Data: 6 August
Text: Exod 3:1-22
Verset de aur: Exod 3:8 a
Tema: Suferință și eliberare: constituirea miraculoasă a poporului ales de Dumnezeu
Ideea centrală: Poporul Israel a îndurat o suferință intensă și lungă (430 de ani) în Egipt (Exod 12:40). Deși Dumnezeu vede suferința evreilor, aude strigătele lor de durere, și cunoaște durerea lor, totuși El îngăduie această suferință pentru a modela, tocmai în acest context, un popor care să fie poporul Său ales în care să-Și arate puterea și slava Sa, prin eliberare.
Scopul lecției: Să învățăm că uneori Dumnezeu îngăduie suferința în viața noastră pentru a clădi în noi un caracter demn de numele pe care-l avem, de copii ai Săi, și pentru a ne implica în lucrarea de eliberare a altora din robia păcatului.
Explicaţii contextuale și exegetice
Moise a slujit timp de 40 de ani ca cioban în câmpiile Madianului (Fapte 7:23; Exod 7:7), unde, probabil, de multe ori s-a gândit la Dumnezeu și la suferința robiei națiunii sale în Egipt. Cred că această perioadă lungă de timp a fost extrem de dificilă pentru Moise care a crescut, a studiat și a slujit în casa lui Faraon, o altă perioadă de timp de 40 de ani. La curtea lui Faraon Moise a învățat că este „cineva” (fiul fiicei lui Faraon, general egiptean, un posibil urmaș la tron – Fapte 7:22), și, poate, de aceea s-a gândit că este în stare să elibereze poporul Israel din robie. Acțiunea sa a fost însă fără succes și a fost nevoit să fugă în pustia Madianului pentru a-și salva propria viață (Ex. 2:11-15). Dumnezeu l-a adus pe Moise aici unde să învețe (timp de 40 de ani) că el este „nimeni” și că eliberarea nu va veni din mâna lui, ci din Mâna lui Dumnezeu (Fapte 7:25; Ex.13:3). Din perspectivă umană, se pare că omul care altădată era puternic „în cuvinte și fapte” ajunge să trăiască în izolare și lipsă de semnificație (fiind un simplu cioban al socrului său). Din perspectivă divină însă realitatea este că Moise a fost instruit de Dumnezeu în pustia Madianului pentru a învăța ce poate să facă Domnul cu cineva care ajunge să înțeleagă că este nimeni! Moise a învățat că suferința este adeseori folosită de Dumnezeu pentru a șlefui un om sau o națiune în vederea unei lucrări spectaculoase pe care El urmează să o facă.
Observați în textul pentru studiu:
1. Întreruperea rutinei zilnice (v.1). Imaginați-vă rutina zilnică a lui Moise ce a fost practicată timp de 40 de ani: se scula dimineața, ducea oile la păscut, venea acasă, mulgea oile și se culca! Iar a doua zi o lua de la capăt. O rutină simplă și monotonă fără elemente noi sau neobișnuite. Textul ne spune însă că într-o zi Moise a decis să frângă rutina vieții lui: „a mânat turma până dincolo de pustie și a ajuns la muntele lui Dumnezeu” (v.1). Această decizie i-a schimbat cursul vieții sale monotone și l-a propulsat pe coordonatele unui plan măreț de salvare a națiunii Israel din robia Egipteană. Uneori rutina vieții noastre zilnice ne blochează înțelegerea planului pe care Dumnezeu îl are cu propria noastră viață. Facem mereu aceleași lucruri învârtindu-ne în cercul unei rutini cu un orizont extrem de limitat. Dumnezeu ne invită și pe noi să plănuim să ieșim din rutină și să ne îndreptăm spre „muntele” prezenței Sale. Aceasta se poate întâmpla prin părtășia zilnică cu Dumnezeu în Cuvânt și rugăciune, sau printr-un concediu petrecut într-o conferință pe teme spirituale, sau într-o slujire misionară (sau orice altă călăuzire ne oferă Dumnezeu pentru a fi singuri cu El). Nici nu-ți poți imagina ce perspectivă extraordinară îți poate deschide Dumnezeu potrivit planului Său măreț pentru tine! Dumnezeu folosește oamenii ocupați, dar smeriți, care știu să-și echilibreze viața depășind rutina zilnică.
2. Întâlnirea miraculoasă a lui Moise cu Dumnezeu (v.2-4). Pe cine altcineva te-ai fi așteptat să întâlnească Moise la „muntele lui Dumnezeu” decât pe Dumnezeu Însuși? Surprinzător, însă Moise se întâlnește acolo cu „Îngerul Domnului” care „i s-a rătat într-o flacără de foc” (v.2)! Întâlnește un mediator al Domnului, nu pe Dumnezeu Însuși. Aceasta înseamnă că nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu, prezența Lui este întotdeauna mediată pentru noi (Ioan 1:18). De la vesetul 4 din capitolul trei şi până la finalul capitolului 4, reiese clar faptul că Îngerul Domnului din 3:2 are toate atributele Dumnezeirii. În toata revelaţia Vechiului Testament unde apare Îngerul Domnului cu atributele Dumenezeirii, este vorba despre apariţiile Domnului Isus înainte de întrupare.
Îngerul Domnului i s-a rătat lui Moise „într-o flacără de foc, care ieșea din mijlocul unui rug” (arbust din deșert). Un arbust, care să ardă în mijlocul unei zone deșertice, nu era nimic neobișnuit. Datorită căldurii ridicate și a lipsei precipitațiilor, adeseori în deșert se aprind astfel de arbuști izolați care se consumă relativ repede lăsând în urmă doar cenușa a ceea ce a fost un rug cândva. Probabil Moise se gândea uneori și la focul din inima lui care începuse să ardă atunci când a văzut suferința fraților săi în Egip. Dar, la fel ca arbuștii din deșert și acel foc din inima lui s-a stins lăsând în urmă doar amintirea unor experiențe trecute. Însă, ceva miraculos se întâmplă cu rugul aprins în care a apărut Îngerul Domnului: rugul ardea, dar „nu se mistuia deloc” (v.2). Prezența divină face ca obișnuitul să devină neobișnuit. Iar aceasta, se pare că i-a atras atenția lui Moise: „am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată” (v.3). Lumea întreagă este atrasă de foc și în zilele noastre (camerele de televiziune surprind focul ce mistuie păduri, case, vegetație, etc.). Însă, mai mult decât asta, oamenii din jurul nostru ar fi și mai curioși să vadă un foc interior care nu se stinge indiferent de ce se întâmplă în jur.
Moise s-a dus către rugul aprins mânat de curiozitatea de a vedea ce arde și nu se mistuie (v.3)! Iar aici surprizele au continuat să apară. Mai întâi, Dumnezeu Însuși îi vorbește din mijlocul rugului, nu Îngerul: „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului” (v.4). Surpriza a fost să auda în mod direct Cuvantul lui Dumnezeu. Pentru același motiv și noi punem accent pe Cuvântul lui Dumnezeu: așa Dumnezeu Însuși vorbește inimii noastre (Romani 1:16). Apoi, surpriza a fost că Dumnezeu îl cheamă pe nume: „Moise, Moise” (v.4). Aceasta strigare repetată a numelui său de către Dumnezeu îl face pe Moise să răspundă promt: „iată-mă”! Cum e să fii strigat pe nume întru-un cadru în care nu te aștepți ca cineva să te cunoască? Așa a fost, probabil, și cu Moise care începe un dialog emoționant cu Dumnezeu Însuși.
3. Comunicarea directă a lui Dumnezeu (v.5-9). Dumnezeu îi vorbește lui Moise într-un mod direct, oferindu-i informații cu privire la planul Său pentru națiunea Israel. Mai întâi, îl face conștient de faptul că și acel loc părăsit din deșert este „un loc sfânt” pentru că Dumnezeu însuși este prezent acolo. De aceea Dumnezeu îi cere lui Moise să-și scoată încălțămintea pentru a arăta respect și reverență în prezența Sa. Apoi, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise oferindu-i asigurarea că El este Dumnezeul părinților săi, ceea ce l-a făcut pe Moise să-și ascundă fața căci se temea să-L privească pe Dumnezeu (v.6). Domnul i-a zis lui Moise că El a „văzut asuprirea poporului” Israel, i-a „auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui”, și că îi cunoaște „durerile” (v.7). Aceasta cred că i-a umplut inima de speranță lui Moise. În sfîrșit, Cuiva îi pasă de națiunea sa care suferă în Egipt, iar Acesta era Însuși Dumnezeu! Cred că aceste cuvinte i-au umplut ochii de lacrimi lui Moise (și el văzuse asta în urmă cu 40 de ani!). Mai mult decât atât, Dumnezeu îi spune lui Moise că El vrea să facă ceva pentru poporul care suferea: „M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere” (v.8). Ce bucurie trebuie să-i fi cuprins inima lui Moise! Îmi imaginez cum îi srăluceau ochii de bucuria care străbătea vălul greu de durere acumulat în anii trecuți, ca niște unde de lumină ce ieșeau din ochii lui înlăcrimați. Mă gândesc cum Moise ar fi explodat de bucurie zicând: În sfîrșit! De când aștept să se întâmple asta! Ce bine că suferința poporului meu a luat sfârșit!
Dumnezeu știe și suferința noastră, a fiecăruia, și are un mesaj de eliberare și binecuvântare. Dumnezeu are vești bune pentru noi. Evanghelia este Vestea Bună a lui Dumnezeu pentru noi, iar asta ar trebui să ne facă să tresăltăm și noi de bucurie.
4. Chemarea și șovăirea lui Moise (v.10-15). Ceea ce a a urmat, cred că a fost o mare surpriză pentru Moise, când Domnul îi spune: „Acum, vino, Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel” (v.10). Parcă-l aud pe Moise încercând să spună: „Doamne, dar ai spus mai devreme că Tu vrei să faci asta, acum îmi ceri mie să-i eliberez?”. „Am mai încercat asta odată și n-am reușit, dimpotrivă, am falimentat lamentabil”! „Pe de altă parte, eu sunt un nimeni”: „Cine sunt eu ca să mă duc la Faraon şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?” (v.11). Dumnezeu însă pare să spună: „Am găsit pe cel mai bun om care poate să facă această slujire”! Aceasta înseamnă că atunci când ne vedem mici și neînsemnați, Dumnezeu ne vede calificați pentru slujiri speciale. Dumnezeu îl asigură pe Moise că nu-l va lăsa singur, ci că Domnul Însuși va merge împreună cu el (v.12). Nu există o binecuvântare mai mare decât aceasta: să fie Dumnezeu cu tine!
Moise dorește să mai afle un detaliu semnificativ: care este Numele Domnului? Aceasta se pare că I-a plăcut mult Domnului, de vreme ce îi oferă atâtea detalii importante legate de caracterul Său (v.14-15). În esență, Dumnezeu îi spune lui Moise că El este „Eu sunt Cel ce Sunt”: Cel ce a fost, Cel ce este și Cel ce va fi mereu Credincios și de Încredere (v.14). Nimeni nu poate să facă, cu eficiență, lucrarea lui Dumnezeu fără să-L cunoască, mai întâi, pe El în mod personal.
5. Planul divin de eliberarare a poporului din suferință (v.16-22). Într-o formă restrânsă Dumnezeu îi prezintă planul Său de eliberare a poporului Israel din robia Egipteană. Dumnezeul Etern cunoaște sfârșitul tuturor lucrurilor chiar de la începutul lor, de aceea El este în stare să-i spună lui Moise exact ce se va întâmpla când el se va duce în Egipt și când se va întoarce. Liderii lui Israel îl vor accepta pe Moise ca și conducător (v.16-18). Faraonul Egiptului se va opune mesajului Divin, iar pentru asta va suferi judecata categorică a lui Dumnezeu (v.19-20). Copiii lui Israel vor fi eliberați din robie și vor pleca cu multe cadouri din partea Egiptenilor, primind astfel răsplata pentru toată munca neplătită din anii anteriori (v.21-22). Prin urmare, planul Divin era ca acolo, în suferința Egiptului să fie frământată structura unei națiuni dependentă de Dumnezeu pentru toate situațiile cu care avea să se confrunte în viitor.
Aplicaţii
1. Suferința este ca o „școală” prin care Dumnezeu ne trece uneori pentru a învăța lucruri esențiale despre cine este El și cine suntem noi cu adevărat. Nu-ti pierde cumpătul când treci prin suferințe. Caută prezența lui Dumnezeu și caută să afli planul Său pentru tine. El cunoaște suferința ta și vrea să tranforme asta într-o mare binecuvântare.
2. Rutina vieții noastre poate fi cel mai mare blocaj în aflarea voiei lui Dumnezeu pentru viața noastră. Este important să reținem că planul Divin pentru noi este măreț, dar că am putea rata acest Plan pentru viața noastră dacă nu ne detașam de preocupările noastre monotone.
3. Dumnezeu ne vorbește direct prin Cuvântul Său revelat în Scriptură. Decizia Lui este să-Și manifeste gloria Sa prin citirea și predicarea Cuvântului. Rugul aprins pentru noi este acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu este proclamat. Ucenicii Domnului au experimentat acest adevăr după învierea Domnului, când pe drumul spre Emaus, Mântuitorul le-a vestit Scriptura. Ei au afirmat: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32).
4. Smerenia este o trăsătură de caracter fundamentală în viața oamenilor pe care Dumnezeu vrea să-i folosească. Dumnezeu nu împarte gloria Sa cu nimeni!
5. Ceea ce este Dumnezeu este mai important decât ce face El. Caută să-L cunoști pe El prin Cuvânt, rugăciune și umblare zilnică cu Dumnezeu.
Sugestii practice
1. Dacă te afli în suferință, nu te grăbi să tragi concluzii pripite. Caută să înțelegi Planul lui Dumnezeu pentru tine.
2. Frânge rutina supărătoare a vieții tale. Plănuiește să petreci cateva zile singur cu Dumnezeu, departe de zgomotul și solicitările rutinei tale zilnice. Dumnezeu vrea să te întâlnească și să-ți vorbească mai mult decât vrei tu asta!
3. Nu te lua după descoperirile așa-zișilor profeți ai zilelor noastre. Dumnezeu a ales să ne vorbească direct prin Cuvântul Său. Orice altă formă de prezență divină este mediată. Iar în vremea pe care o trăim, singurul Mijlocitor între noi și Dumnezeu este Isus Hristos (1 Tim. 2:5). Ca preoți ai lui Dumnezeu, fiecare din noi are acces direct la Dumnezeu, fără altă mediere.
4. Caută planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Nu există nimic altceva mai important în viața ta și nu există nimic care să-ți aducă mai multă bucurie, decât aflarea și împlinirea planului lui Dumnezeu pentru tine.
5. Caută să-L cunoști pe Dumnezeu mai mult decât orice în viață (Filip 3:10).
Întrebări pentru discuţii
1. Ce cred oamenii despre Dumnezeu când trec prin suferințe?
2. Ce spune Biblia despre Dumnezeu când cei credincioși trec prin suferințe?
3. Care este planul lui Dumnezeu cu noi când trecem prin suferințe?
4. Ce putem face noi pentru cei ce suferă?
5. Ce comunică afirmația făcută de Dumnezeu: „Eu sunt cel ce Sunt”? Dar afirrmația Domnului Isus: „Sunt Eu” (Ioan 8:58)?
6. Ce știi despre Dumnezeu?
7. Ce plan are Dumnezeu cu viața ta?
Păstor Cornel Boingeanu
Biserica Creștină Baptistă „Sfânta Treime”, București
