Data: 5-11 Septembrie
Tema: FII SFÂNT CA ISUS!
Text:1 Petru 1:13-21
Verset de aur:1 Petru 1:16
Ideea centrală:Creștinul adevărat este motivat la o viață de ascultare și sfințenie de gloria lui Dumnezeu, sfințenia lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, judecata și dragostea lui Dumnezeu.
Explicaţii contextuale și exegetice:
Mulți creștini îl consideră pe Pavel cel mai mare dintre apostoli, deoarece el a scris un număr foarte însemnat dintre cărțile Noului Testament. Dar, în primul secol, probabil, mulți l-au considerat pe Petru cel mai mare apostol. La urma urmei, el a fost un martor ocular la evenimentele importante ale lucrării lui Isus. Petru este prezentat ca lider al bisericii din Ierusalim, după înălțarea lui Isus la cer. Importanța lui Petru în Biserica primară poate fi văzută în Fapte 12. Aici regele Irod Agripa a descoperit că executarea unui lider al bisericii primare a făcut să-i crească popularitatea printre iudei. Prima sa victimă a fost Iacov, fratele lui Ioan. Această alegere pare să fi fost făcută în mod arbitrar și nu este explicată. Când Irod a realizat efectul acțiunii sale, a pus la cale și uciderea lui Petru. La vremea aceea, Petru era atât imaginea publică a Bisericii cât și a liderului ei principal. Petru este aruncat în închisoare, dar în Fapte12 descoperim istorisirea eliberării miraculoase a lui Petru. Deși nu este menționat în Noul Testament, tradiția îl prezintă pe Petru călătorind în afara Palestinei (1 Corinteni 9:5). Tradiția susține că că Petru a ajuns la Roma, cândva în anii 60 AD. Acolo a fost condamnat la moarte în urma persecuțiilor împăratului Nero (aproximativ 67 AD sau 68). În timp ce era la Roma, Petru a scris două epistole scurte, care au fost păstrate în Noul Testament. Cel puțin prima epistolă a fost scrisă cu ajutorul Silvan (sau Sila, 1 Petru 5:12). Această scrisoare menționează că era în „Babilon” (5:13), un termen codificat pentru Roma. Prima scrisoare a lui Petru se adresează persoanelor în „Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia” (1 Petru 1:1). Acestea au fost provincii romane situate în Turcia modernă și foarte probabil au fost vizitate de către Petru în timpul călătoriilor sale. Petru știa că destinatarii acestei scrisori s-au confruntat cu persecuția (1 Petru 3:13-15). Așa că, el le dă instrucțiuni care să-i ajute să trăiască o viață sfântă, chiar și atunci când se confruntă cu amenințări și persecuții. Tema prezentată de Petru în epistolă – sfințenie în ciuda persecuției– face din 1 Petru o resursă atemporală pentru biserică. Fiecare generație de credincioși se confruntă cu anumite persecuții.
Nu este ușor să trăiești în această lume pervertită de păcat și să umbli în sfințenie. Atmosfera din jurul nostru este una împotrivitoare lui Dumnezeu și copiilor Săi. Mai mult, trăim permanent sub presiunea exercitată de trei forțe (diavolul, lumea și firea pământească) care încearcă să ne „conformeze” lumii acesteia. În acest paragraf, Petru prezintă cititorilor săi cinci stimulente spirituale ca să-i încurajeze să trăiască în sfințenie în umblarea lor într-o lume poluată. Iată cele cinci motivații sugerate de Petru:
- Gloria lui Dumnezeu (1:13)
„Arătarea lui Isus Cristos” este un alt termen pentru „nădejdea vie” din versetul 3. Activitățile și deciziile prezente ale celor credincioși sunt reglementate de această „nădejde vie.” Așa cum un cuplu logodit își face toate planurile în lumina nunții care va să vină , tot așa cei credincioși trăiesc azi cu speranța revederii Isus Cristos. „Încingeți-vă coapsele minții voastre” înseamnă pur și simplu, „strângeți toate gândurile tale împreună.” Sau în alte cuvinte, să ai o
minte disciplinată! Imaginea este cea a unui om cu robă lungă încins la mijloc cu o centură, așa încât să se poată avea libertate de mișcare. Când gândurile tale sunt centrate spre „arătarea lui Cristos” și trăiești în consecință, scapi de multe lucruri lumești care ar îngreuna mintea ta și ar împiedica progresul tău spiritual. Probabil că Petru a împrumutat ideea de la Cina de Paște, pentru că mai târziu în acest paragraf el îl identifică pe Cristos cu „Mielul fără cusur.” (1:19). Evreii la primul Paște trebuia să mănânce masa în grabă și să fie gata de plecare (Exod 12:11).Un creștin care este în căutarea slavei lui Dumnezeu are o motivație mult mai mare să trăiască în ascultare și sfințenie decât unul care ignoră revenirea Domnului.
- Sfințenia lui Dumnezeu (1:14-15)
Argumentul aici este logic și simplu. Copiii moștenesc natura părinților lor. Dumnezeu este sfânt, prin urmare, în calitate de copii ai Săi, noi ar trebui să ne trăim viețile în sfințenie. Suntem „părtași naturii dumnezeiești” (2 Petru 1:4) și ar trebui să fie evident în noi caracterul Tatălui nostru. Petru reamintește cititorilor săi cum erau înainte de a-și pune încrederea în Cristos. Ei erau fiii neascultării (Efeseni 2:1-3.), dar acum au devenit copii ascultători. Adevărata mântuire duce întotdeauna la ascultare (Romani 1:5; 1 Petru 1:2). Ei erau, de asemenea, imitatori ai lumii „târâți” după standardele și plăcerile lumii. Romani 12:2 traduce acest cuvânt cu expresia „potriviți chipului veacului acestuia.” Este interesant că cei nemântuiți, în timp ce ne spun că doresc să fie „liberi și diferiți”, trăiesc după „chipului veacului acestuia” imitându-se unul pe altul. Rezultatul tuturor acestor lucruri este ignoranța care duce la indulgență. Oamenii nemântuiți pierd inteligența spirituală, iar acest lucru îi face să înghită toate tipurile de indulgențe cărnoase și lumești (Fapte 5:30). Deoarece ne naștem cu o natură înclinată spre păcat, este destul de ușor să trăim vieți păcătoase. Natura noastră determină poftele și acțiunile noastre. Dar alegerea plină de har a lui Dumnezeu ca cei păcătoși să devină sfinți implică întotdeauna și responsabilitatea nu doar privilegiul. El ne-a ales în Cristos „ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui” (Efeseni 1:4). Dumnezeu ne-a chemat la Sine și El este sfânt, de aceea și noi trebuie să fim sfinți.
- Cuvântul lui Dumnezeu (1:16)
„Căci este scris!” Această declarație conține în sine mare autoritate pentru credincios. Domnul nostru a folosit Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-l învinge pe Satan și așa trebuie să facem și noi (Matei 4:1-11; Efeseni 6:17). Dar, Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o sabie de luptă, ea este și o lumină care să ne ghideze în această lume întunecată (Psalmul 119:105; 2 Petru 1:19), un aliment care ne întărește (Matei 4:4; 1 Petru 2:2) și apa care ne spală (Efeseni 5:25-27). Cuvântul lui Dumnezeu are o lucrare de sfințire în viețile credincioșilor dedicați (Ioan 17:17). Cei care se desfată în Cuvântul lui Dumnezeu, cugetă asupra lui și să caute să-l asculte vor experimenta binecuvântarea și călăuzirea lui Dumnezeu în viețile lor (Psalmul 1:1-3). Cuvântul ne descoperă gândul lui Dumnezeu, așa că trebuie să-l învățăm, ne descoperă inima lui Dumnezeu, așa că trebuie să-l iubim și ne descoperă voia lui Dumnezeu, așa că trebuie s-o împlinim. Întreaga noastră ființă, minte, voință, și inimă , ar trebui să fie sub controlul Cuvântului lui Dumnezeu. În Scriptură, vom găsi preceptele, principiile, promisiunile și persoanele necesare pentru a ne ghida în deciziile pe care trebuie să luăm zilnic. Dacă suntem cu adevărat dispuși să ascultăm de Dumnezeu, El ne va arăta adevărul Său (Ioan 7:17).
- Judecata lui Dumnezeu (1:17)
În calitate de copii ai lui Dumnezeu, avem nevoie să fim foarte serioși cu privire la tratarea păcatului și a vieții de sfințenie. Tatăl nostru Ceresc este un Tată sfânt (Ioan 5:11) și drept (Ioan 17:25). El nu va face compromisuri cu păcatul. El este milostiv și iertător, dar, în același timp, El va exercita o disciplină iubitoare, pentru că El nu poate permite copiilor Săi să se bucure de păcat. La urma urmei, păcatul a fost cel care l-a trimis pe Fiul Său pe cruce. Dacă Îl numim pe Dumnezeu „Tată”, atunci trebuie să reflectăm natura Sa. Dumnezeu ne va da daruri și privilegii nemăsurate pe măsură ce creștem în viața spirituală, dar El nu ne va da niciodată privilegiul de a păcătui și de a fi neascultători. În cazul în care unul dintre copiii Săi nu ascultă, Dumnezeu trebuie să-l pedepsească (Evrei 12:1-13). Dar când copiii Lui Îl ascultă și Îl slujesc în dragoste, Dumnezeu ia aminte și pregătește o răsplată corespunzătoare. Petru le amintește cititorilor săi că sunt doar „călători” pe acest pământ. Viața este prea scurtă ca să fie irosită în neascultare și păcat (1 Petru 4:1-6). Asta s-a întâmplat cu Lot când a încetat să mai fie străin și călător și a devenit rezident în Sodoma, și-a pierdut consacrarea și mărturia lui. Toată viața lui trăită în Sodoma s-a risipit în fum! Să ne amintim mereu că suntem „călători și străini” în această lume (1 Petru 1:1; 2:11).Având în vedere faptul că Tatăl disciplinează cu dragoste pe copiii Săi astăzi și că va judeca faptele lor în viitor, ar trebui să ne determine să cultivăm o atitudine de teamă evlavioasă. Acest lucru nu este frica și spaima unui sclav înaintea stăpânului, ci respectul iubitor al copilului înaintea tatălui său.
- Dragostea lui Dumnezeu (1:18-21)
Acesta este cel mai mare motiv pentru o trăire sfântă. În acest paragraf, Petru reamintește cititorilor săi experiența lor în momentul mântuirii, un memento de care fiecare din noi, în mod regulat, avem nevoie. Acesta este unul dintre motivele pentru care Domnul nostru a instaurat Cina Domnului, așa încât poporul Său să-și reamintească în mod regulat că El a murit pentru ei.Petru le reamintește cine au fost ei. El începe așa, voi ați fost sclavi, deci ați avut nevoie de eliberare. Cuvântul răscumpărare pentru noi este un termen teologic, dar el avea o conotație specială pentru oamenii din primul secol al Imperiului Roman. La vremea aceea, probabil erau 60 de milioane de sclavi în tot imperiul! Mulți sclavi au devenit creștini și veneau la părtășie în adunările locale. Un sclav își putea câștiga libertatea dacă aduna suficient de mulți bani, sau dacă stăpânul său îl vindea unei alte persoane care îl putea elibera. Răscumpărarea era un lucru foarte prețios în vremea aceea. Noi nu trebuie să uităm sclavia păcatului (Tit 3:3). Moise a poruncit Israelului să-și reamintească faptul că au fost sclavi în Egipt (Deuteronom 5:15;. 4:12; 24:18, 22). Generația care a murit în pustiu a uitat robia Egiptului și a vrut să se întoarcă. Petru le reamintește nu numai ceea ce ei au fost dar le-a amintit și ce a făcut Cristos pentru ei. El și-a vărsat sângele Său prețios pentru a ne răscumpăra din robia păcatului și pentru a ne elibera pentru totdeauna. A răscumpăra înseamnă „a elibera prin plata unui preț.” Un sclav putea fi eliberat cu plata unei sume de bani, dar nici o sumă de bani nu poate elibera un păcătos pierdut. Numai sângele lui Isus Cristos ne poate răscumpăra.
Aplicaţii:
Se pare că viața noastră se desfășoară într-o epocă lipsită de sfințenie. Este un timp de haos moral și incertitudine. Cei mai mulți cred că cea mai importantă valoare în viață este libertatea și independența personală. Oricine ar impune standarde sau reguli este catalogat imediat intolerant. Cu toate acestea, sfințenia este de așteptat să fie trăsătura esențială a poporului lui Dumnezeu. Înțelegerea biblică a sfințeniei are două aspecte importante. În primul rând, sfințenia presupune o separare, o consacrare. Ceea ce este sfânt este pus deoparte. Nu este nici lumesc, nici obișnuit (Levitic 10:10; 20:26; Ezechiel 42:20; 44:23; Evrei7:26). În al doilea rând, ceea ce este sfânt este curat din punct de vedere moral. Este curat și nealterat de păcat (Filipeni 2:15). Aceste aspecte duale sunt ilustrate în Psalmul 24:3-4. Cel care vrea să urce pe muntele sfânt al Domnului (separarea de lume) trebuie să aibă mâinile curate (puritate morală). Sfințenia, atunci, este oarecum măsurabilă deoarece implică standarde și invită la comparații. Toate standardele și comparațiile pentru sfințenie se întorc spre Dumnezeu, pentru că El singur este absolut sfânt (1 Samuel 2:2). Noi trebuie să depindem de puterea lui Dumnezeu pentru a atinge sfințenia. Suntem făcuți sfinți (sfințiți) prin puterea de curățire a Duhului Sfânt (2 Tesaloniceni 2:13). Sfințenia este imperativul vieții creștine în lupta cu păcatele ce ne sunt oferite zilnic în lume (1 Tesaloniceni 4:3). Deci, chiar dacă trăim într-o epocă de creștere stridentă a lipsei de sfințenie, creștinii sunt chemați să fie sfinți în cuvânt și faptă.
Sugestii practice:
- Pentru a lua decizii care să-Lonorez pe Dumnezeu, trebuie să ne umplem mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu (1 Petru 1:13-14).
- Ar trebui să facem tot ce ne stă în putință pentru ca sfințenia lui Dumnezeu să se manifeste în fiecare domeniu al vieții noastre (1:15-16).
- Trăirea unei vieți sfinte este în strânsă legătură cu înțelegerea și respectul nostru pentru Dumnezeu(1:17-19).
- Credința și nădejdea sunt semnificative numai atunci când sunt îndreptate spre Domnul (1:20-21).
Întrebări pentru discuţii:
- Care sunt motivațiile noastre pentru a trăi o viață de ascultare și sfințenie?
- În ce domenii specifice trebuie să faceți o prioritate mai mare sfințenie? Ce obstacole trebuie depășite pentru realizarea acestui deziderat?
- Cum ne poate afecta acțiunile noastre faptul că Dumnezeu este Judecătorul tuturor?
- De ce este Cristos descris ca un „Mielul” și sângele Său ca „prețios”?
- Care este sursa credinței și speranței credinciosului?
Păstor Gigi Dobrin, gigidobrin@gmail.com
Biserica Creștină Baptistă „Betel” Mediaș
