0

Conferința de misiune din Italia

DSC_0979

Motto: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc; dar nu găsesc nici unul!” – Ezechiel 22: 30.

Cu ajutorul Celui Atotputernic, în perioada 17 – 18 octombrie 2009 a avut loc A patra Conferinţă de Misiune a Bisericilor Creştine Baptiste Române din Italia. Lucrările Conferinţei s-au desfăşurat în localul Bisericii Baptiste Moldoveneşti, via Andezeno 19, 10023 Chieri (TO), Italia.

Tema acestei Conferinţe a fost „Omul – factor cheie în lucrarea misionară”. Conferinţa nu a avut un caracter electiv. Nu au fost alese persoane care să formeze o structură organizatorică a Bisericilor Creştine Baptiste Române din Italia. S-a intenţionat ca la această Conferinţă să participe Comitetele tuturor Bisericilor Creştine Baptiste Române din Italia, persoanele implicate direct în misiune din cadrul acestor biserici precum şi reprezentanţii grupurilor de credincioşi români care constitue biserici în formare. În prima zi a Conferinţei au fost prezenţi un număr de 33 delegaţi reprezentând opt biserici. Mai concret, cinci biserici de sine stătătoare (Chieri, Firenze, Roma „Sfânta Treime”, Torino „Golgota” şi Villa Adriana „Golgota”, provincia Roma) şi trei biserici filială (Alessandria, Forli şi Ostia). Toate acestea împreună totalizează un număr de 413 membri înscrişi în registrele bisericilor şi un total mediu de participanţi la servicii divine de 622 persoane.

A patra Conferinţă de Misiune a Bisericilor Creştine Baptiste Române din Italia a avut următoarele cinci obiective: (1) – cunoaştere reciprocă a participanţilor la Conferinţă; (2) – echipare pentru evanghelizere şi misiune; (3) – interacţiune din perspectiva experienţei evanghelistice şi misionare a fiecărei biserici; (4) – încurajare şi mobilizare spre implicare în evanghelizare şi misiune; (5) – proslăvirea Mântuitorului în servicii divine speciale.

Fiecare din obiectivele precizate mai sus au fost atinse prin desfăşurarea lucrărilor Conferinţei organizate în al treilea weekend al lunii octombrie 2009.

Samoil Saviuc – pastor al Bisericii Baptiste Române „Golgota” din Torino – Italia

Revista Crestinul Azi

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.