DATA: 17 Mai
TEMA: PILDA CELOR ZECE FECIOARE
TEXT: Matei 25:1-13
VERSET DE AUR: Matei 25:13: „Vegheați, dar, căci nu știți nici ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”
IDEEA CENTRALĂ: Așteptarea revenirii Domnului implică din partea urmașilor Săi o atitudine caracterizată de veghere și pregătire permanentă.
EXPLICAȚII CONTEXTUALE ȘI EXEGETICE:
Contextul acțiunii inserate în această pildă este cel oferit de obiceiurile specifice unei nunți evreiești. În epoca respectivă, o nuntă era compusă din cel puțin două părți. Mai întâi, mirele însoțit de alaiul prietenilor se deplasa la casa miresei. Urma a doua secvență în care mirele însoțit de mireasă, reveneau la casa mirelui, locul în care se desfășura, de regulă, ospățul de nuntă. Pilda pare a surprinde momentele încărcate de suspans și emoție ale așteptării revenirii mirelui și ale startului ospățului de nuntă. Rolul fecioarelor era acela de a-l conduce pe mire, de a-l seconda dincolo de pragul odăii de nuntă, locația desfășurării recepției. Ca atare, ele trebuiau să fie pregătite pentru acest moment festiv.
În ceea ce privește semnificația acestei parabole, este evident că mirele Îl întruchipează pe Domnul Isus. El va reveni în viitor, într-un ceas pe care nu îl cunoaștem cu exactitate pentru a-și lua mireasa și a celebra ospățul de nuntă. În cazuistica acestei pilde, fecioarele îi ilustrează pe creștini. De aproape două milenii, Biserica creștină se află în posesia promisiunii, cum că Hristos, Mirele nostru se va întoarce. Așteptarea și suspansul s-au prelungit așadar, mult mai mult decât unii dintre creștini au anticipat, ipostază surprinsă în conținutul pildei (v5: „Fiindcă mirele zăbovea…”). Ca urmare, unii dintre cei care Îl așteaptă, portretizați prin intermediul celor cinci fecioare nechibzuite s-au cufundat și complăcut într-o stare caracterizată de letargie și somnolență (v5). Există însă și un procent semnificativ, ilustrat prin intermediul celor cinci fecioare înțelepte, care sunt pregătite să îl întâmpine pe mire. Pregătirea lor nu a inclus doar candelele în sine, ci și resurse suplimentare de „untdelemn în vase”(v.5). Uleiul utilizat drept combustibil pentru candele amintește de uleiul folosit în slujirea de la Cortul Întâlnirii și ulterior de la Templu (Exod 27:20, 21). Există pasaje în Scriptură în care untelemnul este prezentat ca un simbol al Duhului Sfânt, după cum candela este vizualizată ca un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu (vezi Fapte 10:38, respectiv Psalmul 119:105). Însă ideea centrală a acetei parabole este pur și simplu cea de veghere (v.13), de vigilelență și de pregătire în perspectiva revenirii Mirelui. Iar pregărirea trebuie să includă achiziționarea din timp a unor resurse suplimentare, pentru că în mod evident „mirele zăbovește”. Când Mesia a venit întâia oară, cei mai mulți dintre evrei nu fuseseră pregătiți ca să Îl întâmpine și ca atare au ratat momentul, au pierdut ocazia, au rămas în mod evident în afară. Se va repeta oare scenariul și în cazul celei de-a doua Sale veniri? Practic, Hristos își încurajează urmașii să nu recapituleze eroarea fatală a evreilor, să interpreteze rolul fecioarelor înțelepte, să fie pregătiți în orice moment pentru a-L întâmpina și pentru a avea în modul acesta acces în odaia de nuntă, la ospățul Mirelui ceresc.
APLICAȚII:
Există aparențe înșelătoare. În aparență, în exterioritate, toate fecioarele păreau a fi la fel. În realitate, între ele exista însă o diferență fundamentală. Doar jumătate erau realmente gata, erau realmente pregătite, dispunând de suficiente resurse pentru a-L aștepta cum se cuvine pe mire. Doar jumătate au intrat în odaia de nuntă, după care ușa a fost închisă. Deznodământul e dramatic și e de natură să avertizeze că e posibil să faci parte din familia unei biserici locale, să fi asociat unui grup de creștini și totuși să fi străin de Hristos, de Duhul Lui, de Cuvântul Lui (v.12). E posibil să te afli în posesia unei candele care arată bine, dar care să fie pur și simplu lipsită de combustibil. E imaginea dezolantă a formelor fără conținut, a aparențelor de religiozitate lipsite de pofunzimea relației profunde, personale, permanente cu Dumnezeu, singura modalitate de a alimenta viața noastră cu resursele necesare pentru a a traversa cu bine această lungă perioadă de așteptare. Este cazuistica tipică a prestatorilor de activități religioase, cărora Domnul le va spune în ziua revenirii Sale: „Nu vă cunosc!”.
Apoi, există lucruri pe care nu le putem împrumuta de la alții. Există lucruri, pe care atunci când Mirele se va întoarce, trebuie să ne găsească în posesia lor. Când mirele, din parabolă a revenit, fecioarele nechibzuite au încercat să împrumute untdelemn de la fecioarele înțelepte, dar doleanța lor, demersul lor nu a primit un răspuns favorabil. Există resurse, există lucruri, pe care atunci când Mirele se va întoarce, trebuie să ne găsească în posesia lor. Salvarea este un asemenea lucru, pe care nu îl vom putea împrumuta de la alții. Ea se primește în mod personal, prin acceptarea harului lui Hristos, în urma pocăinței și credinței.
În sfârșit, există un timp în care va fi pur și simplu prea târziu. Mirele se va întoarce sau moartea va veni mai întâi și atunci va fi pur și simplu prea târziu. Prea târziu pentru a primi iertarea păcatelor, prea târziu pentru a beneficia de harul salvator al lui Dumnezeu. Ca urmare, pregătirea pentru momentul în care ne vom afla față în față cu Domnul, devine un imperativ fundamental al vieții fiecăruia dintre noi. E mesajul pe care Domnul Isus ni-l transmite prin intermediul acestei pilde: „Vegheați, dar, căci nu știți nici ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”(Matei 25:13).
Pastor Dr. Adrian Neiconi
