Data: 20 August
Text: Judecătorii 19:1-30; 21-25
Verset de aur: Judecătorii 19:18
Tema: „Fiecare făcea ce-i plăcea” – drama filosofiei de viață contrare Constituției Divine
Ideea centrală: Păcatul liderilor și al poporului duce la consecințe dramatice și imprevizibile.
Scopul lecției: Să conștientizăm pericolul superficialității și al compromisului în practicarea valorilor creștine în viața personală, comunitară și în relațiile cu cei din afară. Să înțelegem că intervenția harului lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre nu justifică o astfel de trăire și nu anulează toate consecințele.
Explicaţii contextuale și exegetice
Cartea Judecătorii este caracterizată de expresia „pe vremea aceea nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”, care se repetă de multe ori și concluzionează cele 21 de capitole ale scrierii. Comparate de patriarhul Iacov cu un șarpe și, respectiv, un lup, atunci când își binecuvântează descendenții (Geneza 49: 17, 27), semințiile lui Dan și Beniamin reprezintă exemplele de inimaginabilă decădere religioasă și morală cu care autorul încheie prezentarea uneia dintre cele mai întunecate perioade din istoria poporului lui Dumnezeu.
În ansamblul ei, cartea reprezintă cronologia unei perioade istorice de aproximativ 330 de ani, dintre moartea lui Iosua și ungerea lui Saul ca prim împărat al lui Israel. Autorul nu poate fi identificat cu precizie, cu toate că opiniile multor teologi înclină chiar către Samuel, unul dintre cei mai marcanți oameni ai Vechiului Testament, cel care face tranziția dintre perioada aceasta și monarhie. Expresia „pe vremea aceea nu era împărat în Israel” arată limpede că textul este alcătuit în perioada monarhiei, cu scopul de a arăta că atunci când poporul își încalcă în mod repetat și din ce în ce mai grav promisiunile făcute Domnului, deși El nu-și retrage făgăduințele pe care li le-a făcut, consecințele comportamentului lor sunt grave, iar eliberarea vine doar în urma pocăinței.
Textul abordat în studiul de față face parte din dubla încheiere pe care autorul o face cărții. Important de observat este și faptul că primul eșec al celor din seminția lui Beniamin este amintit chiar în capitolul 1, când nu-i alungă pe iebusiți din Ierusalim, poporul fiind astfel nevoit să conviețuiască alături de aceștia o lungă perioadă de timp (Judecătorii 1:21). Deși este amplasat la finalul scrierii, câteva considerații cronologice ale autorului ne fac să putem concluziona că evenimentele descrise se petrec în perioada de început a Judecătorilor. Autorul nu-și organizează materialul după modelul cronologic cu care suntem obișnuiți în zilele noastre în cazul majorității scrierilor de tipul acesta, ci într-o ordine care să susțină ideea că, în contextul în care funcționa în vremea aceea, poporul merge din rău în mai rău.
Orașul Betleem este cel din care avea să vină regele David și, mult mai târziu, avea să se nască Domnul Isus Hristos, iar Ghibea este locul de proveniență al regelui Saul, primul rege al Israelului, care s-a lepădat el însuși de autoritatea lui Dumnezeu ajungând să fie pedepsit și lepădat ca rege din pricina aceasta. Avem aici o paralelă clară între cele două căi: a lui David și a lui Saul, a lui Hristos și a lui Satan.
Mesajul textului nu poate fi înțeles decât în contextul citirii și studierii capitolelor 20 și 21 din cartea Judecatori precum și a întregii revelații biblice.
Observați în textul pentru studiu:
1. Eșecul liderilor spirituali (19:1-3). Încheierea cărții prezintă două dimensiuni ale eșecului poporului (religioasă și morală), brodate în jurul eșecului a doi leviți (17:7; 19:1). Rolul și locul leviților în poporul lui Dumnezeu era acela de lideri spirituali, alături de preoți. Utilizarea termenului de țiitoare în loc de cel de soție, precum în alte cazuri (1:13, 4:4: 4:21; 13:2; 14:2), arată că relația dintre levit și această femeie era bazată mai mult pe principii și valori omenești, decât pe cele divine. Uniunea dintre ei nu era așa cum voia Domnul de la slujitorii Lui, de cea mai înaltă ținută, ci una în armonie cu starea generală a poporului. Evenimentul descris în v. 2 poate fi interpretat ca infidelitate, motiv pentru care e posibil ca levitul să o fi trimis acasă la tatăl ei sau ca o părăsire a domiciliului conjugal de către tânăra femeie, ceea ce poate fi asociat cu infidelitatea față de soț. Oricare ar fi fost motivele plecării tinerei femei înapoi în casa tatălui ei, această introducere ne prezintă premisele unei istorii dureroase. Cele patru luni care trec până când levitul decide să plece după femeie reprezintă un alt indiciu al faptului că relația aceasta era una care, deși larg răspândită în popor, nu se ridica la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu de la un slujitor al Său.
2. Ospitalitate în locuri neașteptate (11:4-21). Conducând relatarea către punctul culminant, autorul alocă un spațiu neașteptat de amplu ospitalității tatălui femeii pentru levit. Acesta dorește să plece acasă cât mai repede, dar socrul său din dorința de a se asigura că omul lui Dumnezeu se simte bine primit și că relația dintre el și fiica lui va avea mai multe șanse de a merge bine de acum încolo, îl reține mai multe zile, asigurându-se că îi oferă cele mai bune condiții, pe care levitul probabil că nu le avea în cetatea lui (v. 19 – cortul tău). Cinci zile trec astfel, timp în care femeia nu este amintită decât în plan secundar, accentul căzând pe relația de politete dintre cei doi bărbați. Această porțiune de text conține o multitudine de elemente ce par a oferi speranță pentru o bună evoluție ulterioară a lucrurilor. Socrul face toate eforturile, dincolo de ceea ce îi cerea cutuma socială, pentru a ajuta la îmbunătățirea relației fiicei lui cu levitul. Acesta din urmă acceptă demersurile tatălui concubinei lui, iar relație dintre ei pare a intra pe un făgaș promițător.
În ziua a cincea, în ciuda insistențelor socrului său, levitul decide să pornească spre casă, odată cu lăsarea întunericului, o decizie lipsită de înțelepciune, din pricina căreia se vede nevoit să călătorească o bună bucată pe întuneric și, ajungând lângă Iebus (Ierusalimul de mai târziu), locuit de străini, decide să-și continue călătoria până la cea mai apropiată cetate locuită de evrei, unde se socotește în siguranță, deși nimeni nu-i mai oferă ospitalitate. Acesta este primul semnal de alarmă din partea a doua a relatării. Singurul care-l primește este un bătrân, de origine tot din aceeași regiune ca și levitul, din muntele lui Efraim, îngrijorat peste măsură de posibilitatea ca un străin, fie el și un om al lui Dumnezeu, să rămână afară peste noapte. Acesta este cel de-al doilea element care ridică cititorului semnale de alarmă cu privire la evoluția lucrurilor.
3. Nelegiuirea în cea mai urâtă formă (19:22-30). De la Sodoma și Gomora încoace, nu a mai avut loc în Biblie o relatare atât de tulburătoare pentru cititor precum cea care urmează. Un grup de oameni descriși ca fiind „niște fii ai lui Belial, oameni stricați” (v. 22) înconjoară locuința și îi cer bătrânului să-l scoată pe levit afară, pentru a împreuna cu el. Bătrânul, el însuși străin în Ghibea, dar devenit între timp unul de-al locului, face o încercare disperată de a-și opri concetățenii, numindu-i frați și încercând să le arate că ceea ce voiau să facă era o o mișelie și o nelegiuire. Apelul la relația dintre ei și la calitatea lui de gazdă a celui ce urma să fie molestat este urmat de o ofertă menită, probabil, să-i descurajeze prin a le oferi pe cineva din mijlocul lor, fiica lui fecioară, împreună cu concubina levitului. Mulțimea nu acceptă fiica fecioară, agresiunea lor îndreptându-se doar împotriva celor doi străini, levitul și concubina lui. Ca urmare, la decizia aproape imposibil de acceptat a levitului, concubina este dată pe mâna mulțimii dezlănțuite, care o batjocorește toată noaptea și o eliberează, aproape moartă spre dimineață. Aceasta se târăște înapoi la casa unde levitul, dând dovadă încă o dată de o lipsă de caracter și de moralitate inimaginabile, se trezește după o noapte de somn odihnitor. Femeia se prinde cu mâinile de pragul casei și rămâne acolo până în zori. Nu știm dacă este moartă sau nu, ci doar că la apelul rece și impersonal al acestuia, este incapabilă să răspundă.
Am putea socoti că grupul acesta de oameni, descriși printr-un termen care este utilizat de 27 de ori în Vechiul Testament, de fiecare dată cu referire la oameni fără caracter, reprezentau excepția în mijlocul seminției lor. Dar, în capitolul 20, fără de care capitolul 19 nu poate fi interpretat în mod satisfăcător, ni se spune că restul seminției lui Beniamin n-a fost de acord ca făptașii să fie pedepsiți pentru faptele lor și să se înlăture astfel răul din mijlocul poporului (20:13). Înțelegem astfel cât de răspândit și de acceptat era păcatul și depravarea în poporul lui Dumnezeu.
Ajuns acasă cu concubina, despre care nu știm dacă mai era sau nu încă în viață, levitul face încă un gest șocant: o taie în 12 bucăți, trimițând câte una la fiecare dintre cele 12 seminții ale lui Israel, pentru a-i anunța cu privire la nelegiuirea care avusese loc, cerând o decizie din partea lor. Acest ultim gest al levitului este la fel de controversat ca aproape toate deciziile pe care le ia în acest pasaj. În loc să-i asigure femeii o înmormântare potrivită, probabil anunțând familia acesteia, și să găsească o altă modalitate în care să-și sesizeze compatrioții, el face acest gest dramatic, dovedind insensibilitate și lipsa unei afecțiuni sincere față de tânăra femeie.
Aplicaţii
1. Atunci când nivelul de moralitate al liderilor este unul îndoielnic, oamenii pe care aceștia ii conduc ajung să facă lucruri foarte grave. Roagă-te lui Dumnezeu pentru conducătorii pe care îi ai în viața ta, din familie, biserică și societate.
2. Atunci când o națiune se dezice de valorile lui Dumnezeu în relațiile dintre membrii ei, va ajunge, mai devreme sau mai târziu, să comită acte de violență greu de explicat.
3. Dacă păcatul Sodomei a dus la distrugerea ei, iar cel al beniamiților aproape la dispariția seminției, păcatul generalizat al zilelor noastre este un indiciu clar al necesității judecății lui Dumnezeu.
4. Dacă te afli în contextul începerii unei căsătorii, petrece timp în rugăciune înaintea Domnului, înainte de a face un pas atât de important, pentru ca relația să fie binecuvântată și să nu se transforme după modelul propus de societatea contemporană.
Sugestii practice
1. Citiți și studiați împreună capitolele 20 și 21 ale cărții Judecătorilor, pentru a vedea evoluția ulterioară a evenimentelor și a înțelege complexitatea consecințelor ce decurg din neascultarea generalizată pe care am observat-o în acest capitol.
2. Evaluează-ți nivelul personal de moralitate atât în relațiile cu persoanele apropiate, cât și cu străinii și fă ajustările necesare pentru ca ele să devină un context al binecuvântării, nu al blestemului.
3. Identifică acele domenii din viața ta în care ai tendința de a nu ține de valorile lui Dumnezeu, ci de a face compromis cu valorile lumii.
Întrebări pentru discuţii
1. Cât de departe era modelul relației dintre bărbat și soția sau alte femei din viața lui față de modelul original al lui Dumnezeu? Cum stau lucrurile în zilele noastre? Care sunt consecințele unei asemenea depărtări de modelul divin?
2. Care sunt paralelele dintre textul nostru și întâmplările din Geneza 19, în Sodoma.
3. Care sunt câteva dintre lucrurile pe care trebuie să le facă un creștin astăzi pentru a fi cât se poate de păzit de elementele negative ale comportamentului celorlalți?
4. Cum pedepsește Dumnezeu păcatul?
5. Cum putem identifica manifestările harului lui Dumnezeu atunci când păcatul face ravagii în jur?
6. Ce ne învață Dumnezeu să facem în raport cu străinii din mijlocul nostru?
7. Ce putem face atunci când deciziile noastre eronate îi pun în pericol pe cei din jurul nostru?
Păstor Radu Oprea,
Biserica Creștină Baptistă „Betania”, București
