0

Bărbaţii care îmi produc bucurie

Nu am mai scris de mult, dar nu am uitat subiectul început. Continui să vă împărtăşesc cine sunt oamenii care îmi produc bucurie. Acum am ajuns la bărbaţi. Da, nu toţi bărbaţii îmi produc bucurie, dar sunt şi din aceea care îmi fac inima să crească. Bărbaţii care îmi produc bucurie sunt oamenii cărora nu le este ruşine că sunt bărbaţi. Ei acceptă identitatea lor ca o decizie a Creatorului şi sunt bucuroşi de onoarea primită. Ei sunt interesaţi de relaţia lor cu Creatorul şi de relaţia cu celelalte fiinţe. Bărbaţii adevăraţi sunt responsabili, veghetori, implicaţi, model, iubitori de adevăr, iertători, buni cunoscători ai Scripturilor şi oameni de cuvânt. Ei ştiu cum să se poarte în familie, în casa lui Dumnezeu şi în societate. Din punctul meu de vedere, bărbaţii adevăraţi pot fi diferiţi în multe privinţe, dar toţi se inspiră din Modelul suprem, din caracterul şi din conduita Domnului nostru Isus Cristos. Un bărbat adevărat se gândeşte la binele multora, dar nu uită de binecuvântarea celor dragi. Adevăraţii bărbaţi, fac tot ce trebuie pentru viaţa de aici, dar nu neglijează faptul că toţi ne îndreptăm spre veşnicie. Urmând îndemnurile Cuvântului, urmând Modelul Mântuitorului şi ascultând îndemnurile Duhului Sfânt, bărbatul autentic îşi găseşte plăcerea în împlinirea planului divin pentru viaţa sa.
Domnul să lucreze ca în familiile, bisericile şi naţiunea noastră să fie cât mai mulţi bărbaţi cu teamă de Dumnezeu. Atunci, soţiile vor fi iubite, copiii vor ficrescuţi înţelept, bisericile vor fi zidite şi naţiunea va merge pe un drum mai bun.

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.