0

Explicatii biblice: 28 Decembrie

Calendar A4-3_Page_1Data: 28 Decembrie

Tema: Perspectiva globală a misionarului

Text: Romani 15: 28; Faptele Apostolilor 14:11-28

Verset de aur: Faptele Apostolilor 14:27 “După venirea lor, au adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei.”

Ideea centrală: Misionarul vede constant oportunităţi de misiune globală

 

Explicaţii contextuale și exegetice:

 

Apostolul Pavel a fost un misionar ce constant căuta alte zone de misiune şi alte naţiuni la care să ajungă. Pentru el nu călătoria în sine era importantă, ci expansiunea cunoştinţei despre Dumnezeu. El vorbeşte de multe ori despre intenţiile lui de a ajunge în Italia, Spania şi alte locuri. În unele dintre aceste locuri avea să ajungă, dar în altele nu.

Călătoria dintr-o parte în alta se realizează după finalizarea lucrării necesare în acel loc. Astfel că, apostolul Pavel avea obiective clare în lucrarea completă de misiune şi anume: prezentarea evangheliei, ajutorarea sfinţilor, ucenicizarea celor din zonă şi stabilirea sluitorilor locali. O astfel de abordare are atât viziunea holistă a lucrării de misiunii: de la evanghelizare până la formarea de bisericii sănătoase cât şi continua căutare a altor locaţii de misiune. În ciuda provocărilor culturale şi a opoziţiei întâmpinate apostolul Pavel caută modalitaţi de a explica adevărul fiecărei naţiuni pe înţelesul lor cultural. Dorinţa lui era ca aceşti oameni să înţeleagă adevărul chiar dacă interpretarea lor personală diferă de mărturia lăsată de Dumnezeu pentru fiecare naţiune (Fapte 14:16-17). Prsepectiva lui Pavel include astfel deplasarea dintr-o parte în alta dar în acelaşi timp el rămâne timp suficient cu ucenicii proaspăt formaţi (Fapte 14:22, 28). Astfel că, misionarul nu doar călătoreşte dar se stabileşte o perioadă suficientă de timp în ţara/locaţia lui de misiune.

Aplicații / considerente misiologicev:

Misiunea de la distanţă nu pare să fie modul în care apostolii au lucrat. Lucrarea de misiune necesită slujitori gata să lase în urma propria cultură şi ţară pentru a fi dispus să călătorească în alte tări şi la alte naţiuni cu scopul clar de a prezenta adevărul cunoştinţei lui Hristos. Aceste deplasări pot fi pe termen scurt dar de cele mai multe ori şi în cele mai multe locaţii este nevoie de o investiţie pe termen lung pentru a se putea culege roade pentru împărăţia Lui.

Fără îndoială că este mare efortul misionarului de a realiza contextualizarea mesajului şi a traduce înţelesul cuvântului divin în altă cultură. Totodată este posibil ca reacţia localnicilor să fie total diferită decât cea la care ne-am putea aştepta dar cu toate acestea efortul merită făcut pentru a fi atât în ascultare de Dumnezeu cât şi pentru a vedea cum uşile evangheliei se deschid şi celor de acolo.

Cei chemaţi în lucrare evangheliei până la marginile pământului, chiar dacă actualmente slujesc în propria ţară, sunt invitaţi de exemplul apotolului Pavel să nu rămână în locul unde sunt acum ci să îşi ia în serios chemarea de misionari pentru a duce evanghelia până la marginile pământului. Uneori poate fi mai comod să ne stabilim într-un singur loc, mai ales dacă ne obişnuim cu oamenii şi locul. Totuşi, poate că este timpul pentru unii dintre noi să ne analizăm chemare şi anul 2015 să vină cu decizii ferme pentru lărgirea împărăţiei lui Dumnezeu pe întreg pământul.

 

Întrebări pentru discuții:

Cuprinde lucrarea voastră de misiune toate elemente observate la apostolul Pavel?

Cât de bine îţi cunoşti chemare ta la misiune? Este ea locală sau internaţională sau ambele?

V-aţi gândit vreodată că Dumnezeu s-ar putea să vă fi chemat la slujire internaţională?

Cum planificaţi ca biserică şi ca personae să vă lărgiţi perspectiva de misiune internaţională, în anul 2015?

 Alexandru Vlasin, misiunebaptista@gmail.com

Membru al echipei de redactare a Calendarului de Studiu 2014

 

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.