Institutiile Statului saluta manifestările baptiste

Celebrare 400În ziua de 18 octombrie 2009, baptiștii din Banat au sărbătorit 400 de ani de la înființarea primei biserici baptiste în orașul Amsterdam în anul 1609. Comunitatea Bisericilor Baptiste din Caraș a organizat festivitatea dimineața, la Reșița iar Comunitatea Bisericilor Baptiste din Timiș a sărbătorit în seara aceleiași zile, la Timișoara.

Bogatele programe de închinare prin muzică au fost realizate la cea mai înaltă ținută artistică. Corurile, orchestrele și fanfarele au fost formate din membrii bisericilor baptiste din comunitățile respective. Cei aproximativ 3000 de credincioși au umplut peste capacitatea maximă Sala sporturilor din Reșița și Sala Olimpia din Timișoara și au celebrat împreună în cadrul fiecărui eveniment.

La festivități a luat parte conducerea Cultului Creștin Baptist (Președinte, Otniel Bunaciu, Secretar General Ionel Tuțac, Vicepreședinte Ilie Tinco) precum și Președintele Federației Europene Baptiste, Valeriu Ghiletschi și Vicepreședintele aceleiași organizații, Hans Guderian.

Reprezentanții autorităților locale care au participat au salutat audiența și au mulțumit credincioșilor baptiști pentru implicarea pe care aceștia o au în viața comunităților din care fac parte. Președintele Cultului a comunicat audienței salutul transmis baptiștilor din România de către Președintele României, Președintele Senatului României, Președintele Camerei deputaților și al altor demnitari.

Pe lângă saluturi, evidențierea istoriei și a aspectelor de credință baptistă, a fost predicat Cuvântul lui Dumnezeu. Vorbitorii din conducerea Federației Baptiste Europene și din conducerea Cultului au provocat credincioșii baptiști să continue să clădească pe moștenirea de credință a înaintașilor, urmând calea deschisă de Mântuitorul nostru Isus Hristos, într-o umblare ca ucenici ai acestuia.

Toți participanții au afirmat că prin această sărbătoare doresc să-l onoreze și să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru 400 de ani de istorie baptistă în lume și pentru 153 de ani de mărturie a credinței în România.

Cultul Creștin Baptist din România 19 octombrie 2009
Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.