Isus Hristos a venit în lume ca să-i salveze pe cei păcătoși, pierduți, înstrăinați, cerșetori, flămânzi și însetați după dreptate. Mântuitorul le-a adresat și fariseilor chemarea Evangheliei. Prin aluzii sau răspunsurile date la întrebările acestora, El le-a comunicat că nu există decât o singură categorie de oameni – păcătoși – invitându-i să se plaseze în aceeași categorie cu vameșii și păcătoșii. La fel cum l-a chemat pe Matei la ucenicie, Isus ne cheamă să abandonăm modul de viață păcătos și să-L urmăm pe El. Dacă am fost iertați de Isus, suntem noi gata să spunem altora despre El? Continue Reading →

Promisiunea faptului că putem ieși biruitori din orice ispită și din orice încercare ne ajută să mergem cu încredere pe calea credinței. Dumnezeu, care este credincios, are toate lucrurile sub control și nu va îngădui să fim ispitiți peste puterea pe care o avem de la El. Atât ispitele, cât și încercările sunt parte a vieții de credință. În urma lor putem să ieșim mai tari, mai maturi, în așa fel încât să-I fim tot mai plăcuți. Ispita poate fi învinsă, iar noi putem fi creștini victorioși. Continue Reading →

Mulți oameni caută o odihnă trecătoare a sufletului. Însă micile bucurii ale vieții nu sunt suficiente pentru a oferi odihna permanentă a sufletului. Doar mântuirea venită prin credința în jertfa ispășitoare a Fiului lui Dumnezeu produce odihnă sufletească. Dacă păcătuind ne-am pierdut pacea și odihna sufletească, când ne mărturisim păcatul, părtășia cu Dumnezeu și odihna mântuirii sunt restaurate. Nu trebuie să amânăm primirea sau restaurarea acestei odihne a mântuirii promise prin jertfa Mântuitorului. Cel mai potrivit moment este momentul prezent, astăzi, chiar acum. Continue Reading →

Siguranța noastră se sprijină pe promisiunea lui Dumnezeu: Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi. Minunata Sa voie ne poate surprinde până acolo încât să primim mai mult decât cerem sau putem noi gândi.
În cele din urmă, încrederea noastră devine cunoscută pentru că putem rosti plini de încredere: Domnul este ajutorul meu. Nu mă voi teme! Ce-mi va face omul? Continue Reading →

Pentru a da o soluție definitivă celor care doresc să umble în lumină, Ioan reiterează ideea centrală a sângelui sacrificial al Domnului Isus (sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curățește de orice păcat). Auto-amăgirea este periculoasă și ne plasează în sfera minciunii înșelătoare. Soluția pentru cel care realizează pericolul în care se găsește în urma păcătuirii este una simplă, dar cu un efect purificator absolut: trebuie să ne mărturisim păcatele. Dar, atenție, nu oricui, ci Celui care face cu adevărat curățirea, Celui Credincios și Drept. Mai mult, Ioan repetă insistent ideea periculoasă a celor care nu își văd și nici nu își recunosc păcatele: Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi. Continue Reading →

Pot oare nutri cu adevărat promisiunea siguranței salvării? Prima epistolă ioanină, dar și Scriptura în ansamblul ei răspund clar: promisiunea siguranței salvării este reală, datorită Celui care mărturisește, conținutului mărturisirii și credinței în mărturisire. Continue Reading →

Suntem invitați să privim la viața lui Iosif în contextul evenimentelor legate de nașterea Domnului Isus. Iosif a fost bărbatul pe care Dumnezeu l-a ales să-l crească pe Fiul Său, pe Domnul Isus. Era un tânăr care a ajuns la vremea căsătoriei, un tânăr care și-a făcut planuri pentru viitor, un tânăr care atunci când mergea la sinagogă se închina Domnului și se ruga pentru căsătoria lui, pentru Maria, fata pe care o iubea. Când a rămas însărcinată, se gândea să o părăsească, dar Dumnezeu i-a cerut altceva. Un om neprihănit nu uită de faptul că a accepta călăuzirea lui Dumnezeu este cel mai important lucru! Continue Reading →

Când Dumnezeu îți deschide ochii, vei deveni un om nou, vei percepe realitatea altfel, vei putea să privești cu speranță înainte. Isus a venit tocmai pentru acest lucru – să ne deschidă ochii, să ne scoată din întuneric, să ne aducă speranță. Caută‑L pe Dumnezeu dintr‑o inimă sinceră, citește Scriptura și hrănește‑ți sufletul din ea, caută să te împrietenești cu cei care L‑au găsit pe Isus înaintea ta, pune‑te pe genunchi și spune‑I lui Dumnezeu în rugăciune tot ce ai pe inimă, în cuvinte simple dar sincere. Fă toate acestea și vei vedea că la un moment dat ochii tăi se vor deschide și vei putea să vezi cu adevărat. Continue Reading →

Orice întâlnire reală a unei persoane cu Domnul Isus trebuie să includă aceste două dimensiuni: cea personală și cea publică. În dialogul cu Mântuitorul, tâlharul Îi recunoaște și îi mărturisește dumnezeirea, calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, viața imaculată; Îl recunoaște ca Domn și Rege și Îl imploră ajutorul. Primește acel răspuns celebru: Adevărat îți spun astăzi vei fi cu Mine în rai. Continue Reading →

Experiența întâlnirii cu Domnul Isus a femeii samaritene de la fântână se regăsește, de‑a lungul istoriei, în viața multor oameni, ajungând până în zilele noastre – un șir nesfârșit de vieți transformate de întâlnirea cu Domnul Isus. El nu a permis prejudecăților sau nevoilor fizice să‑L împiedice în lucrarea pentru care a fost trimis în lume. A primit‑o bine pe femeia samariteancă și plin de înțelepciune a condus dialogul, lăsând puterea Cuvântului să lucreze în inima ei. El S‑a ocupat de sufletul ei, cu multă dragoste arătându‑i calea spre mântuire. Mărturia femeii a contribuit la întâlnirea personală a samaritenilor cu Isus. Adevărata credință este prilejuită de experiența și de întâlnirea personală a fiecărui om cu Isus. Continue Reading →

Când Domnul Isus eliberează viața cuiva, omul în cauză este total schimbat și transformat. Slava lui Dumnezeu se vede în transformarea uluitoare pe care o face în viața omului. Cel ce altă dată era spaima colectivității stă acum liniștit lângă Domnul, iar când Isus se pregătește să plece, îl vedem venind după El și dorind să nu se mai despartă de Cel ce i‑a adus pacea în viață. Schimbarea este evidentă, căci cel ce altădată era un îndrăcit, acum vorbește plin de bucurie despre Isus, lucru ce produce uimire între cei ce îl aud. Continue Reading →

În vremea Domnului Isus, lepra era o boală aproape incurabilă, practic bolnavii de lepră erau niște persoane ce nu mai contau pentru societate, erau izolați departe de zonele locuite (de aceea cei zece leproși din textul de studiat se aflau într‑o zonă nelocuită, între Samaria și Galileea). Strigând după ajutorul Domnului Isus, toți zece au fost ascultați, însă doar unul a primit pe lângă vindecare și mântuirea sufletului. De ce? Samariteanul vindecat s-a întors cu mulțumire spre Mântuitorul, și I s-a închinat. Continue Reading →

Maria Magdalena este un personaj biblic foarte interesant. Numele ei apare de douăsprezece ori în Scriptură, mai mult decât majoritatea apostolilor. De asemenea, toți evangheliștii atestă că ea a fost prezentă la răstignirea și învierea Mântuitorului. Pe de altă parte, nicio altă scriere a Noului Testament nu face vreo referire la ea. Femeie bogată, însă posedată de cel rău, Maria Magdalena Îl întâlnește pe Domnul Isus și este eliberată și vindecată. Slujirea ulterioară a Mariei este o reflectare a mulțumirii pe care ea o are pentru eliberarea și vindecarea aduse de Mântuitorul. Prezența ei (și a celorlalte femei care-L însoțeau pe Domnul) la răstignire și înviere constituie un argument solid pentru confirmarea istoricității acestor evenimente. Continue Reading →

Nicodim era un fruntaș al poporului, un om citit (un rabin), care înțelegea Scripturile și a recunoscut în Isus semnele mesianice, însă îi venea greu să ia o decizie clară și să I se dedice total, frica de oameni reținându-l de la a o face. Adevărata transformare și eliberare de teamă vine doar prin lucrarea Duhului Sfânt în inima omului. Una este accepțiunea mintală și alta este convingerea spirituală și capitularea înaintea Mântuitorului. Lui Nicodim i‑a luat ceva timp până să capituleze, dar cu cât acest proces se desfășoară mai repede, cu atât scăpăm de frământare, nesiguranță și teamă. Continue Reading →

Prin exemplul lui Bartimeu, Dumnezeu ne vorbește despre puterea pe care El o are de a transforma vieți, despre importanța deciziilor noastre, cât și despre felul în care trebuie să ne raportăm față de bunătatea Sa, pe care trebuie să o mărturisim și celorlalți oameni! Continue Reading →

Nu există întâlnire autentică cu Hristos Cel înviat a omului păcătos fără o schimbare lăuntrică a acestuia. Viața lui Zacheu și prioritățile lui se schimbă radical. Decizia de a se schimba nu caută să‑L impresioneze pe Domnul Isus, nici pe oameni, dorind să arate cât de bun este el. Pentru că inima lui a fost schimbată și Domnul Isus a devenit comoara vieții lui, comorile de până atunci ale lui Zacheu și‑au pierdut valoarea, el găsind în Isus ceva mult mai de preț. Continue Reading →

Cum a ajuns Natanael, de la o atitudine de scepticism și suspiciune în ce privește Persoana lui Hristos, la a deveni un ucenic devotat al Său? Viitorul ucenic al lui Isus s-a arătat sceptic în privința faptului că Isus ar putea fi un prooroc însemnat, Nazaretul nefiind o așezare evreiască cu semnificație profetică. Însă avea să descopere, așa cum au făcut-o toți ucenicii veritabili, că Isus este mai mult decât o Persoană care dispune de omnisciență. El este Salvatorul lumii! Uneori ne temem că nu suntem pregătiți și nu avem suficiente argumente pentru a vesti cuiva Evanghelia. Să învățăm să ne încredem în înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu de a‑i convinge pe oameni de adevărul Său în urma unei simple invitații: „Vino și vezi!”. Continue Reading →

Levi, slujbașul vămii, răspunde chemării Mântuitorului de a-L urma și devine Matei, ucenicul lui Hristos. A-L urma pe Domnul Isus presupune a răspunde chemării zilnice la ascultare și slujire și devine o călătorie de o viață, împreună cu El. Dumnezeu, Cel care a dat totul pentru mântuirea ta merită totul. „A merge după Isus” înseamnă a trăi o viață condusă de valorile și principiile Cuvântului lui Dumnezeu și a sluji cu dedicare Stăpânului care ne‑a făcut onoarea de a fi conlucrători cu El Continue Reading →

A fi pescar de suflete este un „hobby” natural pentru orice ucenic al lui Hristos. Chemarea Dommului de a câștiga suflete este cea mai nobilă lucrare pe care Domnul a încredințat‑o ucenicilor Săi. Chemarea Lui la ucenicie conține și invitația de a dezvolta pasiuni, hobby-uri, cum ar fi „pescuitul” sau recoltarea holdelor coapte, gata pentru seceriș.
Pentru a fi pescari de suflete trebuie să învățăm cele trei lecții pe care le-a învățat Petru, ucenicul Domnului: lecția ascultării, lecția smereniei și lecția renunțării. Întrebări de genul „cum să pescuim bizuindu-ne pe Domnul, și nu pe puterea noastră?” sau aplicați practice cum ar fi „unde ar trebui să ieșim la pescuit?” întregesc această primă lecție biblică bazată pe caractere și vieți transformate de întâlnirea cu Domnul Isus Hristos, lecție importantă pentru a dezvolta o viață creștină activă, sănătoasă. Continue Reading →

Creștinul sănătos din punct de vedere spiritual, solid edificat din punct de vedere doctrinar și cu o mărturie de viață ireproșabilă, va fi și un creștin activ, care își cunoaște darul și rolul, și care este implicat în felurite slujiri în biserică și în afara ei. Slujitorul model își iubește frații, se roagă pentru ei, se bucură pentru progresul lor spiritual și pentru mărturia lor bună, îi promovează în slujire pe cei tineri, este serios și onest când în confruntarea cu păcatul, iubește părtășia creștină, căutând pacea și unitatea comunității de credință. Continue Reading →

Biserica trebuie să rămână fidelă învățăturii curate pe care a primit‑o „de la început” de la Domnul Isus Hristos. În învățătura și viața creștină nu sunt acceptate compromisurile, sincretismul sau jumătățile de măsură. Umblarea în adevăr și în dragoste creștină înseamnă ascultare de poruncile Domnului. În textul de studiat apar trei astfel de porunci: de a ne iubi unii pe alții, de a ne păzi de false învățături și de a respinge învățătorii mincinoși. Rezumând, trebuie să umblăm în ascultare de poruncile lui Hristos, pe măsură ce iubim adevărul învățăturilor Sale. Continue Reading →

Lecția de față ne învață să avem încredere și îndrăzneală în fața lui Dumnezeu în rugăciune, pentru a birui păcatul și ispitele, pentru a depăși eșecul spiritual, dar și pentru a trăi certitudinea eliberării de sub stăpânirea păcatului, a noii identități dobândite prin nașterea din nou, ferindu-ne de a cădea în idolatrie, adică de a-L înlocui pe Dumnezeu, centrul închinării noastre, cu alte persoane sau lucruri. Continue Reading →

Accentul studiului de astăzi este pus pe credința în Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și pe încrederea pe care o au credincioșii în primirea vieții veșnice, El fiind garantul moștenirii vieții veșnice pentru toți cei credincioși. Credința în Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu îl împuternicește pe creștin să devină biruitor asupra lumii și asupra sistemelor ei. Credința este susținută de mărturia dumnezeiască, neputând fi invocat niciun motiv de a nu crede în Isus ca persoană istorică sau ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat în istorie. Dumnezeu mărturisește despre Fiul Său, iar mărturia Lui nu are cum să nu fie adevărată. Credința în Fiul lui Dumnezeu nu este lipsită de finalitate, Dumnezeu garantând tuturor celor credincioși viața veșnică oferită în dar doar prin credința în Fiul Său. Continue Reading →

Capacitatea credincioșilor de a iubi vine din regenerarea pe care Dumnezeu a lucrat‑o în ei prin Duhul Sfânt și din cunoașterea Lui personală. Dragostea este semnul apartenenței în familia lui Dumnezeu și a unei relații personale cu El, ca Tată.
Modul în care Dumnezeu iubește este copleșitor. De aceea înțelegerea dragostei lui Dumnezeu îi obligă pe credincioși să manifeste dragoste față de semenii lor. Dumnezeul invizibil devine vizibil între oameni prin manifestarea reciprocă a dragostei. În acest context dragostea lui Dumnezeu ajunge desăvârșită în cei credincioși, exprimarea sugerând, cel mai probabil, o experiență profundă sau plenară a dragostei lui Dumnezeu. Continue Reading →

Mărturia creștină este punctul de plecare în viața de credință. Fie ca declarație personală, fie ca mărturisire publică, ea începe prin acceptarea adevărurilor spirituale legate, în principal, de identitatea și de lucrarea Domnului Isus. Textul indică drept cauze ale mărturiei credincioșilor: dragostea, rămânerea în Hristos și prezența Duhului Sfânt, iar drept consecințe, asemănarea cu Hristos, lipsa fricii și încrederea și siguranța vieții creștine cu privire la viitor. Continue Reading →

Dragostea este „de la” sau „din” Dumnezeu. Din El izvorăște, în El își are sursa sau originea. Doar cine este născut din Dumnezeu poate să iubească ca El.
Dragostea nemărginită a lui Dumnezeu față de noi a fost manifestată în mod suprem la cruce. Este harul lui Dumnezeu de care am avut și noi parte!
Deși nimeni nu‑L poate vedea în mod direct pe Dumnezeu, El poate fi văzut în felul în care copiii Lui se iubesc unii pe alții. Aceasta este dovada incontestabilă că Dumnezeu e prezent în viața noastră și în mijlocul nostru ca biserică. Continue Reading →

Discernământul spiritual ne este necesar pentru a putea identifica învățătorii falși și pentru a ne păzi de învățăturile lor. Trăim într‑un război spiritual al învățăturilor corecte, biblice, respectiv false. Dacă Scriptura ne învață să avem criterii clare, înseamnă că avem o mare nevoie de ele și că deosebirea duhurilor și profeților este o acțiune necesară, care trebuie făcută cu atenție.
Dacă învățăm să deosebim duhurile sau să le discernem corect, vom ști să ne ferim și să nu îi credem pe profeții și învățătorii falși sau mincinoși. Creștinii trebuie să fie bine echipați pentru vestirea unei Evanghelii autentice, fiind gata să dea socoteală și să explice credința pe care o au, ca să îi câștige pe cei care acum sunt sub influența învățăturilor false, dacă Dumnezeu ne dă acest har. Continue Reading →

Iubirea frățească este parte integrală din evanghelie, din vestea cea bună predicată de la bun început de Isus și de apostoli.
Cele două teste ale apartenenței adevărate la familia lui Dumnezeu sunt trăirea în sfințenie și iubirea fraților credincioși.
Iubirea adevărată nu se arată doar prin declarații de iubire, ci prin dăruire și slujire.
Aplicând testul din 1 Ioan 3:10b, putem să ne întrebăm: Trăim în sfințenie? Îi iubim pe frați și pe surori? Atunci se vede că suntem copiii lui Dumnezeu. Continue Reading →

Înțelegându-și locul și rolul lor în lume și bucurându-se de noua lor identitate, copiii lui Dumnezeu se pregătesc pentru întâlnirea cu Isus Hristos, asumându‑și statutul de ucenicii ai Lui și fiind gata să sufere de dragul Numelui Său, urmărind o viață de sfințire și iubindu‑i pe toți cei din jurul lor. Continue Reading →

Viața creștină este o luptă la care sunt chemați toți creștinii. Epistolele ioanine descriu într‑un mod onest dificultățile pe care le înfruntă credincioșii în drumul lor spre cer. Textul pe care urmează să‑l studiem are în vedere această dimensiune conflictuală permanentă, dat fiind faptul că trăim într‑o lume ostilă lui Dumnezeu. Mai mult, lupta devine tot mai intensă pe măsură ce ne apropiem de amurgul istoriei. Totuși, aceste observații nu sunt de natură să‑l descurajeze pe creștin, dimpotrivă, ar trebui să‑l ajute să rămână statornic în credință și să lupte lupta cea bună. 
Doar creștinii adevărații pot duce această luptă, astfel că vom descrie mai întâi profilul adevăraților credincioși, apoi avem în atenție lumea ostilă lui Dumnezeu pentru ca, în final, să schițăm câteva elemente privitoare la antihriști și duhul antihristic. Continue Reading →

Lecția abordează realitatea existenței păcatului în lume și în viața celui credincios și, de asemenea, modul în care trebuie să ne raportăm la acest aspect din viața omului credincios din perspectiva corectării atitudinii celor care refuză să‑și accepte natura păcătoasă și dezvoltă subiectul arătând cum ar trebui să ne raportăm la prezența păcatului din viața noastră, și care este răspunsul, și implicit rezolvarea lui Dumnezeu, la această problemă. Pasajul se încheie cu câteva aplicații practice și extrem de utile pentru noi.  Continue Reading →

Epistolele lui Ioan caută să îi ajute pe creștini nu doar să aibă o învățătură corectă despre Hristos și viața nouă în El, ci să‑și trăiască în conformitate cu aceste învățături, să fie încurajați ca beneficiari ai vieții veșnice primite de la Tatăl și să fie provocați să fie plini de zel pentru Dumnezeu.
În pasajul pe care îl studiem în această săptămână, apostolul vorbește despre părtășia la care Dumnezeu Îi invită pe cei care sunt copiii Lui. Așa după cum Persoanele Divine sunt interconectate în modul cel mai profund, după același model, dar în limitele umanității, și noi suntem conectați la Sfânta Treime, și așa trebuie să fim legați și între noi. Conectarea noastră cu Tatăl și cu Fiul este realizată de Duhul Sfânt, Care ne aduce în părtășie cu Sfânta Treime.  Continue Reading →

Omul care își găsește odihna în Dumnezeu Îl glorifică pe Dumnezeu. Cel care își caută odihna în orice altceva decât în Dumnezeul suveran, Îl nesocotește. Acela Îi va transmite lui Dumnezeu, direct sau indirect, că altcineva sau altceva îi cunoaște inima mai bine și i-o poate împlini.
Forța unei comunități care se oprește din iureșul vieții și se focalizează asupra Domnului e uriașă. E uriașă pentru cei ce fac parte din ea. Dar e uriașă și pentru cei care observă o astfel de comunitate. Când știi că Dumnezeu lucrează, inima ta se poate odihni! Iar după ce te odihnești în El, poți lucra pentru El! Continue Reading →

Încă de la începuturile umanității, în Eden, omul nu s-a simțit confortabil să aducă la lumină păcatul, așa că s-a ascuns. Tendința noastră este să ne ascundem atunci când păcătuim. Iar societatea în care trăim tinde să minimalizeze păcatul, oferind tot felul de eufemisme pentru cuvântul păcat.
Care sunt cuvintele cu care este înlocuit cuvântul păcat? Păcatul este numit mai des abatere, greșeală, defect, cusur, meteahnă, viciu, imperfecțiune sau neajuns. Oamenii încearcă prin astfel de cuvinte să acopere păcatul și să nu-l rezolve, mărturisindu-l.
Cum se explică faptul că, deși suntem născuți din nou de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, noi continuăm să păcătuim?
Apostolul Ioan scrie Bisericii ca să-i învețe de ce este importantă mărturisirea păcatelor. În textul nostru el tratează cu seriozitate această problemă a mărturisirii păcatelor, de care depinde viața spirituală a credinciosului. 
De ce să ne mărturisim păcatele? De ce trebuie să avem această disciplină în viața noastră de credință? Continue Reading →

La Cincizecime a început nouă etapă în istoria mântuirii – etapa lucrării Duhului Sfânt prin Biserica Domnului. O asemenea lucrare a avut și are un parcurs dirijat complet de Duhul Domnului și Biserica Lui trăiește și mărturisește această Evanghelie mântuitoare sub disciplina (controlul) Duhului Sfânt. Noi trebuie să înțelegem bine această disciplinare a Duhului Sfânt, pentru că diavolul încearcă în fel și chip să pervertească lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Continue Reading →

Statisticile anuale ale bisericilor noastre indică o situație îngrijorătoare care reclamă o schimbare nu doar de formă, ci una conștientă și serioasă. Una dintre cauzele care provoacă atât de multe probleme este lipsa de maturitate spirituală a membrilor bisericii. Credincioșii imaturi au dificultăți în a cântări bine deciziile sau în evaluarea corectă a învățăturilor și practicilor ecleziale. Atât timp cât se hrănesc numai cu lapte spiritual, pruncii în credință sunt foarte ușor de păcălit/înșelat chiar dacă merg pe calea credinței de mai multă vreme. În mod evident, cei ce rămân la adevărurile începătoare nu vor dobândi discernământul necesar pentru a depăși manifestările copilărești amintite anterior.
Cunoașterea adevărului, mai exact cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, este singurul și cel mai important factor stabilizator în Biserica lui Isus Hristos, precum și secretul creșterii sale. Continue Reading →

Închinarea vorbește despre acel singur, unic lucru pe care-l căutăm mai mult ca orice. După ce însetează sufletul nostru? Poate fi o relație, un vis, o poziție, un statut, o proprietate, un renume, un loc de muncă, o anume plăcere. Când identificăm dorința, de fapt am găsit comoara inimii noastre. Iar comoara inimii noastre este obiectul închinării noastre. Închinarea, în esență, este o declarație a ceea ce prețuim cel mai mult. Dumnezeu, Cel căruia ne închinăm, nu rămâne doar o Persoană folositoare, ci și frumoasă. Nu doar cineva care-ți oferă daruri, ci însuși Darul suprem. La această imagine trebuie să „privim” când ne apropiem de Locașul cel Sfânt pentru a ne exprima închinarea. Continue Reading →

Viața Mântuitorului nostru Isus Hristos pe pământ, culminând cu sacrificiul de la cruce, cu glorioasa înviere și cu neașteptata înălțare la cer, ne oferă tuturor exemplul suprem de slujire jertfitoare în viața de zi cu zi. Modelul creștin de conducere nu este cel al directorilor de corporații, ci al Aceluia care a practicat arta ligheanului și prosopului (Ioan 13:4, 5) și și-a dat viața pentru cei din turma Lui (Ioan 10:11). În Împărăția lui Dumnezeu adevărata măreție se măsoară după slujirea noastră, nu după numărul slujitorilor noștri. Se vede nu în cât de mult am urcat pe scară, ci în cât de jos am fost gata să coborâm pe scară de dragul celorlalți. Statutul slujitorului creștin este cu atât mai înalt cu cât treptele coboară. Fie că este făcută în public sau este făcută în ascuns, orice slujire făcută în smerenie este dorită, apreciată, și bine primită de Domnul. O disciplină a slujirii ne va ajuta să sporim în perseverență și în tenacitate și să dezvoltăm spiritul de sacrificiu. Continue Reading →

Avem datoria să dăruim într-un mod colectiv și individual Domnului și celor care se află în nevoie, ca să fim un exemplu pentru cei de lângă noi, care și ei, la rândul lor, ar putea face același lucru.
Mai mult, trebuie să dăruim pentru că aceasta este rețeta divină a îmbogățirii, față de oameni și față de Dumnezeu. Da, trebuie să căutăm creșterea și îmbogățirea spirituală; nici îmbogățirea financiară pe căi cinstite nu este un păcat, ci este o responsabilitate dată de Dumnezeu ca să poți dărui mai mult.
Și nu în ultimul rând, trebuie să fim darnici pentru că acesta este un mijloc de glorificare a lui Dumnezeu. Continue Reading →

Postul reprezintă exprimarea tânjirii sufletului nostru după Dumnezeu, ignorând orice altă nevoie, inclusiv nevoile fundamentale ale trupului. Postul nu este un scop în sine sau stricta abstinență de la mâncare, ci, în esență, postul înseamnă abstinență de la lucrurile care sunt legitime de dragul unui beneficiu spiritual. Cel mai greșit lucru este să postim având o motivație greșită sau să credem că postul e o metodă prin care Îl putem forța pe Dumnezeu să ne îndeplinească cererile. Postul nu înseamnă greva foamei înaintea lui Dumnezeu și nici cură de slăbire. Nu postim pentru a ne ispăși păcatele sau pentru a scăpa de un sentiment de vinovăție. Postul nu înlocuiește pocăința și nu reprezintă o metodă de iertare a păcatelor. Continue Reading →

Există azi o nevoie specială, nu de mai mulți oameni inteligenți sau talentați, ci de oameni profunzi din punct de vedere spiritual – de oameni ai rugăciunii! Toți aceia care au umblat cu Dumnezeu au considerat rugăciunea cea mai importantă activitate spirituală din viața lor de creștini. „Rugăciunea nu este o deschidere a gurii, ci este o deschidere a inimii. Ea nu este o revărsare a minții, ci o revărsare a sufletului. Ea nu este un eseu, ci este o conversație. Ea nu este o poruncă, ci este o mijlocire.” Continue Reading →

Avem nevoie de o întâlnirea reală cu Hristos cel Înviat și de călăuzirea deplină a Duhului Sfânt pentru ca bucuria noastră să fie cu adevărat ancorată în dimensiunea ei supranaturală și să devină binecuvântare pentru alții.
În toate cele patru evanghelii, Domnul Isus este Cel care decide când și în ce fel se arată ucenicilor pentru ca bucuria lor deplină să fie ancorată în adevărul Scripturilor și în realitatea învierii Lui. Apar aici, în pasajul biblic, trei aspecte ale felului Domnului Isus Hristos de a fi și de a lucra prin care ucenicii sunt pur și simplu conduși de la prăbușire lăuntrică (datorată morții Sale pe cruce) la o bucurie deplină și la dorința sfântă de mărturisi Evanghelia în toată lumea: (1) ridicarea ucenicilor din prăbușirea lor sufletească; (2) edificarea ucenicilor în cuvântul Scripturilor și (3) împuternicirea ucenicilor prin coborârea Duhului Sfânt. Continue Reading →

Nu este nimic mai măreț decât să-L vezi pe Împăratul împăraților alegând să se limiteze la o viață simplă, pentru a fi apoi Marele Preot care are milă de slăbiciunile noastre, ca să ne deschidă ușa harului, pentru a vedea slava Tatălui și a primi ajutor ceresc în orice vreme.
Practicarea disciplinei simplității ne ajută să călcăm pe urmele Domnului Isus, având libertatea de a primi resursele generoase date de Dumnezeu ca pe un dar care nu trebuie păstrat, ci împărțit cu generozitate și celor din jur.
Profeția „Împăratul tău vine la tine” poate fi personalizată și înțeleasă drept o chemare a harului pe care Domnul Isus o face omului căzut de a primi darul nemeritat al mântuirii. Împăratul își dă viața de bunăvoie la cruce – locul unde slava Regelui este împletită cu smerenia chipului de om, dragostea dumnezeiască întâlnește și înfrânge ura omenească, harul completează și anulează Legea, iar oricine crede în Fiul poate primi viața veșnică. Este locul în care neprihănirea lui Hristos trece asupra celui care crede în El, iar păcatele omului născut din nou au fost spălate și iertate în sângele Domnului. Continue Reading →

Care sunt binefacerile Domnului din viața ta pentru care poți să fii recunoscător? Ce aspecte ale caracterului lui Dumnezeu te motivează cel mai mult să crești în recunoștință? Având în vedere că Dumnezeu este atât de măreț, iar noi depindem de El întru totul, te-ai deprins să-I fii recunoscător cu adevărat?
După ce David se închină și este plin de recunoștință pentru binefacerile, caracterul și măreția Domnului, textul studiului biblic de astăzi din psalmul 103 se încheie cu chemarea adresată întregii creații de a se închine înaintea acestui Dumnezeu minunat.
Toată creația Îl laudă pe Dumnezeu! Oare te vei alătura și tu?  Continue Reading →

Suntem atât de conectați la viața comunității, încât, dacă ne izolăm puțin, viața ne este dată peste cap. Problema este că în vârtejul lucrurilor care ni se întâmplă, Dumnezeu ne cheamă să avem momente în care să rămânem singuri, doar noi și El. Dumnezeu ne cere să facem din solitudine o disciplină a vieții noastre de credință.
În solitudine nu doar aflăm voia lui Dumnezeu, ci și puterea de a o accepta și de a o împlini.
Scopul acestei lecții nu este să facă din noi niște mistici cugetători, mereu preocupați doar de gândurile noastre, ci să ne ajute să cultivăm această disciplină a decuplării de la lucrurile care ne țin mereu „în priză”, pentru a rămâne cu Dumnezeu.
Retragerea din zgomotul și din aglomerația publică este doar un aspect al acestei discipline. Celălalt aspect are de-a face cu starea inimii – inima liniștită ca să audă glasul Domnului. Slava lui Dumnezeu este demonstrată în noi atunci când ființa noastră întreagă este copleșită de prezența Lui, de frumusețea, bogăția dragostei și harului Său. Continue Reading →

Sfințenia lui Dumnezeu este unul din atributele cele mai cunoscute și des amintite în Sfânta Scriptură. Atât Noul cât și Vechiul Testament fac deseori referire la sfințenia lui Dumnezeu. Aceasta este unul din atributele transmisibile. Singurul care este sfânt cu desăvârșire este Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Dumnezeu este total separat de rău și că în ființa Sa nu există nicio urmă de păcat.
Singurul răspuns adecvat când intrăm în prezența sfințeniei lui Dumnezeu este să ne închinăm și, odată ce am fost curățiți, să dorim să-L slujim. Continue Reading →

Dreptatea absolută este un atribut al lui Dumnezeu. Dreptatea divină presupune o judecată obiectivă, corectă, retributivă și imparțială. Prin pledoaria pentru dreptatea lui Dumnezeu din Epistola către romani, apostolul Pavel vrea să ne conducă spre acea dreptate acordată de Dumnezeu credinciosului pe baza meritelor Domnului Isus. Continue Reading →

Cine sunt oare eu ca Domnul să se poarte cu mine cu îndurare, când de fapt, eu meritam condamnarea Sa? Cum se face că, în să fi primit ceea ce meritam pe drept (iadul), primesc prin har, binecuvântări uimitoare care mă fac să proslăvesc harul măreț al lui Dumnezeu? Ce Îl determină oare pe Domnul să Se comporte în acest fel și nu altfel cu mine, chiar și când continui să Îl dezamăgesc? Sunt întrebări pe care credinciosul copleșit de har și le pune mereu, iar singurul răspuns este: îndurare. În această lecție, vom urmări modul unic în care gloria lui Dumnezeu strălucește prin acest giuvaier al caracterului Său și anume, îndurarea (sau mila) lui Dumnezeu. Îndurarea lui Dumnezeu este o realitate copleșitoare ce ne motivează la recunoștință și laudă față de El. Continue Reading →

Deși este cel mai îndrăgit, cel mai des pomenit sau cel mai cântat atribut al lui Dumnezeu, dragostea divină rămâne mai presus de înțelegerea limitată a oamenilor. Biblia ne ajută să înțelegem dragostea lui Dumnezeu ca fiind eterna Lui dăruire sau împărtășire de Sine. Să privim patru dimensiuni de bază ale dragostei lui Dumnezeu: bunăvoința, harul, îndurarea și îndelunga Lui răbdare. La fel cum dragostea lui Dumnezeu implică dăruirea de Sine, dăruindu-ne pe noi înșine Lui Îi arătăm dragostea noastră și-I aducem bucurie. Arătând, de dragul Lui, dragoste semenilor noștri, devenim oglinzi ale slavei Dumnezeului dragostei. Continue Reading →

Dumnezeu este bun, iar Hristos este întruparea și manifestarea desăvârșită a acestei bunătăți. De asemenea, bunătatea este una dintre caracteristicile transmisibile ale lui Dumnezeu către om. În virtutea faptului că a fost creat după chipul lui Dumnezeu, omul a fost înzestrat cu o natură bună specifică creaturii. Păcatul a pervertit această natură și ea nu mai are caracteristicile inițiale. Totuși, în răscumpărarea din păcat pe care Dumnezeu a realizat-o prin Fiul Său sunt incluse și dimensiunile nașterii din nou și ale sfințirii, care presupun faptul că omul poate fi adus tot mai mult la asemănarea cu Dumnezeu astfel încât să reflecte bunătatea Sa în Hristos într-un grad tot mai mare. Din Psalmul 34 și din alte texte vom vedea cum este celebrată, proclamată și experimentată bunătatea lui Dumnezeu. Continue Reading →

Scriptura abundă în a vorbi despre credincioșia lui Dumnezeu. Ea este o dimensiune a perfecțiunii divine și înseamnă că Dumnezeu nu Își neagă natura și Cuvântul Lui. El este consecvent cu Sine Însuși și cu Cuvântul Lui. Ceea ce El a promis va împlini, fie că este vorba de binecuvântări pentru cei ce cred și Îl ascultă, fie că este vorba de judecată pentru cei ce Îl resping și Îl batjocoresc. Cunoașterea credincioșiei lui Dumnezeu și încrederea în această perfecțiune a lui Dumnezeu ne conduc la o viață de mulțumire, de ascultare, de pocăință și de încredere deplină în El. Credincioșia lui Dumnezeu, mai mult decât orice, trebuie să ne determine să fim credincioși și noi față de El. Continue Reading →

Este o greșeală teribilă care costă veșnicia noastră dacă ne permitem în viața noastră libertăți neîngăduite pentru că, spunem noi, Dumnezeu este invizibil și pare a nu fi la curent cu ceea ce facem. Chiar dacă Dumnezeu este invizibil, El este mult mai prezent în viața noastră decât ne dăm noi seama. Invizibilitatea Lui ar trebui să ne facă se ne oprim din alergarea noastră și să ne smerim înaintea unui astfel de Dumnezeu, dorind să trăim în curăție înaintea Lui. Faptul că Dumnezeu este invizibil ar trebui să fie un motiv suficient de a veni la lumină și de a trăi în adevăr, atât în lucrurile mici, cât și în lucrurile mari. Continue Reading →

Nimic nu este prea greu pentru Domnul, iar puterea și stăpânirea Lui se întind peste oricine și peste orice. De la Geneza la Apocalipsa, Scriptura vorbește despre un Dumnezeu omnipotent, adică un Dumnezeu care poate totul.
Slava Domnului nostru ne este descoperită în atotputernicia Sa care poate birui și surclasa oricând așteptările noastre.
Atotputernicia lui Dumnezeu înseamnă și că nu are limitările vieții umane cu care luptăm noi frecvent.
Chiar dacă ni se cere să credem că Dumnezeu poate face lucrul pentru care ne rugăm, necredința noastră nu-L limitează, în sensul ultim al cuvântului, pe Domnul și lucrarea Sa. Să-i cerem Domnului „ochii” în stare să vadă slava Lui în capacitatea Sa de a controla toate lucrurile așa încât planul Său de mântuire să fie dus la bun sfârșit. Nimeni și nimic nu i se poate opune Domnului! Continue Reading →

Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu îl surprinde pe Dumnezeu. El știe viața noastră de la cea dintâi clipă la cea din urmă. Noi nu cunoaștem viitorul nici măcar cu câteva zile înainte, dar Dumnezeu ne știe întreaga viață. Această desăvârșită cunoaștere asociată cu bunătatea lui Dumnezeu ne dau încredere în faptul că viitorul nostru este pe mâini bune. 2. Ascultarea de Cuvântul sfânt. Întrucât Dumnezeul atotștiutor ne-a vorbit prin Scripturi, vorbirea Lui este desăvârșită. Ascultarea de învățăturile și rânduielile Sale este o consecință firească și de dorit din partea noastră. Viața noastră poate fi cu adevărat binecuvântată datorită ascultării de sfaturile și poruncile Sale, care vin dintr-o minte atotcunoscătoare. Să evităm ceea ce El spune că este rău și să urmăm ceea ce El spune că este bine. Într-o lume care își redefinește valorile, credinciosul rămâne cu statornicie lângă ceea ce a spus Dumnezeu. Continue Reading →

Este foarte important să avem o imagine și percepție corectă despre Dumnezeu. Dumnezeul slavei Se manifestă față de noi prin anumite însușiri unice, printre care și omniprezența (sau atotprezența) divină. În această lecție vom încerca să creionăm câteva aspecte biblice și practice semnificative ale omniprezenței divine pornind de la constatarea făcută de doi mari oameni ai Bibliei: regele Solomon și tatăl său David. În timp ce Dumnezeu este pretutindeni prezent, El rămâne totuși distinct de locul prezenței Sale. Prezența divină în orice loc și moment nu este fragmentată, ci completă. Dumnezeu nu are nevoie de condiții exterioare Lui însuși pentru a se manifesta sau pentru a fi prezent. Prezența Lui este atât de cuprinzătoare și copleșitoare încât este imposibil să poți fugi de ea. Continue Reading →

Nu putem citi Biblia fără să vedem că Dumnezeu se descoperă în Scriptură ca fiind etern, veșnic. El este din veșnicie în veșnicie. El nu are început sau sfârșit, El nu a fost creat sau inventat de cineva, El pur și simplu există prin Sine. Sunt câteva aspecte importante de abordat: cum ne dezvăluie Scriptura eternitatea lui Dumnezeu; cum o prezintă Isaia; cum o devinește teologia creștină; cum privește Dumnezeu succesiunea evenimentelor; cum este demonstrată eternitatea lui Dumnezeu și, în final, darurile eternității Lui. Eternitatea lui Dumnezeu este o mare binecuvântare, dar și o avertizare pentru om. Avem de-a face cu un Dumnezeu măreț, un Dumnezeu veșnic! Eternitatea lui Dumnezeu ne invită la contemplare, închinare și teamă sfântă. De asemenea, ne motivează să cerem înțelepciune pentru a ne număra cu grijă zilele.
Continue Reading →

Studiul biblic de față caută să răspundă la această nevoie a bisericilor noastre de a-L cunoaște pe Dumnezeu sau, altfel spus, de a vedea slava lui Dumnezeu. Deși uneori suntem tentați să ne îndreptăm privirile înspre ceea ce noi socotim a fi nevoi mai presante ale bisericii, trebuie să fim conștienți că nimic nu va aduce o binecuvântare la fel de mare peste credincios și peste adunare, precum o cunoaștere proaspătă a slavei singurului Dumnezeu viu și adevărat.
Așadar, conștienți de cinstea mare pe care o avem de a privi la Slava lui Dumnezeu, să ne scoatem din nou încălțămintea din picioare și să pășim în spațiul sacru al Scripturii, pentru a privi la o nouă fațetă a caracterului divin: caracterul neschimbător al lui Dumnezeu sau imuabilitatea Lui. Continue Reading →

Dumnezeul glorios al Scripturilor a folosit și folosește diferite modalități prin care Își manifestă gloria Sa, iar unul din modurile în care Își descoperă excelența acestei glorii este prin atributele Sale. Ele nu sunt simple însușiri ale ființei divine, ci expresii intrinsece ale naturii Sale unice de Dumnezeu. Unul dintre aceste atribute, cu care pornim la drum în studiul nostru, este autoexistența divină. Descrisă în limbajul de specialitate prin termenul de aseitate (termen rar utilizat), caracteristica lui Dumnezeu de a exista în și prin Sine Însuși este unul dintre pilonii teologici de bază ai doctrinei creației. Esența ființei lui Dumnezeu nu derivă din nimic altceva, dar este sursa existenței tuturor celor ce există. Înțelegerea faptului că Dumnezeu este singura ființă autoexistentă și a faptului că noi suntem creați după chipul și asemănarea Lui și pentru planurile Lui ne poate ajuta să conștientizăm și să asumăm în existența noastră dependența noastră totală față de El. Continue Reading →

Isus Mântuitorul a venit în lumea noastră prin oameni obișnuiți, chiar dacă linia descendenței lor ajunge în vremurile patriarhale sau la începutul creației, după Luca. Pentru răspândirea Veștii Bune și pentru mântuirea celor de lângă noi Dumnezeu folosește oameni obișnuiți. Apos­­to­lul Pavel spune în Romani 10:14:  Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Nu e nevoie să fim personalități publice, pentru a prezenta lumii pe Hristos!
Dumnezeu folosește poate niște necunoscuți sau poate niște nevrednici ori poate pe unii care au fost iertați prin har, în vederea răspândirii Evangheliei! Suntem chemați să-L prezentăm lumii pe Mântuitorul!
Dumnezeu Își arată slava atunci când omul este gata să vorbească despre mântuire! Continue Reading →

Întreaga ființă a credinciosului (trup și duh) îi aparține lui Dumnezeu și, ca urmare, credinciosul este chemat la a-și păstra sfințenia, care implică atât viața personală, cât și viața de familie. Prin acest text credincioșii sunt avertizați de faptul că nimic nu este mai distructiv în ce privește relațiile (atât de familie, cât și cu Dumnezeu) decât păcatul imoralității sexuale. Imoralitatea vieții sexuale a distrus multe vieți, multe căsnicii, fiind prin consecințele ei asupra familiei mai periculoasă decât alte păcate. Pe lângă aspectul distructibil în sine, atrage după sine și alte păcate, ca: minciuna, furtul, amăgirea și chiar crima, determinând amărăciune, ură, defăimare, bârfă și neiertare.Ca să ne păstrăm integritatea, atât trupește cât și spiritual, apostolul ne arată că este absolut necesar să înțelegem: natura libertății creștine; menirea pe care o are credinciosul; gravitatea întinării prin imoralitate sexuală. Lecția biblică de astăzi va analiza toate aceste aspecte pe rând. Continue Reading →

creștinii au avut dintotdeaua mandatul divin de a oferi un model societății din jur în ce privește gestionarea relațiilor din familie, accentuând calitatea de persoană, spiritul de tovărășie și participarea împreună în scopuri creative. Atunci când îți slujești partenerul în căsnicie, te vei bucura de multe binecuvântări, deși este necesar să investești mult efort în relație; însă ea este plănuită să aducă glorie lui Dumnezeu, împlinire în relație și cămin și să transmită unei lumi care are nevoie disperată de dragostea și iertarea lui Dumnezeu un mesaj real, demonstrat și relevant. Scopul principal în relația de căsătorie este ca partenerii să se iubească și să se onoreze reciproc în efortul de a fi plăcuți lui Dumnezeu, motivația inimii fiind dragostea pentru Dumnezeu. Acest scop este esențial când apar probleme. Privește căsnicia ca pe un prilej de a sluji și de a oferi dragostea lui Hristos partenerului, fără să aștepți să primești în schimb iubire și respect. Continue Reading →

O înțelegere corectă, biblică, echilibrată asupra administrării resurselor financiare/materiale ale familiei poate genera o atmosferă liniștită și stabilitate emoțională și materială în familie, în timp ce administrarea defectuoasă a resurselor va produce lipsuri, frustrări, suferințe, cauzând deseori adevărate cutremure în cuplu.
În virtutea imperativului de a rămâne în perimetrul studierii pasajului biblic propus, precum și a fidelității față de mesajul direct al acestui pasaj, ne vom focaliza va fi pe administrarea resurselor materiale, financiare. Bineînțeles că în viața de familie sunt multe alte resurse importante care ar putea face obiectul altor lecții: timpul, relațiile, aptitudinile etc.
Pasajul pe care îl studiem are în vedere două probleme în legătură cu obținerea și folosirea resurselor, în timp ce versetul de aur evidențiază un principiu important în ceea ce privește tema noastră. Continue Reading →

Planul originar al lui Dumnezeu stabilește faptul că familia este teo­centrică, heterosexuală, monogamă și indisolubilă până la moarte. Domnul Isus precizează că în Vechiul Testament divorțul a fost o practică a oamenilor cu inima împietrită care s-au răzvrătit împotriva planului lui Dumnezeu. Domnul Isus poruncește ca bărbatul să nu-și lase nevasta și nici nevasta să nu se despartă de bărbat. Divorțul este păcat și Dumnezeu urăște divorțul. Recăsătorirea după divorț, atât timp cât trăiește partenerul, este păcat. 
Dacă a avut loc divorțul, cei doi au două opțiuni: să rămână singuri, sau să se împace. Dacă a avut loc recăsătorirea, atunci rămâne alternativa pocăinței biblice, care are printre semnificații și pe aceea a reparării, în măsura posibilului, daunelor produse celor afectați, lucru dificil mai ales când în ecuație intră și copiii. Reîntoarcerea la Scripturi va încuraja pe cei tineri să caute partenerul de viață prin post și rugăciune, cu maturitate și responsabilitate față de Dumnezeu și față de familie. Continue Reading →

În circumstanțele complexe ale comunității din Corint la data scrierii epistolei (probleme social-economice, responsabilități familiale majore, iminența escatologică) apostolul Pavel abordează subiectul celibatului. Deși el însuși era necăsătorit, sub nicio formă nu descurajează întemeierea familiilor între credincioși, însă consideră că cine este necăsătorit, neavând responsabilități matrimoniale sau parentale, are o libertate mai mare de implicare în slujirea Domnului Hristos. Celibatul este o chemare specială, fiind excepția de la regulă, întemeierea familiei creștine; este un sfat/recomandare, nu o poruncă, pe fondul libertății personale de alegere. Continue Reading →

În perioada antică, orfanii, văduvele și străinii erau cele mai vulnerabile categorii sociale, datorită faptului că nu aveau parte de protecție familială și socială, nu aveau resurse materiale pentru subzistență și, pe deasupra, erau expuse abuzurilor, exploatării și sărăciei.
Cum se raportează Dumnezeu la oamenii vulnerabili? Ce ne spune Scriptura?
Dumnezeu este preocupat de protecția femeilor văduve în funcție de nevoile lor specifice. Slava lui Dumnezeu este descoperită în biserică atunci când, în lumina Scripturii, femeile văduve își găsesc locul și rolul potrivit în familie și biserică printr-un comportament evlavios și responsabil.
De asemenea, slava lui Dumnezeu este descoperită atunci când, după caz, biserica sau membrii familiei îngrijesc de nevoile mamelor sau bunicilor care au rămas fără resurse materiale și fără ajutor. Credința adevărată și religia curată se văd deopotrivă în curăția cugetului înaintea lui Dumnezeu și în îndeplinirea responsabilităților biblice față de cei din jurul nostru. Continue Reading →

Părinții creștini au datoria de a le asigura copiilor bunurile materiale, emoționale și sociale de care ei au nevoie. Cu toate acestea, cea mai mare chemare a părinților este aceea de a-i învăța pe copii poruncile Domnului, de a le prezenta Evanghelia, așa încât copiii să poată să ajungă la o relație personală cu Dumnezeu.
la alta. Este o greșeală să presupunem că cei care vor veni după noi vor cunoaște în mod automat Cuvântul Domnului, în absența educației parentale creștine. Psalmistul afirmă că nu vom ascunde de copiii lor, ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.
Doar așa, copiii vor glorifica Numele lui Dumnezeu, vor cunoaște voia Sa, își vor pune încrederea în El în momentele dificile ale vieții, vor fi recunoscători față de lucrările Sale și vor respinge tentațiile idolatre, alegând, în schimb, credincioșia față de Dumnezeu. Continue Reading →

Feminismul și progresismul societății moderne a determinat o degenerare profundă a relațiilor familiale. Chiar și familiile creștine sunt expuse acestor derapaje. Dorința de afirmare sau de răzbunare face ca unele soții să nu mai țină cont de ceea ce le cere Dumnezeu.
Mandatul soției nu se limitează la atitudinea față de soț și/sau față de copii, ci include atitudinea față de Dumnezeu, față de comunitatea de credință, față de cei apropiați, față de semeni.
Mandatul nu începe cu supunerea față de soț, ci cu atitudinea supusă și cu ascultarea față de Domnul Isus Hristos.
Rugămințile autorului îndrumărilor pentru această lecție și întrebările destinate discuțiilor din finalul lecției, vor completa studiul acestui aspect al relațiilor din familia creștină: rolul și responsabilitatea soției. Continue Reading →

Trăind într-o lume care încearcă să redefinească totul, nici rolurile stabi­lite de Dumnezeu nu au rămas neatinse. Creștinul este chemat nu să redefinească, ci să redescopere ce a definit deja Dumnezeu. În Epistola către efeseni, apostolul Pavel arată că mandatul soțului mântuit începe cu recunoașterea tuturor binecuvântărilor pe care le-a primit în Domnul Isus Hristos. Soțul născut din nou va căuta să calce pe urmele Domnului, atât în relațiile de familie, cât și în societate. Studiind pasajul biblic indicat descoperim că soțul creștin născut din nou trebuie să-L iubească cu toată puterea pe Dumnezeu și, de dragul Lui, să-și iubească soția. Pentru a-și iubi soția cum Și-a iubit Hristos Biserica, bărbatul are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Setul de întrebări finale ne ajută să ne ajustăm înțelegerea asupra mandatului soțului în familia creștină și să (re)descoperim modalități de a-l îndeplini. Continue Reading →

Suntem gata oare în a recunoaște că avem nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu în toate aspectele vieții? Sunt oare tinerii dispuși în a aștepta călăuzirea lui Dumnezeu pentru căsătorie? Se lasă oare tinerii călăuziți înainte sau după ce au în minte o anumită persoană pentru a descoperi care este persoana potrivită? Sunt câteva întrebări cărora lecția biblică de astăzi ar putea să le ofere răspuns.
Privind la modul în care Dumnezeu a călăuzit căsătoria lui Isaac, putem înțelege modul în care Dumnezeu poate călăuzi și viețile noastre înspre împlinirea voii Lui.
Dacă cei ajunși la momentul încheierii legământului căsătoriei ar fi mai dispuși să caute voia lui Dumnezeu în rugăciune mai întâi, ar putea trăi experiența unei călăuziri deosebite. Dumnezeul care ne vede și ne știe are în vedere nu doar un anumit moment al vieții noastre atunci când vine vorba de căsătorie, ci are în vedere toată viața noastră. Cel pe care îl călăuzește El nu va avea cu siguranță motive de nemulțumire, ci doar împlinire și binecuvântare! Continue Reading →

Puteam vedea lesne astăzi că există o mare lejeritate în ceea ce privește relațiile premaritale, întemeierea unei familii bazate pe principii morale creștine nefiind nicicum o preocupare sau prioritate pentru majoritatea tinerilor din societate. Ca popor al lui Dumnezeu, ne rugăm și ne preocupăm ca tinerii din bisericile Domnului să își păstreze curăția și să întemeieze familii sănătoase care vor fi binecuvântate de prezența lui Dumnezeu. Căsătoria presupune opregătire serioasă a celor doi parteneri, băiatul și fata, sub toate aspectele, mental, material, moral. O căsătorie în Domnul are în vedere credința celor doi, comuniunea dintre ei, mărturia în fața lumii, închinarea înaintea lui Dumnezeu. Când devenim parte din poporul Domnului, noi purtăm amprenta Dumnezeului nostru, prin Duhul Sfânt suntem alipiți turmei lui Hristos! De ce s-ar dezlipi cineva din Trupul lui Hristos pentru a se înjuga în mod nepotrivit la ceva despre care Domnul spune că nu va funcționa? Doar o căsătorie în Domnul ne poate aduce cu adevărat binecuvântare și împlinire! Continue Reading →

Începând din grădina Eden și până astăzi familia este supusă unui atac continuu și necruțător. Cu toate acestea, prin harul lui Dumnezeu se poate trăi în așa fel încât să se vadă în familia noastră slava dumnezeirii. Ea poate fi văzută în relațiile dintre membrii familiei, în relațiile și conexiunile dintre generații, în ceea ce numim familia lărgită, dar și în misiunea pe care familia știe și trebuie să o îndeplinească în lumea păcătoasă în care trăiește.
Deși a falimentat în grădina Eden, omul se poate bucura de însoțirea și de ocrotirea divină, ceea ce poate aduce o bucurie deplină fiecărei persoane care formează familia.
Deși primii oameni, prima familie, au păcătuit, Dumnezeu Își arată bunătatea prin faptul că este gata de a răscumpăra familia. Jertfa Domnului Isus Hristos este aceea care ne dă har și binecuvântare pentru eternitate. Continue Reading →

Cartea Eclesiastul ilustrează căutarea omului după semnificația vieții, după cel mai bun lucru în viață. De-a lungul timpului, cei mai înțelepți oameni s-au întrebat, asemenea lui Solomon, dacă există un summum bonum în viață, însă înțelepciunea, plăcerile și munca nu oferă, în ele însele, satisfacție durabilă. Oricare ar fi paradoxurile, perplexitățile și nedreptățile vieții, noi ar trebui să ne focalizăm pe singurul scop important, acela de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Concluzia cărții este compatibilă cu restul Scripturii. Noul Testament ne oferă detaliile, arătându-ne că ascultarea și credința despre care vorbește Eclesiastul trebuie plasate în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Eclesiastul pune accentul pe responsabilitatea noastră, nu pentru că nimic nu contează, ci pentru că absolut totul contează în viață: felul în care ne petrecem timpul, felul în care ne raportăm la copiii și nepoții noștri, felul în care ne tratăm soții sau soțiile, felul în care ne facem datoria  la locul de muncă, felul în care ne cheltuim banii, felul în care ne raportăm la oamenii din jur și la Dumnezeu. Continue Reading →

Cum ai putea acționa atunci când înțelegi clar că viața este incertă? Ce ai putea întreprinde când devii conștient că viitorul este un mare necunoscut? Ce ai putea face atunci când știi că moartea pândește și nu poți prevedea apropierea ei subită? Alternativa, poate neatractivă, este o viață trăită cu atenție, cu responsabilitate, deci cu înțelepciune. Această decizie trebuie desigur luată cât mai repede în viață, la vremea tinereții. Eclesiastul a făcut mereu evaluări de-a lungul scrierii sale, dar ele au fost mereu fataliste. Către finalul capitolului 11, însă, Eclesiastul nu uită de prezența lui Dumnezeu în imaginea panoramică a vieților noastre și nici de evaluarea pe care El o face vieții fiecărui muritor. Totuși, în încheiere, lasă loc speranței în Dumnezeu, Cel care guvernează peste toți și peste toate. Până la urmă, tot ceea ce contează este slava lui Dumnezeu. Cu siguranță vom putea vedea slava Domnului în experiențele din viețile noastre, dacă ne lăsăm înduplecați de El să trăim cu responsabilitate și înțelepciune. Continue Reading →

Pe lângă subiectele care revin, în capitolele 9-10 ale Eclesiastului apar subiecte noi (înțelepciune practică, autocontrol, hărnicie și pricepere, vorbire înțeleaptă, recunoașterea suveranității divine, avertizări asupra greșelii de a promova lideri populiști, fără experiență sau avertizări asupra efectului răutății și răzbunării).
Eclesiastul atrage atenția asupra nevoii de înțelepciune în relații și în muncă, folosindu-se de câteva proverbe prin care arată că există o condiționare de tip cauză–efect în viață, în multe situații de care trebuie să ții seama. Între relele care trebuie evitate se află și încredințarea conducerii unor persoane ignorante, fără experiență, nepricepute sau disprețuitoare. Pentru că adeseori în viață înțelepciunea nu se găsește la cei puternici sau educați, ci în mod surprinzător la cei simpli și ignorați, este bine să recunoaștem înțelepciunea acolo unde se află ea. Cuvintele înțelepților ascultate în liniște în momentele dificile pot aduce mari victorii, mai mari decât strigătele înfierbântate ale activiștilor și agitatorilor.
Continue Reading →

Eclesiastul este o carte prin care Solomon încearcă să educe tânăra generație de conducători a Israelului și să îi explice cum se întâmplă lucrurile „sub soare” și în ce constă înțelepciunea și ascultarea de Domnul. După ce se întreabă dacă are sens să fii înțelept, de vreme ce și așa nu poți înțelege totul, în capitolul 8, Eclesiastul oferă răspunsul afirmativ: Da, are sens și chiar trebuie să fii înțelept. Înțelepciunea îți schimbă trăsăturile, dispoziția, modul de abordare al lucrurilor. Caută înțelepciunea lui Dumnezeu și las‑o să îți schimbe caracterul. Ea ne face mai prietenoși și mai abordabili, nu distanți și mândri. Bucură‑te de darurile lui Dumnezeu în viață și fii conștient de limitele gândirii omenești. Într-o vreme în care lumea ne învață să ne trăim la maximum clipa de față, Solomon ne atrage atenția că merită să te veselești, să trăiești cu bucurie, dacă o faci într‑un mod care Îi dă slavă lui Dumnezeu. Continue Reading →

Deși este înzestrat din belșug cu înțelepciune, Eclesiastul constată că măsura acesteia nu este suficientă pentru a pătrunde toate lucrurile; în pofida inaccesibilității înțelepciunii depline, Solomon descoperă universalitatea păcatului. Eclesiastul recunoaște că, deși a primit ajutor mai mult decât oricare alt om, nu poate pătrunde lucrurile adânci ale Creatorului (v. 24), Dumnezeu fiind suveran asupra Creației. Autorul cărții concluzionează că Dumnezeu l‑a creat pe om bun, fără păcat, însă acesta s‑a răzvrătit și a adus întreaga omenire sub robia păcatului și a lui Satan. Ca aplicație, ni se recomandă dezvoltarea deprinderii de a vorbi de bine semenul și de a nu te lăsa afectat de afirmațiile rele și neadevărate care se spun despre noi. Dumnezeu așteaptă de la noi să trăim în neprihănire și să ne dorim înțelepciunea care vine de sus. Pentru a trăi înțelept avem nevoie de ajutor divin. Continue Reading →

În a doua parte a cărții, Eclesiastul ne oferă o serie de proverbe, meditații și narări prin care încurajează o trăire înțeleaptă care să dea semnificație vieții „sub soare”. Capitolul 7 ne oferă sfaturi pentru o viață mai bună (în prima parte) și pentru o viață echilibrată (a doua parte). Eclesiastul ne sfătuiește să evităm extremele, ca și pretenția de a găsi un răspuns clar la toate aspectele vieții umane. Aplicativ, să căutăm ca înaintea altor scopuri și obiective ale vieții să punem dobândirea unui caracter frumos, asemănător celui al lui Hristos, arătând empatie față de durerea și de suferința aproapelui, de realitatea morții, disciplinându-ne în a finaliza lucrurile începute: viața de credință, căsnicia, pregătirea școlară sau profesională, alte proiecte serioase de viață, ferindu-ne de ostentația superspirituală, evitând, în aceeași măsură, pozițiile legaliste, urmărind și cultivând o atitudine sinceră față de Dumnezeu și față de semeni, o neprihănire autentică, a inimii. Continue Reading →

Am văzut deja, în lecția trecută, că bogățiile materiale nu pot împlini, căci numai Dumnezeu „umple inima de bucurie”. Acum vedem dă, spre deosebire de lecția trecută, Dumnezeu îi dă omului „avere, bogății și slavă”, dar nu îi permite să se bucure de ele. Prin această distincție ni se reamintește că bogățiile materiale nu pot satisface, prin ele însele. Doar Dumnezeu poate da împlinirea și fericirea. Negăsind împlinirea în material, Eclesiastul revine la întrebările asupra esenței umane, concluzionând în secțiunile care vor urma că împlinirea sufletului se găsește doar în Dumnezeu și într‑o viață trăită înțelept, frumos și cu influență pozitivă. Ceea ce este material nu poate împlini nevoile de natură spirituală. Fiind de la Dumnezeu, sufletul uman nu își poate găsi împlinirea decât în Dumnezeu. Pentru un creștin, o astfel de viață este cea trăită după modelul Domnului Hristos. Continue Reading →

Capitolul 5 al Eclesiastului abordează câteva teme majore: atitudinea față de Dumnezeu în contextul practicilor religioase (5:1–7); bogățiile materiale nu împlinesc (5:8–17); viața împlinită și fericită este darul lui Dumnezeu și rezultatul relației cu El (5:18–20).
Încadrată de două imperative – „păzește‑ți piciorul”, cu referire la conduita morală, și „teme‑te de Dumnezeu” – prime secțiune (1–7) ne învață că frica de Domnul se poate vedea în conduita morală a cuiva.
Secțiunea a doua (8–17) descrie, printre altele, incapacitatea bogățiilor de a oferi împlinire și fericire. Doar Dumnezeu „umple inima de bucurie” (5:20), cum nu o pot face prin ele însele traiul bun, bogățiile materiale sau ritualurile religioase. În lipsa unei relații cu Dumnezeu, nici măcar moralitatea nu împlinește.
Aplicațiile și întrebările pentru discuții propuse aduc învățămintele pasajului biblic studiat în zona practică a vieții de credință, Continue Reading →

Ideea centrală în acest pasaj este aceea că oamenii nu trebuie să fie exploatați de semenii lor pentru a realiza un anumit câștig financiar sau orice altă formă de profit. Oamenii nu trebuie priviți ca simple obiecte. Din acest motiv lumea a devenit un loc al suferinței, în care mulți oameni trăiesc fără nicio mângâiere (care nu se referă la niște vorbe deșarte ci la acțiuni concrete) și fără nicio speranță de a‑și schimba circumstanțele vieții.
Dorința egoistă după câștig a unor oameni generează un sistem traumatizant de oprimare a altora care duc, în felul acesta, o viață mizerabilă. În același timp, asupritorii ajung în capcana singurătății, unde operează stresul, depresia și neliniștea sufletească. Prin urmare, cel mai mare câștig pe care‑l pot realiza oamenii în viață este comuniunea cu alții. Înțelepții vor căuta să dezvolte legături de prietenie cu ceilalți oameni sacrificând timp și bani pentru a susține comunitatea umană.
Nu uitați: Dumnezeu Însuși stă de partea celor oprimați! Nu vă legați inima de bani! Prețuiți comunitatea reprezentată de familia voastră, de biserica sau de echipa voastră de slujire. Împreună putem ajunge mai departe! Continue Reading →

Viața umană este, într‑adevăr, împletită cu „fire” de nuanțe diferite. Important de reținut este faptul că toate aceste nuanțe ale vieții noastre sunt țesute în timp ca un covor cu fire de diverse culori ce alcătuiesc, în final, o imagine de ansamblu realizată după un plan hotărât de Dumnezeu.
Vremea pentru fiecare eveniment din viața umană este hotărâtă de Creator.
Certitudinea absolută este aceea că Dumnezeu iar nu oamenii contro­lează experiențele din viața fiecăruia.
Credincioșii sunt sfătuiți să creadă lucrarea lui Hristos și să priveas­că spre viitor cu speranța pe care El o va împlini la sfârșitul zilelor. Dacă acceptăm lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră prin toate aceste experiențe (chiar și cele negative), atunci ne vom bucura de viața pe care o trăim aici ca fiind un dar de la Dumnezeu. Iar apoi vom împărtăși cu El veșnicia pe care Creatorul a pus‑o în gândul nostru încă de aici de pe pământ. Dacă nu vrem să acceptăm Planul lui Dumnezeu pentru viața noastră, încercând să profităm așa cum vrem noi de viață, atunci vom trăi o viață degradantă, ca cea a animalelor, și vom fi judecați de Dumnezeu la vremea hotărâtă de El. Continue Reading →

Solomon reiterează de mai multe ori ideea deșertăciunii: efortul depus pentru a agonisi și a administra înțelept bunurile, efortul făcut cu înțelepciune, cu pricepere și cu îndemânare, cât și efortul făcut îndurând necazurile și lipsa odihnei, toate acestea sunt deșertăciune. Astfel este legitim să ne întrebăm: Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare?
Ultimele trei versete din acest capitol pun în relație, pe de‑o parte, plăcerea și munca, iar pe de altă parte, înțelepciunea și munca,
concluzionând că a te bucura de rezultatele muncii tale încă aici pe pământ se datorează lui Dumnezeu. Cel plăcut lui Dumnezeu este binecuvântat cu înțelepciune, cunoștințe și satisfacție necesare muncii sale, cât și cu daruri care nu sunt rezultatul muncii sale, ci ale altora. Efortul celui păcătos este marcat de truda de a aduna cu agitație/necaz în îndeplinirea sarcinilor sale, cât și de a aduna ca apoi să dea celui plăcut. Continue Reading →

Orice lucru din lume, indiferent cât de plăcut este acesta – inclusiv înțelepciunea –, este legat simbiotic de un sentiment al insatisfacției, de o trudă existențială, de un zbucium al sufletului. Observația aceasta deschide drumul pentru unul dintre moto‑urile cărții Eclesiastul: „Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deșertăciune şi goană după vânt!”
„Sub soare”, dar fără Dumnezeu, nimic nu are sens. Nici măcar ceva atât de nobil și promițător precum înțelepciunea umană nu poate alunga din sufletul omului sentimentul de deșertăciune și goană după vânt. Refugiul în înțelepciunea umană, iar nu în Dumnezeu poate să ducă la nebunie spirituală, la mândrie, independență de Dumnezeu și idolatrie. După cum există o parte întunecată a lunii, tot astfel există o parte întunecată a înțelepciunii umane, care iese la lumină atunci când omul nu crede în Dumnezeu. Continue Reading →

Cartea Eclesiastul este una dintre cărțile cel mai dificil de înțeles din Vechiul Testament. Dacă nu este studiată cu atenție, concluziile pot fi nu doar greșite teologic, dar și dăunătoare spiritual. Evreii o citeau în cadrul Sărbătorii Corturilor.
Scrisă la finalul vieții autorului, cartea Eclesiastul este o confesiune a alegerilor greșite pe care le‑a îmbrățișat o perioadă prea lungă de timp, un monolog în care este prezentată deșertăciunea vieții trăită în materialism, hedonism și idolatrie. Oricât ai încerca să te bucuri în această viață „sub soare” sfidând pe Cel care este Creatorul soarelui, vei fi dezamăgit. Iar și mai grav este că te vei întâlni cu El la judecată! Pasajul aflat în studiu este o constatare dureroasă că avem ceva în noi de dincolo de soare, care nu poate fi împlinit de nimic „de sub soare”. „Ce folos?” este întrebarea pusă și de Domnul Isus un mileniu mai târziu: „Şi ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă şi‑ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Răspunsul oferit de Domnul Isus este o invitație la El: „Veniți la Mine, toți cei trudiți şi împovărați, şi Eu vă voi da odihnă.” Continue Reading →

Singurătatea îi afectează pe foarte mulți oameni. A devenit problemă la nivel mondial. Numărul celor care locuiesc singuri este mai ridicat ca niciodată. Dialogul dintre oameni a scăzut foarte mult, iar numărul prietenilor de asemenea. Urbanizarea a slăbit legăturile cu familia, iar tehnologia și petrecerea timpului pe dispozitivele mobile i‑a însingurat și mai mult pe oameni. Lucrurile au ajuns atât de departe încât în Marea Britanie, în 2018, s‑a înființat Ministerul Singurătății.
Cu singurătatea te poți confrunta chiar dacă ești apostolul Pavel. Aflat la finalul lucrării și al vieții, ne spune textul pe care‑l avem pentru acest studiu, Pavel îi scrie ucenicului său Timotei, rugându‑l să vină la Roma unde era întemnițat. În acele momente Pavel se simțea singur. El, care a fost mereu înconjurat de creștini, care mereu a avut o echipă numeroasă alături, care a plantat atâtea biserici, acum era doar cu Luca. Acestea sunt, probabil, ultimele cuvinte ale apostolului care ne‑au rămas scrise.
Nu este bine să ne lăsăm cuprinși de întristarea pe care o poate da singurătatea, ci să recunoaștem prezența lui Dumnezeu în viața noastră întărindu‑ne tot mai mult în Cuvântul Său. Continue Reading →

Evenimentul major al pogorârii Duhului Sfânt inugurat la Cincizecime are implicații majore pentru viața credinciosului, pentru adunarea poporului lui Dumnezeu și pentru societatea umană care experimentează o realitate nouă.
Adevărul biblic privitor la persoana și la lucrarea Duhului Sfânt nu este limitat la o anumită perspectivă asupra darurilor supranaturale, așa cum vedem în frământările actuale și discursul teologic contemporan. Dimpotrivă, în Scripturi învățăturile cu privitoare la persoana și lucrarea Duhului cuprind caracterul personal la Duhului Sfânt, dar și divinitatea Lui, implicarea Duhului în actul creator, convingerea de păcat, călăuzirea credinciosului, regenerarea omului, proslăvirea Fiului, umplerea cu Duhul Sfânt, inspirarea Scripturilor, sfințirea, mijlocirea pentru cei credincioși, formarea bisericii, atribuirea de daruri spirituale sau rodirea spirituală, și lista acestor comori de învățătură biblică poate continua.
Dacă tânjim în sufletele noastre după aflarea slavei și voiei lui Dumnezeu, vom căuta cu ardoare consolidarea relației noastre cu Dumnezeu în lumina locuirii Duhului Sfânt în noi. Continue Reading →

Provocările de care avem parte în viața de zi cu zi creează mediul ideal pentru îngrijorare. Formele și efectele îngrijorării sunt diverse: anxietate, tulburări emoționale, pierderea bucuriei, panică, probleme de sănătate în trup, tulburări de somn, neliniște etc. Dincolo de aspectele medicale pe care le putem observa la nivel fizic și psihologic cu privire la această epidemie a stresului, este important să avem în atenția noastră dimensiunea spirituală a îngrijorării și impactul ei asupra sufletului nostru.
Din punct de vedere medical îngrijorarea afectează sănătatea sub mai multe aspecte. Este foarte important însă să lăsăm Scriptura să ne ofere soluția la problema îngrijorării, evitând căutarea soluțiilor în diversele strategii umaniste (ex: gândirea pozitivă, tehnici de relaxare etc). În timp ce unele aspecte fizice sunt importante pentru reducerea stresului (ex: alimentația corectă, somn de calitate, activități fizice), sufletul nostru își găsește împlinirea doar în Dumnezeu. Despărțiți de El orice încercare de rezolvare a problemei este în esență o încercare de reducere a efectelor, dar nu o rezolvare a cauzei. Doar Dumnezeu poate să ne ofere eliberare deplină de păcatul îngrijorării. Continue Reading →

Apostolul Petru are profilul unui lider; în toate listele cu ucenici el apare primul. Petru a experimentat trăiri extraordinare cu Domnul, însă a făcut și greșeli: „să Te ferească Dumnezeu să Ți Se întâmple așa ceva”. Petru s‑a îndoit când a umblat pe ape, a tăiat urechea lui Malhu, iar, în cele din urmă, s‑a lepădat de trei ori de Domnul Isus! Toate cele patru evanghelii relatează căderea lui Petru.
Și celălalt personaj al lecției, Iuda, a avut parte de extraordinare privilegii spirituale: a fost ales apostol, a fost în apropierea lui Hristos, era acolo când slăbănogul coborât prin acoperișul spart a fost vindecat, a văzut când fiul văduvei din Nain a fost înviat, a văzut-o pe femeia gârbovă de 18 ani eliberată de duhul de neputință. Iuda a văzut minunile Domnului, dar a și primit putere să scoată duhurile rele și să facă minuni. La fel ca Petru, și Iuda a auzit cele mai frumoase predici care s‑au rostit vreodată: Predica de pe Munte, Predica de pe Muntele Măslinilor și toate celelalte învățături ale Domnului Isus! Cu toate acestea, și Iuda a falimentat – L‑a vândut pe Domnul Isus pentru 30 de arginți.
Ce ne învață Biblia despre depășirea falimentelor spirituale? Continue Reading →

Iona face parte din galeria oamenilor prezentați în Scriptură cu falimentele pe care le‑au trăit și cu care Dumnezeu i‑a confruntat. Învățăm că trebuie să renunțăm la prejudecățile care ne pot pricinui stări nepotrivite, amărăciune, frustrare și mânie. Învățăm că trebuie să punem în rânduială raportul dintre noi, ca supuși, și Dumnezeu, ca suveran, că trebuie să ne găsim bucuria și delectarea în a ne conforma cerințelor Sale și că orice pornire de a refuza să împlinim chemarea Sa ne va duce la exasperare și la o înfrângere pe care Dumnezeu nu se va feri să ne‑o administreze pentru a‑Și împlini scopurile suverane.
Acest Dumnezeu care ne surprinde ne invită să ne alăturăm Lui, fără mânie, ci prezentându‑I activ natura, caracterul, căile și Slava!
Mânia poate să ducă la amărăciune și devine păcat atunci când devine necontrolată. Asociată cu violența sau răutatea, mânia a parcurs drumul spre un păcat distructiv. Mesajul Scripturii este acela că, prin Duhul Sfânt, ea poate fi controlată și stăpânită. Blândețea, compasiunea și iertarea sunt virtuți de mare ajutor în lupta spirituală împotriva mâniei. Continue Reading →

Nici cele mai pertinente și valide explicații cu privire la Dumnezeu nu pot schimba inima și percepția cuiva despre Dumnezeu ca o experiență în urma căreia omul ajunge personal la concluzia că Dumnezeu este Suveran, bun și infinit în înțelepciune. Aici se înscrie și experiența lui Iov cel drept, aceasta fiind cea mai importantă lecție pe care a învățat‑o Iov din toată experiența dramatică prin care a trecut. De fapt, când Dumnezeu decide să‑i vorbească lui Iov, nu‑i răspunde în mod direct la niciuna dintre întrebările acestuia, ci, dimpotrivă, îi vorbește despre măreția creației Sale, despre puterea cu care conduce universul, despre autoritatea cu care stăpânește natura și despre înțelepciunea cu care susține tot ce mișcă pe pământ. Atitudinea lui Iov în suferință este luată ca reper de răbdare de către Iacov, care scrie spre sfârșitul epistolei sale: „Frații mei, luați ca pildă de suferință și de răbdare pe prorocii care au vorbit în Numele Domnului. Iată, noi numim fericiți pe cei ce au răbdat. Ați auzit vorbindu‑se despre răbdarea lui Iov și ați văzut ce sfârșit i‑a dat Domnul și cum Domnul este plin de milă și de îndurare”. Continue Reading →

Ilie curajosul a intrat în depresie! Omul care părea că nu cunoaște ce înseamnă timiditate sau slăbiciune umană, bărbatul de foc, omul care a șocat întreaga lui generație prin modul de a fi, stă doborât la la pământ, deprimat, trist, înfrânt, descurajat. Tristețea, disperarea, descurajarea, lipsa de putere și de perspectivă, diminuarea marcată a interesului sau a plăcerii pentru orice activitate sunt elemente ale acestei stări numite depresie. Care sunt soluțiile creștine și biblice pentru evitarea sau pentru ieșirea din această stare? Nu-ți dori să mori, ci caută să afli ce vrea Dumnezeu cu tine, acordă-ți odihnă în zbuciumul alegărilor zilnice, alimentează-te sănătos și echilibrat, nu te compara cu alții, ci urmărește planul lui Dumnezeu pentru tine și pentru familia ta. Dumnezeu vrea să te țină departe de depresie. Mai mult, vrea să-i poți încuraja și pe alții să evite sau să scape de o asemenea stare. Continue Reading →

Izbucnită acum 70 de ani în Occidentul european și nordamerican, mișcarea de emancipare sexuală (revoluția sexuală) a penetrat adânc fibra morală a societății deoarece s‑a dezvoltat concomitent cu folosirea mijloacelor de comunicare în masă. Lucrul aceasta a dus la o tranziție rapidă de la moralitatea creștină tradițională la promiscuitatea seculară. În această perioadă, tot ce era considerat imoral, tabu sau nepotrivit a devenit „normal” sau normă (ex: relații înaintea sau în afara căsătoriei; pornografie; homosexualitate; avort; etc.). Aspectele vieții umane care înainte erau rezervate intimității au devenit atracții publice. Cultura, moda, televiziunea, internetul au devenit platforme ideale de proliferare a păcatelor trupului. Scriptura ne ajută să înțelegem că trăim într‑o vreme în care păcatul este extrem de agresiv și îmbracă forme pe cât de diverse, pe atât de subtile. Ca și creștini suntem chemați să reflectăm slava lui Dumnezeu prin sfințenie în viața noastră, în familiile noastre și în mărturia bisericii. Nu putem să ignorăm faptul că atracția păcătoasă este amplificată puternic datorită imoralității societății în care trăim și datorită accesibilității acestui păcat prin tehnologia pe care o folosim în fiecare zi. Într‑un astfel de context chemarea la veghere este vitală. Continue Reading →

Tot ceea ce a făcut și a spus Isus Hristos, Domnul nostru (inclusiv moartea Lui pe cruce), a fost o desăvârșită împlinire a cuvântului lui Dumnezeu revelat prin Legea și prin proorocii Vechiului Testament. El a demonstrat că a fost cuvântul întrupat al lui Dumnezeu. Ucenicii Lui, cei care L‑au urmat în toată perioada lucrării Sale mesianice, au ajuns să‑L iubească cu toată inima și și‑au pus toată încrederea în El, convinși că este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. A venit săptămâna pătiimirilor „din partea bătrânilor, din partea preoților celor mai de seamă și din partea cărturarilor”. Condamnarea la moarte și execuția prin răstignire pe cruce, în chinuri cumplite, erau menite a atrage oprobiul public. Dușmanii lui Isus voiau ca El să fie văzut de întreaga societate iudaică ca unul lepădat de Dumnezeu și de întregul popor. Ucenicii erau devastați, deznădejdea și frica copleșindu-i în totalitate. Însă Isus a înviat glorios, prin învierea Lui călcând în picioare toate lucrările pe care Satan le‑a făcut pentru a distruge credința în sufletele ucenicilor Domnului. Bucuria pe care a adus‑o învierea Lui în viața ucenicilor a fost justificată de Biruința Domnului asupra păcatului, a morții și a iadului. Continue Reading →

Intrarea Domnului Isus în cetatea Ierusalimului a produs o mare bucurie tuturor celor veniți la praznicul Paștelor. A fost o intrare triumfală, rezervată numai împăraților. Isus a fost întâmpinat ca un împărat mesianic, aclamat cu laude adresate lui Dumnezeu pentru minunile pe care Isus le făcuse, cu invocarea binecuvântării lui Dumnezeu și cu manifestări de bucurie exuberantă A înțelege lucrarea lui Hristos este lucrul esențial în vederea primirii prin credință a mântuirii pe care El a săvârșit‑o prin moartea Sa pe cruce. Domnul Isus a vorbit despre jertfa Sa pe cruce și despre tot ceea ce s‑a întâmplat atunci când El a declarat: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului”. Când Domnul Isus a intrat în Ierusalim în aclamațiile mulțimii, sosise ceasul ca oamenii să vadă, prin Duhul Sfânt, lucrurile care duceau la mântuirea lor, pentru ca ei să creadă în Hristos și să fie mântuiți. Era deci absolut necesar pentru cei care au fost martorii intrării triumfale a Domnului în Ierusalim să vadă și să înțeleagă tot ceea ce se petrecea, pentru ca ei să creadă în vederea mântuirii. Continue Reading →

Dumnezeu l‑a ridicat pe Saul ca primul împărat al Israelului și i‑a conferit de la început succes în slujirea ca împărat. Dumnezeu i‑a cerut lui Saul ascultare deplină de Cuvântul Său pentru a fi binecuvântat. Saul însă a demonstrat carențe de caracter și mândria l‑a făcut să se bazeze mult pe el însuși, gestionând împărăția după cum credea el că este bine. Promovând în viața și în slujirea lui o ascultare parțială de Dumnezeu, a fost avertizat de Dumnezeu că împărăția îi va fi luată și că va fi dată unui om după inima Lui. Saul nu a luat aminte la avertizarea Domnului și și‑a dezvoltat în timp această atitudine de ascultare incompletă de cuvântul Domnului. A venit însă vremea când Dumnezeu a renunțat la Saul ca împărat și, chiar dacă el și-a continuat domnia, a fost lipsit de recunoașterea, călăuzirea și susținerea divină, fiind un „împărat lepădat” pentru atitudinea lui. Continue Reading →

Una dintre cele mai păgubitoare stări pentru creștin este amărăciunea. Credinciosul cuprins de amărăciune se raportează greșit nu doar la trecut și prezent, ci și la viitor. Amărăciunea se naște atunci când pierzi încrederea deplină că Dumnezeu își va desfășura planul Său sub ochii întregii omeniri. Amărăciunea te face orb față de viitor. Cartea Rut prezintă imaginea Evangheliei. Naomi rămâne cu mâinile goale în Moab – pierde tot în Moab. Însă nimicul ei e înlocuit de belșugul lui Dumnezeu în Betleem. Tot astfel, cel care recunoaște că a pierdut tot din pricina păcatului, însă vine la Dumnezeu, ajunge să primească totul prin Cel întrupat la Betleem!
La fel ca israeliții și tu poți ajunge uneori la ape amare (Exod 15:22–27). Cu toate acestea, chiar dacă împrejurările îți sunt amare, nu lăsa ca și inima să‑ți fie la fel! Adevărul care e mai dulce decât mierea și decât picurul din faguri e acesta: Dumnezeu rămâne Cel atotputernic! Continue Reading →

Oricât de puternici sau de slabi am fi, oricât de multe sau de puține resurse am avea, ceea ce contează în viața noastră este încrederea în prezența lui Dumnezeu. Încrederea noastră în El, nu în resursele proprii, Îl onorează, iar slava Lui se arată în lucrarea noastră.
Dumnezeu nu dorește să rămânem în starea de îndoială. Ea este foarte periculoasă pentru viața spirituală. După ce descoperim cauzele îndoielilor noastre, trebuie să găsim repede modalitatea prin care să le eliminăm, ca să trecem de la îndoială la încrederea în ajutorul lui Dumnezeu. Îndoiala nu o vom învinge prin puterile noastre, ci prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, pocăindu-ne, cunoscând puterea lui Dumnezeu, descoperind scopul Lui pentru viața noastră și recunoscând prezența Lui în noi.
Lui Dumnezeu Îi pasă de noi și dorește ca să putem face lucruri mari pentru slava Lui. Continue Reading →

Conflictele pe care oamenii le stârnesc în jurul lor pot răni, pot provoca suferință ori pot strica sau chiar rupe relații, fie că e vorba de familie, de biserică, de societate, de țară sau de lume, în ansamblul ei. Poate că, în timp, conflictele pot fi atenuate sau stinse, se poate chiar ca rănile să fie tămăduite, însă adeseori relațiile se pot fi strica definitiv. Cearta pe care cineva o aprinde într‑o biserică s‑ar putea să‑i facă pe alții să plece în alte părți. Sătui de dispute și de tensiune, poate că acei membri plecați în timpul conflictului nu se vor mai întoarce niciodată. Dragostea acoperă orice greșeală, dar uneori nu va putea anula efectele unui conflict.
Dacă omul e generator de conflicte, Domnul Hristos le poate potoli. Tot ce este în ceruri și tot ce este pe pământ ajunge la pace „prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1:20). Cel care a dobândit pacea cu Dumnezeu prin Isus Hristos nu va fi un provocator de conflicte, ci un făcător de pace (Matei 5:9). Nu îngroșa rândurile celor conflictuali, ci înmulțește numărul celor împăciuitori pentru slava Prințului păcii! Continue Reading →

Istoria timpurie a vieții lui Cain ne descoperă câteva adevăruri importante despre viața omului. Fiecare om se naște în păcat. În Psalmul 51:5 David afirmă adevărul general valabil pentru întreg neamul omenesc: „Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m‑a zămislit mama mea.” Dumnezeu îi spune lui Cain că păcatul pândește și poftește împotriva omului, dar omul trebuie să îl stăpânească. Scopul diavolului atunci și acum este acela de a ne înșela. Orice păcat de care nu ne pocăim în acord cu Scriptura este un bulgăre de zăpadă ce se mărește. Păcatul invidiei, la fel ca orice alt păcat netratat, ajunge cronic și naște o sumedenie de alte păcate, relația cu Dumnezeu va fi frântă, iar relația cu oamenii își va pierde valoarea. Păcatul trebuie mărturisit, îndreptat, curățat pentru ca efectele lui nocive să nu se manifeste în viața omului. Continue Reading →

Beneficiul noului legământ și posibilitatea slujirii lui Dumnezeu în cadrul acestui nou legământ inaugurat prin jertfa Domnului Isus reprezintă o binecuvântare și privilegiu considerabil pentru orice credincios. Apostolul Pavel a fost conștient de această realitate binecuvântată și a încercat să o destăinuie și credincioșilor din Corint. Cea mai mare binecuvântare rezultă din posibilitatea transformării credincioșilor prin lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt care locuiește în cei credincioși. Pe măsură ce un credincios își fixează atenția asupra slavei lui Hristos revelată clar în Scriptură, Duhul Sfânt care locuiește în El îl va transforma în mod progresiv în chipul binecuvântat al lui Fiului divin. Acum, la sfârșitul acestui ciclu de studiu al legămintelor din Sfânta Scriptură, constatăm că înțelegerea corectă a diferențelor dintre legămintele studiate este esențială pentru o slujire biblică. Continue Reading →

Trecerea de la vechiul legământ la noul legământ s‑a făcut în mod dramatic prin jertfa Domnului Isus și Învierea Lui. Celebrat cu anticipație în „camera de sus”, momentul inaugural al noului legământ evidențiază atât moartea, cât și învierea: moartea unui miel fără cusur și stropirea cu sângele lui pentru acoperirea păcatelor, ca parafare a vechiului legământ, precum și moartea jertfitoare a Mielului lui Dumnezeu și vărsarea sângelui Lui, ca plată pentru păcatele întregii lumi și pentru curățirea inimii de orice păcat. Moartea și osânda reprezintă maximum a ceea ce putea realiza ,,slujba vechiului legământ”. Ca semn al noului legământ, Cina Domnului ne reamintește nu doar moartea, ca punct final al celui vechi, ci mai ales viața nouă, Învierea, ca evidențe ale inaugurării noului legământ. Continue Reading →

Deși rolul lui Moise și relația lui cu Dumnezeu erau cu totul deosebite, Moise nu se poate compara cu Mijlocitorul noului legământ: Domnul nostru Isus Hristos. Dacă „pielea feței lui Moise strălucea”, despre Mijlocitorul noului legământ ni se spune că este „oglin­direa slavei Lui [Dumnezeu] și întipărirea Ființei Lui”. Autorul Epistolei către evrei caută să îi convingă că noul legământ, mijlocit de Isus, este infinit mai valoros, mai eficient și mai trainic decât cel vechi. Faptul că Isus este Mijlocitorul noului legământ ne oferă pace, siguranță și bucurie și ne determină să luptăm cu mai multă râvnă împotria păcatului și a obstacolelor de pe calea credinței. Noul Legământ este adevărata substanță a realităților duhovnicești. Când vom sta alături de Mijlocitorul legământului, la „dreapta măririi”, întreg Universul va fi o imensă sfântă a sfintelor. Să ne silim să trăim încă de pe acum aceste realități! Continue Reading →

Cu aproximativ 600 de ani înainte de materializarea lui, Dumnezeu îl inspiră pe profetul Ieremia să scrie despre planul Său de a încheia un legământ pe de-a-tregul nou și net superior cu poporul Său. Facem astfel un pas important înainte, către studiul noului legământ al lui Dumnezeu cu omul, realizat prin lucrarea Domnului Isus. Promisiunea noului legământ vine ca o rază de lumină în amestecul de tonuri și nuanțe profetice sobre și sumbre prin care Ieremia anunță judecata lui Dumnezeu asupra poporului Său Israel, robia babiloniană și exilul. Plafonul întunecat al amenințărilor și judecăților divine rostite de profet este străpuns de strălucirea revelației despre restaurarea postexilică. Vom vedea cui i se adresează promisiunea divină, vom analiza conținutul ei, extrăgând în final câteva aplicații practice duhovnicești pentru studiu de grup sau pentru introspecție și reflecție personală. Continue Reading →

După o lungă perioadă sub conducerea lui Iosua și mai apoi a judecătorilor, poporul Israel a ajuns să trăiască și perioada monarhiei. 2 Samuel 7 are loc în perioada „de aur” a poporului Israel atunci când au fost conduși de cel mai mare împărat al lor, și anume de David.
În contextul în care David vrea să zidească un templu Domnului, renunțând astfel la ideea de cort al întâlnirii, Domnul găsește cu cale să încheie un legământ între El și David, iar subiectul acestui legământ este promisiunea unui rege neprihănit și puternic care va fi urmașul lui David.
Asemenea celorlalte legăminte putem vedea crâmpeie din slava lui Dumnezeu descoperite și în relatarea acestui legământ valabil și astăzi. El a fost împlinit de Domnul Isus, cel din urmă Împărat al lui Israel, însă spre deosebire împărații de dinainte, El este un Împărat veșnic. Chiar dacă a venit mai întâi ca un miel de jertfă, la a doua Sa venire va fi în deplină glorie, splendoare și autoritate împărătească. Continue Reading →

După 40 de ani de peregrinare prin pustiu, aflat la momentul crucial al începerii unei noi etape, intrarea în Țara Promisiunii, Israel este adunat de Moise pentru a încheia un legământ adiacent celui de la Sinai. Dumnezeu a știut dinainte că una dintre principalele ispite cu care se vor confrunta va fi încercarea de reconciliere dintre sistemul religios de închinare la Unicul Dumnezeu și cel al slujirii dumnezeilor canaaniți, fiind astfel necesară încheierea unui legământ special cu această generație. Deși nu suntem geografic legați de o țară, ca Israelul de odinioară, mandatul pe care Domnul ni l‑a încredințat este același: să administrăm binecuvântările Lui într‑un mod în care să‑L facă pe El cunoscut întregii lumi ca singurul Dumnezeu adevărat. Trăim într‑un legământ al harului, mijlocit de jertfa Domnului Isus, însă principiul pedepsei divine rămâne valabil. Noul Testament arată clar că Dumnezeu pedepsește nesocotirea Lui și a legământului la care ne‑a invitat. Continue Reading →

Denumit după numele lui Moise sau al Sinaiului, locul unde s-au petrecut evenimentele definitorii ale lui (gravarea tablelor Legii), Legământul mozaic (sinaitic) este înțelegerea încheiată între Dumnezeu și poporul Israel după eliberarea acestuia din robia egipteană. Conținând celebrele 10 porunci, legile civile și rânduielile ceremoniale, Legea avea menirea de a reflecta slava lui Dumnezeu în poporul Său. Cuprinsă, în principal, în jumătate din cartea Exodul, cartea Levitic și prima parte a cărții Numeri ale Bibliei, Legea avea să se extindă, ca denumire, la toate cele cinci cărți ale lui Moise și chiar la întregul Vechi Testament. Legea mozaică avea rolul imediat de a îndruma poporul evreu în pelerinajul spre Țara Promisă, de a-i asigura acestuia cadrul viețuirii în Canaan ca popor ales al lui Dumnezeu între celelalte popoare ale Antichității, dar și să fie, în sens larg, un îndrumător spre Hristos, reprezentând o etapă importantă și necesară în istoria mântuirii omului. Continue Reading →

Al treilea legământ al lui Dumnezeu cu omul, legământul cu Avraam, deși a adus binecuvântări concrete și imediate atât pentru Avraam, cât și pentru familia și, mai apoi, pentru toți descendenții lui, este numit legământ „veșnic”. Dumnezeu i‑a promis lui Avraam că va deveni o binecuvântare, și a fost într‑adevăr o influență benefică asupra casei sale și asupra posterității. Un aspect foarte important al legământului avraamic este faptul promis al binecuvântării în Avraam cel credincios a tuturor familiilor pământului. De aceea și astăzi orice om care vine prin credință în fața Mântuitorului este părtaș al acestei binecuvântări promise peste toate popoarele și familiile lumii. Dumnezeu a făcut posibilă această binecuvântare în Hristos. Ești unul dintre „urmașii lui Avraam” prin credință? Continue Reading →

Legământul noahic este primul legământ biblic dintr‑o listă mai lungă de legăminte încheiate între Dumnezeu și rasa umană după căderea omului în păcat în cadrul istoriei răscumpărării omenirii relatată în Scriptură. Se numește noahic* pentru simplul motiv că a fost încheiat cu Noe și familia lui, ca reprezentanți ai întregii rase umane. Evenimentul potopului poate fi văzut ca o încercare aproape reușită a lui Satan de a distruge sămânța femeii, adică urmașii Evei, pentru a bloca venirea în lume a adevăratei Semințe a femeii, adică Domnul Isus, prin care lumea să fie răscumpărată din păcat. Dumnezeu protejează însă opt persoane prin care sămânța femeii să poată fi continuată până la venirea Domnului Isus; dar nu doar atât, ci Domnul încheie un legământ cu ei prin care se angajează să păstreze pământul sub paza Sa în așa fel încât să nu mai fie lovit de un alt potop. Astfel, slava lui Dumnezeu este arătată prin acest legământul noahic. Continue Reading →

Încheiat la finalizarea întregii creații, legământul adamic este, într-un fel, o încununare a întregii creații și încredințarea acesteia spre administrare primilor oameni și reprezintă, în esență, fundamentarea relației dintre Dumnezeu și om, imediat după momentul creației. Legământul adamic nu este doar un legământ al lui Dumnezeu cu un singur om, ci, în mod generic, cu întreaga umanitate. El presupune recunoașterea suveranității lui Dumnezeu asupra întregii creații, așezarea omului sub autoritatea lui Dumnezeu ca administrator al creației, dar și păzirea cu strictețe a poruncii lui Dumnezeu Continue Reading →

Întotdeauna Dumnezeu S‑a raportat la om prin intermediul legămintelor. Dincolo de cele două mari legăminte – vechiul legământ și noul legământ – Scriptura vorbește detaliat despre mai multe legăminte distincte dintre Dumnezeu și oameni, potrivit cu modul în care El a hotărât să‑Și descopere slava în diferite perioade ale istoriei. Legămintele pe care le oferă Dumnezeu se bazează pe caracterul și atributele Lui, legămintele fiind un mod de exprimare a slavei lui Dumnezei și a măreției Lui în raport cu omul păcătos. În Scripturi descoperim nu doar intenția lui Dumnezeu de a avea o relație de legământ cu omul, ci și modalitățile prin care omul poate intra în legământ sau prin care poate să‑și refacă legământul pe care l-a nesocotit. Continue Reading →

Născută în urma împrăștierii creștinilor din Ierusalim, în vremea prigoanei, Biserica din Antiohia era dovada vie a răspândirii rapide a Evangheliei nu doar printre evrei, ci și printre greci și alte popoare păgâne. Vizitată și slujită de Barnaba, trimis de biserica din Ierusalim, biserica antioheană avea să devină model de misiune. Aici cei convertiți aveau parte de ucenicie și creștere duhovnicească. Unii dintre ucenici erau trimiși ca misionari în ținuturile vecine și chiar mai departe. În Antiohia, ucenicilor lui Hristos li s-a dat pentru întâia oară numele de creștini. Credincioșii din Antiohia primeau de la Dumnezeu, în urma postului și a rugăciunii, lumină și călăuzire pentru desemnarea acestor misionari. Înviorarea spirituală a bisericilor de astăzi este strâns legată de manifestarea spiritului lor misionar. Continue Reading →

Prin întruparea Fiului Său Dumnezeu Își arată slava, iar noi am privit slava Lui, spune evanghelistul Ioan. Nu se poate predica Evanghelia în lume fără a vorbi despre venirea Fiului lui Dumnezeu în lumea noastră prin întrupare.
Studiind Scripturile vom observa că întruparea Domnului Isus a fost: miraculoasă, reală, unică.
Ea a fost necesară pentru că bezna spirituală era densă, tăcerea divină era profundă, iar nevoia omenirii de mântuire era imensă. Fără întruparea Domnului Isus nu am putea vorbi astăzi despre mântuire și Biserică. Toate acestea există datorită venirii Sale în lumea noastră. Nu am putea vorbi despre nădejdea lucrurilor viitoare. Dar datorită Lui avem nădejde: Hristos în voi nădejdea slavei Continue Reading →

Urmând mandatul Domnului Isus, Biserica a fost motivată și mobilizată să facă misiune încă de la începuturile ei. Datorită zelului misionar al primilor creștini Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit cu repeziciune. Însă, în paralel cu lucrarea Bisericii, diavolul a făcut tot posibilul să zădărnicească această lucrare spirituală. Paradoxal, poate, misiunea bisericii poate fi compromisă chiar de cei care au menirea de a o îndeplini: membrii bisericii. Lipsa nașterii din nou, lipsa maturității spirituale, lipsa rodirii și lipsa sfințeniei credincioșilor sunt patru cauze care pot afecta și chiar pune în pericol misiunea Bisericii. Continue Reading →

Faptul că primele comunități de creștini a avut un impact puternic în Ierusalim, în Palestina antică, chiar pe tot întinsul Orientului Apropiat, în societatea păgână a primului veac s-a datorat și seriozității cu care apostolii și adunările credincioșilor din acea vreme au acordat conduitei creștine în sfințenie și moralitate înaltă. Atunci când păcatul a fost evident, Duhul Domnului a adus judecata. Uitându-ne la exemplul Bisericii primului veac, vom învăța despre importanța practicării disciplinei și a disciplinării în bisericile din vremea noastră.
Atunci când păcatul este scos la iveală, nu acoperit/ascuns, căutându-i-se circumstanțe atenuante, lucrarea lui Dumnezeu va prospera. Când aplicând biblic disciplinarea, bisericia va căuta rezolvarea situațiilor de imoralitate sau de păcat, mărturia ei va fi întărită, iar Dumnezeu va fi onorat. Continue Reading →

Biserica este misionară sau ea nu există; tot ceea ce face în interiorul ei trebuie dublat de ceea ce face în exteriorul ei. Închinarea și misiunea se întrepătrund și se stimulează reciproc în viața și activitatea Bisericii. Când aceste două aspecte sunt practicate cu entuziasm, cu bucurie, cu dedicare, rezultatele nu întârzie să apară: și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți. Biserica are privilegiul și datoria să aibă o relație vie cu Mântuitorul ei și, în același timp, să mărturisească înaintea oamenilor despre Mântuitorul ei. Biserica este chemată să nu neglijeze niciunul dintre aspectele esențiale ale naturii și lucrării ei: se închină Domnului ei (relația pe verticală) și face misiune în mijlocul lumii căzute (relația în plan orizontal cu cei pierduți). Închinarea și misiunea trebuie să fie făcute cu o teamă sfântă față de mărețul nostru Dumnezeu, dar și cu bucurie și entuziasm. Continue Reading →

Niciun alt program sau proiect al Bisericii nu este mai eficient pentru misiunea ei decât mărturia personală a membrilor. Dumnezeu a rânduit ca Evanghelia să fie vestită de către cei ce sunt martorii lui Hristos, din generație în generație. Mărturia personală este cel mai bun instrument pentru misiunea Bisericii fiindcă este ceva de la oameni pentru oameni. Orice altă tehnică de comunicare este bună pentru un anumit grup de oameni, dar cu limite față de alt grup. Mărturia personală depășește acest obstacol: pe cât sunt de diverși cei care au nevoie să audă Evanghelia, pe atât sunt de diferiți martorii lui Hristos. Ei sunt de vârste diferite, cu naționalități diferite, cu statut social diferit, cu împrejurări specifice în care L-au cunoscut pe Isus Hristos etc. Mărturia personală, sub puterea Duhului Sfânt, este marea armă a Bisericii pe câmpul de evanghelizare. Continue Reading →

Orice act de dărnicie făcută cu generozitate implică un sacrificiu, o renunțare la sine, și mărturisește dragostea față de aproapele. Dărnicia este o ocazie nimerită de a ne arăta dragostea față de Dumnezeu, dar și de a demonstra dragostea Sa față de oameni. Dărnicia și facerea de bine ar trebui să fie un concept universal al credincioșilor, o manifestare a noii vieți în Hristos, asemenea Lui care atunci când era pe pământ umbla din cetate în cetate făcând bine oamenilor. Orice act de binefacere și dărnicie este o manifestare a recunoștinței noastre față de Dumnezeu, care a fost, la rândul Lui, bun și darnic cu noi și ne-a făcut mult bine. La fel ca toate lucrările bisericii, și dărnicia este o isprăvnicie cu caracter spiritual, deosebindu‑se de acțiunile de caritate ale oamenilor sau de gesturile filantropice din societate. Continue Reading →

Împrejurările și modul cum a luat ființă, la celebrarea zilei Cincizecimii, Biserica din Ierusalim precum și provocările de care a avut parte Biserica încă de la înființarea ei, printre acestea persecuția venită din partea dușmanilor ei, fie din partea autorităților de atunci, fie din partea liderilor religioși ai vremii, sunt câteva dintre rezultatele lecției biblice de astăzi. Tot aici descoperim cum primii creștini, apostolii și ucenicii Domnului Isus, au știut să contracareze aceste atacuri menite să oprească mărturia și misiunea Bisericii lui Hristos. Una dintre armele spirituale folosite pentru aducerea la îndeplinire a misiunii încredințate a fost rugăciunea. Ea a întărit puterea de mărturie a Bisericii încă de la începuturile ei, a lucrat la consolidarea unității frățești, dar și în evanghelizarea și mântuirea păcătoșilor! Continue Reading →

Misiunea evanghelică încununată de izbândă se face în unitate. Așa cum Hristos a fost în unitate cu Tatăl, și noi trebuie să fim una cu Hristos și unii cu alții, pentru a avea izbândă în misiunea încredințată nouă. Dumnezeu Își primește slava și Își manifestă slava doar atunci când poporul Domnului lucrează în unitate și păstrează unitatea cu El. 

Rugăciunea Domnului Isus își află împlinirea prin pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, care realizează unitatea desăvârșită a credincioșilor. Ei sunt chemați să păstreze unirea Duhului prin legătura păcii (Efes. 4:3). Duhul Sfânt este cel care realizează unitatea Trupului lui Hristos (botezați de același Duh, 1 Cor. 12:13) – toți avem un singur Duh, care a sădit în inimile noastre o singură nădejde; toți avem același Domn (Isus Hristos), cu care ne‑am unit prin botez (El fiind Capul Trupului) și în care avem o singură credință mântuitoare (dată sfinților o dată pentru totdeauna, Iuda 3); și toți avem un singur Dumnezeu și Tată, care lucrează prin toți și care este în toți (Efes. 4:4‑6) Continue Reading →

Scriptura are un rol esențial în misiunea Bisericii și absolut tot ceea ce face o adunare trebuie filtrat și reglementat conform Scripturii. Biblia nu este doar o carte din care se pot scoate predici frumoase și eseuri elevate, ci este un manual care trebuie să controleze întreaga lucrare a Trupului lui Hristos, fie că este vorba de lucrarea de convertire a celor necredincioși, fie că este vorba de lucrarea de zidire a celor credincioși. Probabil că nu există slujitor duhovnicesc care să nu admită faptul că Scriptura este norma de trăire și funcționare a Bisericii. Cu toate acestea, mulți acționează și lucrează de parcă adevărul ar fi altul. De aceea este imperativ necesar ca fiecare Biserică să își evalueze lucrarea. Continue Reading →

Biblia ne descoperă că Dumnezeu a ales două popoare, Israelul, ca națiune între națiunile pământului, și Biserica, ca trup al lui Hristos destinat să-L mărturisească în fața neamurilor. Înțelegem cât este de important să trăim în așa fel încât să fim identificați ca parte a Trupului lui Hristos, fiind deopotrivă interesați de fiecare dintre scopurile Bisericii: de închinarea adevărată și plăcută, de dorința de a ne zidi unii pe alții conform voii Lui Dumnezeu, și de a ne implica tot mai mult în ducerea veștii bune către cei nemântuiți. Continue Reading →

Pelerinajul creștinului către cetatea cerească se va încheia în Ierusalimul ceresc, așa cum pelerinajul celor care mergeau către Sionul pământesc ajungea la final. Biblia ne spune că noaptea aproape a trecut și trebuie să ne dezbrăcăm de faptele întunericului ca să ne îmbrăcăm cu armele luminii. În felul acesta să ne pregătim de momentul glorios când ne vom întâlni în slavă cu robii Domnului, care ne-au luat-o înainte și cu Însuși Domnul nostru iubit. Atunci, binecuvântarea va fi chiar onoarea ce ni se face de a intra în gloria pe care ne-a pregătit-o Domnul. Continue Reading →

Foarte potrivit zilelor noastre, pentru oamenii care locuiesc și muncesc împreună, ilustrând călătoria prin viață a creștinilor, Psalmul 133 încurajează credincioșii să trăiască în armonie și unitate, pentru a beneficia de binecuvântarea și bunăstarea dăruite de Dumnezeu. Realitatea unității între frați este demonstrată în mod deosebit în Biserica lui Hristos și face din Biserică un exemplu pozitiv în lume atragându-i pe oameni la El. Experimentată în Biserica lui Hristos, unitatea dintre frați ne ajută să anticipăm dulceața părtășiei din ceruri. Continue Reading →

Viața omului este o călătorie, dar nu spre moarte, nici spre ținte efemere, ci spre a găsi locul de odihnă, care nu este altul decât cel al Domnului. Călătoria aceasta trebuie să înceapă cu un legământ ferm de a căuta odihna Domnului și nu interesele pământești, legământ pe care îl facem prin botezul în Domnul Isus. Astăzi Domnul vrea să locuiască în inimile noastre dacă Îl invităm, așa cum ne spune Mântuitorul, iubindu-L și păzind Cuvântul Lui. Domnul a hotărât să împartă domnia Lui cu toți aceia care vor rămâne credincioși până la moarte învățăturii și persoanei Sale și dorește să locuiască temporar cu noi, prin Duhul Său, în călătoria către cer. Continue Reading →

Datorită harului lui Dumnezeu, în conformitate cu promisiunea Cuvântului și în baza jertfei Domnului Isus Hristos, iertarea de păcate este asigurată: orice păcătos poate fi iertat, de orice păcat. Dar iertarea oferită de Dumnezeu nu înseamnă iertare primită de păcătos. Pentru a beneficia de iertarea lui Dumnezeu, păcătosul trebuie să regrete starea de păcat în care se află, să dorească să fie scos de acolo și să ceară iertarea și eliberarea lui Dumnezeu, punându-și toată nădejdea în El și în lucrarea Sa de răscumpărare. Odată scos din „adâncimile” păcatului, cel iertat are datoria să trăiască o viață de sfințenie și de luptă constantă cu firea pământească și cu păcatul. Experimentând iertarea lui Dumnezeu, cel iertat trebuie să o vestească și altora. Continue Reading →

Indiferent cât de severe au fost persecuțiile împotriva Bisericii, indiferent cât de puternici au fost conducătorii care le-au declanșat, indiferent cât de stabile au fost regimurile politice care și-au propus eradicarea creștinismului, Biserica a supraviețuit de fiecare dată. Dumnezeu a pus limite acestor persecuții, înlăturând la momentul potrivit conducătorii tirani și regimurile opresive. Credincioșii se pot încrede în Domnul, chiar și în vremuri de persecuție. În suveranitatea Lui, El limitează persecuția ca timp și severitate. În bunătatea Lui, El aduce izbăvire credincioșilor care suferă. În dreptatea Lui, El nimicește pe cei răi care au cauzat persecuția. Continue Reading →

Sursa binecuvântărilor este Însuși Dumnezeu. Psalmistul, în mod corect, așază relația cu Dumnezeu ca prima preocupare a omului fericit. Iată de ce binecuvântarea pe care ne-o dorim cel mai mult este relația de comuniune între Dumnezeu și om. Un om binecuvântat are o relație bună cu Dumnezeu, este harnic și bucuros în munca lui, se dedică total relației cu partenerul de viață (soțul sau soția), se implică profund în viața copiilor și participă activ la viața comunității de credincioși! Continue Reading →

Teama și preocuparea exagerată pentru ziua de mâine Îl nesocotește pe Dumnezeu, pentru că, fără a recunoaște providența Lui, orice efort uman, pe plan individual sau familial, se va dovedi zadarnic. Dumnezeu este susținătorul ultim al vieții individului și al familiilor. Dumnezeu oferă susținere și ocrotire familiilor celor care dovedesc credincioșie și dependență de El, chiar la vârsta tinereții. Cu această încredințare, expresia „fiii sunt o moștenire de la Domnul” își dovedește deplina veridicitate. Continue Reading →

Prin acest psalm, Dumnezeu vrea să ne dea o încurajare. Remintindu-ne modul în care a lucrat în trecut, să credem că El poate face la fel și în prezent. Dumnezeu poate trimite iarăși ploaia, praful transformându-l în cernoziom, iar pustia devenind astfel ogor roditor. Nouă ni se cere să continuăm să semănăm, chiar dacă uneori vom fi nevoiți să o facem cu lacrimi. Continue Reading →

Viața creștină pe acest pământ presupune stare permanentă de război cu încercările și ispitele. Uneori luptele sunt așa de mari încât avem senzația că ne prăbușim cu totul, că nu mai este nicio scăpare pentru noi. Dumnezeu nu ne lasă singuri niciodată. El ne înconjoară cu multă iubire și ne protejează de avalanșa ispitelor în plan material sau spiritual. Credința în Dumnezeu, însă, este stabilă ca un munte. Dumnezeu ne ocrotește cu mână tare, iar datoria creștinului este să vegheze și să lupte în fiecare zi pentru sfințire, să aleagă umblarea pe calea neprihănirii. Continue Reading →

Poporul lui Dumnezeu a avut și are de înfruntat diverși vrăjmași. Fără ajutorul lui Dumnezeu credincioșii ar pierde luptele în care sunt angrenați, însă Domnul este alături de cei care-L caută. El vine în ajutorul poporului Său și îi scapă din cele mai mari primejdii. Dumnezeu este singura cale de scăpare pentru credincioși. Ținând cont de aceste lucruri este de așteptat ca cei credincioși să-I glorifice Numele lui Dumnezeu, Creatorul și Stăpânul tuturor lucrurilor, iar pe de altă parte, să mărturisească și altora despre izbăvirea disponibilă în Numele lui Hristos. Continue Reading →

Care este, de fapt, substratul rugăciunii din Psalmul 123? Cel credincios se roagă după voia Domnului, într-o stare de dependență și ascultare de Dumnezeu, căutând să facă voia Domnului, la fel cum face un rob credincios și disciplinat. Psalmistul spune că, privind la Domnul și rugându-ne
cu răbdare și perseverență, obținem un caracter după voia lui Dumnezeu și, la timpul potrivit, vom primi răspunsul lui Dumnezeu. Continue Reading →

Închinarea noastră nu este doar individuală, ci are și o importantă dimensiune colectivă. Celebrarea prezenței Domnului în mijlocul nostru conferă o frumusețe aparte Bisericii. Ierusalimul ceresc din viitor și închinarea în adunare, în prezent, vorbesc și ele, ca Ierusalimul de altădată, despre unitatea Bisericii și unicitatea mântuirii. Biserica se închină în unitate și formează un Templu din pietre vii, bine unite între ele, ca Ierusalimul de altădată, Hristos fiind piatra din capul unghiului. Fiul lui Dumnezeu și fiul lui David este Regele al Cărui tron se află în Ierusalimul ceresc. În Ierusalimul ceresc vor fi scaunele de domnie și judecată ale apostolilor. De asemenea, Hristos ne ia cu Sine pe tronul Său de slavă, ca să domnim împreună cu El. Continue Reading →

Așa cum s-a întâmplat cu Israel în timpul pelerinajului prin pustiu, norul prezenței Domnului ne va păzi de arșiță, în timpul zilei, și de întuneric, de atacuri și de boli, în timpul nopții (v. 6). Prezența lui Dumnezeu va fi cu noi în încercări, așa încât vom trece prin greutăți, dar nu vor exista pierderi dramatice sau vătămări sufletești. Totul se află sub controlul prezenței și puterii lui Dumnezeu. Continue Reading →

Toți creștinii veritabili trec prin situații ca acelea descrise în Psalmul 120. Roagă-te pentru cei care trec prin așa ceva. Încurajează-i! Dacă treci și tu roagă-te! Să știi că Dumnezeu îi va judeca pe cei răi. Gândește-te că pentru mulți ești un exemplu și ei te vor urma în tăcere și vor fi atenți la ceea ce faci, pentru că le este și lor de folos. Caută pacea prin toate mijloacele serioase pe care le cunoști. Isus este pacea noastră și ne oferă pacea Lui. Dacă situațiile despre care vorbim apar în biserică, amintește-ți că Pavel ne îndeamnă să ne dăm toate silințele să păstrăm unitatea bisericii prin pace și dragoste, evitând conflictele distructive. Continue Reading →

Schimbarea lui Zacheu a fost atât de puternică, de radicală, iar lucrarea supranaturală a nașterii din nou din acest om a fost evidentă, încât prin alegerile pe care le face Zacheu nu mai ține cont de imaginea lui publică, de poziția lui socială sau de pierderile materiale. El și‑a găsit împlinirea sufletească deplină în Domnul Isus Hristos. Continue Reading →

Neemia este un excelent exemplu pentru noi, mădulare în biserica lui Hristos, colaboratori cu Dumnezeu în lucrarea Lui. Neemia a fost ferm convins că lucrarea pe care o avea de făcut nu era lucrarea lui, ci lucrarea lui Dumnezeu. Cu această perspectivă în minte și în inimă el s-a angajat la lucrarea dificilă de restaurare a zidurilor Ierusalimului. Continue Reading →

Oricare ar fi moștenirea familiei în care te-ai născut, poți alege astăzi să-L slujești pe Dumnezeu. Păcatele familiei nu duc la damnarea eternă a copiilor, la fel cum nici credincioșia părinților nu oferă asigurarea mântuirii copiilor. Slujirea lui Dumnezeu are un caracter personal, fiecare fiind responsabil de alegerile proprii. Prin deciziile tale de a călca pe urmele Domnului, poți fi o binecuvântare pentru generația ta și o călăuză spre Hristos. Continue Reading →