Explicații studiu biblic 18 septembrie

Tema: Trăirea și apărarea credinței adevărate

 

Text biblic: 2 Ioan

Verset cheie: 2 Ioan 8

Ideea centrală: Trebuie să trăim în ascultare de poruncile lui Hristos, pe măsură ce iubim adevărul învățăturilor Sale. 

Scopul lecției: Să ne motiveze să cunoaștem, să trăim și să apărăm adevărul credinței creștine.


2 Ioan este una dintre cele mai târzii scrisori din canonul Noului Testament, scrisă către sfârșitul secolului I (cca. 85–95 d.Hr.). Este o scrisoare trimisă de apostolul Ioan („Prezbiterul”) unei biserici locale neidentificate: către aleasa Doamnă și către copiii ei (v. 1). Aproape întreaga scrisoare stă sub semnul anonimatului, singurul nume care apare în textul ei fiind cel al Domnului Isus Hristos (vv. 3, 7, 9).  

Biserica aceasta se afla în drumul falșilor predicatori ambulanți care, prin învățătura lor eretică, reprezentau un pericol pentru puritatea doctrinară a credincioșilor de aici (vv. 7–11). Bisericii i se cere, din partea apostolului Ioan și a bisericii‑soră din care el face parte (v. 13), să nu îi primească pe acești învățători eretici (vv. 10, 11). Biserica trebuie să rămână fidelă învățăturii curate pe care a primit‑o „de la început” de la Domnul Isus Hristos (v. 6).

Temele majore sau conceptele cheie ale scrisorii se pot identifica din repetițiile cuvintelor, contrastele alcătuite de autor sau din poruncile/imperativele care apar în text. 

Cuvinte cheie. Repetiții 

Cuvântul „adevăr” apare de cinci ori în versetele 1–4; cuvântul „dragoste” apare de patru ori în versetele 1–6; cuvântul „poruncă” apare de patru ori în versetele 4–6; cuvântul „umblare”, care se referă la întregul stil de viață și comportament al cuiva, apare de trei ori în versetele 4–6; cuvântul „învățătură” apare de trei ori în versetele 9 și 10. 

Contraste 

Sunt și câteva contraste, care ne arată că în viața creștină nu sunt acceptate compromisurile, sincretismul sau jumătățile de măsură: 

a) cei care umblă în adevăr (v. 4a) și cei care neagă adevărul (v. 7); 

b) porunca de la început (vv. 5, 6) și cei care trec dincolo de învățăturile primare (v. 9); 

c) faptele demne de o răsplată deplină (v. 8) și faptele rele, care vin dintr‑o învățătură eretică (v. 11); 

d) cei care îl resping pe antihrist (v. 10) și cei care îl primesc pe antihrist (v. 11).

Porunci sau imperative 

Pentru că umblarea în adevăr și dragoste înseamnă umblare în ascultare de poruncile Domnului, în scrisoare apar și trei astfel de porunci: 

a) porunca de a continua să ne iubim unii pe alții, așa cum a spus Domnul de la început (vv. 5, 6); 

b) porunca de a ne păzi de învățăturile false (v. 8); 

c) porunca de a respinge învățătorii mincinoși (v. 10). 

Ideea centrală. Structura

Ținând cont de aspectele menționate până aici, am putea sugera o idee centrală a scrisorii 2 Ioan, care ar suna astfel: Trebuie să umblăm în poruncile lui Hristos, pe măsură ce iubim adevărul învățăturilor Sale. 

Câteva dintre ideile majore ale scrisorii pot fi structurate după cum urmează: 

1. Iubește adevărul (vv. 1–3)

Iubirea lipsită de adevăr poate să devină patimă. Iar adevărul fără iubire poate să devină fanatism. Este nevoie de echilibrul celor două puse împreună: „iubirea în adevăr” (vv. 1, 3) sau „adevărul în dragoste” (Efes. 4:15). Iubirea „Prezbiterului” și a celor din biserica lui față de biserica‑soră este ancorată în adevăr (v. 1). Nu doar iubirea aduce împreună creștinii din diferite locații, ci și adevărul. Iar adevărul acesta este unul veșnic: rămâne în noi şi care va fi cu noi în veac (v. 2). Adevărul însumează învățăturile primare despre Domnul Isus Hristos (vv. 7, 9) și poruncile date de El de la început (v. 5). „Adevărul” se referă la ce trebuie să creadă și cum trebuie să trăiască un creștin adevărat.

2. Trăiește adevărul (vv. 4–6)

„Adevărul” nu este o simplă teorie, nici un set de afirmații care trebuie acceptate la nivel intelectual; ci este credința care se vede în practică, în trăirea zilnică. Iată‑l rezumat în cuvintele evanghelistului Vance Havner (1901–1986): „Ceea ce trăim, aceea credem cu adevărat”. Apostolul Ioan folosește în scrisoare imaginea „umblării”, cu referire la modul de viață sau comportamentul cuiva, fiind un sinonim pentru „viețuire”: umblarea în adevăr, după porunca pe care am primit‑o de la Tatăl (v. 4); și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați auzit de la început (v. 6). Adevărul și dragostea sunt aduse din nou împreună sub „porunca primită de la Tatăl”, „de la început”. A trăi adevărul înseamnă a împlini cu dragoste poruncile date de Dumnezeu Tatăl. 

În rezumat, triada adevăr–dragoste–poruncă ne amintește că trebuie să fim atenți nu doar la ceea ce credem (v. 4), ci și la cum trăim (vv. 5,  6). Legătura între credință și faptă este indisolubilă din punctul de vedere al „Prezbiterului”: cine acceptă învățătura ereticului, se face părtaș faptelor lui rele (v. 1).

3. Apără adevărul (vv. 7–11)

O altă imagine folosită în scrisoare este cea a „rămânerii”. Creștinii adevărați trebuie să „rămână în învățătura lui Hristos” (v. 9). Biserica‑soră căreia îi scrie „Prezbiterul” se confrunta cu pericolul învățăturilor false. Hristologia sau doctrina creștină despre identitatea, umanitatea și divinitatea Domnului Isus Hristos era denaturată. O formă primitivă de erezie docetistă, care nega întruparea și natură fizică a trupului Domnului Isus („Isus Hristos venit în trup”, v. 7), începea să circule prin biserici. Docetismul (de la verbul gr. dokeĩn, „a părea”) a fost o erezie creștină din primele secole care susținea că Isus nu s‑a întrupat într‑un corp fizic, ci doar părea să fie om. Fiind o învățătură falsă care ataca în mod direct identitatea Domnului Isus, „Prezbiterul” îi numește pe propovăduitorii ei antihriști (v. 7).   

În acest context al extinderii învățăturilor eretice („s‑au răspândit mulți amăgitori”), creștinii adevărați trebuie să iubească adevărul (vv. 1–3), să umble în adevăr (vv. 4–6) și să apere adevărul (vv. 7–11). Toate aceste exprimări pornesc de la presupoziția că cei din biserica‑soră cunoșteau adevărul, căci îl primiseră necorupt, așa cum a fost dat de la început (vv. 4–6). Doar cei care cunosc adevărul îl pot apăra, atunci când acesta este atacat sau falsificat.

Conform scrisorii 2 Ioan sunt două căi prin care creștinii se pot păzi de învățăturile false:

a) „rămânerea” în adevărul învățăturii lui Hristos, adică afirmarea și practicarea învățăturilor creștine adevărate, care vin direct de la Domnul Isus și de la apostolii Săi (v. 9);

b) demascarea învățăturilor false; respingerea lor și a învățătorilor care le propagă (vv. 10, 11).

Aplicații

  1. Căutați să creșteți în adevăr și în dragoste. Organizați cu biserica locală întâlniri speciale, în care să vă edificați din punct de vedere doctrinar, dar și să aprofundați relațiile frățești dintre dvv.   
  2. Datorită internetului creștinii sunt expuși zilnic la învățături străine. Arătați membrilor bisericii locale care sunt cele mai comune și cele mai periculoase învățături eretice la care ar putea fi expuși(învățătorifalși populari, erezii influente etc.).
  3. Recomandați membrilor bisericii dumneavoastră. resurse apologetice potrivite.
  4. Cum credeți că se pot micșora discrepanțele dintre teorie și practică, dintre ceea ce afirmăm că suntem și credem și ceea ce trăim zilnic? Oferiți bisericii locale câteva sugestii concrete.

Întrebări pentru discuții 

  1. Care este „adevărul” la care face se referire în scrisoarea 2 Ioan? Și ce înseamnă „a umbla în adevăr” (v. 4)? 
  2. Analizați legătura dintre „adevăr” și „dragoste” în 2 Ioan (vv. 1–6).   
  3. Identificați învățăturile eretice la care era expusă biserica‑soră căreia îi scrie apostolul Ioan (vv. 7–11). 
  4. Cine este antihristul din v. 7? Argumentați răspunsul dvv. 
  5. Cum trebuie să se apere biserica de învățăturile străine aduse de predicatorii ambulanți (vv. 8–11)?

autor: Amiel Drimbe, Institutul Teologic Baptist din București; e‑mail: amieldrimbe@yahoo.com


Revista Crestinul Azi