5

Otniel Ioan Bunaciu – Interviu

Reporter: Frate Otniel Bunaciu vă aflați la sfârșitul primului mandat ca Președinte al Uniunii Baptiste din Romania. Care sunt planurile de viitor și cum evaluați rezultatele dumneavoastră în slujirea încredințată de frățietate pentru această perioadă?
Otniel Bunaciu: Cu ocazia ultimei ședinte a Consiliului Uniunii de la Arad  și ulterior în ședința Comisiei Naționale de Propuneri de la Deva, mi-am anunțat disponbilitatea de a sluji în continuare, dacă frățietatea dorește acest lucru. Am afirmat faptul că doresc să slujesc cu colegii din Executiv cu care am slujit în primul mandat dar, decizia în final va fi a frățietății din Uniune. Apreciez încrederea Comisiei Naționale de Propuneri care m-a propus pentru funcția de Președinte urmând ca fiecare Comunitate să ia în discuție și să voteze această propunere în vederea Congresului Cultului.

Evaluarea unei slujiri pe o perioadă de patru ani nu poate fi încadrată cu ușurință într-un interviu. Ce pot să spun este că am încercat, și în mare parte consider că am reușit, să realizez ceea ce am promis că voi face. Fără îndoială că au fost lucruri care puteau să fie făcute mai bine și, probabil că există unele așteptări care nu au fost împlinite.

Cu unele dintre promisiunile făcute a fost relativ usor. De exemplu, am promis să renunț la poziția de Prorector al Institutului Teologic Baptist pentru a oferi mai mult timp Uniunii. Am făcut acest lucru imediat, și am demisionat din acea poziție chiar în vara anului în care am fost ales ca Președinte al Uniunii.

O altă promisiune făcută a fost ca voi vizita toate comunitățile din cadrul Uniunii și am făcut acest lucru chiar în primul an. Am fost surprins să aflu că unele comunități, înființate după anul 1989 erau pentru prima oară vizitate de un Președinte al Uniunii.

Alte promisiuni au fost mai greu de realizat dar mulțumesc lui Dumnezeu pentru colaboratori care m-au ajutat să împlinesc aceste promisiuni. Pe lângă fratele Nelu Tuțac, Secretarul general și ceilalți membri ai Executivului mi s-au alăturat alte persoane care s-au implicat în realizarea viziunii.

Am promis să răspund solicitării mai multor biserici de a avea din nou un calendar de studiu biblic al Uniunii. Cu ajutorul fratelui Daniel Boingeanu acest lucru a fost posibil chiar din primul an al mandatului. Pe lângă realizarea calendarului, fratele a avut și ideea unui calendar de rugăciune al Uniunii care este folosit și în prezent de multe biserici.

Am promis că revista Creștinul Azi va apăreare regulat și, cu ajutorul fratelui Ruben Ologeanu, noul Redactor șef al revistei, aceasta a apărut regulat. Pe lângă revistă, Uniunea a reușit să și tipărească un număr de publicații. Dintre acestea menționez: Statutul, Mărturisirea de credință, traducerea biografiei lui Mihai Cornea (cu sprijinul Convenției Maghiare) și în prezent o biografie modernă a lui Spurgeon care este în lucru.

În urma discutiilor avute împreună cu fratele Timotei Rusu, Secretarul general adjunct, acesta a realizat un excelent program de mentorare pentru păstorii care intră în lucrare. Pe lângă stabilirea unui proces care a fost adoptat de Consiliul Uniunii fratele Rusu a realizat și un manual pentru noii păstori care este însoțit de un ghid pentru mentori.

Fratele Ilie Tinco Vicepreședinte al Departamentul de pastorală a avut o sarcină permanentă pe tot parcursul mandatului.  Nenumărate ore de călătorie și de întâlniri au fost puse cu o atitudine jertfitoare la dispoziția Uniunii și a frățietății pentru rezolvarea situațiilor apărute în diferite biserici din țară.

Nu pot să nu menționez personalul angajat de la birourile Uniunii. Din moment ce am decis să fac slujirea fără a fi plătit, nu aș fi reușit să îndeplinesc toate îndatoririle fără susținerea fraților și surorilor de la birouri. Ei sunt cei care au sprijinit derularea activităților de zi cu zi. În mod deosebit menționez contribuția fratelui Andrew Brockbank care a fost Director Executiv al Uniunii timp de câțiva ani.

Alte proiecte pe care le-am propus au luat mai mult timp. O parte importantă a viziunii avute pentru UBR a fost reînființarea departamentelor de slujire și dezvoltarea practică a acestora. Deși procesul acesta a durat mai mult, mă bucur că astăzi există din nou în cadrul Uniunii departamentele de tineret, de lucrare a surorilor și cel de școală duminicală pentru copii. Aceste departamente s-au adăugat celor stabilite în mod specific de Statut.

Reporter: Au existat evenimente sau slujiri pe care le considerați mai importante din perspectiva slujirii în timpul mandatului dumneavoastră?

Otniel Bunaciu: Consider că toată activitatea de slujire este importantă. Cu toate acestea sunt de părere că evanghelizarea și misiunea rămân prioritare pentru biserici. În acest sens, împreună cu fratele Nelu Tuțac și cu fratele Samy Tuțac am participat la organizarea Festivalului Speranței cu Franklin Graham de la Timișoara. A fost o mare bucurie ca pe stadionul din Timișoara această manifestare a bisericilor să se constituie în cea mai mare evanghelizare care a avut loc în țara noastră. Aprecierile venite din partea frățietății dar și din partea autorităților și a mass mediei au fost o dovadă a succesului acestui eveniment.
Tot în propunerile făcute la Congres cu ocazia alegerilor am acordat o importanță mare dezvoltării unei viziuni misionare a Uniunii. Din contactele avute cu baptiști din alte țări am observat că aceștia se uită la baptiștii din România pentru a găsi inspirație și sprijin. În acest sens am propus o viziune pentru dezvoltarea misiunii și m-am implicat în realizarea primilor pași din dezvoltarea strategiei. Viziunea pentru misiune a fost preluată și de fratele Viorel Candrianu, Vicepreședintele Departamentului de misiune care a fost sprijinit în ultimii ani de  Alexandru Vlasin care a fost angjat ca si coordonator al Departamentului de misiune. Astfel, Uniunea are un Departament de misiune care funcționează potrivit unei viziuni și a unei strategii de lucrare. În prezent, prin acest departament Uniunea susține un program de misiune în Serbia în colaborare cu comunitățile din Timișoara și Caraș, un misionar indigen in Tadjikistan (prin programul Federației Europene Baptiste) precum și câteva proiecte interne. Răspunsul bisericilor pentru apelul avut cu ocazia cutremurului din Haiti si a inundațiilor a fost extrem de generos. Putem afirma cu bucurie ca pentru prima data Uniunea este implicata in misiune intr-un mod semnificativ pe baza resurselor proprii.

Ca parte a viziunii misionare am avut dorința da a ajuta bisericile romane din diaspora europeana. Pe lângă faptul că am vizitat multe din aceste biserici, anul trecut cu sprijinul bisericii din Krems – Austria, Uniunea a organizat prima Conferință a bisericilor române din Europa de Vest la care a fost o participare ampla. Împreună cu fratii Nelu Tutac, Cornel Boingeanu, Dan Maleș și Alex Vlașin am fost implicat în prezentarea unor referate și în conducerea atelierelor de lucru.

Reporter: O parte semnificativă a rolului Președintelui Uniunii este și cea de reprezentare internațională. Care sunt relațiile Uniunii Baptiste din România în acest moment?

În acest mandat am încercat să dezvolt această dimensiune a reprezentării bisericilor din România, mai ales că după anul 1990 Uniunea Baptistă din România a fost practic absentă din familia baptistă internațională cu care are de altfel relații de la înființare. Împreună cu fratele Nelu Tuțac am încercat să reînodăm și să întărim legăturile cu Uniunile baptiste din Europa. Am făcut acest lucru în primul rând cu Uniunile din țările vecine: Ungaria (fratele Joszef Kovacs, Vicepreședinte al Uniunii noastre împreună cu frații din din Convenția Maghiară au jucat un rol important în dezvoltarea acestor legături), Moldova, Serbia și Ucraina. În același timp am dezvoltat legături si cu alte Uniuni surori din familia baptistă europeană.

Am participat la sesiunile Alianței Mondiale Baptiste care au avut loc în Europa deoarece bugetul Uniunii nu a permis participarea în alte părți ale lumii. Semnificativă a fost întâlnirea aniversară de la Amsterdam din anul 2009 unde s-au sărbătorit 400 de ani de la înființarea primei biserici baptiste din lume.
Personal am vizitat și Uniunile din: Rusia, Ucraina, Moldova, Belarus, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Austria, Cehia, Spania, Franța, Germania, Olanda și Polonia.

Ca mărturie a eforturilor depuse pentru reprezentarea internațională, în timpul mandatului au vizitat Uniunea Baptista din Romania multe dintre presonalitățile familiei internaționale baptiste: Dr. David Coffey, Presedintele Alianței Mondiale Baptiste, Valeriu Ghiletschi, Presedintele Federației Europene Baptiste și al Uniunii din Republica Moldova, Hans Guderian, Vicepreședinte al Federației Europene Baptiste, Tony Peck, Secretarul general al Federației Europene Baptiste, Toma Magda, Președintele Uniunii din Croația si fost Președinte al Federației, Peter Manson, Președintele Uniunii din Anglia, Jonathan Edwards, Secretarul General al Uniunii din Anglia, Meego Remmel, Președintele Uniunii din Estonia, Dr. Kalman Meszaros, Președintele Uniunii din Ungaria, Ondrej Franka, Președintele Uniunii din Serbia, Asatur Nahapetyan Secretarul general al Uniunii din Armenia, Evgheny Bakhmutskii, Vicepresedinte al Uniunii din Rusia.

Reporter: Ați menționat la început și o serie de așteptări care poate nu au fost împlinte. Doriți să elaborați cu privire la acestea?

Mă pot referi aici la anumite aspecte care nu au ținut de mine în mare parte și la altele la care poate aș fi putut realiza mai mult. Între lucrurile care nu au ținut așa de mult de mine dar care sunt importante, se află situația financiară a Uniunii. Este știut că după anul 1989 susținerea pe care bisericile o acordă Uniunii prin dărnicia lor nu este la nivelul nevoilor, în ciuda faptului că în fiecare an, cu ocazia Conferinței Naționale se adoptă o contribuție pe membru care ar asigura bugetul Uniunii. Situația reală este că bisericile susțin numai în jur de 40% din bugetul adoptat și pe lungă durată o asemnea stare nu va putea fi susținută. Am remarcat însa situația interesantă că în anul în care am avut colecta pentru cutremurul din Haiti și pentru inundațiile din România, suma totală colectată de Uniune se apropie de bugetul anual propus. De aici am tras concluzia că există resurse și disponibilitate de implicare din partea bisericilor dar slujirea la Uniune nu este suficient de vizibilă. Activitatea de zi cu zi a Uniunii care este deosebit de importantă pentru viața bisericilor deoarece acestea există legal prin Uniune, nu are vizibilitatea unor proiecte nationale ca cele descrise mai sus.

Un alt aspect pe care doresc să îl menționez este regretul că am avut colegi de slujire pe care nu am reușit să îi conving pe deplin că viziunea adoptată la Congres, de către cei care au reprezentat bisericile și care au votat, este o viziune pentru întreaga Uniune.

Am considerat că votul Congresului a fost pentru o conducere a Cultului care să pună în aplicare viziunea adoptată. Rolul conducerii Cultului este să realizeze viziunea, dezbaterea fiind pentru a stabili modalitatea în care poate fi pusă în aplicare această viziune cât mai bine. Mă bucur că lucrurile s-au îndreptat totuși în direcția indicată de Congres și pot să mărturisesc că am văzut mâna Domnului la lucru în toată această perioadă în realizarea unității dintre membrii Consiliului.

Reporter: Vă mulțumesc pentru gândurile împărtășite. Doriți să comunicați ceva la încheierea acestui interviu?

Otniel Bunaciu: Doresc să îi multumesc lui Dumnezeu pentru ocazia și onoarea de a sluji bisericile din România în acest prim mandat și în același timp mă rog lui Dumnezeu pentru ca să își împlinească voia cu ocazia următoarelor alegeri.

Într-un nou mandat îmi propun să continui dezvoltarea slujirilor începute și să promovez aceste slujiri între bisericile din cadrul Uniunii. Cred că implicarea în slujire motivează bisericile și întărește unitatea frățească. Evanghelizarea și misiunea rămând direcții prioritate pentru slujirea bisericilor noastre. În același timp cred că este important să analizăm schimbările care au loc în țara noastră și să înțelegem mai bine cum afectează acestea mărturia și slujirea bisericilor noastre. Mă refer aici la dezvoltarea din mediul urban în care se găsesc majoritatea bisericilor mari din Uniune şi la scăderea din mediul rural unde sunt multe biserici care au rămas mici şi au nevoie de sprijin. Pe lângă urbanizare, fenomenul emigrării a afectat dramatic România în ultimii ani și este o tendință care încă se menține. Este nevoie să evaluăm impactul acestor fenomene și să vedem ce se poate face pentru a veni în sprijinul bisericilor afectate mai mult dar și a comunităților de credincioși care s-au format acum în diaspora. În al treilea rând consider că pe lângă evanghelizare, misiune și o înțelegere mai bună a realității în care ne aflăm este nevoie de o echipare mai bună a tuturor membrilor din bisericile noastre. Uneori se pare că identitatea noastră ca baptiști nu mai este cunoscută suficient de bine. Este nevoie ca în continuare întemeierea credinței baptiste să fie pe învățătura Sfintei Scripturi la care trebuie să revenim mereu pentru ca să ne tragem seva de acolo si să rămânem întemeiați în aceasta. Din istorie știm că credința baptistă a influențat semnificativ creștinismului nou testamental din țara noastră. Sunt convins că o înțelegere mai profundă a ceea ce credem și practicăm, pornind de la Scriptură, ne va ajuta să reafirmăm această identitate baptistă și în secolul XXI.

În final doresc să mulțumesc familiei mele, soției Camelia și lui David pentru înțelegerea acordată atunci când slujirea m-a făcut să lipsesc de acasă. Fără sprijinul lor nu aș fi reușit să rezist ritmului slujirii.

Mulțumesc părinților mei Bunaciu Ioan și Otilia pentru exemplul de slujire pe care mi l-au dat și pentru sfaturile pe care continuă să mi le dea. Dumnezeu m-a binecuvântat cu o familie care a fost și este implicată în slujirea bisericilor baptiste din România.

Mulțumesc colegilor de slujire din biserica, fratelui Sorin Bădrăgan și de curând fratelui Sami Crișan pentru că au fost alături de mine și au preluat multe din sarcinile slujirii din biserica locală făcând posibilă slujirea mea în Uniune.

Mulțumesc Bisericii Providența în care am crescut și pe care o slujesc pentru îngăduința, rugăciunile de însoțire și cuvintele de încurajare.

Multumesc colegilor de la Institutul Teologic Baptist și Facultatea de Teologie Baptistă pentru susținere.

Multumesc frățietății din Uniunea Baptistă din România pentru încrederea acordată de a-i sluji.

A lui Dumnezeu să fie Slava!

Revista Crestinul Azi

5 Comments

  1. Apreciez in mod deosebit sinceritatea si devotamentul celor doi reporter si respondent. FELICITARI!Ma bucur de faptul ca am avut la conducerea Cultului oameni de genul acesta. Nimeni nu este perfect dar suntem perfectibili. TRebuie sa recunoastem abilitatea cu care s-au depasit si unele probleme aparute pe parcursul celor 4 ani de activitate, Nu exista lucrare in care sa nu fie si incidente. Important este cum le rezolvi.Cit priveste contributia cultica la Uniune as dori sa remarc faptul ca nu sa diminuat (daca gresesc imi cer iertare) donatia bisericilor, fata de momentul cind se impunea donarea banilor pentru a putea participa la Conferita Nationala sau la COngres. De fapt Biblia spune ca: „DRagostea ne constringe „IICorinteni 5:14), sau „legea omoara iar Duhul da viata” As dor ca pentru urmatori 4 ani sa avem la conducerea Uniuni o echipa similara sau de ce nu aceeasi echipa. Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze lucrarea din Romania si de peste Hotare.Fie ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe toti cei implicati in lucrarea din Uniunea Baptista din Romania si pe mai departe.Ma rog Domnului sa revenim si la elanul si rivna pe care le aveau baptisti cu ceva ani in urma cind , de exemplu tineri ne duceam(in Ardeal de unde provin eu) pe jos zeci de kilometri pentru a fi la o evanghelizare sau la o serbare a tinerilor.
    Doamne ajuta Doamne da izbinda!
    dr. Gheorghe Ardelean

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.