Data: 5 ianuarie
Lecția întâi
Tema: ELOHIM: Dumnezeu Creator
Text: Geneza 1:1–5
Verset cheie: Ioan 1:3
Ideea centrală: Relatarea primei zile din istoria creației prezintă câteva dintre trăsăturile cele mai importante ale Dumnezeului Creator (Elohim).
Scopul lecției: Să ne ajute să Îl cunoaștem mai bine pe Dumnezeul Creator, pentru ca astfel să ne putem raporta corect la El și la întreaga Sa creație.
Explicații și lămuriri exegetice
Primul nume al lui Dumnezeu regăsit pe paginile Sfintei Scripturi este Elohim. În limba ebraică, în care a fost scris Vechiul Testament, acest nume are forma gramaticală de substantiv propriu plural, deși el este folosit în textul biblic ca singular. Faptul acesta reprezintă o aluzie grăitoare la modul în care Dumnezeul Bibliei avea să se reveleze pe Sine: un singur Dumnezeu în Trei Persoane.
Istoria creației, relatată în primele două capitole din cartea Geneza, îl are în centru pe acest Dumnezeu: La început Dumnezeu (Geneza 1:1). Ne vom rezuma în continuare la descrierea primei zile a creației, pentru a descoperi în ea câteva dintre trăsăturile cele mai importante ale Dumnezeului Creator (Elohim).
1. Un Dumnezeu care creează din nimic
Cel dintâi lucru pe care Îl aflăm despre Dumnezeu în cartea Geneza este că El „a făcut cerurile și pământul” (1:1). Verbul ebraic folosit aici (barah) are sensul de „a crea din nimic” (ex nihilo). Și noi oamenii suntem înzestrați cu capacitatea de a crea, însă noi creăm ceva din altceva ce deja există. Dumnezeul Creator este singurul care are capacitatea de a crea ceva din nimic.
Această trăsătură a lui Dumnezeu reprezintă o temă importantă a întregii Scripturi, dar probabil niciunde mai clar exprimată decât în istoria călătoriilor poporului Israel prin pustie. Pustia este, prin definiție, spațiul în care lipsesc resursele pentru viață. Și totuși, acolo, în mijlocul pustiei, Dumnezeu dă naștere (sau viață) poporului Său. Le lipsea apa, iar Dumnezeu le-a dat apă din stâncă. Le lipsea hrana și totuși le-a asigurat hrana în fiecare zi. Le lipsea protecția și direcția, iar El le-a asigurat pe amândouă printr-un stâlp de nor sau de foc.
Un teolog rezuma istoria pustiei în cuvintele acestea: „neavând nimic și, totuși având totul, atunci când Îl ai pe Dumnezeu”. Nu este surprinzător faptul că atunci când Moise Îl întâlnește pe acest Dumnezeu, cu care avea să călătorească prin pustie, El i se prezintă prin cuvintele „Eu sunt cel ce sunt” (Exod 3:14), adică „Eu sunt prin Mine Însumi”, Eu nu depind de alții sau de resursele altora pentru existența Mea. Fiul lui Dumnezeu întrupat avea să demonstreze aceasta atunci când, tot în pustie fiind, a postit vreme de patruzeci de zile (Matei 4:1).
2. Un Dumnezeu care stăpânește chiar şi peste haos
Relatarea primei zile a creației continuă cu o descriere a pământului ca fiind „pustiu și gol” (v. 2a). Această imagine sumbră a pământului este apoi accentuată prin cuvintele următoare: peste fața adâncului de ape era întuneric (v. 2b). În literatura evreiască (mai ales în cea apocaliptică) „adâncul de ape” era adesea un simbol al răului, dezordinii și haosului, iar lucrul acesta este cu atât mai pregnant cu cât ni se spune că peste acest adânc de ape era întuneric. Totuși, aflăm imediat că peste această întindere de ape se mișca Duhul lui Dumnezeu (v. 2c), ca semn al stăpânirii Dumnezeului Creator chiar și peste acest haos.
Deși diferită în multe privințe față de cele prezentate aici, lumea în care ne mișcăm noi pare la rândul ei să fie adesea sub imperiul haosului, răului, nedreptății și suferinței. Ne întâlnim la tot pasul cu oameni răi care o duc bine și oameni buni care o duc rău. Luăm cunoștință aproape zilnic de strigătele disperate ale celor nedreptățiți, exploatați și abuzați, în timp ce justiția pare să îi ocolească pe cei care sunt responsabili de asemenea fapte. Într-o astfel de lume e ușor să ajungi să crezi că haosul și răul au ultimul cuvânt și astfel să cazi în disperare..
Totuși, prima zi a creației, ziua în care a fost creată lumina, aduce la lumină un adevăr central: Dumnezeul nostru este stăpân chiar și peste haos! Nu răul, nedreptatea sau minciuna vor avea ultimul cuvânt, ci Elohim, Dumnezeul Creator! Faptul că toate acestea par încă să domnească în lume este pentru că, la fel ca și în textul de față, Dumnezeu încă nu și-a spus pe deplin ultimul cuvânt. Când Dumnezeu poruncește, haosul se transformă în ordine. Da, deocamdată toată firea (creația) suspină și suferă durerile nașterii în așteptarea eliberării finale (Romani 8:19–22). Copiii lui Dumnezeu știu că vor experimenta biruința finală, pentru că pe tronul universului stă Elohim!
3. Un Dumnezeu care vorbește (1:3)
Versetul următor ni-L prezintă pe Dumnezeul Creator care vorbește: El „a zis” (v. 3). De la Geneza la Apocalipsa Dumnezeul Scripturii vorbește. Când îți vorbește El nu ai cum să nu știi cine este Cel ce vorbește. Știi că este El, pentru că atunci când vorbește El se face lumină – la fel ca în prima zi de creație. Când vorbește El se face lumină în viață, în familie, în societate.
Dacă nu ți-a vorbit încă, poți face un singur lucru: să Îi ceri să îți vorbească și ție, așa cum a făcut-o cu milioane de alți oameni. Dacă nu îți mai vorbește ca altădată, întreabă-te dacă nu cumva ți-ai plecat prea mult urechea spre alte glasuri și ai ajuns să nu mai distingi glasul Său. Iar dacă îți vorbește, mulțumește-I și ia seama să fii nu doar un ascultător, ci și un împlinitor al Cuvântului Său (Iacov 1:22).
4. Un Dumnezeu care vede şi atunci când nu e nimeni să vadă
Una dintre expresiile repetate frecvent în istoria creației este aceea că „Dumnezeu a văzut” (v. 4a). Lucrul acesta este cu adevărat semnificativ, cel puțin pentru primele patru zile ale creației, întrucât în toată vremea aceasta nu era pe pământ nici o viețuitoare care să poată privi creația lui Dumnezeu. Viețuitoarele apar doar în zilele cinci și șase.
Dumnezeul Creator este Cel care vede chiar și atunci când nu este nimeni altcineva să vadă. El vede păcatul chiar și când nimeni nu îl vede. Tocmai de aceea judecata Sa „se va face cu privire la tot ce este ascuns” (Eclesiast 12:14), pentru că ochiul Său vede și ceea ce nu văd alți ochi. În același timp, El vede curăția și integritatea când, ca și în cazul lui Zaharia, nu e nimeni să le vadă (2 Cronici 24:2). El vede și slujirea acelor membri ai Bisericii Sale, care slujesc cu credincioșie fără ca cineva să observe. El vede calitatea muncii noastre chiar și când șefii sau angajatorii nu sunt acolo să o evalueze (Efeseni 6:5–7).
5. Un Dumnezeu care delimitează şi separă
Versetul 4 continuă spunând că „Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric”. Observăm aici un Dumnezeu care delimitează, care stabilește margini și granițe, la fel cum face atunci când desparte „apele de ape” (v. 6), apele de pământ (v. 9) sau ziua de noapte (v. 14). Uneori se pare că lumina și întunericul coexistă sau poate chiar se întrepătrund, dar vine o vreme în care Dumnezeu intervine și le separă, sau cel puțin le delimitează.
Multă vreme evreii și egiptenii au coexistat fără nicio diferențiere aparentă și au trăit experiențe asemănătoare, dar a venit un timp în care Dumnezeu a făcut o separare între ținutul unora și ținutul celorlalți (Exod 8:22–23), între casele unora și casele celorlalți (Exod 12:23), iar separarea aceea a făcut diferența dintre binecuvântare și urgie, viață și moarte. Multă vreme grâul și neghina cresc împreună, dar vine o vreme a secerișului când destinele sunt radical diferite (Matei 13:30).
6. Un Dumnezeu care dă nume
Dumnezeul Creator mai este apoi prezentat ca Unul care dă (atribuie) nume. El numește lumina zi și întunericul noapte (v. 5), iar numele pe care îl stabilește Dumnezeu, acela rămâne. Numele are de-a face cu identitatea, adică arată ce anume este un anumit lucru sau cine este persoana respectivă. Numele care contează cu adevărat este cel pe care îl dă (sau îl „creează”) Dumnezeu.
Încă din cele mai vechi timpuri oamenii s-au străduit adesea să își creeze ei înșiși un nume, așa cum și-au propus să facă la turnul Babel (Geneza 11:4) și așa cum fac și astăzi (prin CV-uri, cariere de succes, promovarea imaginii, cultivarea unor relații etc.). Din păcate însă, tot ca la Babel, numele pe care oamenii și-l construiesc singuri sfârșește adesea în eșec. Prin contrast, aleșii Domnului Îl lasă pe Dumnezeu să „le facă un nume”, așa cum a făcut Avram (Geneza 12:2). Ce nume mare a ajuns să aibă acest om, atunci când Dumnezeu i-a schimbat numele în „Avraam” (Geneza 17:5)! Prin Isus Hristos Dumnezeu ne-a făurit un nume și mai măreț: acela de „fii” și „moștenitori” ai Săi (Galateni 4:7).
Aplicații practice
Credința în Dumnezeul Creator este esențială în orice perioadă din viață, dar poate cu atât mai mult la începutul unui an:
• Istoria creației ne amintește că Dumnezeul în care ne-am pus încrederea este Cel care a creat lumea din nimic, Cel care și-a hrănit poporul în pustie patruzeci de ani, Cel care și-a ținut Fiul în viață, fără mâncare, patruzeci de zile. Acest Dumnezeu are soluții și pentru limitările și neajunsurile noastre!
• Ne bucurăm să știm că, indiferent cât haos, suferință sau nedreptate ar fi să experimentăm, El rămâne stăpân, controlează și dirijează toate lucrurile
• Stăm în prezența unui Dumnezeu care este bucuros să ne vorbească – pentru prima dată sau încă o dată – atâta vreme cât noi suntem gata să luăm aminte și să împlinim ceea ce ne cere El
• Suntem bucuroși, dar și responsabilizați, atunci când știm că Dumnezeul nostru vede chiar și ceea ce oamenii nu văd.
• Chiar dacă uneori Dumnezeu pare să nu intervină în folosul copiilor Săi, știm că va veni un seceriș, în care grâul va fi despărțit definitiv de neghină.
Deși numele credincioșilor este adesea desconsiderat sau chiar luat în derâdere, ne bucurăm să știm că purtăm numele de familie al lui Dumnezeu!
Întrebări pentru discuții
• Care sunt lucrurile pentru care ne îngrijorăm cel mai adesea și ce implicații are pentru noi faptul că Dumnezeul nostru poate crea din nimic?
• În ce fel s-ar putea folosi Dumnezeu de noi pentru a aduce ordine în haosul din jurul nostru?
• Care sunt câteva dintre motivele pentru care nu auzim uneori glasul Dumnezeului nostru care vorbește?
• Ce am putea face pentru a ne aminti mai des că Dumnezeu ne vede, chiar dacă nu ne văd alții?
• Cum am putea lupta pentru a separa lumina de întuneric în trăirea, vorbirea sau gândirea noastră?
• Ce anume ar trebui să schimbăm dacă numele de copii ai lui Dumnezeu este cu adevărat mai important pentru noi decât numele pe care ni-l dau alții sau ni-l construim singuri?
autor: Alexandru Neagoe, pastor, Biserica Baptistă „Betel”, Timișoara
