Data: 8 noiembrie 2020

Secțiunea a IV-a; Lecția a IV-a 

Tema: Rolul rugăciunii în misiunea Bisericii

Text: Faptele Apostolilor 4:23–31

Verset cheie: Faptele Apostolilor 4:31

Ideea centrală: Rugăciunea a avut, are și va avea întotdeauna un rol determinant în misiunea și mărturia Bisericii lui Hristos, fiind un pilon fundamental atât în perioada apostolică cât și în cele două milenii de existență!

Scopul lecției: Să ne ajute să învățăm dar mai ales să facem din viața de rugăciune o prioritate pentru viața și misiunea bisericii. Slava lui Dumnezeu se vede și din viața de rugăciune pe care Biserica o are.


Luca ne prezintă în acest al doilea volum care-i poartă semnătura începutul Bisericii lui Hristos. Aici descoperim modul cum a luat ființă Biserica în ziua de Rusalii, la Ierusalim, dar și provocările de care a avut parte Biserica încă de la înființarea ei, una din aceste provocări fiind persecuția venită din partea dușmanilor ei, fie din partea autorităților de atunci, fie din partea liderilor religioși ai vremii. Tot aici descoperim cum primii creștini, apostolii și ucenicii Domnului Isus, au știut să contracareze aceste atacuri menite să oprească mărturia și misiunea Bisericii lui Hristos. Una dintre armele spirituale folosite în acest război a fost rugăciunea. Ea a întărit puterea de mărturie a Bisericii încă de la începuturile ei, a lucrat la consolidarea unității frățești, dar și în evanghelizarea și mântuirea păcătoșilor!

Biserica lui Hristos a prețuit dintotdeauna rugăciunea. La rugămintea unuia dintre ucenicii Lui, Hristos i-a învățat să se roage (Luca 11:1–4). Urmașii Lui au făcut din rugăciune o prioritate a vieții lor spirituale; îi găsim pe apostoli și pe ceilalți ucenici ai Domnului Isus rugându-se chiar înainte de ziua de Rusalii. În așteptarea împlinirii făgăduinței făcute de Domnul Isus chiar înainte de înălțare (Fapt. ap. 1:8), urmașii Lui practicau cu insistență rugăciunea, stăruiau în ea (conform cu Fapt. ap. 1:14).

Apoi, observăm că imediat după ziua de Rusalii, Biserica primara face din rugăciune, alături de părtășia frățească, de frângerea pâinii și de învățătura apostolilor, o prioritate a vieții de mărturie și misiune a Bisericii!

1. Contextul rugăciunii (vs. 23, 24)

În Faptele apostolilor, capitolul 3, Luca relatează o primă minune pe care Dumnezeu o face prin apostoli, vindecând un olog din naștere aflat la una din porțile Templului din Ierusalim. Minunea vindecării acestui olog, urmată de îndrăzneala lui Petru demonstrată în predicarea Evangheliei lui Hristos, a stârnit imediat împotrivirea liderilor religioși ai vremii, amintindu-i aici pe preoți, căpitanul Templului și saducheii, deranjați și necăjiți că norodul era învățat în numele lui Isus și li se vestea adevărul despre Învierea lui Isus. Ca răzbunare, i-au luat pe Petru și Ioan și i-au aruncat în temniță până a doua zi când urma judecarea și condamnarea faptelor celor doi. 

Un detaliu important aici este legat de faptul că vindecarea și predicarea lui Petru nu rămân fără rezultat spiritual. Faptele apostolilor 4:4 ne spune că mulți din cei ce au auzit Evanghelia, au crezut-o și astfel numărul bărbaților credincioși a ajuns la aproximativ 5 000.

Un prim aspect aici e legat de conflictul de autoritate între apostoli și liderii spirituali ai iudaismului.  Acest conflict va evidenția natura și poziția creștinismului timpuriu. Cum se face că apostolii (oameni simpli, Fapt. ap. 4.13) opun atâta rezistență unui sistem religios foarte vechi și bine structurat? De unde îndrăzneala și acest curaj al lor? Întrebări care au dat mult de gândit Sanhedrinului atunci. 

A doua zi după arestare, consiliul de bătrâni și cărturari (maeștri neîntrecuți în interogare și conducere a anchetelor) au demarat procedurile de anchetare punând întrebări apostolilor. Cu ce putere sau în numele cui ați făcut voi lucrul acesta? Răspunsul dat de apostoli a fost unul categoric și de neclintit, ei afirmând autoritatea Numelui lui Isus Hristos atât în vindecarea ologului cat și în predicarea Evangheliei. După acest răspuns apostolii au fost scoși afara, tribunalul urmând sa delibereze!

Răspunsul liderilor religioși s-a rezumat sub forma unei interdicții clare: să nu mai vorbească în Numele lui Isus. Această interdicție nu a fost acceptata de apostoli, ei anunțând că nu pot împlini o astfel poruncă. Aici observam la apostoli că între o autoritate umană și una divină, ei aleg înțelept ascultarea necondiționata de Domnul și Cuvântul Lui care este reprezintă autoritatea absolută!

La această atitudine, Sanhedrinul trece la amenințări dar și la eliberarea celor doi, neștiind ce și cum să-i pedepsească, având dovezi clare ale minunii de vindecare a ologului și atitudinea norodului care lăuda pe Dumnezeu pentru cele întâmplate. 

Petru și Ioan, odată eliberați, primul drum pe care l-au făcut a fost să meargă la ai lor! Apostolii au căutat părtășia și comuniunea cu frații. Au mers acolo pentru părtășie și pentru a prezenta un raport a ceea ce tocmai se întâmplase în Ierusalim! În acest context, în urma interdicției de a folosi Numele lui Isus în propovăduirea și învățătura lor, apare rugăciunea relatata de Luca din versetele 24–30.

2. Conținutul rugăciunii (vs. 24b–30)

Observăm aici modul înțelept în care prin rugăciune, creștinii de atunci au apelat la autoritatea supremă, la Dumnezeu și la soluția Lui. Amenințați de o autoritate lumească, nu s-au lăsat descurajați, descumpăniți, nu au renunțat la misiunea lor, ci au apelat la ajutorul divin. Aici intervine rolul decisiv pe care îl are rugăciunea în viața de credință personala dar și colectivă!

Învățăm de aici că rugăciunea funcționează acolo unde orice altceva falimentează, rugăciunea este soluția sigură la orice nevoie și problemă. În rugăciunea aceasta observăm câteva elemente definitorii:

a) Au apelat la Suveranitatea Divină (Stăpâne Doamne…, v. 24). Aici vedem Suveranitatea lui Dumnezeu în actul creației. Este dovada clară a recunoașterii suveranității Creatorului asupra creației Lui. Omul este creat de Dumnezeu și implicit el și puterea lui umană trebuie așezată sub autoritatea lui Dumnezeu.

b) Au apelat la autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu (v. 25). Apostolii recunosc în rugăciune autoritatea finală a Cuvântului lui Dumnezeu, inspirat de Duhul Sfânt prin gura robului Domnului, David. Vedem aici încă o dovadă de maturitate spirituala prin modul cum au întrețesut Sfânta Scriptură în rugăciunea lor. În rugăciune ei au prezentat modul cum acțiunea concertată a autorităților vremii împotriva lor, se asemănă cu situația descrisă de David în Psalmul 2.

Rugăciunea aceasta comportă trei cereri precise pe care ei le aduc înaintea Domnului:

1. Uită-Te la amenințările lor (v. 29). Creștinii dintotdeauna au avut parte de amenințări, de batjocuri, de opoziție. Este ceea ce anticipează și Domnul Isus pentru urmașii Lui care vor avea parte de ostilitate.

Amenințările din partea dușmanilor Evangheliei e încă o dovadă că avem de-a face cu un război spiritual între două împărații aflate în conflict permanent. Nu avem voie să uităm de acest război, nici de a folosi rugăciunea ca o armă spirituală pusă de Dumnezeu la îndemâna noastră în această bătălie. Primii creștini așa au făcut, deci să le urmăm exemplul.

2. Dă putere robilor Tăi… (v. 29). Creștinii de atunci erau conștienți de nevoia de putere spirituală, așa că apelează la ea prin rugăciune. Nu încearcă să lupte cu puterea și resursele lor, ci apelează la putere divină. Aici  ei cer putere în predicare, sunt conștienți că propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu trebuie însoțită de autoritatea și puterea Duhului lui Dumnezeu. 

Doar o asemenea propovăduire a Evangheliei, însoțită de putere de sus, poate convinge și transforma inimile ascultătorilor. 

3. Întinde-Ți mâna… (v. 30). La începuturi predicarea Evangheliei a fost atestată, confirmată și prin semne și minuni. Ele au avut atunci un rol bine determinat, să întărească și să autentifice lucrarea apostolilor, fiind vorba de începutul mișcării creștine în lume. Un detaliu important aici de reținut: semnele și minunile erau făcute de Dumnezeu (întinde-Ți mâna), în autoritatea și puterea lui Dumnezeu, în numele lui Isus Hristos! Orice minune care nu-i făcută de Dumnezeu și în numele lui Hristos, e doar un spectacol ieftin și doar o caricatură de prost gust!

Aici, în versetul 30, ucenicii se roagă ca Dumnezeu să continue confirmarea și autentificarea lucrării apostolilor în felul acesta, prin semne și minuni.

3. Consecințele rugăciunii (v. 31)

Rugăciunea sinceră, făcută cu credință și după voia lui Dumnezeu, este ascultată și primește răspuns!

În versetul 31 putem observa trei răspunsuri imediate la rugăciunea lor:

a) S-a cutremurat locul. Este dovada fizică, vizibilă, atât a puterii de manifestare a prezenței lui Dumnezeu, cât și a faptului că rugăciunea a fost ascultată.

b) Toți s-au umplut de Duhul Sfânt. Umplerea cu Duhul Sfânt este o nevoie și o necesitate a fiecărui credincios. Deși botezul cu Duhul Sfânt are loc o singură dată, la momentul convertirii, al nașterii din nou, umplerea cu Duhul lui Dumnezeu este și ar trebui să fie permanentă! Primii creștini erau conștienți de această nevoie a lor după plinătatea Duhului, la fel ar trebui sa fim și noi. Iar această dorință după umplerea și plinătatea Duhului o putem exprima și prin rugăciune.

c) Vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Este exact răspunsul specific la cererea lor specifică din versetul 29 partea finală (dă putere robilor Tai să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala). O nevoie la fel de urgentă astăzi ca atunci este și aceasta: predicarea Evangheliei cu îndrăzneală. Dar nu o îndrăzneala venită de la oameni, ci o îndrăzneală venită din umblarea cu Isus. 

În Faptele apostolilor 4:13, ni se spune despre apostolii Domnului că îndrăzneala lor i-a mirat până și pe liderii religioși ai vremii. Doar ca un detaliu care explică lucrurile aici este descoperirea sursei acestei îndrăzneli. Au priceput că îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan nu venea de la ei, ci din umblarea lor cu Isus.

Astăzi creștinii au aceeași nevoie de îndrăzneală. Sursa ei a rămas aceeași ca și atunci: Isus și umblarea cu El. Dumnezeu a ascultat atunci rugăciunea lor pentru predicarea Cuvântului lui Dumnezeu cu autoritate și îndrăzneală! De ce nu ar face-o și astăzi?

Concluzii:

Ce putem învăța din rugăciunea aceasta? 

Misiunea Bisericii nu se poate face fără rugăciune. Ucenicii au înțeles asta, trebuie să înțelegem și noi acest adevăr fundamental! Biserica a prețuit rugăciunea, i‑a dat întâietate, făcând-o indispensabilă în mărturia și misiunea ei. Biserica primară a practicat rugăciunea ca mod de viață, ca disciplină spirituală zilnică. Adevărata rugăciune, făcută cu credință, întotdeauna va primi răspuns din partea Domnului. Ea trebuie privită și tratată ca o muncă a sufletului, după cum spunea și Benedict de Nursia: „Ora et labora” („Roagă-te și lucrează”).

Aceasta este chemarea Bisericii lui Hristos: să ne rugăm, să o facem cu stăruință, să o facem neîncetat, cu credință, așteptând răspunsul lui Dumnezeu. Misiunea Bisericii se face și prin rugăciunea ei; rugăciunea ne conduce la misiune. Rugăciunea ne aduce împreună, ne aduce la Cuvânt, ca autoritate finală pentru viață, ne împuternicește prin Duhul Sfânt, ne conduce la plinătatea Duhului, ne mobilizează la misiune și la predicarea cu îndrăzneală și putere de sus a Cuvântului dătător de viață spirituală!

Aplicații:

• Cât de mare preț punem noi pe importanta și rolul rugăciunii în viața noastră spirituala? 

• Cât de mult iubim rugăciunea? 

• Cât de mult practicăm o viață de rugăciune autentică? 

Avem în Scriptură adevărate modele. Toți marii oameni ai lui Dumnezeu din toate timpurile au fost și oameni mari ai rugăciunii. E suficient să ne gândim la Moise, Daniel, Petru, Pavel sau Timotei. Deasupra tuturor acestora strălucește viața de rugăciune a Mântuitorului nostru! El rămâne Modelul suprem și pentru viața noastră de rugăciune, a Bisericii, a generației prezente. Dumnezeu ne cheamă să ne întoarcem la începuturi, la rugăciunea și rezultatele pe care Dumnezeu le promite celor ce se roagă!

Să facem din rugăciune o prioritate, atât în viața personală, cât și în viața Bisericii lui Hristos! 


autor: Daniel Corbuț, păstor, Biserica Creștină Baptistă „Elim”  din Botfei, jud. Arad