TULLIAN TCHIVIDJIAN
Vrei să știi cum să citești Vechiul Testament? Iată un răspuns facil: Martin Luther spunea că tot ce este rău în Vechiul Testament (și este destul) este acolo pentru a ne îndrepta atenția spre păcatul nostru, iar tot ce este bun în Vechiul Testament este acolo pentru a ne îndrepta atenția spre Mântuitorul nostru. Ține minte această zicere plină de miez și vei fi în stare să înțelegi ceea ce uneori pare a fi o colecție intimidantă și enigmatică de cărți.
Privește la Iosif, de exemplu. Viața lui, ca a noastră a tuturor, este un amestec: ceva rău, ceva bun. Nu există nicio umbră de îndoială că putem învăța o mulțime de lucruri bune din lecturarea vieții lui Iosif. Refuzul său de a se culca cu soția lui Potifar iese în evidență. Biblia nu ne spune niciodată că după toate lucrurile prin care a trecut, credința lui în Dumnezeu a fost zdruncinată. De fapt, ni se spune invers. Când s-a întâlnit, în cele din urmă cu frații săi, după ce ei l-au vândut ca sclav și l-au mințit pe tatăl lor spunându-i că a murit -acum când avea puterea și autoritatea de a pune în aplicare o răzbunare necruțătoare- extinde harul extraordinar spunându-le “Voi negreșit ați vrut să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” Uimitor.
Dar Iosif nu a fost tot timpul milos și smerit. De fapt, când îl întâlnim prima dată pe Iosif, el este un puști răsfățat. Era fiul favorit al tatălui și știa asta. În timp ce frații săi mai mari trebuiau să se spetească trudind pe câmp, Iosif stătea acasă. Când Iosif a avut două vise distincte care sugerau că frații săi (alături de mama si tatăl său) i se vor închina, el nu ezită să se ducă pe câmp să împărtășească visele cu familia sa. Nu este de mirare că Biblia spune că frații săi „Nu puteau să-i spună nicio vorbă prietenească.” GENEZA 37:4. Știu cu siguranță ce aș fi făcut eu dacă fratele meu mai mic ar fi fost atât de impertinent.
Ce au făcut frații lui Iosif este bine cunoscut: l-au însfăcat, l-au dezbrăcat de haine (o haină multicoloră pe care tatăl său i-a dat-o) și l-au vândut ca sclav. Apoi au înmuiat haina în sângele unui animal și i-au spus că așa au găsit-o și că se tem că Iosif e mort.
Lipsa de tact a lui Iosif demonstrează faptul că el și-a clădit propria identitate pe faptul că era băiatul favorit al tatălui. A fi băiatul favorit al Patriarhului era un lucru mare, iar Iosif și-a extras valoarea din asta. Acest lucru l-a determinat să creadă că el era mai bun decât frații săi și i-a dat un sentiment de importanță și mândrie. Atât timp cât era cel favorit, era cineva: conta.
Astfel, noi suntem exact la fel ca Iosif.
Pe ce îți clădești tu identitatea? Gândește-te în felul următor: ce te îngrijorează când te trezești în toiul nopții? Pe cei mai mulți oameni îi îngrijorează cariera. Dacă nu oferă suficient sprijin familiei sau dacă nu sunt un stâlp în societate, atunci simt că nu au nicio identitate. În cazul altora este vorba despre copii. Cât de bine “se descurcă” (notele pe care le iau, facultatea la care intră, cariera pe care o aleg) îi definește ca persoane. Poate că este felul în care arăți sau poate că este reputația. Poate că este căsnicia sau gândul la ziua în care te vei căsători. Poate este sănătatea. Tânjim să avem o semnificație, un scop și o stabilitate continuă, dar adesea încercăm să depindem de un nesfârșit catalog al înlocuitorilor lui Dumnezeu care sfârșește prin a ne afunda în sclavie, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Iosif. De exemplu, niciodată nu am realizat cât de mult depindeam de copiii mei în ceea ce privește fericirea până în momentul în care am avut un an dificil cu unul dintre copii noștri. Care este lucrul sau persoana din viața ta care dacă nu ar mai fi te-ar face să simți că viața nu mai merită trăită?
Le-am spus oamenilor de la Coral Ridge înainte (și îmi este rușine să recunosc) că unul dintre motivele pentru care muncesc în ceea ce privește pregătirea predicilor este că până la un anumit nivel am nevoie ca ei să creadă că sunt un bun predicator și să simt că am oarece importanță. Când simt că nu am predicat un mesaj bun mă strânge la inimă – pentru că cine sunt dacă nu sunt bun în ceea ce fac? Te-ai simțit vreodată la fel? Cu privire la ceva? Cineva?
Dar istoria lui Iosif nu se sfârșește aici. În timp ce lucrurile rele din viața lui arată spre păcatul nostru, lucrurile bune arată spre Mântuitorul nostru – și cum lucrează El să salveze păcătoșii din robie și moarte. În istoria lui Iosif auzim șoaptele și vedem licăririle unui Iosif nou și ale unui Iosif mai bun. Povestea lui Iosif ilustreaza iar și iar că viața vine din moarte. El este aruncat într-o groapă pentru a muri, dar iese afară și este cruțat, urcând toate gradele din casa lui Potifar. Este aruncat în închisoare -unde este uitat și abandonat- dar este salvat în cele din urmă de rege și pus la loc de cinste și onoare. Își alină durerea pricinuită de trădarea fraților săi când aceștia, după ani de zile, vin la el după hrană și își folosește noua sa putere pentru a-i salva în loc să-i ucidă – asigurându-i că ceea ce au făcut ei rău, Dumnezeu a transformat în bine. Iar ca rezultat al acestei medieri, o lume aflată pe marginea gropii este salvată. Toate aceste lucruri arată spre Isus.
Peste mulți ani, alt fiu preaiubit va fi trădat, vândut și tratat rău de frații lui. Și el va fi mult prea ușor acuzat, aruncat în robie -robia crucii- plătind pentru păcatele pe care nu le-a comis. Și în închisoarea aceea a crucii și el a fost părăsit (“Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit”)- dar, la fel ca Iosif, el nu a rămas închis. Isus nu a ieșit din închisoare interpretând visul lui Dumnezeu; moartea și învierea Sa era interpretarea visului lui Dumnezeu – un vis visat înainte de întemeierea lumii prin care noi să fim și să facem ceea ce niciodată n-am fi fost sau n-am fi făcut prin noi înșine.
La fel ca Iosif, Isus a fost adus la viață din moarte și acum stă la dreapta Regelui iertând pe cei care l-au trădat (adică pe noi toți) și folosindu-și puterea pentru a ne salva în loc să ne ucidă. În momentul în care frații săi au venit să îl vadă pe Iosif, el era atât de puternic încât familia lui nu mai putea face nimic pentru el: dragostea lui era unidirecțională. În loc de pedeapsă, ei au primit hrană. Noul și mai bunul Iosif -cel din urmă- face la fel. Isus stă la dreapta lui Dumnezeu și când venim în fața scaunului de judecată, cu fețele în pământ, așteptându-ne binemeritata pedeapsă cu moartea, el iese în față. El a fost pedepsit, nu pentru păcatele pe care nu le-a făcut, ci pentru ale noastre. Păcatele noastre au fost puse pe umerii Lui, iar neprihănirea Lui ne-a fost atribuită nouă. Noi, frații și surorile Sale care îl urau, suntem bineveniți acasă unde suntem în siguranță. La fel ca în istoria lui Iosif, prin mijlocirea unui singur om au fost salvați mulți de la înfometare, tot așa, prin mijlocirea lui Isus mulți sunt salvați pentru totdeauna de la foametea de care nu am fi scăpat singuri.
Asta este o veste bună.
Materialul a fost publicat in limba engleză AICI
Traducere: ro
