In Memoriam: Iosif Ştefănuţi 1948-2010

Pastorul Iosif Ştefănuţi s-a născut la 29 noiembrie 1948 în localitatea Goleţ din jud.Caraş Severin, în familia unor oameni credincioşi. A urmat cursurile şcolii din satul natal, simţind de timpuriu chemarea pentru slujire, iniţiind un grup de studiu pentru tineri, lucru care n-a fost pe placul Securităţii.

Într-un mod de-a dreptul miraculos, în 1970 a fost acceptat să studieze la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti deşi din cauza activităţii sale, pastorul bisericii a refuzat să-i dea recomandarea necesară.

Au urmat patru ani de studiu, în care a învăţat de la oameni dedicaţi, cum ar fi profesorii Vasile Taloş sau Dr. Petre Belicov, ori de la colegii de cameră: Vereş, Harold şi Dugulescu.

A predicat întâia dată la Brăila cu ocazia serviciului de Înviere din ultimul an de seminar şi, după terminarea slujbei, comitetul l-a invitat să vină ca păstor. A început imediat să lucreze în biserică şi, în timpul scurs până la ordinarea care a avut loc în septembrie 1974, Domnul a chemat la mântuire 31 de persoane. I-a botezat pe toţi deşi inspectorul de culte i-a dat aprobare doar pentru 18 persoane, fiind chemat apoi să dea socoteală la securitate şi la Departamentul Cultelor din Bucureşti.

În perioada septembrie 1974 – septembrie 1989, a păstorit şi Biserica Baptistă din Galaţi, slujind oriunde era chemat. Bisericile au crescut şi noi puncte de misiune s-au înfiinţat în zona din jur.

În perioada aceea a fost activ în cadrul Comunităţii de Bucureşti, slujind pentru o vreme ca secretar al acesteia, colaborând îndeaproape cu pastorii Sărac Iosif, Geabou Pascu, Vasile Brânzei şi Vasile Taloş, alături de care şi împreună cu Petru Dugulescu a iniţiat celebra scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu, document semnat de 66 de pastori baptişti.

S-a implicat în organizarea cursurilor BEE, văzând nevoia acută de lucrători pe ogorul Evangheliei, începând instruirea în subterană a unui număr de 14 persoane, oameni care sunt implicaţi astăzi în lucrarea activă din diferite biserici ale ţării.

Răspândirea Evangheliei şi deţinerea de literatură religioasă era un delict pe vremea comunistă dar Dumnezeu i-a oferit protecţie şi oameni de încredere cu care să conlucreze, cum ar fi: Mircu Cocar, Silviu Cioată, Elena, Silvia şi Genoveva Terniceru, David Troyer, etc.

A colaborat cu Mia şi Costel Oglice pentru a introduce în România metoda Studiului Biblic Inductiv, folosind materialele de la Precept Ministries.

A fost perchiziţionat, acuzat de distribuire ilegală de literatură creştină, anchetat, apoi i s-a intentat un proces şi, după presiuni interne şi internaţionale, a scăpat doar cu o amendă penală.

Odată cu Revoluţia din Decembrie 1989 Dumnezeu i-a dăruit o viziune clară legată de implicarea în domeniul spiritual, social, educaţional şi cultural. Noua clădire a bisericii, modernul Centru Medical Diaconia, precum şi Căminul Speranţei reprezintă doar câteva dintre proiectele izvorâte din viziunea lui. A fost adeptul unei prezenţe de impact a evanghelicilor în societate, Revista de Cultură şi Informare Creştină MESAJ, două festivale naţionale de poezie creştină organizate împreună cu Ioan Alexandru şi Petrică Dugulescu, aducerea corului Madrigal la Brăila pentru un concert de Crăciun sau numeroase conferinţe pastorale au izvorât din dorinţa lui de a sluji intereselor comunităţii evanghelice locale.

A găsit resurse să slujească şi la nivel naţional, activând ca Secretar General Adjunct, atât în Cadrul Alianţei Evanghelice din România, cât şi în cadrul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste. A fost fondator şi primul preşedinte al Comunităţii Bisericilor Baptiste de Brăila, înfiinţată în anul 1990. A susţinut, consiliat şi mentorat mulţi slujitori mai tineri din diferite biserici ale ţării, precum şi din Moldova de peste Prut, ajutându-i să-şi dezvolte lucrarea.

A avut-o alături în mod constant pe soţia sa Mia şi pe cei trei copii: Ovidiu, Beniamin şi Iulia.

Toate aceste realizări au avut şi un preţ. În ianuarie 1994 a avut un infarct major iar în martie 2005 a suferit un atac cerebral dar Dumnezeu şi-a arătat puterea şi l-a vindecat.

„Numai Dumnezeul istoriei în înţelepciunea Sa poate să ne arate în viitor că lucrurile pe care nu le-am înţeles pot avea finaluri binecuvântate” mărturisea pastorul Ştefănuţi, chiar înainte de a fi diagnosticat cu cancer.

Pe patul de spital, a dovedit tărie de caracter şi o credinţă nestrămutată în Dumnezeu, în mâinile căruia îşi încredinţase deja soarta. A avut puterea să îi îmbărbăteze pe toţi cei care l-au vizitat sau l-au sunat. Şi în acest context Dumnezeu i-a vorbit şi l-a întărit prin cuvintele profetului Isaia, de la capitolul 57:18-19 „I-am vazut căile şi totuşi Îl voi tămădui; Îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!”

Dumnezeu l-a chemat acasă mai devreme decât poate ne-am fi dorit noi, să-l tămăduiască în mod plenar, aşa cum el înţelesese deja, dar Lui îi mulţumim pentru harul şi binecuvântarea ce ne-a oferit-o, de a trăi la umbra unui slujitor atât de fidel cauzei Împărăţiei!

Iosif Morcan:

„Pastorul Ştefănuţi a fost un om al credinţei, a umblat, a trăit şi a lucrat prin credinţă. De aceea nu s-a lasat timorat de autorităţile comuniste sau de securitatea ceauşistă. Şi, după ce au venit vremi de libertate religioasă, în urma evenimentelor din decembrie 1989, el a rămas acelaşi om al credinţei, lucru dovedit prin multele realizări avute.”

Ovidiu Ghiţă:

„Îmi amintesc de momentele de cumpănă de după alegerea ca păstor al bisericii şi înainte de ordinare. Ordinarea însemna pentru mine şi pentru familie, pe lângă alte încercări prin care trecusem şi pierderea locuinţei care era anexă la contractul de muncă. Eram în faţa unei decizii importante: să aleg să fiu ordinat cu tot ce urma să se petreacă, sau să amân până la o vreme necunoscută. Eram gata să fac toate sacrificiile, dar parcă mai simţeam nevoia de ceva suplimentar; eram un Ghedeon contemporan. Şi Domnul mi-a vorbit. Pastorul Ştefănuţi a venit la mine şi mi-a spus: „fii liniştit! Dacă vei rămâne fără pâine, o voi împărţi pe a mea cu tine; dacă rămâi fără servici, vom trăi împreună din salariul meu, iar dacă vei rămâne fără casă, vom împărţi acelaşi acoperiş!” Orice umbră de îngrijorare a dispărut şi o pace fără cuvinte a umplut sufletul meu. Era pacea lui Dumnezeu. Am spus „Da!“ şi „Acum!“

Viorel Candrianu:

„Nu pot uita drumurile obositoare, cu trenul şi apoi „la ocazie“, când Domnul făcea adevărate minuni şi ne trezeam uneori în maşinile miliţienilor sau ale preoţilor care, în acest mod, făceau şi ei, fără să ştie sau să vrea o slujbă pentru Domnul. Ne învoiam greu de la serviciu şi, după o noapte nedormită, întăriţi de o cafea bună (care niciodata n-ai fi găsit-o în comerţul socialist) studiam şi dădeam testele toată ziua, pentru ca seara să plecăm către casă. Nici pastorii noştri, nici fraţii, nici colegii de serviciu nu trebuiau să ştie nimic. De fiecare dată fr.Ştefănuţi risca să ne adune în camerele mici din spatele clădirii bisericii din Brăila, acolo unde locuia. Era, de fapt, o anexă la clădirea bisericii, unde podeaua se lăsa sub greutatea noastră, aşa că una din „regulile şcolii“ era să umblăm pe lângă pereţi şi să nu ne adunăm în mijlocul camerei, ca nu cumva să se prăbuşească podeaua.”

Aurel Gacea:

„Studiul pe materialele BEE în grupul de la Brăila, având ca mentor pe fr. Iosif Ștefănuți, mi-a pus temelia vieții de slujire. Atmosfera de părtășie frățească, încurajările de a fi perseverenți, chiar și momentele tensionate legate de presiunea celor care nu ne doreau binele, ca și creștini practicanți, au modelat felul de a privi oamenii, lucrarea de slujire și înțelegerea responsabilităților. Am fost ajutat în felul acesta să iubesc oamenii și să slujesc de dragul Domnului.”

Marin Ţifrea:

„Pentru mine a fost atât de important să am un mentor în persoana fratelui pastor Ştefănuţi. M-am apropiat întotdeauna cu încredere şi fratele, cu zâmbet larg şi amabilitate, m-a îndrumat. Mă gândesc acum cât de mult mi-a dat din timpul său şi cu câtă modestie recunoştea că nu are întreg răspunsul şi îmi recomanda să sun alte persoane care ar putea să-mi clarifice lucrurile. Cred ca aş putea spune, fără să supăr pe cineva, că familia fratelui Ştefănuţi a fost ca a doua mea casă.”

Ionel Chivoiu:

„După 27 de ani de slujire pastorală, mă întorc spre omul cel mai important din viaţa mea şi îi mulţumesc, cu respect, pentru exemplul pe care mi l-a oferit. Mă bucur că poate să vadă că omul pe care l-a format, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu cele învăţate de la el, a construit 8 lăcaşe de cult, a înfiinţat 9 biserici şi a păstorit 14 biserici. Aici se află şi munca lui, a fratelui Ştefănuţi.”

Un material redactat de Mihai Ciucă