Secțiunea I; Lecția a III-a
Tema: Legământul cu Noe (noahic)
Text: Geneza 9:1–17
Verset cheie: Geneza 9:16
Ideea centrală: Promisiunea Domnului de a nu mai judeca lumea încă o dată printr‑un potop de ape, promisiune ce stă în picioare până astăzi, arată slava lui Dumnezeu.
Scopul lecției: Să ne cerceteze cu privire la păcătoșenia umană și să ne uimească cu privire la îndurarea Domnului față de păcătoși, ambele aspecte fiind prezente în relatarea vieții lui Noe și a familiei sale.
Introducere
Legământul noahic este primul legământ biblic dintr‑o listă mai lungă de legăminte încheiate între Dumnezeu și rasa umană după căderea omului în păcat în cadrul istoriei răscumpărării omenirii relatată în Scriptură. Se numește noahic* pentru simplul motiv că a fost încheiat cu Noe și familia lui, ca reprezentanți ai întregii rase umane.
Geneza, capitolul 3, descrie căderea în păcat a primilor oameni, Adam și Eva. Dumnezeu rostește judecata și blestemul împotriva lor, însă, în mijlocul judecății, Dumnezeu lasă și o rază de lumină (v. 15) unde, pentru prima dată, este anunțată venirea seminței femeii, despre care creștinii știu deja că e vorba de Mesia, Domnul Isus Hristos, care va zdrobi capul șarpelui. De la acest punct în relatarea biblică, tot ceea ce urmează în termenii luptei dintre bine și rău, dintre Dumnezeu și Satan, poate fi privit prin lentilele încercării lui Satan de a zădărnici planul profețit al lui Dumnezeu (Geneza 3:16, capul șarpelui va fi zdrobit de sămânța femeii). Mari porțiuni ale Vechiului Testament relatează încercările eșuate ale celui rău de a strica planul profețit de Dumnezeu în Geneza, capitolul 3.
Evenimentul potopului poate fi văzut ca o încercare aproape reușită a lui Satan de a distruge sămânța femeii, adică urmașii lui Eva, pentru a bloca venirea în lume a adevăratei Semințe a femeii, adică Domnul Isus, prin care lumea să fie răscumpărată din păcat. Dumnezeu protejează însă opt persoane prin care sămânța femeii să poată fi continuată până la venirea Domnului Isus; dar nu doar atât, ci Domnul încheie un legământ cu ei prin care se angajează să păstreze pământul sub paza Sa în așa fel încât să nu mai fie lovit de un alt potop. Astfel, slava lui Dumnezeu este arătată prin acest legământul noahic.
Cum se manifestă slava Lui Dumnezeu în prevederile și promisiunile legământului noahic?
1. Slava Domnului văzută în beneficiarii legământului (vs. 1–7)
În primele șapte versete ale capitolului 9 este repetat mandatul omenirii pe care și Adam, și Eva l‑au primit în grădina Eden. De data aceasta însă sunt aduse câteva modificări, dat fiind faptul că de atunci și până la momentul descris în Geneza, capitolul 9, lumea a căzut în păcat și a devenit vrăjmașă cu Dumnezeu.
Aceste cuvinte sunt adresate singurilor oameni care existau la acea vreme pe fața pământului după ce potopul trecuse. Au fost doar opt persoane rămase în viață și anume familia lui Noe. Motivul pentru care doar familia lui Noe a rămas în viață nu a stat în nimic din ceea ce ei puteau face pentru Domnul. Detaliul care rezumă întreaga experiență a familiei lui Noe prin potop se află în Geneza 6:8: Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului. Fără îndoială că Noe a avut o altfel de viață față de cei din vremea lui, o viață trăită în credință (Evrei 11:7), însă ceea ce a produs credința în viața lui a fost faptul că Domnul a avut milă față de el și familia lui. Motivul pentru care doar au rămas în viață, trei capitole mai târziu, este manifestarea milei Domnului față de ei. Domnul a încheiat un legământ cu ei pentru că a avut milă față de ei.
În această milă pe care Dumnezeu Tatăl o arată față de oamenii păcătoși este descoperită slava Lui. Potopul a fost o desfășurare a atotputerniciei lui Dumnezeu. Însă mai mult decât slava Domnului arătată în puterea potopului, o vedem în îndurarea pe care o are față de opt oameni care nu aveau niciun drept la mila lui Dumnezeu, la fel ca toți ceilalți oameni care au pierit în potop.
Instrucțiunile din primele șapte versete sunt date unor beneficiari ai milei lui Dumnezeu. Este reiterat mandatul cultural al creației manifestat în reproducerea rasei umane și popularea pământului (vs. 1, 7), autoritatea omului ca și cap al creației (v. 2), posibilitatea consumului de carne dar nu și a sângelui (vs. 3–5), precum și evitarea vărsării de sânge a omului creat după chipul Creatorului (v. 6). Unii teologi consideră începutul guvernării civile ca mijloc de stopare a răului și implicit, manifestarea harului universal care restrânge păcatul chiar în aceste versete. E un triumf al milei, al harului divin în ciuda păcatului și răzvrătirii umanității.
În orice situație în care cineva a căpătat milă din partea lui Dumnezeu el poate vedea acolo un crâmpei din slava lui Dumnezeu. Începând cu mila arătată în Domnul Isus pe cruce până la evenimentele cotidiene minore, acolo unde este prezentă și căpătată mila Domnului, acolo omul poate privi slava lui Dumnezeu.
2. Slava Domnului văzută în promisiunea legământului (vs. 8–11)
Slava lui Dumnezeu poate fi văzută și atunci când cineva se apleacă în dreptul promisiunii pe care Domnul a făcut‑o familiei lui Noe și prin ei întregii rase umane, ai cărei reprezentanți erau. Nu doar că Domnul reiterează mandatul universal valabil din grădina Eden cu modificările de rigoare care trebuiau aduse, El și aduce lucruri noi în relația Sa cu omenirea. Acest lucru nou este subiectul central al pasajului: un legământ. Acesta este singurul legământ universal care vizează toți oamenii care trăiesc pe fața pământului și nu doar pe cei credincioși sau pe cei dintr‑un anumit popor.
Termenii legământului sunt destul de simplu de înțeles. Dumnezeu nu va mai distruge niciodată creația prin potop așa cum a făcut‑o în zilele lui Noe. Domnul nu promite că nu va mai distruge niciodată pământul, ci promite că nu o va mai face printr‑un potop de apă. Este un legământ unilateral care nu ține de ceea ce face sau nu face omenirea, ci ține de credincioșia lui Dumnezeu. Dumnezeu încheie acest legământ bazat pe o promisiune deosebită prin propria bunăvoință, pentru că în mod sigur El nu datora nimic omenirii ca să‑i promită o astfel de protecție divină. Și totuși a făcut‑o.
Vedem astfel slava lui Dumnezeu printr‑o protecție și păstrare a întregii creații, aspecte ce sunt bazate pe o promisiune deosebită din partea lui Dumnezeu. Pe lângă mila Sa, în această simplă promisiune putem descoperi puterea Domnului care poate păzi orice; descoperim suveranitatea Sa prin care decide toate lucrurile; descoperi mila Sa; descoperim dragostea Lui față de tot ceea ce a creat.
În cele din urmă, așa cum a fost amintit deja, legământul noetic asigură prezența și descendența umană pe pământ, fiind astfel protejată venirea lui Mesia ca să‑Și răscumpere poporul din păcat. Dumnezeu niciodată nu a renunțat la planul Său de răscumpărare și toate lucrurile pe parcursul istoriei s‑au întâmplat ca să fie dusă la îndeplinire jertfa Domnului Isus la Calvar.
Mai mult decât atât, dat fiind faptul că este un legământ făcut cu Noe ca reprezentant al întregii umanități, acest legământ este unul de care ne bucurăm și noi astăzi, la câteva mii de ani după ce a fost încheiat. Putem să stăm liniștiți știind că Dumnezeu niciodată nu va mai distruge pământul în felul în care a făcut‑o în acea vreme.
3. Slava Domnului văzută în semnul legământului (vs. 12–17)
Toate legămintele oficiale și importante încheiate în perioada antică erau însoțite și de un semn care să ateste validitatea legământului și ca să reamintească celor două părți drepturile și obligațiile pe care le au. Majoritatea legămintelor biblice (cu 1–2 excepții) au avut parte de un semn. În cazul legământului noetic, semnul stabilit de Domnul a fost curcubeul: Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate viețuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură (v. 15).
De atunci și până astăzi, toți cei care au crezut în veridicitatea relatării Scripturii au fost copleșiți de acest semn al unei promisiuni pe care Domnul nu a dorit să fie ascunsă undeva în istoria omenirii și să uitam de ea, ci o promisiune care este înnoită prin faptul că, din nou și din nou, oamenii sunt martorii acestui semn. Era Dumnezeu obligat să ne lase un semn? Nicidecum. Uita oare Dumnezeu de promisiunea Sa dacă nu stabilea semnul curcubeului? Nici pe departe. L‑a lăsat însă acolo ca, într‑un mod cât se poate de practic și de vizibil, oamenii să‑și aducă aminte de Domnul și de angajamentul Său, care nu ține de performanțele noastre duhovnicești, de a nu mai distruge pământul în maniera în care a făcut‑o în acea vreme.
Astfel, slava Domnului poate fi contemplată de fiecare dată când avem ocazia de a vedea un curcubeu, aducându‑ne aminte de caracterul Domnului și de modul Său plin de har în care s‑a raportat la familia lui Noe și, implicit, la restul omenirii reprezentate de ei. Chiar dacă trăim vremuri în care acest semn care ar fi trebuit să ne facă să contemplăm slava lui Dumnezeu a fost denaturat și pervertit de o societate care nu‑L cunoaște pe Domnul, el rămâne însă cu același scop inițial din Geneza, capitolul 9: aducerea aminte a unui legământ încheiat între Dumnezeu și om, legământ prin care Domnul S‑a angajat și a promis că nu va mai distruge omenirea prin potop.
Concluzie:
Parcurgerea legămintelor biblice în contextul studiului nostru începe de la primul legământ după cădere care garantează protejarea creației necesară pentru ca toate celelalte legăminte să fie încheiate și Dumnezeu să vegheze la îndeplinirea lor. Legământul noahic este un legământ special al Scripturii care ne descoperă slava lui Dumnezeu în mila Lui față de opt oameni care nu o meritau. Ne descoperă slava Lui în suveranitatea Sa de a decide cum va arăta istoria omenirii. Ne descoperă slava Lui în modul în care este pe deplin implicat și interesat de ce se întâmplă cu creația Lui.
Ne descoperă slava Lui în semnul minunat pe care L‑a lăsat pentru noi, nu ca să ne minunăm de semn în sine, ci ca să fim transportați cu gândul la Cel care a făcut acel semn. Să ne dorim deci să privim și să înțelegem tot mai mult modul în care slava Domnului este descoperită omenirii și, mai ales, copiilor Lui în legământul noahic.
Aplicații practice:
• Baza încheierii legământului nu constă în vreun merit pe care putem să ni‑l arogăm, ci constă exclusiv în mila lui Dumnezeu.
• În proviziile legământului Dumnezeu conferă omului un loc special în raport cu restul creației sale.
• În protejarea vieții pe pământ Dumnezeu face posibilă continuarea planului Său de răscumpărare și a celorlalte legăminte ulterioare cu umanitatea.
• Semnului legământului a fost conceput ca o demonstrație vizibilă, concretă a credincioșiei lui Dumnezeu.
Întrebări de discuție/reflecție personală:
• Cât de conștient sunt astăzi de mila pe care Domnul a arătat‑o față de mine? Aș putea să dau câteva exemple concrete, dacă m‑ar întreba cineva?
• Dacă am căpătat milă înaintea Domnului, sunt eu motivat de a trăi o viață sfântă, duhovnicească, dedicată Domnului?
• Mă fascinează faptul că Dumnezeul revelat al Scripturii este total implicat în creația mâinilor Sale sau Îl consider un Dumnezeu care este undeva departe ori absent?
• Mă bucură faptul că suntem, ca omenire, sub protecția Domnului, cu atât mai mult noi cei credincioși, sau îl tratez cu ușurătate?
Notă:
* Denumire preluată din limba engleză în care Noe este Noah (n.red.)
autor: Emanuel Ciupe, pastor, Biserica Baptistă Betel Botoșani;
e‑mail: emanuelciupe@gmail.com
