Vesti din Siberia: Marius Ghiura

Aproape a trecut și vara (oricum mai scurtă în Siberia), serile și nopțile au devenit mai răcoroase. Timpul zboară, dar viața noastră – aburul care se ridică și nu mai e! – i-o închinăm lui Dumnezeu și ne străduim să o trăim spre slava Lui! Trăim fiecare zi prin har, fiindcă „bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (Plângeri 3:22,23). Prin harul Lui, continuăm să-L slujim pe Dumnezeu în Buryatia, să fim o lumină a lui Hristos așezată pe un munte – în ciuda înălțimilor închinate duhurilor (demonilor), înălțimi pe care le întâlnești aici la tot pasul.

În ultimul timp am avut parte de multe bucurii și împliniri, dar am trecut și prin momente de încercare și întristare. Despre o parte dintre ele, în rândurile de mai jos.

Încep cu un moment care a adus întristare în viața noastră. Mulți dintre voi o cunoașteți pe Tamara Roșca din scrisorile din ani trecuți (unii chiar personal). De loc din Republica Moldova, am făcut împreună un curs de misiune la YWAM-Tineri pentru misiune, iar în a doua noastră vizită în Buryatia în martie 2006 (practică de misiune) Tamara a fost traducătorul nostru. A fost apoi parte a primului grup de români care ne-a vizitat aici după ce noi ne-am mutat în Ulan-Ude, iar în 2009 s-a mutat și ea aici și a slujit 6 ani în Shabur, un sat pierdut în munți, ajutând micuța biserică locală în slujirea ei. De câțiva ani se lupta cu cancerul și la un moment dat se părea că îl biruise. Dar boala s-a întors. Și pe 27 iulie, la 41 de ani, Tamara a plecat să-l întâlnească (un pic mai devreme ca noi!) pe iubitul ei Isus. Un prieten din Moldova (acolo unde ea se întorsese în mai 2014, confuză și cu inima lăsată în Shabur) mi-a scris că „sâmbătă, 25 iulie am fost la ea acasă (mai fusesem de câteva ori înainte și îi promisesem că revin înainte de tabăra ce o aveam și începea pe 26 iulie). Era liniștită și împăcată și dornică de vorbă cum nu îți imaginezi! Vorbea încet deoarece era slăbită, fizic era de nerecunoscut, dar spiritual era împăcată. La înmormântare nu am ajuns deoarece plecasem în tabără pe 26, însa mă bucur că inima ei avea pace și liniște alături de Domnul.”

Așteaptă-ne, Tamara, nu mai e mult și venim și noi Acasă!

„Fierăria de bărbați” încă lucrează aici, iar noi am continuat să slujim și între ei. Am avut diverse întâlniri, una dintre ele fiind conferința de pe malul Lacului Baikal din primăvară, urmată de o altă expediție pe gheața lacului (de data aceasta mai scurtă, de doar două zile și fără rănile din anii trecuți!).

Ne bucură să vedem cum între ciocanul și nicovala Cuvântului și Duhului, părtășiei și vieții de zi cu zi, bărbați de aici cresc în Hristos și devin cu fiecare zi ce trece stâlpi în familiile lor, în biserică și în comunitate. Bărbați care în trecut au trăit o viață de înfrângeri (biruiți de egoism, mânie, ură, duritate, sex, alcool, droguri,…) trăiesc acum o viață nouă și învață să umble cu Isus în fiecare zi! Iar noi învățăm împreună cu ei!

Vlad, un prieten din Biserica Vestea Bună Ulan-Ude a făcut un montaj cu foto și video de la Fierărie. Îl găsiți aici:

Au trecut și taberele de pe malul Baikalului din această vară. Într-o scrisoare viitoare o să revin cu mai multe „povestiri” din aceste tabere. Acum pe scurt:

aproape 50 de copii și adolescenți în prima tabără.
Naomi împreună cu altii 19 în tabăra de tineri (printre ei, pentru prima dată în context creștin, Diana, fiica unei moldovence prietenă de-a Adrianei, care trăiește în Ulan-Ude).

125 de persoane în tabăra de familii, printre ei mulți (încă!) necreștini.
un botez în ultima zi cu 4 persoane – Serghei Makoyan, Vasia Igrumov, Maxim Nazarov și Naomi Teodora, fiica noastră mai mare (14 ani).

În 7-8 august (luna în care aproape toate au/gust!) am gustat și noi din bucuria părtășiei, a jocului și a evanghelizării – da, nu se exclud deloc una pe alta! A fost vremea „Fotbaliadei” în Zaigraevo (un orășel micuț sau un sat mai mare la vreo 60 km de Ulan-Ude). Evanghelizare prin sport, cu un grup de 15 tineri din Ulan-Ude, ajutându-i pe misionarii de acolo – Inka Bischof, Tasia și Valeri Ratenkov. Aproximativ 50 de participanți împărțiți în 8 echipe + mulți-mulți spectatori de toate vârstele, de la câțiva anișori la peste 60 de ani. Terenul de fotbal și locul de joacă au fost construite pentru copiii și tinerii din Zaigraevo tot de noi în anii trecuți.

Scorul din una din fotografiile atașate (6-0) a ajuns unul de coșmar, dar o semifinală (8-7) și finala (8-8, 3-2 după penaltyuri) au fost foarte echilibrate!

Peste 120 litri de apă băută, multe prăjituri și pizza (danke, Inka!), 35*C, 14% umiditate – acestea au fost condițiile și serviciile. Multe premii, Nou Testamente și altă literatură creștină aproape fiecăruia dintre cei prezenți, discuții interesante și noi relații în comunitate.

P.S. Cred că niciodată nu m-am întors atât de negru și prăfuit de la fotbal!!!

Acum suntem în Ulan-Bator, Mongolia. Îmbinăm slujirea cu odihna. Un vechi prieten mongol, Amaa, ne-a invitat să mergem împreună cu familia lor în excursie la Lacul Khuvsgul, oferindu-se să ne plătească drumul și cazarea (17-22 august), urmând ca săptămâna ce vine să mergem împreună cu biserica lor pentru un timp de misiune – evanghelizare, rugăciune și închinare – în Dalanzadgad, Deșertul Gobi!

Ne vom întâlni și vom sluji împreună în acest timp și cu Ani și Sami Soldan, o familie de misionari români care trăiesc în Mongolia de câțiva ani. Cu câteva zile în urmă mă gândeam că încep să se-adune românii pe meleagurile acestea îndepărtate, ceea ce era doar un vis și o rugăciune cu peste 10 ani în urmă!!! În 8 septembrie vor pleca din România pentru a sluji în Mongolia o altă familie de misionari români, Betty și Uțu (Ioan) Besoiu împreună cu cei trei copii ai lor!

Suntem entuziasmați și recunoscători pentru aceste oportunități de slujire și vacanță!

RUGAȚI-VĂ ÎMPREUNĂ CU NOI:

pentru mângâiere și încurajare pentru familia Tamarei. Pentru mântuirea rudelor ei care încă sunt departe de Dumnezeu (se ruga și ea mereu pentru ei!).
pentru ca cât mai mulți dintre bărbații de aici să-l accepte pe Hristos ca și cap al lor – Care să-i călăuzească și conducă în voia Lui! Pentru ca fiecare dintre noi, cei care L-am cunoscut, să ne dezvoltăm duhovnicește și să devenim stâlpi în familiile, bisericile și comunitățile noastre.
pentru cei care au auzit Evanghelia în timpul taberelor și „Fotbaliadei” – să se întoarcă la Dumnezeu!
pentru Naomi Teodora, Maxim, Vasia și Serghei – să continue să umble cu Dumnezeu și „ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei, să le dea un duh de înţelepciune şi descoperire în cunoaşterea Lui, luminând puterea de înţelegere a minţii lor, ca să cunoască care este nădejdea la care i-a chemat, care este bogăţia slăvită a moştenirii Lui în sfinţi şi care este nemărginita mărime a puterii Lui pentru noi, cei ce credem”. (Efeseni 1:17-19)
pentru protecție în drumurile lungi ce le vom străbate în Mongolia – aproape 5.000 km în total. Pentru timpul de misiune din Deșertul Gobi.
pentru Amaa și soția lui, Dolgor, copiii lor Hanah și Munkhuș. Pentru familiile de misionari români – Ani și Sami Soldan, Betty și Uțu Besoiu și copiii lor Rebeca Aryuna, Iosua și Caleb.
continuați să vă rugați împreună cu noi pentru un minivan/microbuz care să ne ușureze drumurile lungi pe care le avem de făcut slujind aici. În Rusia mașinile sunt aproape încă o dată de scumpe comparativ cu Europa – am mai avea nevoie de aproximativ 3.000 dolari pentru a cumpăra o mașină care să fie într-o stare relativ bună și să nu aibă nevoie mereu de reparații.