Explicații studiu biblic 4 septembrie

Tema: Valoarea eternă a credinței creștine

Text biblic: 1 Ioan 5:5–13

Verset cheie: 1 Ioan 5:12

Ideea centrală: Trebuie să trăim cu deplină încredere în importanța credinței noastre în Domnul Isus Hristos. 

Scopul lecției: Să îi încurajeze pe cei credincioși în umblarea cu Dumnezeu, fiind conștienți de promisiunea reală a veș­ni­ciei în baza credinței.


Așa cum s‑a observat deja pe parcursul lecțiilor din 1 Ioan, autorul epistolei atinge mai multe teme pe care le preferă, toate importante și cu încărcătură teologică profundă. În pasajul nostru continuă tema biruinței anunțată în 5:4, după ce a dezvoltat în amănunt tema dragostei pentru Dumnezeu și a dragostei față de frații de credință. De asemenea, reia tema mărturiei sau a mărturisirii evocată și în capitolul 4, dar acum este vorba de mărturia divină. Din nou apare și aspectul minciunii, care Îl dezonorează pe Dumnezeu și îl falimentează spiritual pe credincios. Dar în mod vădit accentul pasajului este pus pe credința în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și pe încrederea pe care o au credincioșii în primirea vieții veșnice, El fiind garantul moștenirii vieții veșnice pentru toți cei credincioși.

Un detaliu care trebuie menționat este că autorul epistolei se află în situația de a combate niște erezii creștine timpurii, care aveau de‑a face cu persoana Domnului Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. În versetul 6 se spune că Isus a venit „cu apă și cu sânge”, accentuându‑se imediat acest lucru prin completarea „nu numai cu apă, ci și cu sânge.” De ce a fost necesară această explicație? Se pare că este o reacție la învățătura eretică a lui Cerinthus, care a activat în provincia romană Asia, iar apoi a unor gnostici din secolul al II‑lea d.Hr., care credeau că Duhul Sfânt S‑a coborât peste Isus la momentul botezului Său, dar L‑a părăsit pe cruce înainte de moartea Sa. Așadar, aceștia făceau distincție între omul Isus și Hristos, care era divin și care a locuit în Isus pentru o vreme. Combaterea ereziei în cuprinsul epistolei reprezintă un pas important în dezvoltarea unei gândiri creștine trinitariene, dar și înțelegerea naturii umane și naturii divine în Domnul Isus Hristos, om pe deplin și Dumnezeu pe deplin, fără ca aceste naturi să se excludă sau să se confunde.

În continuare vom urmări trei aspecte ale argumentului autorului epistolei, ținând seama de temele amintite mai sus așa cum se desprind ele în mod natural din text.

1. Credința asigură biruința credinciosului (5:5, 6)

Versetul 5 este o încurajare pentru toți cei credincioși. Credința în Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu îl împuternicește pe creștin să devină biruitor asupra lumii și asupra sistemelor ei. Conceptul de lume, deși nu este explicat în epistolă, poate fi privit ca tot ceea ce nu este Dumnezeu sau stă în opoziție cu Dumnezeu. De aceea, mai înainte în epistolă apare avertizarea de a nu iubi lumea și nici lucrurile din lume (2:15a). Cine face din lume și din lucrurile ei obiectul dragostei sale demonstrează că nu cunoaște dragostea lui Dumnezeu (2:15b). Credinciosul trebuie să înțeleagă că lucrurile lumii sunt ale lumii și nu pot fi niciodată asociate cu Dumnezeu (2:16). Mai mult, aceste lucruri sunt trecătoare și contribuie la perisabilitatea existenței umane. Eternitatea însă este câștigată prin împlinirea voii lui Dumnezeu (2:17). 

Credința în Isus este secretul victoriei. Imaginea victoriei, a biruinței, era folosită adesea în domeniul militar, în domeniul întrecerilor sportive, al dezbaterii dintr‑o sală de judecată, dar întotdeauna implica aspectul testului sau al conflictului. Credincioșii sunt încurajați să biruiască în ciuda opoziției, a persecuției și poate chiar a martirajului.

În mod evident biruința credinciosului se datorează Domnului Isus Hristos, care a venit cu apă și cu sânge. Cel mai probabil apa este o referire la botezul Domnului, marcând începutul lucrării Sale, iar sângele este o referire la jertfa Sa ispășitoare, marcând sfârșitul lucrării Sale. Astfel, lucrarea completă a Domnului Isus Hristos, nu doar a lui Isus omul sau doar a lui Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ci a Mântuitorului, ca om‑Dumnezeu și Dumnezeu‑om, asigură biruința credincioșilor. Mai mult, Duhul Sfânt confirmă lucrul acesta, pentru că Duhul este adevărul.

2. Credința este susținută de mărturia dumnezeiască (5:7–10)

Versetul 7 apare între paranteze, deoarece a fost inserat ulterior în textul biblic – apare doar în 4 manuscrise, cel mai devreme în secolul al XII‑lea. El vine ca și o completare sau explicație suplimentară, reflectând credința trinitară a bisericii, credința în persoanele Sfintei Treimi: Tatăl, Cuvântul sau Fiul, și Duhul Sfânt. În mod normal textul ar suna în felul următor: Căci trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa și sângele

În partea a doua a versetului 8 apa și sângele sunt personificate din dorința de a sublinia importanța mărturiei lor alături de persoana Duhului Sfânt. Momentul botezului Domnului, cel al morții Sale și Duhul Sfânt mărturisesc împreună despre persoana Mântuitorului. Botezul și moartea atestă că Isus a fost o persoană istorică, iar Duhul Sfânt sau Duhul lui Dumnezeu atestă această realitate, deoarece Dumnezeu nu poate minți. 

Următoarele versete elaborează tema mărturiei dumnezeiești în favoarea persoanei Domnului Isus Hristos. Aici este continuată mărturia lui Ioan Botezătorul despre Isus în evanghelii. Persoana Domnului Isus Hristos nu este atestată doar de mărturia lui Ioan Botezătorul, a apostolilor sau a predicării bisericii primare. Ea a fost atestată de Dumnezeu prin Duhul Sfânt la momentul botezului Său (Ioan 1:32‑34), iar apoi după moartea Sa, la momentul învierii Sale (Romani 1:4). Mai mult, Dumnezeu nu mărturisește despre cineva, ci despre Cineva, iar acel Cineva este chiar Fiul Său: mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut‑o El despre Fiul Său. (v. 9b) Argumentul este interesant și pentru că aduce în discuție calitatea mărturiei dumnezeiești; mărturia Sa este „mare” sau „și mai mare” (v. 9a). Așadar, nu poate fi invocat niciun motiv de a nu crede în Isus ca persoană istorică sau ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat în istorie. Dumnezeu mărturisește despre Fiul Său, iar mărturia Lui nu are cum să nu fie adevărată. 

În versetul 10 se subliniază forța credinței în Fiul lui Dumnezeu. Pentru cine crede, mărturia despre Isus Hristos devine o convingere lăuntrică. Dacă în capitolul 4 se punea accent pe tema rămânerii, acum se pune accent pe acest aspect al interiorizării convingerii în baza credinței în Isus Hristos ca Fiul al lui Dumnezeu. În schimb, cel care nu acceptă veridicitatea mărturiei lui Dumnezeu este în pericolul de a‑I aduce ofensă lui Dumnezeu, făcându‑L chiar mincinos și respingând mărturia unui Dumnezeu perfect, care nu poate să mintă (Numeri 23:19). Cine crede în Isus Hristos, nu are cum să greșească, pentru că nici Dumnezeu nu a greșit și nu avea cum să greșească atunci când a mărturisit despre Isus Hristos, Fiul Său.

3. Fiul lui Dumnezeu, obiectul credinței, este garantul vieții veșnice (5:11–13)

După acceptarea mărturiei lui Dumnezeu despre Fiul Său, credincioșii sunt capabili să mărturisească la rândul lor ceea ce au interiorizat cu convingere. Conținutul mărturisirii este următorul: Dumnezeu ne‑a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n‑are pe Fiul lui Dumnezeu n‑are viața. Credința în Fiul lui Dumnezeu nu este fără rezultat sau fără finalitate. El le garantează tuturor celor credincioși viața veșnică (vv. 11, 12). Dumnezeu oferă viață veșnică doar prin intermediul Fiului Său. Nu este alt mijloc de a o dobândi. 

Concluzia versetului 12 este simplu dar categoric formulată, ca să nu existe niciun fel de dubiu. 

Versetul 13 vine probabil ca încurajare pentru cei credincioși, care măr­tu­ri­seau despre Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu în contextul propagării unor erezii care vizau distorsionarea credinței în Mântuitorul (2:18, 22; 4:3). Expresia v‑am scris aceste lucruri se referă cel mai probabil la materialul din contextul imediat al versetului 13 și nu la întreaga epistolă. Totodată este un ecou al unei formulări similare din Ioan 20:31.

Aplicații:

  1. Căutați să creșteți în credință și în cunoașterea adevărurilor credinței. Acest lucru devine deosebit de important atunci când un credincios se confruntă cu detectarea, demascarea și combaterea unei erezii.
  2. Biserica trebuie să fie preocupată de înțelegerea și prezentarea mărturiei creștine. Atunci când este vorba de mărturia despre Isus Hristos, cei credincioși continuă mărturia făcută de Dumnezeu despre Fiul Său.
  3. Recomandați membrilor bisericii să explice simplu și fără să recurgă la clișee importanța faptului că Domnul Isus este obiectul credinței și garantul vieții veșnice pentru creștini.   
  4. Încurajați credincioșii să fie conștienți de importanța înțelegerii doctrinelor biblice și de importanța cultivării unui limbaj teologic adecvat care să reflecte înțelegerea Scripturii, mai ales atunci când vorbim despre Dumnezeu.

Întrebări pentru discuții 

  1. Care sunt temele majore ale pasajului nostru și ce importanță au pentru noi? 
  2. Care este mărturia lui Dumnezeu despre Isus și mărturia credincioșilor despre Isus?
  3. Care ar fi unele erezii care se propagă în prezent în contextul creștin? 
  4. Cât de importantă este promisiunea vieții veșnice pentru cineva care stă în cumpănă dacă să se întoarcă sau nu la Dumnezeu? 
  5. Care ar fi câteva dovezi biblice și extra biblice ale lui Isus ca persoană istorică reală?   

autori: dr.  Daniel‑Marius Mariș și dr.  Teodor‑Ioan Colda, pastori, Biserica Creștină Baptistă „Golgota” din București; Institutul Teologic Baptist din București


Revista Crestinul Azi