0

Toţi creştinii promovează şi „protestează”

Toţi, absolut toţi creştinii promovează şi „protestează”. Care sunt asemănările şi diferenţele? Voi încerca să aduc puţină lumină asupra acestor aspecte încercând să răspund succint la urmtoarele 3 întrebări: ce, când şi unde? Să începem cu Promovarea.
 
I.               Ce promovează creştinii?

Un creştin autentic promovează mereu Adevărul biblic şi autorităţile biblice. Creştinul promovează adevărul despre Dumnezeu, lume, viaţă, veşnicie etc. Creştinul Îl promovează pe Cristos şi Împărăţia Sa. Creştinul promovează salvarea prin credinţă, sfinţirea, slujirea, sacrificiul şi supunerea. Un creştin vorbeşte de supunerea soţiei faţă de soţ, supunerea copiilor faţă de părinţi, supunerea angajaţilor faţă de angajator, supunerea elevilor faţă de profesori şi supunerea cetăţeanului faţă de autoritatea socială şi politică. Numai că, tot creştinul biblic atrage atenţia că fiecare aspect particular al supunerii este condiţionat de supunerea oricărei autorităţi, Autorităţii supreme, adică lui Dumnezeu. La modul practic, soţia nu trebuie să se supună soţului când acesta respinge autoritatea divină şi principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Copilul nu este obligat să îşi asculte părintele dacă acesta îi cere lucruri ce sunt împotriva cerinţelor Părintelui Ceresc. Angajatul se supune angajatorului, doar în măsura în care acesta nu încearcă să impună reguli ce intră în contradicţie cu cerinţele Stăpânului. Membrul unei biserici se supune rânduielilor bisericii până când acestea intră în contradicţie cu rânduielile divine. La fel, cetăţeanul se supune autorităţii sociale şi politice doar în cazurile în care aceste autorităţi nu încalcă cu nimic supunerea lui faţă de Legea lui Dumnezeu. Aşa se explică faptul că în Biblie găsim sfinţi care respectă anumite legi emise de autorităţile vremii şi sfinţi, uneori aceiaşi sfinţi, care nu respectă legile emise de autorităţi. Diferenţele nu îşi au originea în autoritate, ci în felul în care autoritatea respectivă se raportează la Autoritatea divină. Sper că am fost suficient de clar în afirmarea faptului că autoritatea familială, paternală, socială şi bisericească nu poate înlocui niciodată şi în niciun domeniu autoritatea divină, exprimată clar în Sfintele Scripturi.
Creştinul respectă autorităţile sub Autoritate!
 
II.             Cum promovează creşinii Adevărul şi autorităţile biblice?
Metodele de promovare găsite în Scriptură şi în istorie sunt diferite. Cei mai mulţi oameni ai lui Dumnezeu au promovat valorile şi Adevărul prin trăire şi prin vorbire directă. Felul în care trăim este foarte important în promovarea adevărului biblic şi a autorităţilor faţă de care ne supunem. Domnul Isus spunea că suntem lumina din întuneric, sarea din lume şi cetatea de pe munte. Creştinii, spune Pavel, sunt o Evanghelie scrisă şi citită de oameni. Alţi sfinţi au promovat adevărul şi prin scris şi prin anumite acte simbolice sau profetice de excepţie, în funcţie de poruncile specifice primite de la Domnul.
Creştinul promovează adevărul curat în mod diversificat!
 
III.          Unde promovează creştinii Adevărul şi autoritatea biblică?
În mod logic şi normal, creştinul promovează adevărul acolo unde unde este, adică la el acasă, la locul de muncă, pe stradă, la şcoală etc. Aşa a fost şi în cazul Domnului Isus şi a sfinţilor apostoli. În mod special, creştinul promovează adevărul în locul unde este trimis de Dumnezeu. Istoria ne prezintă slujitori care au fost trimişi de Domnul în faţa autorităţilor politice ale vremii şi să le confrunte cu păcatele care defavorizau şi familia lor şi naţiunea pe care o conduceau. Alţii au fost trimişi la autorităţile religioase ale vremii pentru a-i confrunta pe liderii respectivi cu păcatul legării inimii lor mai tare şi mai mult de tradiţii omeneşti decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Creştinul promovează adevărul unde trăieşte şi unde este trimis!
Să privim acum la al doilea aspect menţionat, la protest. Aşa cum vă spuneam, pentru că toţi protestăm, este important să găsim răspunsul corect la întrebările:
 
I.               Împotriva a ce protestează creştinii?
Chiar dacă sunt implicare şi persoane, creştinii nu protestează în primul rând împotriva cuiva, ci împotrivă a ceva. Ca regulă, ei protestează împotriva neadevărului, a minciunii şi împotriva autorităţilor nebiblice. Protestul lor este real indiferent care ar fi minciuna, indiferent cine spune minciuna, indiferent care ar fi autoritatea ce le cere supunere nebiblică şi indiferent care este domeniul în care li se cere supunere nebiblică. Aşa se explică neascultarea moaşelor din Egipt care nu se supun autorităţii lui Faraon, neascultarea lui Daniel care nu se supune autorităţii din Babilon, neascultarea celor trei tineri din valea Dura care nu se supun legilor împăratului şi neascultarea profeţilor care nu se supun ordinelor împăraţilor. 
 
II.             Cum protestează creştinii împtriva minciunii şi autorităţilor nebiblice?
Metodele sunt diferite. Personal, cred că toţi protestăm prin promovare. Promovarea adevărului este un protest faţă de minciună. Trăirea în lumină acuză, condamnă întunericul. Trăirea în iubirea condamnă ura şi trăirea altruistă condamnă egoismul. Trăirea pentru Dumnezeu condamnă trăirea pentru fire şi lumea păcătoasă, iar trăirea pentru veșnicie condamnă trăirea pentru vremelnicie. Lângă protestul prin trăire, vine protestul prin mesaje verbale. Dumnezeu ne porunceşte să vorbim pentru adevăr şi dreptate şi să condamnăm minciuna şi nedreptatea. Oamenii lui Dumnezeu s-au evidenţiat prin vorbirea plină de har, putere şi adevăr. Fără a le exclude pe cele două, găsim oameni ai lui Dumnezeu care au protestat prin mesaje scrise. Ei au scris semenilor şi demnitarilor ce le este permis şi ce nu le este permis. În mod particular şi prin călăuziri speciale unii oameni lui Dumnezeu au protestat prin diferite acte simbolice şi nu puţini au protestat prin nesupunere. Scriptura ne arată că un creştin, un om cu teamă de Dumnezeu şi care are o relaţie bună cu Dumnezeu ştie să facă diferenţa între legile bune şi cele nebiblice. Iosif şi Maria ştiu că există legi sociale, cum ar fi recensământul, care trebuie respectate şi alte legi ce trebuie ignorate sau condamnate. Domnul Isus ştie că unele reguli religioase trebuie împlinite, le împlineşte şi îndeamnă la împlinrea lor, iar altele trebuie condamnate aspru.
 
Viorel Iuga

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.