Inspirat de relatarea lui Luca din Faptele apostolilor, capitolul 2, despre evenimentul pogorârii Duhului Sfânt la sărbătoarea Cincizecimii, articolul pastorului orădean Doru Hnatiuc de la Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” și președintele Bordului de garanți al Universității „Emanuel” din Oradea, răspunde unei întrebări persistente și astăzi în dezbaterile Bisericii lui Hristos despre pogorârea Duhului Sfânt: Ce înseamnă asta? Puteți citi aici fragmentul introductiv al acestui articol.


În ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt a venit peste apostoli și peste ceilalți credincioși, cei prezenți se întrebau „Ce înseamnă asta?”

Întrebarea aceasta persistă până în zilele noastre. Unii răspund la ea susținând că este o experiență de care trebuie să aibă parte fiecare credincios, semnul obligatoriu fiind, pentru ei, vorbirea în limbi. Ei te vor întreba dacă ai fost sau nu botezat cu Duhul Sfânt. Dacă nu ai avut parte de așa ceva, vor fi dornici să te învețe cum să o experimentezi. Noi toți ar trebui să găsim răspunsul privind semnificația Cincizecimii în contextul imediat, dar și în cel larg al Scripturii.ă

Sărbătoarea pogorârii Duhului Sfânt, celebrată la 50 de zile după Învierea Domnului, este la fel de importantă în creştinism ca şi nașterea Mântuitorului, răstignirea, învierea Domnului și înălţarea Lui la cer. Toate aceste evenimente sunt acte istorice nerepetabile. La Cincizecime – sau Rusalii cum este cunoscută sărbătoarea în popor – sărbătorim actul istoric al coborârii Duhului Sfânt. Este un eveniment nerepetabil. Duhul Sfânt a venit aici, la zece zile după înălțarea la cer a Domnului Isus Hristos, așa după cum a promis Mântuitorul.

În primul capitol al Faptelor apostolilor, doctorul Luca descrie felul în care s‑au pregătit ucenicii pentru acest eveniment. Versetele 4–8 descriu felul în care Domnul Isus înviat Îi instruiește pe ucenici să aștepte în Ierusalim promisiunea că „nu după multe zile veți fi botezați cu Duhul Sfânt” (v.5) și că în felul acesta vor primi putere să Îi fie martori (v.8). Chiar dacă au experimentat o anumită măsură a puterii Duhului Sfânt înainte de acest eveniment (Ioan 20.22), acum El avea să vină să locuiască permanent în ei (Ioan 7.37–39; 14.17).

În capitolul următor, Luca relatează evenimentul propriu‑zis. Acesta are de‑a face cu un moment crucial care defineşte pentru totdeuna creştinismul. Niciodată în istorie relaţia omului cu Dumnezeu nu a fost aşa cum este acum, după înălţarea lui Hristos Domnul la cer şi după pogorârea Duhului Sfânt. O seamă întreagă de aspecte vechi sunt abrogate şi altele le iau locul. Jertfele din Vechiul Testament au fost abrogate. În locul lor a fost așezată pentru totdeauna jertfa supremă și suficientă a Domnului Isus Hristos (Evrei 10.8‑10). Ziua de închinare a fost abrogată. Apostolii și primii creștini vor merge la Templu sau în sinagogi în ziua de sabat doar cu intenția misionară de a împărtăși Evanghelia cu evreii care se adunau acolo, dar ziua lor de închinare devine ziua întâi a săptămânii, duminica. Ziua întâi a săptămânii sau ziua a opta devine Ziua Domnului (Apoc. 1.10). Este ziua învierii din morți a Domnului Isus Hristos (Ioan 20.1) și ziua coborârii Duhului Sfânt (Faptele ap. 2.1). Preoţia de tipul celei din Vechiul Testament a fost abrogată (Evrei 7.17). Domnul Isus Hristos este Preot în veac și Marele nostru Preot la dreapta lui Dumnezeu. Credincioșii sunt o preoție împărătească fiecare putând să se apropie de Dumnezeu fără mijlocirea vreunui preot omenesc, ci prin Domnul Isus Hristos și mijlocirea Lui (1 Petru 2.9–10). Întregul mod de lucru cu omul al lui Dumnezeu capătă dimensiuni noi. Este un LEGĂMÂNT NOU între Dumnezeu şi om. Astfel, capitolul 2 din Faptele apostolilor trebuie interpretat ca un eveniment istoric nerepetabil deschizător al unei perioade noi a relațiilor lui Dumnezeu cu poporul Său, Biserica lui Hristos.

Acest capitol stabileşte o normă nouă a lui Dumnezeu pentru Biserica lui Hristos: trăirea în plinătatea şi puterea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu.

Cineva a spus că prea multe biserici trăiesc între Calvar şi Cincizecime: au fost la Calvar şi au primit iertare, dar nu au ajuns la Cincizecime să capete putere! Calvarul înseamnă Dumnezeu pentru noi, iar Cincizecimea, Dumnezeu în noi. J.B. Phillips spunea că „Bisericile de astăzi sunt grase şi fără suflu din pricina prosperităţii”. Avem de‑a face cu biserici supraponderale din cauza supraorganizării. Avem nevoie de o revitalizare care vine din suflul prezenţei Duhului Sfânt şi a plinătăţii Lui în viaţa noastră. Cu durere constatăm că trăim astăzi în vremea programelor şi propagandei, nu a puterii Duhului Sfânt manifestată în viețile schimbate ale credincioșilor transformați și ascultării de Duhul. Trăim astăzi pe bateriile de rezervă ale firii, nu pe binecuvântata resursă a prezenţei Persoanei divine a Duhului. Ce vedem, deseori, este focul de artificii spectacular cu vioiciunea lui, nu focul artileriei spirituale care aduce victoria.

Cum este acest creştinism pe care Domnul aşteaptă să‑l trăim în puterea Duhului Sfânt?


În acest număr al revistei Crestinul azi mai puteți citi: „Trăiește înălțarea împreună cu Domnul Isus” (Dan Boingeanu, Suceava), „Venirea Duhului, împlinirea promisiunii lui Isus Hristos” (Otniel-Ioan Bunaciu, București), „Înălțat pe tronul lui David” (Iosua Faur, Brăila), „În parteneriat cu Duhul Sfânt” (Ioan Cocârțeu, Timișoara) alături de cunoscuta rubrică „Starea vremii din urmă”, semnată de pastorul timișorean Radu Oprea. Nici de data aceasta nu lipsește careul de cuvinte încrucișate cu temă biblică al rebusistului arădean Victor Martin.