Sunt, Cel care vorbesc cu Tine”.
Această afirmație a lui Isus despre Sine Însuși este deosebită, anticipând acel „Eu sunt!” pe care îl va mai folosi în grădina Ghetsimani și în fața Sinedriului dovedindu‑Și divinitatea Sa. Acest aspect contrastează cu faptul că în lucrarea Sa publică Domnul Își ascundea de obicei identitatea din cauza implicațiilor și evita astfel de declarații în fața poporului Său iudeu, folosind numele de „Fiu al Omului” (Marcu 14:62; Luca 22:69 etc.).
III. Proba credinței
Adevărata credință este plină de dovezi și este demonstrată și dovedită prin atitudini pline de adevăr și acțiuni pline de putere, de curaj și de convingere. Această credință motivează pe cel transformat la misiune.
1. În propovăduire
El i S‑a revelat ca fiind Hristosul, oferindu‑i iertare, răscumpărare și o nouă viață. Ea a băut din „apa vieții” oferită de Isus, după care s‑a întors în cetate la cei care o disprețuiau. Acolo ea a vestit cu bucurie sosirea lui Mesia cel așteptat. Isus a avut un impact atât de puternic asupra femeii, încât ea a fost gata să împărtășească vestea locuitorilor de care se ferise până atunci. De îndată ce ucenicii s‑au întors, ea a plecat în cetate; bucuria descoperirii ei a făcut‑o să uite de găleată, era mai important acum să‑și împărtășească noua credință. Ea devine o aducătoare de vești bune (vv. 28, 39).
2. În mărturie
Expresia „din pricina mărturiei femeii” înseamnă că mărturia ei a avut impact, efect și a dat rezultate. Ea și‑a dovedit credința prin mărturia publică pe care a făcut‑o înaintea oamenilor din cetate. Aceștia au alergat plini de interes și entuziasm să se convingă ei înșiși, căci îi știau viața și tânjeau la rândul lor după apa vie a mântuirii. În urma mărturiei femeii întregul sat iese cu dorința să scoată apă din izvoarele mântuirii (Isaia 55:13).
Mărturia femeii a dus la întâlnirea personală a samaritenilor cu Isus: „mult mai mulți au crezut în El din pricina Cuvintelor Lui”. Credința întemeiată doar pe mărturia altuia este doar secundară. Adevărata credință ajunge la experiența și întâlnirea personală cu Isus. Observăm ultima lor mărturie : „și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii!” (v. 42; vezi și 1 Ioan 4:14). Ultimul verset constituie punctul culminant al istoriei femeii samaritence. Locuitorii samariteni au ajuns ei înșiși o mărturie care demonstrează identitatea lui Isus ca fiind Hristos, Mesia, Fiul lui Dumnezeu.
Concluzii:
Experiența acestei femei cu Domnul Isus se regăsește în viața multora de‑a lungul istoriei, până la cei din ziua de azi – un șir nesfârșit de vieți transformate de întâlnirea cu Domnul Isus. Slava lui Dumnezeu a fost descoperită în diverse feluri în Vechiul Testament, însă ea a fost manifestată în mod plenar în Persoana Domnului Isus Hristos.
Ea a fost evidențiată în întâlnirea celor de atunci cu Domnul. Ea este valabilă și astăzi, prin intermediul Cuvântului inspirat prin Duhul lui Dumnezeu, celor care au avut o întâlnire transformatoare cu Isus și celor care au o relație personală cu El prin credință. Mărturia personală împletită cu mesajul lui Isus continuă să fie metoda de mântuire a lui Dumnezeu pentru toate veacurile.
Aplicații:
Această experiență este un exemplu pe care ni‑L dă Domnul Isus pentru câștigarea de suflete spre slava veșnică a lui Dumnezeu. El nu a permis prejudecăților personale sau nevoilor fizice să‑L împiedice în lucrarea pentru care a fost trimis în lume. El a primit‑o bine pe femeia samariteancă și plin de înțelepciune a condus dialogul, lăsând puterea Cuvântului să lucreze în inima ei. El S‑a ocupat de sufletul ei, cu multă dragoste arătându‑i calea spre mântuire. El nu a evitat să vorbească despre păcat, ci a confruntat‑o cu realitatea acestuia, apoi i‑a dezvăluit soluția unică a mântuirii prin Sine Însuși.
autor: Bancsov Zoltan, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Betel” Reșița; e‑mail: zolyroly@yahoo.com
