Tema: Disciplina mărturisirii
Text biblic: 1 Ioan 1:5–10
Verset cheie: Proverbe 28:13
Ideea centrală: Credinciosul trebuie să-și mărturisească păcatele datorită faptului că aceasta este singura modalitate de a primi iertarea și curățirea de păcate pentru a putea avea părtășie cu Dumnezeu și cu frații de credință.
Scopul lecției: Să învățăm să practicăm disciplina mărturisirii păcatelor.
De ce să ne mărturisim păcatele?
Încă din momentul păcătuirii lui Adam și a Evei, omul a încercat să se ascundă. Nu s-a simțit confortabil să aducă la lumină păcatul, așa că s-a ascuns. Tendința noastră este să ne ascundem atunci când păcătuim. Iar societatea în care trăim tinde să minimalizeze păcatul, oferind tot felul de sinonime pentru cuvântul păcat.
Care sunt cuvintele cu care este înlocuit cuvântul păcat? Păcatul este numit mai des abatere, greșeală, defect, cusur, meteahnă, viciu, imperfecțiune sau neajuns. Oamenii încearcă prin astfel de cuvinte să acopere păcatul și să nu-l rezolve, mărturisindu-l.
Cum se explică faptul că, deși suntem născuți din nou de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, noi continuăm să păcătuim?
Apostolul Ioan scrie Bisericii ca să-i învețe de ce este importantă mărturisirea păcatelor. În textul nostru el tratează cu seriozitate această problemă a mărturisirii păcatelor, de care depinde viața spirituală a credinciosului.
De ce să ne mărturisim păcatele? De ce trebuie să avem această disciplină în viața noastră de credință? Disciplina presupune o activitate regulată, constantă și consistentă în viața noastră, care-și pune puternic amprenta asupra noastră.
1. Noi trebuie să ne mărturisim păcatele din cauza sfințeniei lui Dumnezeu – Dumnezeu este lumină.
Vestea pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric (v. 5). Punctul de pornire în mărturisire îl reprezintă Persoana lui Dumnezeu. El ni se descoperă ca fiind un Dumnezeu sfânt. Ce înseamnă că Dumnezeu este sfânt? Această sfințenie ni se descoperă prin lumină. Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc.
Care este rolul luminii? Lumina are rolul de a arăta realitatea, adică cum sunt lucrurile de fapt. Întunericul ne ascunde această realitate. Lumina lui Dumnezeu are rolul de a ne arăta păcatele din viața noastră. Uneori nu suntem conștienți de ele și trebuie să ne rugăm ca psalmistul David: Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! (Psalmul 19:12).
Alteori lumina trebuie să scoată la iveală păcatele pe care le ascundem. Ea vine să arate ceea ce noi nu vrem să se vadă și ne forțează să luăm atitudine. În viața regelui David, după ce a păcătuit cu Bat-Șeba, deși a avut mustrări de conștiință, a trebuit să vină lumina lui Dumnezeu prin prorocul Natan, ca să-l ajute să-și mărturisească păcatul.
În Scripturi putem vedea de multe ori împrejurări prin care Dumnezeu a dorit să-și conștientizeze poporul că au de-a face cu un Dumnezeu sfânt. Legile pe care le-a dat arătau caracterul Lui sfânt. Dumnezeu a intervenit de multe ori, pedepsind cu moartea pe cei care au păcătuit (Nadab și Abihu, Acan, Core, Datan și Abiram, Uza etc). Începutul Bisericii a fost marcat de o mare frică față de Dumnezeu, când L-au văzut cum a acționat în cazul Anania și Safira.
Cunoașterea lui Dumnezeu, a caracterului Său sfânt, a faptului că El este lumină, trebuie să ne determine să practicăm disciplina mărturisirii. Cu Dumnezeu nu ne putem juca.
2. Noi trebuie să ne mărturisim păcatele pentru că suntem păcătoși.
Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi (v. 8)
Apostolul Ioan le răspunde celor care se considerau fără păcat. Ei credeau că au ajuns la un punct în care nu mai păcătuiesc și astfel sunt desăvârșiți. Chiar dacă tindem spre desăvârșire, chiar dacă căutăm ca să nu mai păcătuim, lupta cu păcatul va fi toată viața.
Cel care spune că nu are păcat și astfel nu are niciun motiv să practice mărturisirea păcatelor, se înșală singur. El este într-o eroare mare, o necunoaștere a adevărului. Domnul a urât foarte mult fățărnicia. I-a mustrat aspru pe fariseii și cărturarii care, deși pe dinăuntru erau corupți, căutau să-și cultive o imagine publică impecabilă. Oamenii îi considerau niște sfinți, dar în inima lor era plini de păcat. Omul care nu recunoaște că păcătuiește, este într-un mare pericol.
Scriptura ni‑i prezintă în multe rânduri pe oamenii lui Dumnezeu într-o notă negativă, tocmai ca să arată nevoia noastră de mântuitor. Astfel, Noe, deși a fost cel mai bun om de pe pământ, după potop se îmbată. Avraam se îndepărtează de multe ori de voia lui Dumnezeu. Iacov nu este menajat deloc, arătându-i‑se în multe rânduri caracterul păcătos. Copiii lui Iacov sunt. unul după altul. prezentați ca având un caracter slab. Nu avem niciunul care să fie desăvârșit. Apostolul Pavel exclamă: O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? (Romani 7:24)
Cât de repede realizăm că am păcătuit? Cât de ușor ne este să vedem păcatul în viața noastră? De câte ori trebuie să vină altcineva să ne arate păcatul specific pe care nu-l vedem în noi? Cât de conștienți suntem de înclinația noastră spre păcat?
Conștientizarea înclinației spre păcat ne va păzi în a ne juca cu el. Dacă cineva, din cauza sănătății, are interdicții la anumite alimente, acest lucru îl va ajuta să se păzească și astfel să nu-și pună sănătatea în pericol.
3. Noi trebuie să ne mărturisim păcatele pentru a rezolva efectele lor.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire (v. 9)
Am văzut că nu putem nega faptul că suntem păcătoși, că păcătuim. Dar, ce facem cu păcatul după ce păcătuim? Ce se întâmplă dacă nu ne mărturisim păcatele? Care sunt consecințele?
Curățarea și iertarea păcatelor sunt condiționate de mărturisire. Ioan spune: dacă ne mărturisim păcatele… Credinciosul experimentează în momentul convertirii, în urma credinței și a pocăinței, iertarea deplină de păcate. Și unii ar putea crede că acel moment, al pocăinței, este suficient și pentru viitor, pentru păcatele pe care urmează să le comită. Și astfel ei trag concluzia că nu mai este nevoie de mărturisire, din moment ce Dumnezeu ne-a iertat. Deși Dumnezeu ne iartă toate păcatele în momentul convertirii, păcatele ulterioare afectează părtășia cu El. În versetul 6 putem vedea că dacă umblăm în întuneric, simbol al trăirii în păcat, atunci nu putem avea părtășie cu Dumnezeu. Dumnezeu este ofensat de păcatul celui credincios și ia atitudine contra lui.
Ce înseamnă a mărturisi păcatul? A mărturisi păcatul înseamnă a recunoaște faptul că ai păcătuit. Înseamnă a-ți părea rău de acest lucru și apoi a te lăsa de el.
Pe ce ne putem baza în iertarea păcatelor? Noi ne putem baza pe faptul că Dumnezeu ne va ierta păcatele pe baza credincioșiei și dreptății Lui. Credincioșia Lui are de-a face cu legământul Său cu noi, legământ stabilit în jertfa Domnului Isus Hristos. Prin această jertfă El a oferit modalitatea de rezolvare a problemei păcatelor noastre. În locul nostru a fost pedepsit Domnului Isus, iar când ne pocăim, noi beneficiem de efectele acestei jertfe. Dumnezeu este drept, adică ceea ce a spus va face. Pe baza credincioșiei și dreptății Lui, noi putem veni să primim rezolvarea efectelor păcatelor noastre.
Există vreun păcat pe care Dumnezeu nu-l poate ierta? Unii se confruntă cu vinovăția și au convingerea că, deși și-au mărturisit păcatele, nu se simt iertați. Vinovăția continuă să rămână în inima lor. În textul acesta putem vedea că Dumnezeu promite să ne curățe de orice nelegiuire. Nu există păcat pe care sângele lui Hristos să nu-l poată ierta!
Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm în întuneric, mințim, și nu trăim adevărul. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi. (vs. 6, 10)
4. Noi trebuie să ne mărturisim păcatele pentru ca Dumnezeu să lucreze în noi
Mărturisirea este condiția părtășiei cu Dumnezeu. Comiterea păcatului afectează această părtășie absolut esențială pentru viața spirituală. Lipsa pocăinței face ca Duhul Sfânt să nu-Și poată face lucrarea de sfințire în noi. Fără Duhul Sfânt, care ne amintește Cuvântul lui Dumnezeu, noi nu putem avea o viață de belșug și biruință spirituală. Singura modalitate de a putea trăi în ascultare este să avem parte de puterea lui Dumnezeu în noi.
Un exemplu de pocăință adevărată îl reprezintă fiul risipitor, care a ales să-și ruineze viața plecând departe de familia sa și trăind în destrăbălare. Când a ajuns în cel mai de jos moment, când a dat faliment, și-a venit în fire și i-a părut rău pentru ceea ce a făcut. Și-a pus de gând să se întoarcă acasă cu pocăință față de Dumnezeu și față de tatăl său. Și-a recunoscut greșeala și a cerut mila tatălui, care i-a oferit iertarea și reabilitarea sa.
Concluzie:
Credinciosul trebuie să aibă disciplina de a-și mărturisi păcatele. Așa cum avem obiceiul de a ne spăla ori de câte ori este necesar, spălarea trupului devenind o practică de fiecare zi, la fel trebuie să avem și o igienă a sufletului, prin care să nu lăsăm ca păcatul să se acopere cu păcat până când viața noastră ajunge o ruină. Păcatul este hidos și deosebit de distrugător și nu ne putem permite să-l lăsăm în viața noastră. Pentru a avansa în viața de credință, noi trebuie să ne mărturisim păcatele. În Vechiul Testament, putem vedea exemplele regilor Saul și David. Păcatele lui David par mai grave decât păcatele lui Saul. Diferența dintre cei doi n-a fost numărul de păcate, ci atitudinea lor față de păcat. Saul a rămas mândru și n-a recunoscut păcatul, pe când David s-a smerit și l-a recunoscut. Sigur, David a avut de suportat consecințele păcatelor sale, care n-au fost deloc ușoare, dar nu a fost lepădat de Domnul, ci a rămas un om după inima Lui.
Aplicații
• Noi trebuie să cultivăm o relație sănătoasă cu Dumnezeu ca să-i vedem caracterul sfânt. Fără a vedea sfințenia lui Dumnezeu, noi suntem lipsiți de o motivație puternică la sfințire.
• Noi trebuie să practicăm regulat o autoanaliză riguroasă a vieții noastre, ca să nu-i permitem păcatului să conducă viața noastră. Mereu trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu să ne arate clar păcatul în noi, ca să-l putem scoate de acolo.
• Noi trebuie să aducem toate păcatele înaintea Domnului pentru a primi iertarea și a putea avea mai departe o legătură strânsă cu El. Păcatul împiedică lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră, iar fără ajutorul Lui nu putem să avem o viață în care să facem voia lui Dumnezeu.
autor: Cristian Vidican, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Hidișelu de Sus, Bihor; e-mail: cristividican@yahoo.com
