Data: 31 martie 2019
Titlul lecției: Starea după judecata finală
Text: Apocalipsa 21:1-27; Matei 25:31-46
Verset de aur: 2 Petru 3:13; Matei: 25:34, 41
Ideea centrală: Cerul este un loc minunat datorită a ceea ce nu va fi acolo: păcat, suferință și moarte. Cerul este un loc minunat datorită a ceea ce va fi acolo: perfecțiune, slavă și viață eternă. Dar, mai ales, cerul este un loc minunat datorită prezenței nemijlocite a Dumnezeului Triunic.
Scop: Să (re)aprindă în noi dorul de cer, motivându-ne să trăim astăzi „precum în cer așa și pe pământ”.
Explicații contextuale și exegetice:
În ultima sa viziune, Ioan descrie starea finală a lucrurilor, cu accent pe noua creație a lui Dumnezeu: „un cer nou și un pământ nou” (21:1-22:5; cf. Isa. 65:17; 66:22; 2 Pet. 3:13). Vechea creație a pierit (20:11; 21:1) și tot ce a fost rău și decăzut în Univers a fost aruncat în infern (20:10, 14-15). În unele viziuni apocaliptice, „marea” este sursa răului, locul de origine a tot ce se ridică împotriva lui Dumnezeu (13:1; cf. Isa. 57:20). Prin afirmația „marea nu mai era” (21:1) suntem asigurați că, în noua creație, răul va fi eradicat: nu se va mai putea manifesta sub nici o formă, nu va mai putea corupe pe nimeni. Așadar, nu doar răul este eliminat, ci și sursa lui.
„Marea” este una din cele șapte rele care nu vor mai fi în noua creație. Celelalte șase sunt: plânsul, moartea, bocetul (plânsul morții), durerea (21:4), blestemul (22:3) și noaptea (21:25; 22:5). Nimic din ceea ce a făcut ca vechea creație să fie un loc al răului și al suferinței nu se va regăsi în noua creație a lui Dumnezeu (21:4). Înainte de-a prezenta, în detaliu, strălucirea lucrurilor care vor fi acolo, Ioan enumeră lucrurile urâte care nu vor fi. Aceasta pentru că se adresează unor creștini care trăiau tocmai într-o astfel de lume, decăzută și plină de suferință (Apoc. 2:1-3:22), și care aveau nevoie stringentă de un mesaj mângâietor. „Cerul” este un loc minunat nu doar datorită a ceea ce va fi acolo, cât și datorită a ceea ce nu va fi acolo!
Păcatul și răul au fost eliminate din noua creație; prin urmare, nici păcătoșii care au ales răul nu vor fi acolo (21:8, 27): „Nimic întinat nu va intra în [Cetatea sfântă]”. Lista de opt păcate enumerate (21:8) redă, probabil, opt dintre provocările mari ale bisericilor din Asia Mică (2:1-3:22). Aceasta (lista) oferă un spectru de păcate care cuprinde întreaga umanitate. Orice păcătos, care nu a fost iertat pe baza jertfei lui Cristos și nu are numele scris în Cartea vieții (21:27), va ajunge în același lor cu răul pe care l-a ales o viață întreagă (21:8, „partea lor este…”; cf. 20:10, 14-15). Iadul este, în esență, o dovadă de respect al lui Dumnezeu față de voința/alegerea umană. Omul păcătos alege să fie de partea răului și să stea departe de Dumnezeu; iar iadul, singur, îi oferă această posibilitate! Nu există alt loc în Univers în care păcătosul să poată fi despărțit de Dumnezeu, așa după cum și-a dorit toată viața. Locul în care nu este Dumnezeu, însă, este un loc al morții și al chinului etern (21:8).
În prezența lui Dumnezeu, însă, este viață eternă, slavă, fericire și perfecțiune (vezi 21:9-26). Noua creație a lui Dumnezeu, în care „cerul nou” și „pământul nou” devin una (21:2, 10), este descrisă ca o cetate perfectă („Noul Ierusalim”). Faptul că aceasta este zidită pe temelia celor 12 seminții ale lui Israel și a celor 12 apostoli (21:12, 14) transmite ideea că Cetatea este o metaforă pentru poporul lui Dumnezeu. Astfel, imaginea Cetății nu descrie o construcție, ci o comunitate (cf. 21:2, 9-10, „Mireasa”). Forma ei cubică, deci cu laturi egale, indică relațiile perfecte dintre credincioși (21:15-17): nu vor mai exista certuri, tensiuni, relații frânte sau reci; părtășia sfinților va fi desăvârșită. Zidul uriaș care înconjoară cetatea și îngerii de la cele 12 porți descriu nu atât siguranța deplină a „cerului”, cât mai ales starea glorificată/desăvârșită a mântuiților (21:12-13): acolo nu vor mai exista slăbiciuni (puncte slabe). Cele 12 pietre prețioase care împodobesc temelia zidului amintesc de pieptarul Marelui Preot (Ex. 28:17-21; 39:10-14). Este modul lui Ioan de a ne spune că poporul lui Dumnezeu din noua creație este un popor de preoți, având acces nemijlocit în prezența lui Dumnezeu. În aceeași simbolistică, forma de cub perfect a Cetății (21:15-17) amintește de Sfânta Sfintelor (Ex. 25:1-26:37), locul unic al manifestării speciale a prezenței lui Dumnezeu pe pământ.
De fapt, aceste ultime două aspecte fac din noua creație ceva atât de special și de dorit cu ardoare. Dincolo de toată strălucirea, fericirea și eternitatea lui, dincolo de toate binecuvântările unui loc fără moarte, durere și slăbiciuni, „cerul” este locul împlinirii absolute datorită prezenței nemijlocite a lui Dumnezeu (21:3, 7, 22-24). „Vom fi pentru totdeauna cu Domnul” (1 Tes. 4:17) și „Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2): aceasta face, în primul rând, ca cerul să fie cer! Nu există o încântare și o împlinire mai mare decât să fii, pentru totdeauna, în prezența nemijlocită a Dumnezeului Triunic.
Aplicații:
În calitate de ambasadori ai cerului (cf. Fil. 3:20), suntem datori să stârnim și în alții dorul după patria de sus, răspândind în jurul nostru mireasmă cerească sau transformând locul în care suntem așezați într-unul care să oglindească mai clar noua creație: „precum în cer așa și pe pământ”. Iată câteva posibile aplicații, desprinde din textul de studiu:
1. În noua creație a lui Dumnezeu nu vor mai fi lacrimi, suferință sau moarte (21:4). Dar aici și acum încă sunt. Prin urmare, să continuăm să acordăm asistență celor care trec prin felurite dureri (e.g., orfani, văduvi, săraci, bolnavi), oferindu-le mângâiere, speranță și ajutor.
2. În noua creație a lui Dumnezeu, părtășia sfinților va fi desăvârșită: nu vor mai exista certuri, tensiuni, relații frânte sau reci (21:15-17). Să facem din biserica locală un loc mai ceresc, eliminând certurile și dezbinările dintre noi.
3. Prezența nemijlocită a lui Dumnezeu reprezintă tot ce are veșnicia mai bun, mai frumos, mai sublim, mai împlinitor. Să anticipăm încă pe de acum frumusețea și satisfacția acelor trăiri, aducând cerul în sufletul nostru: petrecând zilnic un timp de calitate în prezența lui Dumnezeu, în părtășia Cuvântului și rugăciune.
Sugestii practice:
1. „Conectați-vă” zilnic la cer. Nu neglijați timpul de părtășie cu Dumnezeu – sub nici un pretext.
2. În această săptămână, duceți speranța cerului în casele unor suferinzi – bolnavi, văduvi sau orfani.
3. Împăcați-vă cu o persoană, din biserica locală, cu care sunteți în conflict.
Întrebări pentru discuții:
1. Vă este dor de cer? Ce anume vă face să tânjiți după acesta? Oferiți exemple concrete.
2. Ce ați putea face, pentru ca locul în care sunteți așezați să oglindească mai clar frumusețea cerului? Oferiți exemple concrete.
3. Sunteți de acord cu afirmația că „iadul este, în esență, o dovadă de respect al lui Dumnezeu față de voința/alegerea umană”? Argumentați răspunsul dvs.
Amiel Drimbe, Institutul Teologic Baptist București
