1

Comunicat admitere Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

Institutul Teologic Baptist din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru domeniul: Teologie Baptistă Pastorală (program de licenţă, durata patru ani).

  • program de licenţă la ZI
  • program de licenţă ID

Examenul de admitere va avea loc în sesiunile: iulie si septembrie.

 

Candidaţii se pot înscrie pentru concursul de admitere la Secretariatul facultăţii în perioada: 12-16 septembrie 2011.

 

Probele pentru admitere vor fi:

 19 septembrie 2011 – Probă eliminatorie (probă orală) – Interviu şi Mărturisirea de Credinţă a Cultului Creştin Baptist din România

 20 septembrie 2011– Probă scrisă – Cunoştinţe biblice

 

Tematica pentru examenul de admitere:

Vechiul Testament: Creaţia, căderea omului în păcat, potopul, ieşirea din Egipt, darea Legii şi cele zece porunci, chemarea la slujire a profetului Isaia Isaia 6 şi 53.

Noul Testament: Naşterea lui Isus Christos, ispitirea Domnului, fericirile, răstignirea lui Isus Cristos, învierea Domnului, convertirea lui Saul, cele 7 biserici din Apocalipsa.

 

Bibliografia :

Biblia

Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist

Studiu introductiv în Legea, Istoria şi Poezia Vechiului Testament, dr. Vasile Talpoş

Călătorie prin Vechiul Testament, Schultz

Studiu al Noul Testament, M.C. Tenney

Manual Biblic, Henry H. Halley

 

 

Notă: Concursul de admitere se organizează pentru anul I de studiu începând cu anul universitar 2011-2012 în conformitate cu prevederile Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările ulterioare, Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, Legea 441/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă.

 

Pentru înscriere sunt necesare următoarele:

  • UN DOSAR PLIC, care va cuprinde:
  • cerere tip, care se primeşte la înscriere de la secretariat
  • diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original
  • cerificatul de naştere, în copie legalizată
  • adeverinţă medicală tip din care să rezulte că este apt pentru profilul sau specializarea la care candidează.
  • adeverinţă din care să rezulte calitatea de student integralist, 2009-2010, şi diploma de bacalaureat în copie legalizată (pentru studenţii care urmează o a doua facultate în regim cu taxă)
  • patru fotografii tip buletin de identitate
  • mărturia personală (pe maximum două pagini A4) din care să rezulte motivaţia alegerii acestei facultăţi – respectiv specializarea aleasă
  • recomandare din partea bisericii din care face parte candidatul
  • recomandare din partea păstorului bisericii, a doi fraţi din comitet şi din partea comunităţii
  • chitanţa de plată a taxei de admitere (100 RON). Suma va fi depusă la casieria Institutului Teologic.

 

Pentru persoanele care solicită scutirea de taxe de admitere se va prezenta, după caz, următoarele documente:

  • copii legalizate după certificatele de deces ale părinţilor (în cazul celor orfani de ambii părinţi)
  • adeverinţa de la casa de copii (în cazul celor aflaţi în această situaţie)
  • adeverinţe din care să rezulte calitatea de personal didactic (în activitate, pensionat sau decedat) a părintelui sau a  susţinătorilor legali.
  • adeverinţe din care să rezulte calitatea de personal încadrat în Universitatea din Bucureşti

Absolvenţii de liceu din promoţia anului 2010 pot prezenta în locul diplomei de bacalaureat adeverinţă tip de absolvire a liceului şi de promovare a examenul de bacalaureat. Candidaţii declaraţi admişi în urma concursului, au obligaţia de a depune la facultate diploma de bacalaureat până la 1 octombrie 2009.

 

Pentru informaţii suplimentare va rugăm sa contactaţi secretariatul facultăţii:

Tel: + 40 (21) 3159108

Fax: +40 (21) 3181593, 

E-mail : bbtseminary@yahoo.com

 

 

RECTOR,                                                          Secretar,

Prof. univ. dr. Vasile TALPOŞ                             Emanuela Lidia TALPOŞ

Revista Crestinul Azi

One Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.