Tema: Cauzele, conținutul și consecințele mărturiei creștine
Text biblic: 1 Ioan 4:13–19
Verset cheie: 1 Ioan 4:15
Ideea centrală: Mărturia creștină conține adevărul mântuirii atât sub forma crezului personal, cât și sub forma mărturisirii lui înaintea oamenilor. O viață asemenea Domnului Isus face credibilă mărturisirea noastră și oferă certitudini pentru viitor. Și, cu siguranță, slava lui Dumnezeu strălucește mai puternic prin mărturia creștină și roadele ei.
Scopul lecției: Să ne încurajeze și să ne motiveze la o relație de dragoste cu Dumnezeu și la o viață de mărturie pentru Dumnezeu.
A. Conținutul mărturiei creștine
Mărturia este un subiect prezentat din mai multe unghiuri pe parcursul primei epistole a apostolului Ioan. Ea apare atât ca o declarație personală, cât și ca o mărturisire publică. Mărturia apare la oameni, la lucruri sau la ființe spirituale și chiar la Dumnezeu.
Mărturia ca asumare
Mărturia creștină începe prin acceptarea adevărurilor spirituale legate, în principal, de identitatea și de lucrarea Domnului Isus. Ca identitate, Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:23, 4:15), este trimisul Tatălui (1 Ioan 4:14), S‑a întrupat (1 Ioan 4:2), deci este Dumnezeu adevărat și om adevărat. Ca lucrare, Domnul Isus a murit și a înviat pentru a fi „Mântuitorul lumii” (1 Ioan 4:14).
Această mărturie este punctul de plecare în viața creștină. Spre finalul epistolei, Ioan afirmă că și Dumnezeu a făcut o mărturisire, care este mai mare decât orice mărturisire a oamenilor. Iar „mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe care a făcut‑o El despre Fiul Său” (1 Ioan 5:9).
Tot această mărturie este și punctul de bifurcare al căilor oamenilor. Cei care primesc conținutul mărturiei lui Dumnezeu despre Fiul Său devin posesori ai vieții veșnice. Cei care nu primesc această mărturie Îl fac mincinos pe Dumnezeu (1 Ioan 5:10). Astfel, mărturia aceasta obligă fiecare persoană să se poziționeze într‑un fel față de ea, deci față de Dumnezeu.
Mărturia ca proclamare
Adevărul mântuirii nu oferă doar iertare unui păcătos, respectiv viața veșnică cu Dumnezeu, ci îl face și mesager al adevărului experimentat. Fără alte introduceri epistolare, Ioan scrie chiar la începutul epistolei lui că „viața a fost arătată şi noi am văzut‑o şi mărturisim despre ea şi vă vestim viața veșnică…” (1 Ioan 1:2). Vestirea vieții veșnice a devenit o acțiune naturală a lui Ioan dar și a celorlalți credincioși, care nu au fost apostoli. Invitația de a fi în părtășie cu Dumnezeu este și o invitație la a fi în părtășie unii cu alții, în lumină, dragoste și adevăr. Cum misiunea lui Dumnezeu nu s‑a încheiat cu noi, Dumnezeu ne înrolează în misiunea Lui.
Mărturia lui Dumnezeu
Apostolul Ioan folosește mult în epistola sa mărturia lui Dumnezeu, care cuprinde mai multe forme. Avem:
• Mărturia lui Dumnezeu despre viața veșnică: „Dumnezeu ne‑a dat viața veșnică…” (1 Ioan 5:11).
• Mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său: „..această viață este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11).
• Mărturia lui Dumnezeu despre cei mântuiți: „cine are pe Fiul are viața veșnică” (1 Ioan 5:12).
• Mărturia Duhului Sfânt despre Domnul Isus: „El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă și cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă și cu sânge; și Duhul este Cel ce mărturisește despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul” (1 Ioan 5:6).
Mai sunt mărturiile din cer (1 Ioan 5:7) și cele de pe pământ (1 Ioan 5:8), care fac adevărul lui Dumnezeu de netăgăduit.
Dar, oricât de puternice ar fi mărturiile prezentate de Dumnezeu, lumea de azi are nevoie și de mărturia personală actuală – viața copiilor lui Dumnezeu. De fapt, tot Ioan a scris în evanghelia sa că oamenii vor crede mesajul ucenicilor Domnului Isus dacă se iubesc cu adevărat (Ioan 13:34‑35) și dacă trăiesc în unitate (Ioan 17:21).
Această mărturie unică a ucenicilor oferă baza pentru proclamare. Iar mesajul este unul esențial: „Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii” (v.14) și „Isus este Fiul lui Dumnezeu” (v.15). Ioan, în epistola lui, nu repetă evenimentele din anii de slujire ai Domnului Isus: schimbarea apei în vin, semne, vindecări, predici, ci prezintă esența teologică a lucrării mântuitoare. Aceasta este baza mântuirii oamenilor și a unității credincioșilor.
B. Cauzele mărturiei creștine
Identificăm în textul nostru trei dintre temele Domnului Isus prezentate în evanghelie, care sunt identificate drept cauze ale mărturiei credincioșilor: dragostea, rămânerea (în El) și Duhul Sfânt.
Dragostea
Dragostea este esența ființei lui Dumnezeu. „Dumnezeu este dragoste” este versetul scris pe multe frontoane ale bisericilor noastre. Dragostea are sursa în Dumnezeu, de aceea ea este oferită de Dumnezeu: „El ne‑a iubit întâi” (v. 19).
Această dragoste a devenit operațională în viața credincioșilor în urma acceptării și experimentării ei: „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi” (v. 16).
Abia apoi dragostea este și exprimată: „Noi Îl iubim….” (v. 19). Dragostea noastră pentru Dumnezeu este răspunsul la dragostea Lui pentru noi și devine temelia pentru dragostea noastră pentru cei din jur, așa cum a subliniat atât de apăsat Ioan în capitolele anterioare. Dragostea predicată e una, dragostea demonstrată e cu totul altceva.
Rămânerea
De șapte ori se repetă verbul „a rămâne” în textul nostru. Acest verb descrie relația cea mai profundă dintre om și Dumnezeu. Până la venirea Domnului Isus, Dumnezeu umbla cu omul (Noe, Avraam) sau locuia cu poporul (în Cortul Întâlnirii sau în Templu). Relația om‑Dumnezeu era una exterioară și, de multe ori, temporară. Domnul Isus a venit nu doar să „locuiască printre noi” „plin de har și de adevăr”, ci să locuiască în noi! Promisiunea Domnului este că El împreună cu Tatăl și Duhul Sfânt vor locui în credincios (Ioan 14:17, 23).
Această rămânere nu este o invadare forțată, ci o relație de dragoste: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu el” (Ioan 14:23). Rămânerea este și acțiunea credinciosului de a păstra această relație vie. De fapt, rămânerea este un act de dragoste: „Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el” (v. 16).
Duhul Sfânt
În versetul 13 Ioan face legătura între rămânere și Duhul Sfânt: „Cunoaștem că rămânem în El şi că El rămâne în noi prin faptul că ne‑a dat din Duhul Său.” Prezența Duhului Sfânt în viața noastră este atât certitudinea identității noastre (Duhul mărturisește că suntem copii ai lui Dumnezeu), cât și garanția tuturor binecuvântărilor prezente (mângâiere, călăuzire, rodire etc.) și a celor viitoare (inclusiv învierea și răscumpărarea trupurilor noastre).
C. Consecințele mărturiei creștine
Găsim în textul lecției de azi trei consecințe ale conținutului atât de important al mărturiei de care ne bucurăm: asemănarea, lipsa fricii și încrederea. Toate trei sunt prezentate cu certitudine și claritate.
Asemănarea
„Cum este El, așa suntem şi noi în lumea aceasta.” (v. 17) Pretențioasă declarație! Ioan a început prin a spune că Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6) Aici ne spune că deja suntem ca El în lume. În ce mod ne asemănăm cu Domnul Isus? Asemenea Domnului Isus și noi aparținem unei alte lumi, mergem în direcție opusă lumii de azi, avem alte valori, altă destinație, alt comportament, altă misiune. De asemenea, avem mărturisirea cea mai importantă din univers: există soluție pentru păcat, credința în jertfa Domnului Isus, și avem de oferit ceva ce nimeni nu poate, dragostea divină!
Lipsa fricii
„În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită izgonește frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n‑a ajuns desăvârșit în dragoste” (v. 18). Ce afirmație extraordinară! Și câtă nevoie avem de ea! Oare despre ce frică este vorba? Despre ce dragoste? Contextul imediat ne ajută să înțelegem că este vorba de frica negativă cu privire la Dumnezeu (există și frica pozitivă, care este reverența față de Dumnezeu).
Frica e o problemă de relație. Când relația nu funcționează cum trebuie, când încrederea este înșelată, intervine frica. La prima întrebare de după cădere: „Unde ești Adam?”, răspunsul a fost: „Mi‑a fost frică…”. Și a fost normal să îi fie. El călcase consemnul. Dragostea rezolvă frica, pentru că rezolvă relația.
Încrederea
În mod logic, dacă relația cu Dumnezeu este una bună, atunci și întâlnirea cu Dumnezeu va fi una bună. „Cum este El, așa suntem şi noi în lumea aceasta, astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății” (v. 17).
Din loc în loc apostolul Ioan face o remarcă despre inima noastră, despre trăirile noastre interioare și modul în care ne raportăm la ele. În capitolul 3 vorbește despre inima noastră care ne osândește, ne acuză, dar și că Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și El cunoaște toate lucrurile. În versetul 17 este prezentată „ziua judecății” ca un eveniment pe care inima noastră nu îl așteaptă cu drag. Privind la cine suntem noi în mod natural, nu este încurajator acel moment, dar relația noastră de dragoste cu Dumnezeu ne ajută să avem „deplină încredere în ziua judecății”.
Dragostea demonstrată în jertfa Fiului împlinește dreptatea lui Dumnezeu. Cei care au crezut în jertfa Domnului Isus, care au crezut și au primit dragostea Lui, nu vin la judecată, ci au trecut din moarte la viață.
Aplicații:
a. Să creștem în calitatea rămânerii în dragostea lui Dumnezeu.
b. Să creștem constant în asemănarea cu Domnul Isus Hristos.
c. Să creștem în calitatea mărturiei creștine în lume prin dragostea și uni-tatea frățească.
d. Să fim intenționali în a vesti esența Evangheliei, fără a ne pierde în de-ta-lii neesențiale.
Întrebări pentru discuții:
a. Cum evaluezi mărturia creștină a bisericii în general? Dar a vieții tale și a bisericii din care faci parte?
b. Cum evaluezi misiunea de propovăduire a bisericii de azi?
c. Cum se poate explica, în mod practic, „rămânerea” în Dumnezeu?
d. Cum ai încuraja pe cineva care are o teamă negativă de Dumnezeu?
e. Cum ai încuraja pe cineva care este nesigur cu privire la „ziua jude–cății”?
autor: Timotei Rusu, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime” Deva,
e‑mail: timoteicorinar@gmail.com
