Un altar de piatră descoperit în Atarot, Iordania, oferă indicii prețioase despre o revoltă care a avut loc în urmă cu mai bine de 2 800 de ani. Întâmplarea este menționată în Vechiul Testament, unde se vorbește despre revolta regatului Moabului împotriva regatului Israel. Conform relatării biblice (II Regi, 3, 4), regatul moabit fusese obligat să plătească sute de mii de miei și de berbeci și lâna acestora ca tribut Israelului. Regele Moabului, Meșa, s-a revoltat împotriva acestei situații și a ridicat o armată împotriva puterii mai mari a Israelului. O stelă sau piatră gravată descoperită în 1868 la Diban, Iordania, consemnează că Mesha a cucerit cu succes orașul Atarot, controlat de Israel.

Altarul, excavat prima dată în 2010, a fost analizat și conținutul acestuia a fost raportat în revista Levant în acest an. Inscripția sa – scrisă parțial în scriptul Moab – confirmă faptul că Mesha și armata sa au cucerit Ataroth, menționând prăzile din obiecte și unelte de bronz luate din cetatea învinsă. Un alt fragment al inscripției vorbește despre 4 000 de dușmani „împrăștiați și abandonați în număr mare” și în urma „pustiiri” așezării.

Aceeași piesă arheologică s-a aflat în 2019 în centru unui controverse legate de o inscripție despre un rege moab pe nume Balak?

Despre Balac avem o relatare biblică în cartea Numeri din Vechiul Testament, dar până acum nu am avut nicio confirmare extrabiblică a existenței acestui personaj istoric. Cercetătorii de la Universitatea israeliană din Tel Aviv au reușit să descifreze porțiuni greu lizibile ale stelei regelui Meșa (care este degradată și se află în custodia Muzeului Luvru din Paris) folosind un mulaj al acesteia realizat înainte ca ea să se spargă. Un fragment care lipsește acum din piesa arheologică se pare că ar fi conținut consoana B care întregește numele Balac”, a declarat pentru revista LIve Science Ronald Hendel, profesor de Biblie ebraică și studii evreiești la Universitatea Berkeley din California, care, deși nu a fost implicat în studiu, cunoaște îndeaproape mersul acestor cercetări arheologice recente.