Tema: Leprosul transformat – de la disperare la credință
Text biblic:Luca 17:12–19
Verset cheie: Luca 17:19
Ideea centrală: Dumnezeu nu este doar un refugiu pentru vremurile de criză. Dacă doar în criză apelăm la El ne înșelăm singuri, pentru că Domnul Isus vrea pentru noi ceva mult mai valoros decât izbăvirea din problemele noastre pământene – mântuirea sufletului.
Scopul lecției: Să ne motiveze în a căuta la Dumnezeu nu doar ceva vremelnic ce ține doar pentru pământul acesta, ci mântuirea sufletului, ce poate fi primită din partea Celui ce a venit să ne izbăvească de păcat. Slava lui Dumnezeu se vede nu doar că face imposibilul posibil – vindecând lepra, ci pentru că e gata să ofere mântuirea în dar.
Lepra este o boală veche ce făcea ravagii în vremurile de demult, când posibilitatea de răspândire era extrem de ridicată. Cel mai „celebru” lepros este Naaman sirianul, care a ajuns prin intervenția lui Dumnezeu efectuată prin intermediul lui Elisei să se vindece. Domnul Isus a fost confruntat în timpul Lui cu bolnavi de lepră, pe care i‑a vindecat.
În acest text avem un grup de zece oameni care aveau aceeași problemă și au strigat după ajutorul Domnului Isus. Toți au fost ascultați, dar doar unul a primit pe lângă vindecare și mântuirea sufletului.
I. Ascultați și vindecați
1. În ciuda gravității bolii
Strigând după ajutorul Domnului Isus, oamenii au primit ceea ce au cerut, în ciuda gravității bolii. Pentru boala lor nu exista prea multe șanse de vindecare. Dacă ne uităm în legea lui Moise, descoperim că la muntele Sinai poporul a fost învățat cum să se relaționeze la această boală, care sunt semnele ei, dar și ce pași ar trebui făcuți în cazul vindecării (Levitic, capitolele 13 și 14). Probabil că nu prea mulți au ajuns să obțină vindecarea. De altfel în Vechiul Testament avem cazul Mariei, sora lui Moise, și al lui Naaman, ce au fost vindecați de lepră.
2. În ciuda așteptărilor celor din jur
în vremea Domnului Isus, boala nu avea nicio șansă de vindecare, practic bolnavii de lepră erau niște persoane ce nu mai contau pentru societate, erau izolați departe de zonele locuite (de aceea îi găsim în acest text într‑o zonă de graniță, între Samaria și Galileea). Gravitatea bolii, cât și gradul de contagiozitate pe care îl avea îi determina pe contemporanii celor bolnavi să îi țină la distanță. În vreme de belșug, primeau și ei ceva de la familie sau de la prieteni, dar în timpuri de strâmtorare erau condamnați la înfometare. Cei patru leproși de la poarta Samariei nu mai aveau nicio speranță de la cei din cetate, datorită crizei acute în care se găseau cei asediați în cetatea Samariei, de aceea se gândesc că trebuie să plece de acolo încercând să supraviețuiască, astfel că descoperă tabăra sirienilor goală (2 Împărați 7:3–6).
II. Ascultați și reabilitați
Nu e puțin lucru ca strigătul de disperare al cuiva să fie auzit și ascultat de Domnul Isus. Acești leproși au fost nu doar auziți de Domnul, ci rugăciunea lor a fost și ascultată. Astfel că, odată vindecați au putut să își reia viața de mai nainte, obținând reabilitarea completă.
1. În familiile lor
Nu știm exact unde s‑au grăbit așa de tare că nu au mai avut timp să se întoarcă la Domnul Isus, dar putem presupune că, dacă bolnavi fiind familiile i‑au izolat, acum au alergat să obțină din partea preotului care a pus diagnosticul reabilitarea! Curios lucru că atunci când cineva este ascultat de Dumnezeu, chiar și când în aparență nu mai sunt șanse, unii nu mai au timp de mulțumire. Iar ca motivație a lipsei de mulțumire unii introduc familia. Cu siguranță că nu ar fi fost pentru familiile lor nicio problemă dacă ar mai fi „întârziat” câteva ceasuri, dar în graba lor de a se întoarce la casele lor L‑au ignorat pe Cel fără de care nu ar fi fost posibilă acest fapt.
2. În societate
Odată cu vindecarea de această boală a venit și reabilitarea socială. Dacă altădată, indiferent de poziția pe care au avut‑o, contemporanii i‑au izolat, acum vindecarea a adus întoarcerea la viața socială de mai nainte. Dacă în condiții de sănătate cel de‑al zecelea, care era samaritean, nu ar fi avut loc între ei, boala a îngăduit ca bariera socială să dispară. Acum în vindecare iată că devin din nou insensibili la atitudinea samariteanului și nu urmează exemplul lui de a se întoarce pentru a mulțumi. În graba lor de a redeveni ceea ce au fost înainte sau poate chiar ceva în plus, uită de Domnul și nu se mai întorc.
La fel procedează mulți și azi care ascultați fiind și ridicați din nou de Domnul, nu se mai gândesc la întoarcere și pocăință, ci sub influența celor din jur trăiesc mai departe în nepăsare.
III. Ascultat și mântuit
Nu este deloc puțin lucru ca cineva să fie ascultat de Domnul și să primească vindecarea trupului și reabilitarea socială și familială, dar dacă ne uităm la acest text descoperim că Domnul Isus a fost interesat de a da celor zece ceva mult mai prețios: mântuirea sufletului.
Chiar dacă unii consideră că este important ca în această viață omul să fie ascultat de Dumnezeu și să primească ceea ce cere, iată că deși au fost ascultați și au primit mila după care au strigat, ar fi putut primi cu mult mai mult dar n‑au făcut‑o pentru că nu au fost interesați. În schimb samariteanul s‑a ales cu vindecare, reabilitare dar și cu ceva mult mai valoros și anume cu mântuire!
1. Pentru că s‑a întors
Nu degeaba pocăința este numită în Scriptură „întoarcere”. Iată că omul acesta s‑a întors la Domnul, și a avut timp de a se smeri la picioarele Domnului. Gestul i‑a adus mântuirea sufletului. Deși unii gândesc doar în termenii de „aici”, Domnul Isus a venit pentru a ne pregăti pentru „acolo”.
Chiar dacă se primește aici vindecare și chiar dacă omul este ridicat de pe pat de spital și reabilitat pentru familie și societate, noi nu trăim veșnic pe acest pământ și până la urmă ne vom înfățișa înaintea Lui și acolo și atunci va conta mântuirea sufletului, exact ceea ce ar fi putut primi și ceilalți nouă, dacă nu s‑ar fi grăbit așa de tare și s‑ar fi întors la Domnul, care îi aștepta.
2. Pentru că s‑a aruncat cu fața la pământ
Gestul făcut de acest om arată profundul respect pe care îl datora Aceluia care i‑a dat vindecarea trupului. Omul s‑a întors slăvind și lăudând pe Dumnezeu cu glas tare, o atitudine ce arată deosebita bucurie resimțită după ce Domnul i‑a redat sănătatea. Dacă bolnav fiind de lepră se părea că nu mai are nicio șansă de salvare, iată că, fiindu‑i milă de ei, Domnul Isus le‑a dat vindecarea.
Dintre toți cei vindecați, doar un străin, un samaritean, unul de la care te‑ai aștepta cel mai puțin, se întoarce să mulțumească! Nu i‑a păsat samariteanului nici de ce spuneau liderii religioși despre Isus, nici de ceea ce au făcut ceilalți colegi de suferință, ci înțelegând foarte repede cine este cel ce i‑a dat salvarea, laudă pe Dumnezeu cu glas tare, se aruncă cu fața la pământ înaintea lui Isus și are timp de a‑I mulțumi. Vedem astfel un om care a găsit cu cale să lase totul și să se întoarcă cu un respect deosebit, recunoscând pe Isus ca Domn și Dumnezeu.
Vedem aici un om transformat de întâlnirea cu Domnul Isus, în viața căruia disperarea i‑a fost transformată în credință. Mântuitorul apreciază credința samariteanului și îi oferă ceva în plus: mântuirea.
Întrebări pentru discuții
• Văd oare unii în Domnul Isus doar o soluție de avarie, în caz de nevoie?
• Oare câți dintre cei ce strigă după ajutorul Domnului Isus pentru diferite probleme „pământene” sunt interesați de ceva ce ține veșnic: mântuirea sufletului?
• Câți dintre cei ce au experimentat puterea lui Dumnezeu știu să mulțumească corespunzător Domnului Isus? Oare câți dintre cei salvați din diferite situații complicate de viață de către Domnul știu să mulțumească și să se raporteze în mod corect la Isus?
Aplicații:
Trebuie să strigăm după ajutorul Domnului Isus în momente de nevoie, dar să nu uităm esențialul: mântuirea sufletului.
Astăzi niciunul dintre cei zece nu mai trăiește, toți au murit. Azi nu le mai folosește niciunuia din ei vindecarea și reabilitarea de care au avut parte, însă ceea ce ar putea să le fie de folos azi este mântuirea sufletelor lor, pe care nouă au ratat‑o iar al zecelea a primit‑o.
Poate pentru situația imediată în care ne găsim pare importantă vindecarea, sau izbăvirea, sau ridicarea dintr‑o situație complicată, însă mai mult decât orice mântuirea este vitală! Nu ni s‑a născut în ieslea Betleemului altceva decât un Mânuitor! De mântuire avem nevoie mai mult decât de vindecare, mai mult decât reabilitarea noastră sau mai mult decât izbăvirea noastră!
autor: Valentin Sfercoci, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” Oravița; e‑mail: valisfercoci@yahoo.com
