Conducerea Bisericii Ortodoxe din Bulgaria a decis joi să renunţe la ceremonia aducerii din Israel a flăcării cu care se aprind luminile de Paște în toate bisericile ortodoxe din țară.

Mitropolitul Gabriel a anunțat decizia Sfântului Sinod de a redirecţiona fondurile alocate acestei ceremonii către combaterea noului coronavirus, în cadrul unei întâlniri a conducerii Bisericii cu primul ministru Boiko Borisov.

De asemenea, preoţii ortodocși bulgari nu vor împărţi credincioşilor ramuri de salcie şi flori îm duminica Floriilor, ca de obicei, a mai spus mitropolitul.

Toate aceste schimbări de ritual se fac pentru ca „oamenii să rămână de sărbători în case, să urmărească slujbele la televizor, să spună o rugăciune şi să petreacă aceste sărbători respectând izolarea”, a explicat premierul bulgar Borisov, invitându-și concetățenii, în numele guvernului şi a grupului de lucru anticoronavirus, să stea în case şi iasă doar dacă este absolut necesar.