Tema: Invizibilitatea lui Dumnezeu
Text biblic: Romani 1:18–25
Verset cheie: Romani 1:20
Ideea centrală: Datorită faptului că Dumnezeu este duh, ființa Lui nu pote fi văzută cu ochii fizici ai omului. Dumnezeu poate fi văzut doar prin mijloacele alese de El ca să se descopere omului.
Scopul lecției: Să ne ajute să vedem slava lui Dumnezeu, care deși Dumnezeu este invizibil în mod fizic, poate fi văzut prin ochii credinței.
Introducere
Modalitățile prin care Dumnezeul Scripturii Își manifestă măreția slavei Sale sunt unoeri, de-a dreptul suprinzătoare. În această lecție, vom înțelege cum se manifestă gloria lui Dumnezeu prin atributul invizibilității Sale.
În 1 Timotei 1:17, Pavel Îl înalță pe Dumnezeu atunci când se uită la lucrarea de mântuire în viața sa și fiind uimit de harul pe care l-a avut Dumnezeu cu el, apostolul îl laudă: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.” Dintre toate atributele care Îl descriu pe Dumnezeu în acest verset, însușirea de a fi „nevăzut” ne confruntă cu limitările umane atunci când este vorba de relația dintre credința teoretică și umblarea practică în viață de zi cu zi. În capitolul 6, Pavel vorbește din nou despre un Dumnezeu invizibil „pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea.” Invizibilitatea lui Dumnezeu este un atribut al Său care are menirea să ne smerească și să ne înfioare pentru a trăi doar în voia Lui.
Dacă El este invizibil, pot trăi ca și cum El nu ne vede?
Din nefericire, pentru oamenii care nu sunt ai Domnul și, din păcate și pentru unii credincioși, faptul că Dumnezeu este invizibil și nu-L vedem așa cum suntem obișnuiți să ne vedem familia și prietenii, pare a fi o scuză de a trăi oricum pentru că Dumnezeu nu vede. Dacă lângă invizibilitatea lui Dumnezeu mai punem și harul Său prin care nu pedepsește pe loc și decisiv toate călcările voiei Sale din partea păcătoșilor, găsim răspunsul pentru care oamenii trăiesc fară să țină cont de Dumnezeu. Pentru un credincios însă, așa ceva este imposibil. Un credincios sănătos în ce privește viața duhovnicească nu-și vă permite niciodată să trăiască o viață păcătoasă pentru că el știe că, deși Dumnezeu este invizibil, El este la curent cu tot ceea ce face omul și are așteptări din partea Lui.
Iată câteva învățături din pasajul de astăzi în ce privește invizibilitatea Domnului de care ar trebui să ne readucem aminte.
1. Dumnezeu este invizibil, dar poate fi cunoscut (vv. 19–20)
În secolul XVII-lea a trăit un filosof britanic pe nume John Locke. Ideea revoluționară la acea vreme propusă de John Locke a fost faptul că noi oamenii cunoaștem lucruri doar prin experiența noastră, iar această experiență o dezvoltăm prin simțurile noastre (văz, auz, miros, gust, pipăit). Cu alte cuvinte, orice lucru sau persoană care nu poate fi experimentată prin simțurile fizice umane nu poate fi cunoscută și prin urmare, nu avem nicio bază reală pentru a afirma că un astfel de lucru există cu adevărat.
Ideea aceasta a lovit în primul rând în înțelegerea societății cu privire la Dumnezeu. Oamenii știau că Dumnezeu nu poate fi nici mirosit, nici văzut, nici pipăit, dar putea fi cunoscut prin Scriptură care este revelația de Sine a lui Dumnezeu. Odată cu ideea lui John Locke, oamenii au început să se îndepărteze de Dumnezeu pentru că, spuneau ei, dacă Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin simțurile noastre, atunci foarte probabil că nu există.
În textul din Romani 1 însă, Pavel are o altă perspectivă. În mod sigur, Dumnezeu este invizibil. Și fără îndoială, dacă Dumnezeu nu s-ar fi descoperit omului, noi nu L-am fi putut cunoaște în niciun fel. Dar Dumnezeu S-a descoperit oamenilor în creație și în Cuvântul Său, iar prin aceste metode Dumnezeu poate fi cunoscut, chiar dacă nu prin intermediul simțurilor fizice.
O cunoaștere absolută a lui Dumnezeu este imposibilă pentru noi oamenii care suntem niște ființe limitate și finite. Dar atâta cât se poate cunoaște despre Dumnezeu, ne este descoperit. Uitându-ne la noi și la modul în care am fost creați, putem vedea puterea Lui, creativitatea Lui, înțelepciunea Lui, iubirea Lui, etc. În versetul 20, apostolul Pavel argumentează faptul că atributele lui Dumnezeu, puterea Lui și divinitatea Lui se văd lămurit de la începutul creației pentru cei care se uită cu băgare de seamă la întreaga creație pe care Domnul a făcut-o, coroana creației fiind omul. Astfel, dacă vrea cineva să-L cunoască pe Domnul, să se uite cu băgare de seamă la ceea ce El a creat.
Apostolul Pavel face un pas și mai departe încât ajunge să spună că această cunoaștere a unui Dumnezeu invizibil este accesibilă oricui încât nimeni nu se poate dezvinovăți. Nimeni nu va putea vreodată să stea înaintea tronului lui Dumnezeu și să spună că nu L-a putut cunoaște pentru că este un Dumnezeu nevăzut. El ni S-a descoperit în creația Sa și în Persoana Fiului Său, Isus Hristos, încât nimeni nu este fără scuză înaintea Lui. De aceea, dintr-o anumită perspectivă, atei în adevăratul sens al cuvântului nu există. Există doar oameni care Îl văd pe Dumnezeu în creație și Scriptură și I se închină și sunt oameni care deși văd aceste lucruri, „înăbușă adevărul în nelegiuirea lor.”
2. Dumnezeu este invizibil, dar așteaptă închinare (v. 21)
În concepția multor oameni despre lume și viață, Dumnezeu, din moment ce este invizibil, se ocupă de lucrurile și lumea invizibilă, pe când noi oamenii care avem o latură fizică a trupului nostru ne ocupăm cu lumea fizică. Oamenii de astăzi nu consideră că ar fi o legătură foarte mare între lumea spirituală unde este Domnul și lumea fizică unde ne trăim viețile noi oamenii.
În lumina Scripturii, lucrurile nu stau deloc așa. Dumnezeu, chiar dacă este invizibil și nu poate fi perceput prin simțurile noastre fizice, are așteptări de la noi oamenii. Așteptarea lui e menționată de apostolul Pavel în versetul 21: „măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit că Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit”. Pentru că nu au făcut aceste lucruri, „inima lor fără pricepere s-a întunecat”.
Porunca închinării sau a proslăvirii lui Dumnezeu este strâns legată de faptul că El este invizibil. Acest atribut al lui Dumnezeu care-L pune într-o altă categorie față de noi oamenii, este o motivație suficientă ca în smerenie să recunoaștem domnia și puterea Domnului peste întreaga creație. De aceea, închinarea are, mai întâi de toate, un aspect invizibil, lăuntric, apoi unul exterior. Domnul Isus îi spune femeii samaritene că adevărata închinare este în duh și în adevăr. Adevărata închinare este o realitate interioară a sufletelor noastre, între noi și Dumnezeu. Fără îndoială, închinarea se va manifesta și în exterior, trupește.
Una din greșelile credincioșilor este să vadă închinarea doar ca pe ceva fizic, cum ar fi prezența și cântatul în închinarea publică a bisericii. Aceste lucruri sunt bune dar dacă rămân doar la latura fizică, ele nu pot satisface porunca de a ne închina înaintea unui Dumnezeu invizibil.
Astfel, pe Dumnezeul invizibil al Scripturii nu doar că Îl putem cunoaște deși El este invizibil și nu poate fi experimentat prin simțurile noastre fizice, ci credinciosul poate și să intre în comuniune cu El, o comuniune prin Duhul Sfânt bazată pe meritele câștigate la cruce de Domnul Isus.
3. Dumnezeu este invizibil, dar cunoaște păcătoșenia oamenilor (vv. 22–25)
O expresie tradițională din popor spune că ceea ce nu cunoști, nu te poate răni. Aceasta este mentalitatea cu care oamenii societății noastre trăiesc în relația lor cu Dumnezeu. Oamenii consideră că dacă nu-L văd pe Dumnezeu, ei pot să trăiască oricum pentru că Dumnezeu nu are de unde să știe. Astfel gândeau oamenii încă din vremea Vechiului Testament. Fii lui Core au aceeași problemă în Psalmul 42:10: „Parcă mi se sfărâmă oasele cu sabia când mă batjocoresc vrăjmaşii mei şi-mi zic neîncetat: „Unde este Dumnezeul tău?” Oameni care trăiau în păcat și întrebau, în batjocură, unde este acest Dumnezeu despre care vorbesc fii lui Core?
Scriptura însă vorbește despre un Dumnezeu care, deși este invizibil, el cunoaște păcătoșenia tuturor oamenilor de pe fața pământului. În versetele 22 și 23, ca răspuns la lipsa de închinare din partea oamenilor, Dumnezeu îi vede că s-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit; îi vede că au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană a animalelor. Îi vede că s-au dedat la necurăție și își necinstesc singuri trupurile și Îi vede că au ajuns să se închine făpturii în locul Făcătorului. Nimic nu scapă ochiului Domnului atunci când vorbim despre păcătoșenia oamenilor.
Din moment ce Dumnezeu este invizibil, el nu este limitat spațial ca noi oamenii, în așa fel încât să poată fi numai într-un singur loc. David, în Psalmul 139, se găsește în dificila situație de a nu putea găsi un loc pe întregul pământ în care Dumnezeu să nu fie deja acolo și în care Domnul să nu-i cunoască sufletul și umblarea.
Acesta este un adevăr care ar trebui să schimbe într-un mod substanțial viața oricărui credincios: chiar dacă eu nu-L văd pe Dumnezeu, fiind convins că El mă cunoaște întru totul, ar trebui să am o trăire prin care să-L onorez în fiecare zi a vieții mele. Credinciosul trebuie să fie conștient că în timp ce se poate ascunde de autoritățile lăsate de Dumnezeu în lumea aceasta pentru binele nostru, de autoritatea și prezența Domnului nu se poate ascunde. Cu cât crede cineva aceste adevăruri mai serios, cu atât va umbla mai cu băgare de seamă în viață lui cu Domnul.
Concluzie:
Este o greșeală teribilă care costă veșnicia noastră dacă ne permitem în viața noastră libertăți neîngăduite pentru că, spunem noi, Dumnezeu este invizibil și pare a nu fi la curent cu ceea ce facem. Chiar dacă Dumnezeu este invizibil, El este mult mai prezent în viața noastră decât ne dăm noi seama. Invizibilitatea Lui ar trebui să ne facă se ne oprim din alergarea noastră și să ne smerim înaintea unui astfel de Dumnezeu, dorind să trăim în curăție înaintea Lui. Faptul că Dumnezeu este invizibil ar trebui să fie un motiv suficient de a veni la lumină și de a trăi în adevăr, atât în lucrurile mici, cât și în lucrurile mari.
Aplicații:
• Cât de mare este pasiunea și dorința personală de a cunoaște un Dumnezeu invizibil care însă a binevoit să ni Se descopere în creație și în Cuvântul Său?
• Care sunt motivele pentru care găsim unii credincioși care cred că Dumnezeu există, dar trăiesc ca și când El nu ar exista?
• Atunci când vorbim despre închinarea personală, în primul rând o vedem în termeni sufletești, duhovnicești, sau în termeni fizici?
• Care sunt binecuvântările pe care Dumnezeu le oferă celor care trăiesc curat înaintea Sa, deși nu-L văd?
autor: Emanuel Ciupe, pastor, Biserica Baptistă „Betel” Botoșani;
e-mail: emanuelciupe@gmail.com
