0

Stabilirea relațiilor de prietenie cu membrii altor religii

Într-o societate multi-religioasă, credincioșii creștini ar trebui să ducă o viață de mărturisitori ai lui Dumnezeu. Acesy lucru a fost subliniat recent de Secretarul General al Federației Europene Tony Peck în cadrul celei de-a cincea zi a Conferinței Anuale a Lucrătorilor cu Copiii și Tinerii care a avut loc recent în Beirut, Liban. Cea mai bună modalitatea de a împlini acest deziderat este aceea de a fi prieteni cu membrii altor religii. Întâlnirea a avut ca subiect tema „Împărtășirea credinței într-o lume multireligioasă” și a adunat participanți din 13 țări.

 

Printre lucrurile discutate s-a aflat și declarația mișcării Lausanne din 2010 care a fost lansată la conferința ce a avut loc la Cape Town în 2010. Cu privire la membrii altor religii, declarația afirmă „Ei sunt ființe umane, create după chipul lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu îi iubește și pentru ale căror păcate a murit Hristos. Ne străduim să îi privim nu doar ca vecini în sens geografic, ci să fim ascultători învățăturii lui Hristos de a fi vecinii sau apropiații lor în sens biblic.”

Pe lângă abordarea acestei declarații au mai fost și alte teme privind lucrarea cu copiii și cu tinerii. Temele au fost prezentate de Meike Bethke, Consilier pe probleme de adolescenți și tineri din cadrul Uniunii Baptiste din Germania și de Martin Accad, Directorul Institutului Teologic Baptist din Orientul Mijlociu și Arabia. Participanții la conferință au descris interacțiunile pe care le au cu membrii altor religii în țările lor de baștină. Participanții au remarcat faptul că este adevărat că înțelegerea apare doar atunci când ne ascultăm reciproc. Chiar și în condiții dificile există totdeauna oportunități prin care putem arăta dragostea lui Dumnezeu altora.

 

Aceste gânduri au fost inserate în declarația finală de la sfârșitul întâlnirii. Printre altele, declarația afirmă: ” Este evident din relatările și studiile prezentate la conferință că Dumnezeu intervine totdeauna.” Prin urmare, familia Federației Europene Baptiste este îndemnată să Îl vadă pe Dumnezeu atât în zilele obișnuite cât și în zilele dificile. Dumnezeu este capabil să facă cu mult mai mult decât cerem sau gândim noi, conform puterii care lucrează în noi.”

 

Întâlnirea a dat de asemenea posibilitatea unor tineri credincioși să preia responsabilitățile aferente lucrării de tineret. Astfel fostul secretar al comitetului,Vasil Vasilev din Bulgaria, a fost ales vicepresedinte, iar Malin Emmoth din Suedia a fost ales secretar. Au fost aleși in cadrul bordului Morten Oehrn din Norvegia care îl înlocuiește pe Rostyslaw Semikov din Ucraina. Pille Havakats din Estonia a fost confirmat ca trezorerier. Președintele comitetului este germanul Volkmar Hamp (Elstal).

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.