Data: 15 Ianuarie
Titlul lecției: Sfânta Scriptură în viața Bisericii
Text: 2 Împărați 22:1-20
Verset de aur: Coloseni 3:16
Ideea centrală: Binecuvântarea spirituală a unei comunități depinde de citirea, studierea și aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu
Scop: Să ne ajute să înțelegem rolul Sfintelor Scripturi în comunitatea de credință (Biserica)
Explicații contextuale și exegetice
Din cei douăzeci de regi care au domnit în regatul lui Iuda, pe parcursul celor mai bine de trei secole de existență a acestui regat, împăratul Iosia face parte din galeria conducătorilor temători de Dumnezeu. Ajuns pe tronul împărăției de Sud la o vârstă foarte fragedă, la opt ani, domnia lui Iosia a reprezentat ultima perioada pozitivă din istoria regatului lui Iuda. Odată cu sfârșitul celor 31 de ani de conducere ai acestui împărat, isreliții vor trăi o degradare spirituală profundă ce va culmina cu exilul robiei babiloniene.
Cu toate că atât tatăl lui, Amon, cât mai ales bunicul său, Manase, au fost împărați răi înaintea lui Dumnezeu, Iosia urmează o cale plăcută Domnului și încă din tinerețe instituie reforme spirituale profunde. La vârsta de 26 de ani Iosia decide să reabiliteze templul din Ierusalim, degradat și profanat de predecesorii săi. În timpul lucrărilor de restaurare, muncitorii descoperă o carte obscură pentru ei, neglijată timp de mai multe decenii.
Cu o ironie amară, textul Scripturii afirmă că marele preot Hilchia a găsit Cartea Legii în Casa Domnului. Ceea ce găsiseră muncitorii reprezenta Tora, legea dată de Dumnezeu lui Moise, sul ce trebuia păstrat lângă chivot, în cele mai sfânt loc al templului (Deuteronom 31:25,26). În timpul domniilor păcătoase ale lui Manase și Amon când templul a fost profanat de idolii păgâni, chiar și chivotul Domnului a fost mutat de la locul lui (2 Cronici 35:3) și prin urmare nici sulul Cărții Legii nu a avut o soartă mai blândă. În momentul redescoperirii acestui sul, logofătul Șafan, care primește cartea din mâna preotului Hilchia, îi citește împăratului Iosia cuvintele regăsite în ea. Cuvintele auzite, care par să fie din ultima parte a cărții Deuteronom, (capitolele 28-30 în care se prezintă reînoirea legământului între poporul Israel și Dumnezeu, cât și o enumerare a blestemelor rezultate în urma ruperii legământului) cercetează profund inima lui Iosia. În urma citirii cărții sfinte, împăratul conștientizează atât gravitatea păcatului în care trăia Iuda cât și pedeapsa ce urma să vină peste popor. Cu inima frântă, Iosia cere să fie explicată Legea și trimite spre a cerceta înțelegerea profundă a cuvintelor lui Dumnezeu. În urma pocăinței poporului și a trezirii spirituale declanșate, Dumnezeu amână pedepsirea lui Iuda, până după perioada domniei regelui Iosia. Toată acestă istorie fascinantă are la bază accentul așezat pe citirea, înțelegerea și aplicarea Legii lui Dumnezeu, la nivel personal și comunitar. Potrivit cărții 2 Împărați nici un alt împărat nu s-a întors la Domnul ca el, din toată înima, din tot sufletul și din toată puterea lui, iar acest lucru l-a făcut ca urmare a atitudinii corecte pe care a avut-o față de Legea lui Dumnezeu (2 Împărați 23:25). Împăratul Iosia ne slujește ca model în ce privește rolul pe care Sfânta Scriptură trebuie să-l aibă în viața comunității credincioșilor, a Bisericii.
Aplicații
Istoria trezirii spirituale din timpul regelui Iosia scoate în evidență rolul major pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl are în stabilirea unei relații cu Creatorul. De fapt, un pivot central în toate trezirile spirituale din întreaga lume este interesul pentru Legea lui Dumnezeu. În mod antitetic, atunci când Sfânta Scriptură este neglijată consecințele sunt dintre cele mai nefaste. Analfabetismul biblic se traduce prin necunoașterea lui Dumnezeu, care în cele din urmă dă naștere la o învățătură otrăvitoare, iar acestea culminează cu practici greșite.
Citind cu atenție capitolele 22 și 23 din 2 Împărați se pot observa următorii pași vizavi de raportul pe care comunitatea credincioșilor îl are față de Sfânta Scriptură.
1. Citirea Sfintei Scripturi în cadrul comunității de credință (Bisericii)
Tragedia poporului Israel era rezultatul direct al neglijării citirii Legii lui Dumnezeu, de aceea regele Iosia a inițiat citirea publică, înaintea tututor locuitorilor Ierusalimului (de la mic la mare) a Sfintelor Scripturi. (2 Împărați 23:2,3). Asemenea lui Iosia care a ales să citească Legea lui Dumnezeu în auzul întregul popor și în bisericile creștine Sfânta Scriptură trebuie rostită și predicată, deoarece ea reprezinta autoritatea supremă în materie de viață și credință. Primordialitatea autoritativă a Sfintelor Scripturi este confirmată și de cuvintele lui Dumnezeu spuse profetului Isaia, în auzul urechilor unui popor care-și căuta adevărul apelând la alte surse, chiar păgâne. (Isaia 8:20 – La lege și la mărturie). Scriptura comunică adevărurile neschimbătoare, absolute, ale lui Dumnezeu, de aceea în biserici, rostirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin predicare sau alte forme adecvate, este de mare importanță.
2. Studierea Sfintei Scripturi în cadrul comunității de credință (Bisericii)
Mai mult decât auzirea Sfintei Scripturi, Împăratul Iosia dorește să o înțeleagă în profunzimea ei, așa încât îi întreabă pe oamenii lui Dumnezeu referitor la întelesul cuvintelor citite. Iosia este conștient de valoarea Scripturii și de necesitatea studierii ei, astfel încât dorește să înțeleagă mai adânc și trimite un grup de preoţi să întrebe pe Domnul cu privire la cuvintele auzite din Lege.
Extrapolând adevărurile textului pentru viața bisericii, se poate afirma că cercetarea Scripturii trebuie să fie o practică elementară a fiecărei comunități creștine. Citirea superficială a Bibliei va da naștere unui creștinism superficial care va fi influențat negativ de ereziile cotidiene. În contextul învățăturilor false, atât apostolul Petru (2 Petru 2:1-2) cât și apostolul Ioan (2 Ioan 9, 10, 11) trag un semnal de alarmă în privința necesității adâncirii în Legea Domnului (Ezra 7:10). Astfel, Biserica ar trebui să fie locul unde să aibe loc învăţarea sfinţilor credincioşi, pentru a nu fi purtați de orice vânt de învățătură. (Efeseni 4:14). Acest deziderat se poate realiza prin învățătorii pe care Hristos I-a dat Bisericii, care îi pot ajuta pe ceilalți credincioși să cunoască doctrina adevărată a Sfintelor Scripturi (Efeseni 4:11). În acest sens, comunitățile creștine beneficiază de cercetarea Bibliei atât în grupe mici de studiu cât și în cadrul slujbelor duhovnicești.
3. Aplicarea Sfintei Scripturi în cadrul comunității de credință (Bisericii)
Istoria lui Iosia ne învață că citirea și studierea Legii lui Dumnezeu ne sunt de un real folos doar atunci când adevărurile descoperite sunt puse în practică. Pasajul scriptural care descrie domnia împăratului Iosia suprinde în mai multe rânduri reformele făcute de acesta în deplină concordanță cu ceea ce se stipula în Legea lui Dumnezeu. (2 Împărați 23:3, 21,24,25). Pentru Iuda, în timpul lui Iosia, Scriptura era o sursă de informare, avertizare, dar și de transformare.
Apostolul Pavel îi scrie mai tânărului său colaborator următoarele cuvinte cu referire la Biblie: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17)
Scopul final al Bibliei este transformarea reală produsă în viața celui care o citește și o studiază. Accentul versetului este așezat pe verbul a fi și nu pe verbul a ști. Informarea nu a fost niciodată dezideratul lui Dumnezeu, ci doar mijlocul prin care Acesta a realizat transformarea omului. Scriptura, lasată să lucreze în viața bisericii, poate produce acea transformare duhovnicească după cum afirmă și apostolul Petru în prima sa scriere: 1 Petru 1:22-25. Deci, ca unii care prin ascultarea de adevar v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima; fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac. Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.)
Centralitatea Cuvântului este definitorie pentru biserică, însă trebuie evitata primirea Lui doar în spiritul consumatorist şi individualist. Mai degrabă, centralitatea Cuvântului are rolul de a-l conduce pe credincios într-o cunoaştere mai aprofundată a lui Cristos care să-l determine la o închinare totală înaintea lui Dumnezeu. În concluzie se poate afirma că o biserică sănătoasă este o congregaţie care proclamă Cuvântul lui Dumnezeu, iar credincioşii sunt gata să Îl asculte
Sugestii practice
Pentru următoarea lună de zile studiază Scriptura împreună cu o altă persoană (fie într-un grup de studiu biblic, fie în mod individual cu un alt frate de credință)
În urma studiului, scrie într-un jurnal ceea ce Dumnezeu ți-a vorbit și felul în care vrei să pui în practică.
Întrebări pentru discuții
De ce avem nevoie de Sfânta Scriptură?
De ce apelează oamenii la alte autorități în materie de credință în detrimentul Sfintelor Scripturi?
Care este legătura dintre trezirile spirituale creștine și Sfânta Scriptură?
În ce fel ar trebui prețuită și folosită Sfânta Scriptură în viața comunitară a Bisericii?
Păstor: Radu Cîmpean
Biserica: Baptistă Betania, Sibiu
