Data: 11 octombrie 2020
Secțiunea a III-a; Lecția a XV-a
Tema: Închinarea înaintea lui Dumnezeu
și experimentarea bucuriei binecuvântărilor Lui
Text: Psalmul 134
Verset cheie: Psalmul 134:3
Ideea centrală: În Casa Domnului poți avea ceva mai mult decât o activitate de administrație sau managerială, dacă realizezi că Domnul poate fi acolo prezent.
Scopul lecției: Să învățăm ce să facem în adunare și să apreciem petrecerea timpului în Casa Domnului.
Explicații
Psalmul 134 este ultimul din colecția Cântărilor treptelor și este interpretat ca fiind recitat după două scenarii:
1. Psalmul 134 este un imn al nopții pentru pelerinii care petreceau noaptea afară din Templu și o cântare a preoților și leviților care efectuau rondul de noapte pentru a inspecta curțile Templului, în perspectiva pregătirii pentru ziua următoare, când urma un praznic important: Paște, Cincizecime sau Sărbătoarea Corturilor;
2. Psalmul se adresează numai robilor Domnului (pelerini și slujitori ai Domnului) care se disting prin faptul că știu ce trebuie făcut în Casa Domnului și anume să binecuvânteze pe Domnul și să se închine Lui în noaptea dinaintea începerii praznicului.
Psalmul începe, ca și predecesorul, cu interjecția „iată” (v. 1) ca o atenționare pentru slujitorii sfântului locaș că există o lucrare importantă de făcut în Templu mai presus decât rutina pregătirilor administrative.
Atunci este recitat acest psalm, în antifonie. Primele două versete sunt recitate de către pelerini, iar ultimul verset, care aduce cu binecuvântarea aaronică din Numeri 6:22–27, este recitat de ceata preoților.
Motivul binecuvântării este foarte important, în acest psalm. Binecuvântarea este repetată de trei ori, în toate cele trei versete, amintind de Geneza, capitolul 1, când Domnul a binecuvântat toată creația. În Scriptură, a binecuvânta are două sensuri: unul de a invoca grația divină, iar altul de a împuternici. Atunci când binecuvântează creația, Domnul o împuternicește să crească și să se înmulțească. Atunci când omul binecuvântează, el invocă grația divină peste semenul său sau preamărește pe Domnul.
În versetul 2, pelerinii cer robilor Domnului, care se află în Templu, să ridice mâinile spre sfântul locaș și, astfel, să‑L binecuvânteze pe Domnul, ceea ce amintește de sfatul pe care îl dă apostolul Pavel bărbaților pentru rugăciune, în 1 Timotei 2:8 (să ridice către Domnul mâini curate, fără mânie și fără îndoieli).
Binecuvântarea preoțească din versetul 3 Îl invocă pe Dumnezeu, Cel care a creat cerurile și pământul, amintindu-ne de primul verset al unuia dintre primii psalmi ai treptelor (Psalmul 121:1), în care pelerinul strigă după ajutorul Domnului care a făcut cerul și pământul, ca să-l binecuvânteze în deplasarea lui către cetatea Ierusalimului. Acum, la încheierea călătoriei, se folosește aceeași formulă, pentru a-L cinsti pe Creatorul pe care Îl invocase la plecare, pentru protecție în călătorie.
Acest psalm arată cum trebuie să se comporte un pelerin credincios la finalul călătoriei lui. De folos nu este să stea și să sporovăiască alături de ceilalți pelerini despre problemele de pe drum, ci să binecuvânteze pe Domnul și să îndemne la binecuvântare pe cei ce slujesc în Casa Domnului.
De asemenea, preoții și leviții sunt îndemnați, prin recitarea acestui psalm de către pelerini, să nu pună accentul doar pe ritualuri, ci să se îndrepte către scopul principal al slujirii lor – închinarea înaintea Creatorului cerului și al pământului. Nu degeaba Domnul Isus atrage atenția că păstorul cel bun are grijă de oi, însă cel plătit, care, de fapt, nu este păstor, ci are doar un loc de muncă, fuge când vede o amenințare asupra turmei (Ioan 10:12, 13).
Mai mult, Mântuitorul, fiind în Templu, spune Pilda vierilor, unde se arată că angajații au decăzut de la scopul lor până într‑acolo încât au hotărât să-l ucidă pe fiul angajatorului ca să pună mâna pe via lui (Luca 20:9–19). De partea lui, apostolul Pavel îl atenționează pe Timotei să fie atent să nu uite, prin multele lucrări pe care le are ca slujitor al bisericii, că principala sa lucrare este să Îl prezinte pe Domnul Isus (2 Tim. 2:8). La aducerea Pruncului Isus în Templu, proorocița Ana, pentru faptul că slujea Domnului cu credincioșie zi și noapte, cu post și cu rugăciuni, a avut prilejul să vadă pe Cel prin care a fost adusă mântuirea lui Israel (Luca 2:36–38).
Sfârșitul călătoriei oricărui pelerin a fost descoperit în cartea Apocalipsa, când Mielul va primi cartea pecetluită din mâna Tatălui și când se va arăta statutul fiecărui pelerin făcut preot, de a aduce slavă și mărire lui Dumnezeu și Mielului, pentru veci de veci (Apoc., cap. 5).
Aplicații:
Călătoria spre Ierusalimul ceresc duce sau ar trebui să ducă, mai mereu și ori de câte ori este nevoie, prin biserica locală. Un pelerin care dorește să împlinească traseul spre glorie nu are disjuncție între etapele călătoriei, ci, atât ziua cât și seara, de luni până duminică, în orice clipă a vieții lui, este conectat la părtășia cu Tatăl Ceresc prin Domnul Isus.
Acest pelerinaj către cetatea cerească va ajunge până la urmă la sfârșit, așa cum pelerinajul celor care mergeau către Sionul pământesc ajungea la final. În Romani 13:12 ni se spune că noaptea aproape a trecut și trebuie să ne dezbrăcăm de faptele întunericului ca să ne îmbrăcăm cu armele luminii. În felul acesta să ne pregătim de momentul glorios când ne vom întâlni în slavă cu robii Domnului, care ne-au luat-o înainte și cu Însuși Domnul nostru iubit. Atunci, binecuvântarea va avea ca rezultat onorarea de a intra în gloria ce ne-a pregătit-o Domnul.
Când ești în Casa Domnului pentru alte lucrări de tip administrativ, nu uita că este locul și momentul potrivit unde se așteaptă să binecuvântezi pe Domnul; de aceea nu trebuie să pregeți să folosești timpul și pentru a te închina Domnului.
Când ai insomnie noaptea, ce bine este să te rogi pentru cei ce sunt lucrători ai Domnului sau să binecuvântezi pe cei ce sunt ucenicii lui Isus! Credincioșia ta că noaptea va trece și vor veni zorile mântuirii noastre va fi răsplătită de Domnul, așa cum a fost pentru Simeon și Ana la aducerea în Templu a Pruncului Isus.
Bisericile istorice au introdus funcția de preot, care a separat turma Domnului în cler și mireni. Acest psalm arată că cel ce slujește pe Domnul zi și noapte, în fiecare moment al vieții, este robul Domnului. El poate fi un canal de binecuvântare direct de la Dumnezeul creator al cerului și al pământului, conștient fiind că este pelerin spre cetatea eternă.
Toți trebuie să ne asumăm responsabilitatea de slujitori ai Domnului, în funcție de darul pe care l-am primit de la Duhul Sfânt. În calitate de frați de credință avem datoria, conform învățăturii din Efes. 6:2, să fim sensibili la poverile celor de lângă noi: Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel legea lui Hristos.
autor: Daniel Gherman, pastor, Biserica Creștină Baptistă din Mihai Bravu, jud. Giurgiu
