0

EXPLICAȚII BIBLICE 3 SEPTEMBRIE

Data: 3 Septembrie

Text: 2 Samuel 7:1-16

Verset de aur: Psalm 9:1 

Tema: Împăratul cu inima întreagă pentru Dumnezeu

Ideea centrală: Dumnezeu caută oameni care să trăiască pentru El cu toată inima  

Scopul lecției: Să învățăm ce înseamnă a avea inima întreagă pentru Dumnezeu și cum putem deveni astfel de oameni.

Explicaţii contextuale și exegetice 

Împăratul David ocupă un loc cu totul special în istoria poporului lui Dumnezeu. Vremea domniei sale este considerată apogeul prosperității și bunăstării lui Israel, ba chiar antetipul cel mai direct al domniei Domnului Isus (Luca 1:32). Când alți împărați ai lui Israel sunt evaluați pe paginile Vechiului Testament, etalonul pentru comparație este de cele mai multe ori împăratul David. Mai exact, există un criteriu în funcție de care este evaluată asemănarea altor împărați cu împăratul David: măsura în care inima lor era întreagă pentru Domnul, așa cum fusese inima lui David (1 Împ. 11:4; 14:8; 15:3). Există cel puțin trei domenii în care este evidențiată dedicarea inimii lui David pentru Dumnezeu. Primul are legătură cu luptele pe care le-a dat pentru onoarea numelui lui Dumnezeu, începând cu confruntarea lui Goliat și continuând cu numeroasele războaie date în fruntea poporului lui Dumnezeu. Al doilea domeniu este cel al închinării. 73 dintre cei 150 psalmi canonici îi sunt atribuiți lui David, iar conținutul lor arată în mod constant pasiunea sa inegalabilă pentru Dumnezeu. Cel de-al treilea domeniu este ceva mai puțin cunoscut decât primele două, dar deosebit de grăitor. Textul de astăzi are legătură cu acest domeniu. Este vorba de dorința lui David de a construi un templu pentru Dumnezeu. Putem observa aici câteva trăsături cheie ale unei inimi care îi aparține în întregime lui Dumnezeu:

• O inimă slujitoare. Versetele 1-2 arată că David a luat această inițiativă spre sfârșitul vieții sale, atunci când putea considera, pe bună dreptate, că este vremea să se odihnească, sau, cum am spune noi astăzi, să se bucure de o pensie liniștită. David consideră că dacă încă mai are putere și resurse să facă ceva special pentru Dumnezeul său, el vrea să facă acel lucru cu bucurie, chiar dacă Dumnezeu nu solicitase așa ceva (v. 7).

• O inimă ascultătoare. După ce David împărtășește profetului Natan intenția sa, profetul se grăbește să își dea consimțământul cu entuziasm. Totuși, în noaptea următoare Dumnezeu îi cere lui Natan să îi transmită lui David cu totul altceva, și anume, că Dumnezeu nu este de acord ca David să Îi construiască o casă (v. 6; 2 Cron. 17:4) și că această misiune avea să revină lui Solomon, fiul lui David (v. 12-13). Desigur, omenește vorbind, David ar fi avut toate motivele să nu primească bine acest mesaj, dată fiind frumusețea intenției sale și mai ales acordul pe care deja îl primise de la Natan. Cu toate acestea, David nu se încăpățânează, ci ascultă fără cârtire de hotărârea lui Dumnezeu. El învățase lecția pe care predecesorul său, Saul, nu a acceptat-o: că ascultarea face mai mult decât jertfele (1 Sam. 15:22).

• O inimă smerită. Din momentul în care Dumnezeu i-a transmis lui David că nu el va construi templul, opțiunea evidentă pentru David era să nu îi mai pese de acest proiect. Totuși, deși David înțelege că viitoarea construcție nu se va numi niciodată „templul lui David”, ci va fi asociat cu numele fiului său, el depune eforturi uriașe ca să pregătească cele necesare pentru ridicarea mărețului edificiu (1 Cron. 22:2-5). Numai veșnicia va arăta cât din muncă a fost făcută de Solomon și cât de David! 

• O inimă răsplătită. Ca răspuns la dorința lui David de a zidi o casă pentru Dumnezeu, Dumnezeu se angajează ca, în schimb, El să îi zidească o casă lui David (v. 11). În plus, Dumnezeu îi promite că El se va îngriji ca planurile și eforturile lui David să nu fie abandonate, ci să fie duse la bun sfârșit de succesorul său (v. 12-13). 

Aplicații

Cuvântul lui Dumnezeu avertizează în repetate rânduri cu privire la pericolul de a avea o inimă împărțită (Osea 10:2; Iacov 4:8). Împăratul David stă mărturie că, în ciuda trecutului nostru și a slăbiciunilor noastre, prin pocăință și îndreptare putem ajunge să trăim cu inima întreagă pentru Dumnezeu. Ca și în cazul lui David, a trăi pentru Dumnezeu cu toată inima înseamnă:

•Să fim gata să slujim nu numai atunci când se impune, ci ori de câte ori vedem o nevoie la care suntem în măsură să răspundem. Inima slujitoare nu se întreabă niciodată dacă mai trebuie să facă ceva, ci dacă mai poate să facă încă ceva pentru Domnul.

•Să fim gata să ascultăm. În slujirea pentru Dumnezeu, există două pericole diametral opuse, dar la fel de reale: să nu Îl slujești acolo unde El te cheamă (sau cu daruri pe care le ai), respectiv, să insiști să slujești acolo unde El nu te cheamă (sau cu daruri pe care nu le ai). Slujirea are legătură cu ce facem; ascultarea are legătură cu ceea ce suntem, iar pentru Dumnezeu ceea ce suntem este mai important decât ceea ce facem.

•Să avem harul smereniei. Când inima este întreagă pentru Dumnezeu, omul nu este preocupat să iasă el în evidență. Aceasta înseamnă că vom sluji cu aceeași bucurie și dedicare și atunci când aprecierile nu le culegem noi. Desigur, acceptăm ceva mai ușor ca aprecierile să le culeagă Domnul, dar lupta grea se dă atunci când aprecierile le culeg alți oameni. Atunci dăm adevăratul examen al smereniei. 

•Să avem încredere că Domnul răsplătește. Dumnezeu nu rămâne dator nimănui! Totuși, trăirea și slujirea noastră nu sunt de dragul răsplății, ci de dragul Domnului. 

Sugestii practice

• Ia-ți câteva minute să te gândești la o slujire de care este nevoie și pe care ai putea să o faci (cel puțin pentru o vreme), chiar dacă nu ți-a cerut nimeni să te implici acolo.

• Programează-ți o întâlnire cu un om matur spiritual cu care ai putea discuta deschis despre ce înseamnă a fi ascultător de Domnul în viața ta personală și în slujirea ta

• Gândește-te la lucruri pe care le faci și pentru care nu simți că ești apreciat destul. Este ceva ce crezi că ar trebui schimbat în atitudinea ta față de lucrurile respective?

• Gândește-te la câteva moduri în care Domnul ți-a răsplătit credincioșia până în prezent.  Mulțumește-I Domnului și cere-I harul să trăiești cu toată inima pentru El în continuare.

Întrebări pentru discuții

• Cum se poate cultiva o inimă dedicată întru totul lui Dumnezeu?

• Cum îți dai seama când un alt credincios (ca și Natan) îți vorbește din partea lui însuși (v. 3) sau din partea Domnului (v. 4-6)?

• Cum ar trebui să procedăm atunci când vedem că altora le sunt atribuite pe nedrept merite în detrimentul nostru?

• La ce proiecte concrete am putea aplica modelul lui David (să inițiem ceva, chiar dacă nu suntem siguri că vom putea finaliza)? Dar modelul lui Solomon (să concretizăm ceva ce a fost planificat sau început de către alții)?

Pastor Alexandru Neagoe 

Biserica Creștină Baptistă Betel, Timișoara

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.