Secțiunea a II-a; Lecția a IV-a 

Tema: AMĂRĂCIUNEA: Naomi

Text biblic: Rut 1:1-22

Verset cheie: Efeseni 4:31

Ideea centrală: Creștinul care se raportează la trecutul, prezentul și viitorul său prin prisma atotputerniciei lui Dumnezeu, va putea trece de la amărăciune la adorare.

Scopul lecției: Să te ajute să vezi slava lui Dumnezeu în mijlocul unor experiențe amare, înțelegând că El are un plan cu viața ta, dincolo de ceea ce se vede.


Dumnezeu promite că slava Lui va „umple tot pământul” (Numeri 14:21). Dorința celor din poporul Său este ca, până atunci, inimile lor să fie pline „de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:19). Aceasta înseamnă că dorința creștinului este ca și stările sale emoționale greșite să fie transformate. Una dintre cele mai păgubitoare stări pentru creștin este amărăciunea. E ceea ce afirmă și Evrei 12:15 despre amărăciune. 

Întrebare: Potrivit acestui verset, de ce crezi că e dăunătoare amărăciunea? Răspuns: Pentru că provoacă tulburare în suflet și e molipsitoare pentru ceilalți din poporul Domnului.

Atunci când cineva nu e motivat de slava Domnului ci de interesul personal, se va umple de amărăciune, pentru că viața sub soare e plină de frustrări și neîmpliniri. Un astfel de exemplu e Naomi (Plăcută), care le cere consătenilor ei să‑i spună Mara (Amărăciune, Rut 1:20). Această femeie demonstrează că amărăciunea survine atunci când credinciosul se raportează greșit la trecut, la prezent și la viitor.

Credinciosul care se umple de amărăciune se raportează greșit la trecut. Mai precis, nu vede că unele necazuri care‑i provoacă amărăciune i se datorează chiar lui. Neascultarea din trecut are o legătură directă cu amărăciunea din inimă. Ca să vedem care era vinovăția lui Naomi, trebuie să răspundem la câteva întrebări.

1. Trecut: Amărăciunea survine când nesocotești vinovăția (1:1–5)

Întrebare: Care era trăsătura dominantă a vremii în care a trăit Naomi? Răspuns: Versetul 1 ne spune că era „pe vremea judecătorilor”, adică pe vremea în care „fiecare făcea ce‑i plăcea” (Judecători 21:25). Fiecare alegea ce era drept în ochii lui, nu în ochii Domnului. Cei din poporul lui Dumnezeu luau decizii potrivit preferințelor personale. Întrucât nimeni nu ținea cont de Dumnezeu, El a lovit țara cu foamete. 

Oamenii aveau înainte o alegere: fie să‑și accepte vinovăția și să se pocăiască, fie să ocolească problema și, poate, să plece din țară. Acceptarea vinovăției însemna să rămână pe teritoriul promis de Dumnezeu. Dar, familia lui Naomi decide să plece. Astfel, între starea ei de „belșug” și starea ei de a fi „cu mâinile goale” a fost o plecare (vezi 1:21). Soțul lui Naomi, Elimelec nu s‑a gândit să părăsească pentru totdeauna țara promisă. Intenția a fost să „locuiască pentru o vreme în țara Moabului” (1:1).

Întrebare: De ce a fost greșită acțiunea lui Elimelec și a familiei sale? Răspuns: În primul rând, pentru că ei părăseau teritoriul promis special de Dumnezeu lui Israel, locul unde li s‑a făgăduit binecuvântarea. Părăsirea acelui teritoriu însemna pentru ei o pedeapsă (vezi Deuteronom 28:63–64). Implicația pentru vremea noastră nu este că toți cei ce pleacă din țară pentru un loc de muncă neapărat părăsesc voia Domnului. Binecuvântarea noastră azi nu ține de a fi într‑un perimetru geografic, ci într‑unul spiritual, în voia Domnului. 

În al doilea rând, era greșit și unde mergeau, deoarece poporul la care mergeau era păgân, idolatru. Moabiții proveneau din relația incestuoasă a lui Lot cu una dintre fiicele sale (Gen. 19:30‑38). Moabiții se închinau altor dumnezei și erau dușmani ai poporului lui Dumnezeu (vezi Numeri, capitolele 22–25).

Toate aceste detalii ne arată că vinovăția pentru starea rea în care a ajuns Naomi era în dreptul ei. Nu era justificat să‑L învinuiască pe Dumnezeu, odată ce ea a fost neascultătoare. Dumnezeu poate să ierte păcatele și răzvrătirile din trecut. A lăsa slava Lui să strălucească peste o inimă plină de amărăciune înseamnă a experimenta curățirea Lui pentru tot ce a fost în trecut. Drumul de la amărăciune la adorare trece prin punctul mărturisirii păcatului și întoarcerii în voia lui Dumnezeu.

2. Prezent: Amărăciunea survine când nesocotești binecuvântarea (1:6–18)

Credinciosul umplut de amărăciune se raportează greșit și la prezent. Naomi se reîntoarce în satul ei și cere ca numele cu care este strigată să fie schimbat. Își dorea ca numele ei să reflecte starea ei prezentă: una plină de amărăciune. În pofida cuvintelor ei, la momentul rostirii acestor cuvinte din versetul 20 Dumnezeu o însoțea cu binecuvântări.

Întrebare: Ce dovezi ale binecuvântării lui Dumnezeu putea zări Naomi în jurul ei? Răspuns: În primul rând, binecuvântări materiale. Naomi se întoarce în Israel pentru că aude o veste bună: Dumnezeu cercetează  poporul Său și îi dă pâine (v. 6). Deși anterior fusese criză de pâine în „Casa Pâinii” (Betleem), acum e „începutul seceratului orzului” (v. 22). În Scriptură, ideea de cercetare a unei națiuni e pusă în legătură cu prezența sau absența binelui, a recoltelor, a resurselor economice. Dumnezeu vorbește unei națiuni prin situații care afectează starea de bine a oamenilor. Tulburarea liniștii unei națiuni poate fi un mesaj de la Dumnezeu. 

În al doilea rând, Dumnezeu așezase binecuvântări relaționale. Naomi rămâne cu două nurori dintr‑un popor păgân. La întoarcerea în Israel, ea le îndeamnă să se reîntoarcă la familiile lor naturale. Orpa face ceea ce era firesc – pleacă. Rut face ceva neașteptat – rămâne. Însă nu doar că rămâne, ci textul spune că „s‑a ținut de ea” (v. 14). Termenul e același cu cel din Geneza 2:24 care descrie alipirea soțului de soție. E un cuvânt puternic care exprimă o loialitate statornică. Rut și‑a luat un angajament trainic față de soacra ei că o va însoți și va avea grijă de ea (vs. 16, 17) până la moarte. Declarația ei de loialitate e remarcabilă, dacă ținem cont cine era Rut: era o femeie tânără, săracă, văduvă și străină. Însă loialitatea ei e deplină! E surprinzător că amărăciunea lui Naomi este mai mare decât bucuria de a o avea pe Rut cu ea.

În al treilea rând, Dumnezeu revărsase binecuvântări spirituale. Rut nu se oprește doar la a menționa o direcție, o locuință și un popor. Ea menționează în mod culminant: „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (v. 16). Aceste cuvinte dovedesc că Rut s‑a refugiat cu adevărat sub aripile Domnului Dumnezeului lui Israel (2:12). Nu era doar o loialitate pe orizontală față de soacra ei rămasă singură. A fost mai mult de atât. Era o decizie de a‑I fi loială Dumnezeului lui Naomi. Naomi suferise o pierdere pământească uriașă: și‑a îngropat soțul și cei doi fii, dar avea parte de un câștig veșnic și mai mare: nora ei Îl acceptase pe Dumnezeul ei și pe poporul Domnului! În inima ei ar fi trebuit ca amărăciunea să lase loc bucuriei. Hristos a spus că e „bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește” (Luca 15:10). Este regretabil că amărăciunea doliului a umbrit veselia vieții veșnice privitoare la nora sa. 

Credinciosul cuprins de amărăciune nu vede în jurul lui slava Domnului. Nu are ochi pentru binecuvântările felurite ale lui Dumnezeu. Se uită doar la ce nu mai are și neglijează ce are. Un antidot al amărăciunii e să‑ți numeri binecuvântările, să le menționezi concret. Îți vei da seama că Dumnezeu a lăsat peste tine har peste har.

3. Viitor: Amărăciunea survine când nesocotești speranța (1:19–22)

Credinciosul cuprins de amărăciune se raportează greșit nu doar la trecut și prezent, ci și la viitor. Naomi e plină de amărăciune și pentru că nu privește înainte, dincolo de starea prezentă. 

Întrebare: Numele din cultura evreiască și din capitolul acesta au o semnificație bogată. Naomi vrea ca ceilalți să o strige cu un anumit nume (Mara). Însă și ea îl strigă cu un anumit nume pe Dumnezeu. Care este acest nume (vezi vs. 20, 21)? Ce exprimă el? Răspuns: Cel Atotputernic. Exprimă abilitatea lui Dumnezeu de a face totul, de a face ca imposibilul să devină posibil. 

„Cel Atotputernic” e un titlu folosit în Geneza când Domnul a promis să binecuvânteze dincolo de orice imaginație (Geneza 17:1–6; 28:3; 35:11). Dumnezeu este la cârma istoriei și Naomi știe aceasta. Ea nu consideră că e la discreția unor forțe haotice ale universului. Ea știe că Dumnezeu e „Cel Atotputernic”, Cel din spatele tuturor împrejurărilor, însă nu vede că El are un plan bun cu viața ei. Naomi recunoaște teoretic suveranitatea deplină a lui Dumnezeu, dar are probleme în a recunoaște în mod practic suveranitatea bună a lui Dumnezeu, din pricina necazurilor și durerilor prin care a trecut. 

Întrebare: Cum va arăta viața lui Naomi dincolo întâmplările din capitolul 1? Răspuns: „Cel Atotputernic” avea să schimbe răul în bine. Foametea e înlocuită de belșug. Doliul va lăsa loc hainei de nuntă. Din familia ei avea să vină David, regele după inima Domnului. Iar prin David să vină Hristos, Cel în care Tatăl Își găsește toată plăcerea. 

Întrebare: În ce alte situații biblice poți vedea că Dumnezeu schimbă răul în bine? Răspuns: În situația lui Iosif (Vezi Geneza 50:20). Dumnezeu transformă trădarea pentru a scăpa soarta unei națiuni întregi. De asemenea, în situația Domnului Isus Hristos. Vezi Ioan 12:23, 24. Moartea Lui, Cel nevinovat, e folosită de Dumnezeu pentru a produce viață în inimile oamenilor.

Două cărți din Biblie poartă numele unor femei: Rut și Estera. Cele două femei au trăit la o distanță de aproximativ cinci secole. Una, într‑o perioadă care a precedat constituirea împărăției lui Israel. Alta, în vremea de după destrămarea împărăției lui Israel. Una a fost o străină care a ajuns să locuiască în țara lui Iuda. Alta, o evreică ajunsă să trăiască într‑o țară străină. Dacă te uiți la aceste două vieți în opoziție, vei înțelege acest adevăr: Dumnezeu lucrează în permanență în lumea pe care a făcut‑o și peste care domnește! Amărăciunea se naște atunci când pierzi încrederea deplină că Dumnezeu își va desfășura planul Său sub ochii întregii omeniri. Amărăciunea te face orb față de viitor. În vremea aceea, o femeie lipsită de copiii care să‑i continue linia genealogică însemna o femeie falimentară. Nu avea viitor. Era fără speranță pe pământ. Însă Dumnezeu avea un viitor pentru Naomi, dându‑i viitor prin Rut.

Întrebare: Cum se raportează un creștin plin de amărăciune la viitor? Răspuns: În cazul unor creștini plini de amărăciune, viitorul nici nu este luat în calcul. Pur și simplu, nu mai privesc spre viitor, nu mai au vreo așteptare ca Dumnezeu să facă ceva. Viitorul pare să nu existe pentru ei. În cazul altora, amărăciunea îi face să fie pesimiști cu privire la ziua de mâine. Sunt în doliu, și în trup, și în inimă. Se uită doar la multele necazuri și probleme. Naomi e plină de amărăciune pentru că nu poate vedea tot planul lui Dumnezeu. Ceea ce părea un necaz pe viață, era de fapt un necaz trecător, pentru că Dumnezeu avea un plan cu viața ei. Iar Dumnezeu Își desfășoară planul și azi între noi și în noi! Planurile inimii lui Dumnezeu dăinuie din generație în generație (Psalmul 33:11).

Cartea Rut prezintă imaginea Evangheliei. Naomi rămâne cu mâinile goale în Moab – pierde tot în Moab. Însă nimicul ei e înlocuit de belșugul lui Dumnezeu în Betleem. Tot astfel, cel care recunoaște că a pierdut tot din pricina păcatului, însă vine la Dumnezeu, ajunge să primească totul prin Cel întrupat la Betleem! 

La fel ca israeliții și tu poți ajunge uneori la ape amare (Exod 15:22–27). Cu toate acestea, chiar dacă împrejurările îți sunt amare, nu lăsa ca și inima să‑ți fie la fel! Adevărul care e mai dulce decât mierea și decât picurul din faguri e acesta: Dumnezeu rămâne Cel atotputernic!


autor: Daniel Suciu, pastor, Biserica Baptistă „Harul”, Tinăud, Bihor