Data: 26 aprilie 2020

Secțiunea a II-a; Lecția a IV-a

Tema: IOSIF — Alege să fii o binecuvântare, chiar dacă trăiești într-un mediu ostil

Text: Geneza 50:15–21

Verset cheie: Geneza 50:20–21

Ideea centrală: Prin harul lui Dumnezeu putem ierta nedreptățile suferite și putem fi o binecuvântare pentru cei ce ne‑au rănit.

Scopul lecției: Să ne ajute să înțelegem că, atunci când răsplătim răul cu bine, cei ce ne-au tratat nedrept pot fi motivați să se pocăiască.


Iosif este unul dintre cele mai remarcabile caractere biblice. Aproape un sfert din cuprinsul cărții Geneza îi este dedicat. Orice cititor atent al Bibliei poate observa cu ușurință că Duhul Sfânt menționează crearea Universului într-un singur capitol, dar rezervă nu mai puțin de 12 capitole istoriei unui om care, așa cum observa John Phillips, nici măcar nu este în linia mesianică. 

Iosif a fost un om care a experimentat o mulțime de stări posibile: a fost favorizat, dar și abuzat; a fost iubit, dar și urât; a fost ales, dar și respins; a fost trădat, dar și salvat; a fost ispitit, dar și răsplătit; a fost rob, dar și guvernator. Cu toate acestea, dintre toți bărbații menționați pe paginile Scripturii, Iosif portretizează cel mai bine viața Domnului Isus. El a învins tentațiile așa cum a făcut și Domnul, a fost trădat de oamenii pe care-i iubea, a suferit pentru că puritatea sa scotea la iveală imoralitatea altora, a fost judecat și condamnat pe nedrept, iar în cele din urmă a fost înălțat nespus de mult. Adversitățile nu l-au doborât, ispitele nu l-au distrus, prosperitatea nu l-a compromis, iar închisoarea nu l-a umplut de ură. Este imposibil să citești Sfânta Scriptură și să nu observi că Iosif este unic între eroii credinței datorită integrității sale și a disponibilității de a-i ierta pe cei care i-au fost ostili.

Pastorul și scriitorul Clarence E. N. Macartney rezumă foarte bine viața lui Iosif în următorul paragraf: Istoria lui Iosif este o nuvelă bine scrisă și de sine stătătoare, descriind în detalii vii evoluția personajului dintr-un tânăr talentat și arogant într-un bărbat de vârstă mijlocie plin de compasiune (…). Geneza atinge un vârf melodramatic în ultimele sale capitole, prezentând istoria unui om care a trecut de la bogăție la zdrențe și apoi din nou la bogăție, saturată de toate emoțiile umane posibile: dragoste și ură, ambiție și glorie, gelozie și furie. Istoria provoacă lacrimi de bucurie și de tristețe. Costumele se schimbă cu rapiditate. Este o povestire captivantă despre trădare și înșelăciune, amăgire și iertare.

În ciuda ostilităților de care a avut parte în viață, Iosif nu s-a lăsat cuprins de amărăciune și nu a căutat să se răzbune pe cei ce i-au făcut rău, ci, dimpotrivă, i-a iertat și a devenit o mare binecuvântare pentru ei. În ce situații a devenit Iosif o binecuvântare? Iată cel puțin trei situații despre care Biblia vorbește foarte clar.

1. Iosif a fost o binecuvântare pentru tovarășii săi de temniță

Când frații lui l-au vândut pentru a fi dus rob în Egipt, pentru Iosif nu mai exista nicio speranță că va fi bine din nou. Dar prin muncă grea și integritate, cu Dumnezeu alături, Iosif s-a remarcat în casa lui Potifar. Se părea că viața lui se îndreaptă într-o direcție bună. Dar apoi a refuzat avansurile soției stăpânului său și a fost aruncat în închisoare, speranțele lui năruindu-se din nou. Însă și acolo, având parte de prezența lui Dumnezeu, Iosif s-a evidențiat iar mai-marele temniței l-a pus supraveghetor peste ceilalți deținuți. Speranțele lui au reînviat și Iosif s-a rugat ca Dumnezeu să-l scoată de acolo.

Nu știm cât timp a trecut, dar, după o vreme, doi deținuți noi au ajuns în temniță alături de Iosif: erau paharnicul și brutarul-șef ai lui faraon, doi oameni importanți ai curții imperiale a faraonului. Paharnicul era mai mult decât un degustător al vinului pe care urma să-l bea împăratul, care îl asigura că nu este otrăvit. Era totodată confidentul, consilierul lui personal, omul de încredere. Brutarul-șef se asigura de calitatea mâncării faraonului. Acești doi oameni l-au ofensat pe împărat și au ajuns lângă Iosif în temniță. 

Într-o noapte amândoi au avut câte un vis, iar Iosif, cu ajutorul lui Dumnezeu, le-a oferit interpretarea. Visul paharnicului însemna că peste trei zile avea să fie eliberat și repus în poziția de cinste de la curte, iar visul brutarului-șef însemna că peste trei zile urma să fie executat. În aceste circumstanțe Iosif a apelat la paharnic: Dar adu-ți aminte și de mine când vei fi fericit și arată, rogu-te, bunătate față de mine; pune o vorbă bună pentru mine la Faraon și scoate-mă din casa aceasta (40:14). 

Trei zile mai târziu profețiile lui Iosif s-au adeverit și speranțele lui erau la cel mai ridicat nivel din ultimii ani. Se și vedea bucurându-se de soarele de afară. Se imagina alergând spre Hebron, la bătrânul lui tată, pentru a-l îmbrățișa. Dar a venit seara și Iosif era tot în închisoare. Niciun semn că ar putea fi eliberat. „Nu e nicio problemă”, probabil își spunea Iosif, „mâine paharnicul o să-i vorbească lui Faraon despre mine și o să fiu eliberat”. A doua zi dis-de-dimineață poate că Iosif l-a întrebat pe gardian: „Nu ai auzit vorbindu-se nimic despre mine?” „Nimic! Nicio vorbă!” Așa a trecut toată săptămâna și apoi o lună întreagă. Și toată nădejdea lui Iosif se prăbușește când realizează că paharnicul a uitat de el. 

Uneori oamenii uită de binele pe care li l-am făcut și își văd de viața lor, dar noi trebuie să continuăm să ne încredem în Dumnezeu, pentru că:

a. Dumnezeu ne este mereu alături, chiar dacă ni se pare că a uitat de noi. 

b. Dumnezeu nu este niciodată necredincios sau crud, chiar dacă circumstanțele par să arate contrariul.

c. Promisiunile lui Dumnezeu se împlinesc la timpul Lui, nu la timpul nostru.

d. Nu suntem răspunzători de comportamentul altora, dar suntem răspunzători de comportamentul și atitudinile noastre.

e. Harul lui Dumnezeu ne este întotdeauna suficient dacă îl primim.

2. Iosif a fost o binecuvântare pentru Egipt și pentru națiunile învecinate

Iosif nu a știut exact ce avea Dumnezeu pregătit pentru el până în ziua când lucrurile au luat o întorsătură radicală în viața lui. Ziua aceea din temniță a început la fel pentru Iosif ca în ultimii doi ani. Și totuși, la sfârșitul ei Iosif era al doilea om în imperiu. Trecuse testul. Ieșise biruitor din încercare, acum era timpul pentru înălțare, pentru promovare. În tot timpul acela de încercări repetate, Iosif a umblat cu Dumnezeu și a dezvoltat un caracter evlavios prin munca prestată. Asta l-a făcut să fie pregătit pentru înălțarea pe care Dumnezeu i-a pus-o înainte. În 2 Samuel 2:30, Dumnezeu spune: Căci voi cinsti pe cine Mă cinstește. Pentru că Iosif l-a onorat pe Dumnezeu și I-a fost credincios în lucrul încredințat, Dumnezeu l-a onorat. 

Ce putem învăța din viața lui Iosif de până aici? Că trebuie să-L onorăm pe Dumnezeu și în suferință și în succes. Faraon a avut acele două vise despre vacile grase și slabe și despre spicele pline și goale. Când vrăjitorii lui nu i-au putut interpreta visele, paharnicul, al cărui vis îl interpretase Iosif cu doi ani în urmă, a îndrăznit să-i vorbească faraonului despre el. Așa că împăratul l-a chemat pe Iosif. După ce s-a ras și și-a schimbat hainele, Iosif a fost dus în fața lui faraon (v. 14). Imaginați-vă cum trebuie să se fi simțit Iosif! După umilințele și suferințele închisorii, ajunge să stea în prezența celui mai puternic monarh al lumii în acel moment. 

Primele cuvinte ale lui Iosif l-au impresionat pe faraon. Când el i-a zis: […] Am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit (v. 15b), Iosif a stat cu curaj în fața acestui rege păgân și cu îndrăzneală sfântă i-a spus: Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui Faraon! (v. 16). În timp ce a rostit interpretarea, Iosif a menționat numele lui Dumnezeu de patru ori (41:16, 25, 28, 32). Și faraonul a prins ideea. Chiar dacă avea o religie politeistă, el însuși având statutul de semizeu, a recunoscut că în Iosif este un duh mai înalt decât în întreaga sa religie și că Dumnezeul lui Iosif poate face ce nu pot zeii lui; doar Dumnezeul lui Iosif poate aduce binecuvântare și blestem, belșug și foamete peste întreaga lume. 

Datorită curajului și înțelepciunii deosebite de care a dat dovadă, Iosif a fost numit vicerege și responsabil cu implementarea unui plan de ieșire din criză. Astfel, Iosif a economisit cât a putut de mult surplusul de cereale din primii șapte ani de belșug și l-a folosit cu înțelepciune în cei șapte ani de foamete. Biblia menționează că […] din toate țările venea lumea în Egipt ca să cumpere grâu de la Iosif, căci în toate țările era foamete mare (41:57). 

Iată câteva principii importante:

a. Onorează-L pe Dumnezeu, amintindu-ți că El este sursa oricărei înălțări reale!

b. Onorează-L pe Dumnezeu, folosind orice oportunitate să mărturisești despre El prin tot ce faci!

c. Onorează-L pe Dumnezeu, mărturisind suveranitatea Lui peste întreaga existență!

d. Onorează-L pe Dumnezeu, fiind atent să-ți dezvolți caracterul mai mult decât cariera!

e. Onorează-L pe Dumnezeu, fiind atent să împletești caracterul cu competențele!

3. Iosif a fost o binecuvântare pentru familia sa și pentru întreaga omenire

Foametea a cuprins și Canaanul, așa că Iacov și-a trimis cei zece fii mai mari în Egipt să cumpere cereale de acolo. Deși i-a recunoscut din prima clipă în care i-a văzut, Iosif i-a făcut pe frații lui să treacă printr-o serie de evenimente plănuite și executate cu multă măiestrie. Doar la a doua călătorie a fraților lui, Iosif li s-a descoperit și a recunoscut că tot ce i s-a întâmplat a făcut parte din planul lui Dumnezeu de a salva familia lui Iacov și, implicit, linia mesianică de la distrugere: Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră (…) Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânța vie în țară și ca să vă păstreze viața printr-o mare izbăvire. Așa că nu voi m-ați trimis aici, ci Dumnezeu (Geneza 45:5, 7–8a).

Uimirea fraților lui se amplifică pe măsură ce Iosif le vorbește. Probabil ei se așteptau să-l audă spunând: „M-ați tratat ca pe un nimic, ați vrut să mă ucideți aruncându-mă în groapă, apoi m-ați vândut ca sclav, fără să vă pese când strigam să nu mă vindeți. Din cauza voastră am suferit cât nu vă pot descrie în cuvinte. De două zeci și doi de ani am așteptat momentul acesta, acum e timpul meu”. Dar Iosif nu vorbește nimic despre așa ceva. Niciun gând de răzbunare. Dimpotrivă, Iosif le-a vorbit blând și le-a spus ce planuri are pentru ei și familiile lor. Le-a promis că le va purta de grijă în anii de foamete ce vor veni și, astfel, familia lor, viitoarea națiune care va descinde din ei și însăși linia mesianică vor fi salvate.

Iosif ne arată că, oricât de distruse ar fi relațiile noastre cu cineva, există o șansă să fie restaurate, dacă Îl lăsăm pe Dumnezeu să intervină. Cheia reconcilierii este atitudinea noastră și cheia atitudinii noastre este supunerea față de Dumnezeul suveran. Aspectul remarcabil referitor la viața lui Iosif nu constă în inteligența lui, în abilitățile administrative sau chiar în darul de a interpreta visele, ci în atitudinea lui față de tratamentul nedrept la care a fost supus în mod repetat. Și motivația acestei atitudini a fost relația lui cu Dumnezeul suveran. 

Iată câteva lecții pe care Iosif le-a învățat de-a lungul vieții sale și pe care ar fi bine să le asimilăm și noi:

a. Dumnezeu este Marele Judecător, nu tu!

b. Dumnezeu este suveran peste orice situație din viața noastră.

c. Providența lui Dumnezeu ne susține în vremuri de criză.

d. Credința în providența lui Dumnezeu ne eliberează de amărăciune.

e. Credința în providența lui Dumnezeu ne oferă o nouă perspectivă asupra tragediilor.

f. Credința în providența lui Dumnezeu ne dă curaj să mergem înainte când ne este greu.

g. Credința în providența lui Dumnezeu ne ajută să ne bazăm întru totul pe Dumnezeu.

După ce a murit tatăl lor, frații lui Iosif s-au temut că Iosif se va răzbuna pe ei și i-au trimis vorbă să-i spună: Tatăl tău a dat porunca aceasta: „Așa să vorbiți lui Iosif: «O, iartă, nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău! Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău»” (Geneza 50:17). Însă Iosif îi asigură din nou de dragostea și de iertarea sa și le promite că va avea grijă de ei și de familiile lor: Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume: să scape viața unui popor în mare număr (Geneza 50:20).


autor: Bebe Ciaușu, pastor, Biserica Baptistă „Harul”, Ineu, jud. Arad