Tema: Familia în perspectivă biblică
Text biblic: Geneza 2:15–25
Verset cheie: Geneza 2:24
Ideea centrală: Familia formată dintr-un bărbat și o femeie a fost creată de Dumnezeu ca imagine a Sa spre a-I aduce slavă prin curăție și credincioșie.
Scopul lecției: În această lecție vom înțelege că familia (parte bărbătească și parte femeiască) este creată după imaginea lui Dumnezeu pentru a oglindi și pentru a răspândi slava lui Dumnezeu.
Context
În cea de-a șasea zi a creației, Dumnezeu a creat ființa umană, cu scopul de a stăpâni peste creația Sa. Citim că Dumnezeu l‑a creat pe om din țărâna pământului după chipul și asemănarea Sa, parte bărbătească și parte femeiască. (Geneza 1:26–31)
Numai după crearea omului, Dumnezeu a analizat creația Sa și a afirmat că toate „erau foarte bune” (Geneza 1:31). Înainte de crearea omului Dumnezeu a spus despre lucrurile din creație că erau doar „bune” (Geneza 1:10, 12, 18, 21, 25). În capitolul 2 al cărții Geneza ni se relatează în detaliu evenimentele petrecute în cea de-a șasea zi a creației, când a apărut ființa umană pe pământ.
I. Dumnezeu definește familia
• Formată din parte bărbătească și parte femeiască
În cadrul societății noastre se încearcă „redefinirea familiei”. Însă vedem că la începutul istoriei omenirii Dumnezeu a stabilit că omul este „parte bărbătească și parte femeiască” (Geneza 1:27). Mai mult, citim că doar în „om” Dumnezeu a pus „chipul Lui” și doar atunci când este vorbește desprea crearea omului se folosește verbul „a făcut”; până atunci Dumnezeu „a zis să fie și a fost.”
• Formată dintr-un soț și o soție
De remarcat faptul că în limba ebraică termenul „parte bărbătească” și „parte femeiască” este la singular, ca și în limba română, sugerând chiar de la început că este vorba de un singur partener, un soț și o soție. Sigur că istoria omenirii ca și istoria biblică a consemnat multe devieri de la această definire inițială. În Geneza îl descoperim pe Lameh, cel din neamul lui Cain, ca fiind primul poligam menționat în Scriptură (Geneza 4:19).
Domnul Isus, fiind provocat de către farisei să aibă un punct de vedere cu privire la divorț, readuce înaintea oamenilor intenția lui Dumnezeu de la început, ce nu poate fi schimbată de nici o deviere umană: la început n-a fost așa… (Matei 19:4–8).
II. Dumnezeu creează cadrul pentru dezvoltarea familiei
Interesant este că Dumnezeu nu a creat familia pentru a o lăsa la voia întâmplării, ci a creat cadrul pentru dezvoltarea familiei.
1. Cadrul general
Cadrul general în care este așezată familia este toată Creația divină (Geneza 1:26). Dumnezeu a fost interesat ca întreaga Creație să fie pusă sub stăpânirea omului. De aceea, chiar de la început vedem că nu a fost creat omul, până nu au fost create toate celelalte elemente ale naturii înconjurătoare, omul fiind adus la final ca un stăpân peste Creație.
2. Cadrul specific
Pentru prima familie, Dumnezeu a creat grădina Eden. Avem prezentată și poziția geografică a acestei grădini, la bifurcația a patru râuri (două necunoscute, Pison și Ghihon și două cunoscute, Hidechel sau Tigru și Eufrat). Ca loc de desfășurare a vieții umane, Domnul a plantat în grădină tot felul de pomi roditori. Acești pomi ofereau, cu siguranță, suficiente resurse pentru viața umană, fiind plăcuți la privit și buni la mâncat. În această grădină Dumnezeu a pus pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului. Dumnezeu a poruncit omului să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. Nu știm multe despre această grădină, dar fiind sădită de Domnul nu putea fi decât perfectă, mai ales că pământul nu era încă blestemat de Dumnezeu din cauza păcatului uman.
Deși prima familie a pierdut acest cadru deosebit care se numește grădina Edenului, nu putem spune că Domnul nu este în continuare interesat de a oferi familiei un cadru propice creșterii și dezvoltării. În continuare familia, așa cum a creat-o, este în atenția Lui și e binecuvântată.
III. Dumnezeu stârnește interesul pentru familie
Ființa umană a fost gândită de Dumnezeu de la început parte bărbătească și parte femeiască. Însă primul creat din țărână a fost Adam. Domnul a început să-i stârnească lui Adam interesul pentru un ajutor potrivit.
1. Dumnezeu observă primul nevoia unui ajutor pentru om
În capitolul 2 al cărții Geneza unde ne este prezentată întemeierea familiei, observăm că Domnul este primul care înțelege că „nu este bine” ca omul să fie singur. Când vorbim despre întemeierea unei familii, avem încredințarea, potrivit Scripturii, că tânărului căruia îi pune Dumnezeu în inimă dorința de a întemeia o familie Domnul i-a creat deja ajutorul potrivit. Acest ajutor nu este creat atunci, ci cu mult înainte ca tânărul să constate că nu este bine ca el să fie singur. Întemeierea unei familii binecuvântate, care să aducă slavă lui Dumnezeu, se face doar când tinerii sunt gata în a se lăsa călăuziți de Domnul.
2. Dumnezeu pregătește bărbatul pentru a primi ajutorul gândit de El
După ce în versetul 18 Dumnezeu constată că omul este singur, lucru ce nu era bun, în versetul 19 ne este prezentată o scenă ce întărește statutul omului de stăpân al viețuitoarelor de pe pământ. Lui Adam îi sunt aduse animalele pentru a primi nume. De ce imediat după concluzia lui Dumnezeu din versetul 18? Pentru ca să înțeleagă Adam că în toată fauna de pe pământ Dumnezeu a creat parte bărbătească și parte femeiască! Adam, cel ce a fost plămădit direct de mâna lui Dumnezeu, a înțeles foarte repede că niciuna dintre creațiile existente nu i se potrivea. Animalele, venind perechi în fața omului, erau o imagine clară că va urma ceva și pentru bărbat. Și a urmat.
3. Dumnezeu pregătește ajutorul pentru bărbat
După ce din toate viețuitoarele ce au trecut prin fața omului Adam nu a găsit ceva care să i se potrivească, Domnul a intervenit chirurgical, creând din coasta lui Adam pe Eva. Pe Adam îl vedem pregătit să primească ajutorul lui Dumnezeu, pentru că, în versetul 23, el exclamă: „Iată, în sfârșit…”. Domnul a creat femeia nu din cap, nu din mână, nu din picior, ci din coastă, coasta fiind mult mai aproape de inima umană. De aceea îndemnul Bibliei pentru soț este acela de a-și iubi soția! (Efeseni 5:25) Vorbind metaforic, soțiile nu sunt nici cap, nici mâini, ci coaste ale soților lor, un ajutor ce i se potrivește omului!
IV. Dumnezeu veghează asupra familiei
Chiar dacă în acea armonie de la început omul are posibilitatea de a alege în a asculta sau nu de Domnul, nu putem spune că omul a fost abandonat, ci doar că omului i s-a dat posibilitatea de a alege. Din nefericire pentru ființa umană, alegerea a fost una neînțeleaptă.
1. Dumnezeu ferește omul păcătos de pomul vieții
Citim în versetul 22 din Geneza 3 că Dumnezeu a anticipat o eventuală dorință a omului, după căderea în păcat, de a mânca din pomul vieții, lucru ce l-ar fi făcut să „trăiască în veci”, de aceea accesul spre pomul vieții i-a fost interzis. De ce a făcut Dumnezeu asta? Unii ar veni să-L acuze pe Domnul că, din dorința de a pedepsi omul, a făcut acest lucru. Și totuși, Dumnezeu a avut în vedere tocmai ce este bine pentru om. Ca să mănânce din acel pom în starea mizerabilă de păcătos în care era, ar fi adus satisfacție diavolului. Însă Domnul, de dragul omului, a interzis acestuia să mănânce atunci din pom. Pomul nu a fost interzis până atunci și citim în cartea Apocalipsa 22:2 că, în Noul Ierusalim, Ioan a văzut pomul vieții cu 12 feluri de rod, rodirea lui fiind în fiecare lună. Ce special trebuie să fi fost acest pom în grădina Eden. Păcatul a făcut ca accesul la pomul vieții să fie interzis pentru om, dar harul lui Dumnezeu permite omului mântuit și transformat să se bucure de pomul vieții. (Apocalipsa 2:7)
2. Dumnezeu oferă familiei păcătoase șansa reabilitării
Chiar dacă omul a ales să Îl desconsidere pe Dumnezeu, El a anunțat încă de atunci șansa de reabilitare prin „sămânța femeii”, care avea să zdrobească capul șarpelui. Prin faptul că Domnul a făcut omului haine de piele, Dumnezeu a arătat că păcatul nu poate fi acoperit ușor, ci doar sângele ar putea aduce curățire, un lucru pe care Adam și Eva l-au înțeles și l-au transmis urmașilor lor, de aceea Abel a adus o jertfă mai bună decât Cain. Ce har deosebit oferă Dumnezeu familiei de a fi reabilitată și mântuită prin jertfa Domnului Isus Hristos! Ce mod minunat prin care Creatorul Își arată slava!
Familia așa cum a creat-o Domnul ar fi putut avea parte de tot ce era mai bun și mai frumos în această creație, dacă nu ar fi ascultat de cel rău. Deși omul a păcătuit, Dumnezeu Își arată bunătatea prin faptul că este gata de a răscumpăra familia. Jertfa Domnului Isus Hristos este aceea care ne dă har și binecuvântare pentru eternitate.
Din grădina Eden și până azi familia este supusă unui atac continuu necruțător. Și cu toate acestea, prin harul Domnului Isus se poate trăi în așa fel încât să se vadă în familia noastră slava lui Dumnezeu. Ea poate fi văzută în relațiile dintre membrii familiei, în relațiile și legăturile dintre generațiile ce formează familia lărgită, dar și în misiunea pe care familia știe să o îndeplinească în lumea păcătoasă în care trăiește.
Deși a falimentat în grădina Eden, omul se poate bucura de însoțirea și ocrotirea divină, ceea ce poate aduce o bucurie deplină fiecărei persoane care formează familia.
Aplicații
• Având în vedere ceea ce Domnul a gândit pentru familie, suntem gata să rămânem, indiferent de consecințe, lângă modelul arătat de Dumnezeu?
• Când familia a falimentat în Eden, după ce a intrat păcatul în lume (Geneza 3:20), Adam a pus soției sale numele Eva, adică viață. Cum reacționăm noi la falimente?
• Știind că Domnul a răscumpărat fiecare membru al familiei, suntem gata să ne implicăm cu seriozitate în mântuirea celor din casa noastră?
• Cei ce sunt la vârsta întemeierii unei familii au tăria de a sta lângă Domnul în vederea descoperirii partenerului potrivit?
• Sunt gata cei tineri să se lase călăuziți de Dumnezeu în vederea întemeierii familiei?
• Suntem gata să ne lăsăm, ca familii, călăuziți de Dumnezeu în toate aspectele vieții?
Cartea Eclesiastul prezintă căutarea omului după semnificația vieții, după cel mai bun lucru în viață. De-a lungul timpului, cei mai înțelepți oameni s-au întrebat, asemenea lui Solomon, dacă există un summum bonum în viață. Platon a declarat că acesta este cunoașterea. Aristotel a sugerat o viață bine echilibrată, starea fericită a medianei între cele două extreme. Epicur și alți filosofi au fost convinși că răspunsul este plăcerea. Eclesiastul explorează toate posibilitățile și, făcând astfel, exprimă frustrarea experimentată de fiecare dintre cei care încearcă să găsească sensul vieții excluzându-L pe Dumnezeu din ecuația vieții lor. Înțelepciunea, plăcerile și munca nu oferă, în ele însele, satisfacție durabilă.
autor: Valentin Sfercoci, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Speranța” Oravița
