Data: 14 ianuarie 2018
Tema: Consecințele devastatoare ale păcatului
Text: Geneza 3:7-24
Verset de aur: Iacov 1:15
Ideea centrală: Neascultarea primilor oameni, care a adus moartea și blestemul, face să strălucească și mai glorios promisiunea unui Răscumpărător.
Explicații contextuale și exegetice
Teologii creștini au numit ceea ce se întâmplă în acest capitol „Căderea omului”. Ca extensie a acestui eveniment dramatic a fost formulată doctrina păcatului originar. Neascultarea primilor oameni a produs consecințe devastatoare în omenire. Textul ne arată ce urmează după neascultarea lui Adam și a Evei.
1. Neascultarea omului este urmată de instalarea morții (v7-13)
De remarcat că, în această primă secțiune, Dumnezeu este menționat cel mai adesea ca formulând întrebări. Bărbatul, femeia și șarpele au fost luați la întrebări de Dumnezeu. Întrebările nu vizau informarea, ci mărturisirea. El știa în mod perfect ce făcuse fiecare.
Aici găsim urmările imediate ale neascultării. Dumnezeu stabilise clar ce urma să se întâmple dacă vor păcătui: „în ziua în care vei mânca din el [pomul cunoștinței binelui și răului], vei muri negreșit” (Gen. 2:17).
Neascultarea era strâns legată de moarte, care are sensul de separare. Instalarea de îndată a morții spirituale în om este vizibilă în cele trei sfere importante ale existenței omului.
a. separarea omului de perfecțiunea lui (v.7-8): se instalează rușinea față de propria stare. O stare pe care Adam și Eva încearcă să o rezolve rapid. De remarcat succesiunea celor patru verbe din v.7: „li s-au deschis”, „au cunoscut”, „au cusut” și „și-au făcut șorțuri”. Ceea ce înainte nu-i deranja, acum devine prilej de rușine. Și acesta este primul simptom al instalării morții spirituale.
b. separarea omului de prezența lui Dumnezeu (v.9-10): frica de prezența Domnului. Primii oameni trec de la o stare în care le era dragă prezența Domnului la una în care se tem de ea. Expresia „umbla prin grădină” (v.8) sugerează o acțiune repetitivă și obișnuită. Întâlnirea dintre Dumnezeu și om era ceva la ordinea zilei, ceva de așteptat de ambele părți. Acum oamenii se ascund și chiar mărturisesc că teama a fost cauza (v.10). Elementul surprinzător nu este apariția lui Dumnezeu, ci reacția oamenilor. Adam și Eva nu se mai simțeau confortabil în prezența lui Dumnezeu. Evitarea inițială din partea omului se transformă ulterior într-o „izgonire” inițiată de Dumnezeu.
c. separarea omului de aproapele său (v.11-12): Adam dă vina pe Eva pentru eșecul lui. Omul se vede victimă, nu vinovat. El își minimalizează responsabilitatea cât poate de mult. De aceea dă vina pe soția lui, indirect pe Dumnezeu, și doar la finalul versetului spune: „și am mâncat”. Astfel se produce înstrăinarea între primii oameni.
După manifestarea acestor prime indicii ale morții spirituale, omul urma să experimenteze și moartea fizică. Urma să se întoarcă în țărână, căci din țărână fusese făcut (Gen. 3:19). Cu toată longevitatea lui (aproape un mileniu! Gen. 5:3), Adam a cunoscut moartea.
2. Neascultarea omului este urmată de proclamarea blestemelor (v.14-24)
În paragraful de mai sus au fost descrise consecințele imediate ale neascultării. În schimb, aici avem consecințele ulterioare ale neascultării. Mai sus, Dumnezeu S-a remarcat prin punerea de întrebări. Aici, El se remarcă prin proclamarea unor blesteme. Anterior, succesiunea a fost prezentarea păcatului bărbatului (v.9-11), al femeii (v.12) și al șarpelui (v.13). În această secțiune ordinea este inversată. Sunt rostite cuvinte aspre asupra șarpelui (v.14-15), asupra femeii (v.16) și asupra bărbatului (v.17-19).
a. blestemul asupra ispititorului (v14-15). În primul rând, blestemul vizează o formă unică de locomoție, târârea pe pământ. Această postură care-l va duce „să mănânce țărână” se potrivește cu ispita formulată de el: a ispitit-o pe Eva să mănânce din fructul oprit. Dincolo de speculațiile privind deplasarea sa anterioară, aici este exprimarea simbolică a unei stări de umilire și subjugare. Cel care a înjosit prin neascultare creația lui Dumnezeu va fi la rândul lui înjosit.
În al doilea rând, blestemul vizează zdrobirea de către sămânța femeii, o profeție mesianică despre care vom spune ulterior mai multe. Deși ispititorul a fost mai șiret decât oamenii și i-a subjugat cu ispitele lui, dar în cele din urmă sămânța femeii îl va birui. El va linge praful înaintea lui Cristos (vezi și Ps. 72:9).
b. blestemul asupra femeii (v.16). În primul rând, blestemul viza prezența durerii îndeosebi în procesul nașterii. În al doilea rând, blestemul divin viza prezența disputelor. Sintagma „dorințele tale se vor ține după bărbatul tău” mai apare în Geneza 4:7. Sensul este de dominare. După cum păcatul îl urmărește pe Cain cu dorința de a-l domina, de a-l controla, tot așa urma să fie și pornirea decăzută a femeii. De la postura de ajutor potrivit, ea urma să aibă tendința de a-și domina soțul. În schimb, bărbatul urma să „stăpânească” peste ea, sensul fiind de o manifestare brutală, chiar tiranică. În loc să fie armonie în familie, urmau să apără disputele. În loc să stăpânească peste creație, urmau să-și irosească timpul cu conflictele interne.
În mod special trebuie observat faptul că pedeapsa lui Dumnezeu vizează domeniul care, probabil, aduce împliniri deosebite pentru femeie: calitatea ei de mamă și soție.
c. blestemul asupra bărbatului (v.17-19). În primul rând, se observă greutăţile vieții. În cazul bărbatului, s-ar părea că blestemul lui Dumnezeu lovește tocmai în una dintre cele mai împlinitoare responsabilități ale omului: calitatea lui de agonisitor al pâinii pentru familie. Sarcina lui urma să fie extrem de dificilă. Motivul este în v.17: „blestemat este acum pământul din pricina ta”. Starea cumplită a acestui pământ își are originea în blestemul proclamat de Dumnezeu peste el. Apariția de „spini și pălămidă” urmau să complice și să înmulțească mult eforturile bărbatului de a procura hrana pentru familia lui.
În al doilea rând, blestemul viza pierderea vieții. După o viață chinuită și frustrată, omul urma să ajungă el însuși în pământul pe care l-a lucrat cu dificultate.
3. Neascultarea omului este urmată de anunțarea Răscumpărătorului (v.15)
În capitolul care, probabil, este cel mai întunecat din Scriptură strălucește pentru prima dată promisiunea venirii unui Răscumpărător.
Din punct de vedere al contextului, observăm un contrast. De îndată ce primii oameni păcătuiesc, ei încearcă să-și rezolve singuri problema rușinii: „au cusut laolaltă frunze de smochin și și-au făcut șorțuri din ele” (3:7). Starea de goliciune nu-i conduce spre Dumnezeu, ci spre a căuta ei înșiși soluții. Ulterior, aflăm cum Dumnezeu le-a făcut haine mai bune: „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și nevestei lui haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele” (3:21). Prima este o încercare a omului de a se îmbrăca. A doua este acțiunea îmbrăcării făcută de Dumnezeu. Dumnezeu le face haine mai bune. Hainele din piei de animale de aici au fost văzute de unii comentatori ca indicând simbolic spre sistemul de jertfe al lui Israel, prin care păcatele israeliților urmau să fie acoperite. Ulterior, Isaia vorbește despre îmbrăcarea cu „hainele mântuirii” (Is. 61:10) și, în mod suprem, Noul Testament face referire la îmbrăcarea cu neprihănirea lui Cristos (Rom. 13:14).
Din punct de vedere al versetului, aici ajungem la ceea ce tradiția creștină a numit „protoevangelium” sau prototipul Evangheliei creștine. Versetul 15 conține prima promisiune mesianică. Identificarea clasică a „seminței” femeii L-a vizat pe Cristos. Vezi interpretarea lui Pavel (Gal. 3:16; vezi și 4:4) și confirmarea lui Ioan (vezi 1Ioan 3:7-10). Crucea lui Cristos reprezintă învingerea celui rău (Coloseni 2:15), o promisiune făcută și celor care sunt ai lui Cristos (Romani 16:20) și care se va împlini, în mod suprem, la final (Apoc. 20:2, 10).
Cristos, sămânța femeii, Răscumpărătorul, este Cel care înlocuiește blestemul cu binecuvântarea (Gal. 3:13-14)!
Aplicații
Pervertirea şi deteriorarea pe care le-a adus păcatul se văde prin dinamitarea tuturor relațiilor omului.
1. Păcatul afectează relația cu Dumnezeu. Iubirea prezenței lui Dumnezeu și a părtășiei cu El a fost înlocuită de teamă. Știm că „cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste” (1 Ioan 4:18). Primii oameni s-au temut de Fața lui Dumnezeu și de aceea au încercat să se ascundă după pomii din grădină. Însă, Scriptura ne arată că este imposibil ca omul să se ascundă de prezența lui Dumnezeu. Vechiul Testament afirmă adevărul acesta, spre exemplu în Psalmul 139:7-12. Omul nu se poate ascunde nici în cer, nici în locuința morților, nici la marginile pământului, nici în întuneric. Cu adevărat, totul este „gol și descoperit” înaintea Domnului (Evrei 4:13). De aceea, în Ziua Judecății, va fi imposibil ca oamenii să se ascundă de mânia lui Dumnezeu, fie „în peșterile stâncilor și în crăpăturile pământului” (Isaia 2:19), fie prin a zice „munților și stâncilor: <Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie>” (Apoc. 6:15-17).
2. Păcatul afectează relația cu ceilalți: cei doi – Adam şi Eva – au început să se simtă stânjeniți și vulnerabili unul în prezența celuilalt. Deosebirile fizice dintre ei deveniseră evidente și simțeau nevoia de a se ascunde, de a se feri unul de celălalt. Dacă primii oameni au experimentat înstrăinarea și învinovățirea reciprocă, puțin mai târziu între fiii lor a apărut ura și crima. Toate conflictele relaționale sunt efectul neascultării inițiale. În lista cu faptele firii pământești din Galateni 5:19-21, Pavel menționează întâi 4 păcate de factură sexuală (v.19) și apoi 2 de factură spirituală (v.20a). Mai apoi, cele mai multe, 11 la număr, care sunt păcate de factură socială (v.20b)!
3. Păcatul afectează relația cu diavolul: ascultarea oamenilor de ispititor și neascultarea de Dumnezeu a schimbat taberele inițiale. Din aliatul lui Dumnezeu, omul a devenit aliatul diavolului. Adam și Eva au încercat să obțină înțelepciunea fără Dumnezeu, dar s-au trezit înrobiți de cel rău. Cohortei îngerilor căzuți i s-au adăugat oamenii. Aceștia au devenit implicați în promovarea agendei celui rău pe pământ. Cei creați de Dumnezeul luminii au devenit parte din împărăția întunericului.
4. Păcatul afectează relația cu creația: frustrarea omului în relația cu pământul este descrisă de Eclesiastul care arată că, pe pământul acesta, „totul este deșertăciune și goană după vânt” (Ecl. 1:14). Viața pe pământul acesta este scurtă și frustrantă. Omului îi este greu să lucreze în prezent pământul. Munca, în loc să fie o delectare, a devenit o corvoadă.
Sugestii practice
Meditează! Gândește-te la consecințele acțiunilor tale. Tentația este să privim doar la „ce izbește ochiul”. Însă, căderea în păcat a omului ne învață să privim dincolo de momentul prezent. Să privim la consecințele pe termen lung care decurg. Și, mai ales, la consecințele acțiunilor tale asupra celor dragi. Ceea ce noi facem îi va afecta pe cei mai apropiați nouă.
Acționează! Roagă-te pentru două domenii din viața unde lupta cu păcatul este intensă. Apoi roagă-te pentru două persoane care, fiind prinse în cursa diavolului, au nevoie de Răscumpărătorul. Apoi caută ocazii de a le vesti Evanghelia.
Apreciază! Evanghelia strălucește în cele mai cumplite situații. Avem promisiunea venirii lui Mesia în capitolul căderii! Aceasta ar trebui să ne sporească recunoștința față de Dumnezeu!
Lecturează! Din Mărturisirea de Credință citește secțiunile „Despre om” și „Despre păcat”.
Întrebări pentru discuții
Care sunt indiciile instalării morții în primii oameni atunci când au păcătuit?
În privința afirmațiilor dure ale lui Dumnezeu rostite asupra bărbatului și femeii, ce domeniu pare că țintesc acestea?
În ce fel a afectat păcatul primilor oameni relația lor cu cel rău?
Dintre toate consecințele neascultării primilor oameni, care crezi că are impactul cel mai mare?
Păstor: Daniel Suciu
Biserica Baptistă „Harul” Tinăud, Bihor
