0

Istoria bisericilor baptiste din Bocșa

Împrejurările istorice în care au luat fiinţă bisericile din comunele Bocşa Vasiova şi Bocşa Română au fost destul de grele şi tulburi. Încă din toamna anului 1919, în diferite zone ale ţării au început aspre persecuţii împotriva credincioşilor baptişti. Aceste prigoane au avut diferite particularităţi: bătăi corporale de o barbarie groaznică, amenzi împovărătoare, greu de plătit, confiscări ale caselor de rugăciune, închisoare aplicată unor credincioşi şi în special predicatorilor, ponegriri şi calomnii de tot felul, interdicţia de a înmormânta în cimitirele existente, trimiţându-i să-şi înmormânteze morţii în cimitirele animalelor. Acesta este tabloul sumbru în care s-a născut lucrarea baptistă pe aceste meleaguri.

Anii 1920-1940. Bisericile Creştine Baptiste din Bocşa iau fiinţă concomitent, atât Bocşa Vasiova, cât şi Bocşa Română prin stabilirea unor familii de credincioşi baptişti care au venit aici pentru a-şi câştiga existenţa. Adunării din Vasiova i se alătură sora Vasa, plină de râvnă, în casa căreia, o bună perioadă de timp, a fost locul unde se întâlnea biserica pentru îndeplinirea actelor de cult şi pentru închinare. În această perioadă, progresul bisericilor a fost mic, nu au depăşit numărul de 20-25 de membri, fiind vizitaţi ocazional de fratele Enaşcu, care i-a încurajat în lucrare şi i-a organizat ca biserici. Pentru susţinerea lucrării începute în Bocşa, au venit, în mai multe rânduri, grupuri de fraţi de la Reşiţa, Fîrliug, Doclin, şi din alte biserici apropiate. Chiar de la înfiinţarea bisericilor din Bocşa, credincioşii au avut de făcut faţă unor greutăţi mari datorate prigoanei dezlănţuite împotriva baptiştilor.

Persecuţia din 1940-1944. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au fost chemaţi sub arme şi credincioşi baptişti. În aceşti ani de război, toate Casele de Rugăciune ale baptiştilor din toată ţara erau închise şi urmgia prigoanei a lovit şi pe fraţii din Bocşa. Prin toate greutăţile, credincioşii au trecut cu răbdare şi în toamna anului 1944, după prăbuşirea regimului Antonescu, toate bisericile baptiste din ţară au fost redeschise şi şi-au reluat activitatea, implicit cele din Bocşa.

Anii 1944-1965. Micile biserici se confruntau cu anumite greutăţi. Unii membri au părăsit viaţa de credinţă şi au apucat calea lumii. Pe de altă parte, nu aveau Case de Rugăciune stabile şi erau nevoiţi să se mute dintr-un loc în altul, fapt care a îngreunat mult lucrarea Domnului. Abia după anul 1950, lucrarea Domnului a început să simtă un oarecare progres. Prin acţiunea de industrializare a ţării, o parte din locuitorii satelor din jur s-au mutat la Bocşa, printre care şi unele familii de baptişti. În această perioadă se stabileşte fratele Ragăneanţu Nicolae din Lugoj, care a fost un bun sprijin al lucrării Evangheliei, apoi fratele Ciovec Achim , care, mai mulţi ani, a fost diaconul bisericii din Vasiova.

Credincioşii baptişti din Vasiova se adună la închinare pe str. Tudor Vladimirescu (actuala str. Mihail Gaşpar), iar cei din Bocşa Română, pe str. Semenicului, avându-l ca păstor pe fratele Iosif Sărac. Până în anul 1955, bisericile au fost slujite de păstorii din împrejurimi, fratele Iosif Sărac fiind primul păstor baptist din localitatea Bocşa. Anul 1962 este cunoscut ca anul arondării bisericilor baptiste, astfel Biserica Baptistă din Bocşa Română este desfiinţată, rămânând să funcţioneze doar Biserica din Bocşa Vasiova pe str. Tudor Vladimirescu cu 100-120 de membri. Fratele Pop Alexandru din Vasiova a pus la dispoziţia bisericii câteva încăperi care au fost amenajate pentru rugăciune în str. Horia nr.5, dar Biserca nu avea dreptul de proprietate. După plecarea fratelui Sărac (1964), biserica a rămas aproape un an şi jumătate fără păstor, iar serviciile divine se ţineau în continuare în casa fratelui Pop Alexandru din str. Horia nr.5. Credincioşii din Bocşa înfiinţează orchestra în 1957 prin dirijorul Basa de la Timişoara, care îi învaţă să cânte la instrumente, apoi se retrage şi rămân ca dirijori Balosin Ioan şi Tismanaru Ion. În anul 1962 s-a înfiinţat şi corul mixt dirijat de fratele Potoceanu Pavel din Naidăş şi apoi, din 1963 până în 1988, rămâne dirijor Chisăliţă Gheorghe de la Doclin, ajutat de Gropşan Ion şi, mai târziu, de Miclea Aurel.

Anii 1965-1992. În vara anului 1965 vine la Bocşa Vasiova Băleanu Gheorghe, păstor până atunci la Sebeş, jud.Arad, care va păstori această biserică pentru aproximativ 20 de ani. Venind la Bocşa, a început lucrarea cu mare elan. A păstorit biserica cu grijă, dragoste şi încredere în promisiunile lui Dumnezeu, a lucrat continuu pentru răspândirea Evangheliei.

Credincioşii nu aveau o casă de rugăciune proprie. Serviciile divine se ţineau în continuare în casa lui Pop Ioan din str. Horea nr.5, care a pus la dispoziţie trei camere, ulterior fiind dărâmate zidurile despărţitoare şi construindu-se un baptistier. Acest locaş era de 12/4 m. Cum numărul credincioşilor creştea în fiecare an, acest loc era tot mai neîncăpător, de aceea mulţi fraţi trebuiau să stea în curte, oferind locurile oaspeţilor şi prietenilor ce veneau la închinare.
Comitetul bisericii face demersurile necesare pentru cumpărarea imobilului, astfel la 30 mai 1975, după ce s-au obţinut toate actele necesare, biserica a avut pentru prima oară în istoria sa o casă de rugăciune proprie pentru efectuarea serviciilor divine.

În august 1975 au început să sape şi să toarne fundaţia care a împrejmuit vechea clădire şi apoi au zidit noua Casă de Rugăciune cu dimensiunile 35/10m. Lucrarea a fost terminată într-un timp uimitor de scurt – o lună şi jumătate prin munca de dimineaţă până seara, cu participarea tuturor fraţilor. Vestea a ajuns la urechea autorităţilor locale şi judeţene care n-au contenit în a trimite amenzi bisericii şi păstorului, precum şi decizia de demolare a noii construcţii, dar au fost nevoiţi să renunţe fiindcă credincioşii înconjurau clădirea plângând şi rugându-i să n-o demoleze.

Doi securişti au invitat trei persoane la secretara judeţului. Au mers Sfercoci Nicolae, Lighezan Ioan şi Mărăşescu Ion. Discuţiile au durat o oră, timp în care s-au adus multe ameninţări asupra bisericii. Printre altele i-au întrebat: „Dacă vă dărâmăm biserica, nu vă veţi răzbuna pe noi?”. Lighezan Ioan, călăuzit de Duhul Domnului, a spus: „Să ştiţi că noi nu ne vom răzbuna, dar să nu ajungă mânia lui Dumnezeu peste dumneavoastră!”. Peste câteva zile, în noaptea de 12-13 noiembrie 1975, printr-o hotărâre greu de înţeles, autorităţile locale şi judeţene au venit cu un TAF (tractor de pădure) şi cu câţiva oameni, au rupt gardul şi au forţat uşa, au spart geamurile şi au legat cu un cablu stâlpii clădirii, şi-au tras cu acel TAF până plafonul şi acoperişul au căzut peste mobilierul bisericii, distrugându-l. Aşa a început una din cele mai grele perioade din viaţa Bisericii din Bocşa. Începând cu ziua de 13 noiembrie 1975, multe săptămâni la rând, fraţii şi surorile veneau şi plângeau lângă dărâmăturile Casei Domnului, întocmai ca evreii la „Zidul Plângerii” de la Ierusalim. Mânia lui Dumnezeu nu a întârziat să se arate împotriva celor ce au provocat durere copiilor Lui. Astfel, cuvintele lui Lighezan Ioan au început să se împlinească. Hotărârea neînţeleaptă a conducerii locale şi judeţene a atras judecata lui Dumnezeu. Îngrozite şi pline de frică, autorităţile au trimis pe inspectorul teritorial al cultelor, să spună bisericii să nu mai blesteme pe cei ce-au demolat casa de rugăciune; fraţii au răspuns: „Noi nu blestemăm, dar Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit!”.

Conducerea locală a convocat conducerea bisericii pentru a soluţiona problema; li s-a permis autorizaţia de construcţie, dar să găsească un alt loc. Fraţii au vrut să construiască pe aceeaşi fundaţie, dar au găsit un alt loc pe aceeaşi stradă, la nr.14, primind autorizaţia necesară. Autorităţile înspăimântate au avut grijă să nu mai pună piedici lucrării lui Dumnezeu.

Prin efortul susţinut al bisericii şi ajutorul financiar din partea altor biserici, noul locaş de închinare a fost terminat în şase luni. În septembrie 1977 are loc serbarea de dedicare a noii clădiri în slujba Domnului.

În primăvara anului 1978, Ionescu Valentin a înfiinţat corul de copii, iar luna august 1978 marchează începutul fanfarei bisericii, sub instruirea lui Olar Teodor din Timişoara, mai târziu se ocupă fratele Laiu Aurel. La începutul anilor 1980, fratele Pele Doru va forma un cor de tineri. În anul 1980 biserica avea 415 membri şi 250 de aparţinători.

După plecarea lui Băleanu Gheorghe (1982), biserica este păstorită de fratele Ilie Tinco, dar, nefiind ordinat, slujeşte împreună cu fratele Băleanu până în anul 1985. La 23 iunie 1985 este ordinat, într-un climat de sărbătoare la care a participat întreaga biserică împreună cu mulţi oaspeţi şi prieteni. Fratele Tinco Ilie a iniţiat şi organizat săptămâni speciale de evanghelizare, pe lângă serviciile duminicale de evanghelizare. Evanghelizarea a început să dea rezultate, aşa că la o săptămână de evanghelizare au fost aproximativ 50 de suflete care s-au hotărât pentru Domnul. În fiecare an au loc câte două botezuri nou-testamentare. În anul 1986 au fost trei botezuri, iar 1987 a fost cel mai rodnic an din istoria bisericii, au avut loc patru botezuri, cu un total de 96 de suflete care L-au mărturisit pe Hristos ca Mântuitor al lor. În anul 1987, sunt ordonaţi sunt ordinaţi ca diaconi fraţii Avram Petru, Mărăşescu Ilie, Aurel Miclea.

În anul 1987, Sporea Gheorghe, iar în 1989, Bărnuţ Daniel, merg la Seminarul din Bucureşti, astăzi fratele Gheorghe Sporea slujind Biserica din Jamul Mare, iar fratele Daniel Bărnuţ Biserica nr.1 din Reşiţa.

Anii 1992-prezent. Căderea comunismului a adus speranţă pentru dezvoltarea lucrării lui Dumnezeu, astfel anul 1992 marchează reînfiinţarea Bisericii Baptiste din Bocşa Română, care se întâlnea în căsuţa de pe str. Bistriţei. Din iunie până în noiembrie 1992, biserica a trebuit să se mute cu închinarea în curtea şi casa familiei Lidia şi Aurel Miclea. Din noiembrie 1992, timp ce doi ani, biserica a funcţionat în casa fratelui Tică Stanciu.
În anul 1994 debutează şantierul noii Case de rugăciune (Bocşa Română), care se va finaliza în 2002. Data de 4 noiembrie 1994 reprezintă data inaugurării anexei nou construite în care biserica se închină până în 21 martie 2002. Casa de rugăciune a fost construită prin efortul credincioşilor baptişti din Bocşa, ţară şi străinătate, coordonatorul şantierului fiind fratele Gheorghe Croitoru. Inaugurarea a avut loc în 24 martie 2002 în prezenţa unei numeroase asistenţe.
Înainte de formarea Bisericii din Bocşa Română, Biserica din Vasiova avea 700 de membri. Chiar dacă imediat după formarea noii biserici („Emanuel”), clădirea bisericii de pe str. Horea („Harul”) nu mai era arhiplină, în timpul anilor numărul de credincioşi a crescut, astăzi la serviciile divine participând un număr considerabil de candidaţi, lucrarea bucurându-se de propăşire. În septembrie 1997 este organizată Sărbătoarea de 20 de ani de la rezidirea Casei de Rugăciune.

În anul 1999, sunt ordinaţi ca lucrători fraţii Pavel Franţ şi Anca Octavian, iar în anul 2000 Biserica „Harul” Bocşa deschide orfelinatul „Casa Tabita”. Iau fiinţă grădiniţe creştine în incintele bisericilor – 1992 (Bocşa Vasiova), 1997 (Bocşa Română).

Lucrarea baptistă din Bocşa, datorită extinderii, avea nevoie încă din anii ’90 de încă un păstor. În luna mai 2003, este ales pastor fratele Petru Nedved, originar din Orşova, care, fiind gata să-i ajute pe alţii, aduce înviorare lucrării. În 13 ianuarie 2005, fratele Ilie Bledea este ordinat la Biserica „Emanuel” ca păstor.

Condiţiile în care lucrarea baptistă a luat fiinţă şi s-a dezvoltat nu au fost uşoare, dar credincioşii prin tot ce au făcut, au dat dovadă de hotărâre, fermitate, râvnă şi un zel deosebit pentru ca mesajul lui Dumnezeu să fie transmis mai departe oamenilor care nu-l cunosc pe Hristos şi multe suflete să fie câştigate pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.