Tema: Îndurarea (mila) lui Dumnezeu
Text biblic: 1 Timotei 1:12–17; Romani 11:30–33
Verset cheie: Exodul 34:6
Ideea centrală: Îndurarea (mila) lui Dumnezeu se referă la dispoziția Lui plină de compasiune față de oameni – în special față de cei aflați într-o stare jalnică, care suferă și mai ales, celor care nu merită. În îndurarea Lui, Dumnezeu nu îi tratează pe păcătoși în funcție de merite sau lipsa lor de merite, ci dimpotrivă, le dăruiește iertare, salvare și ajutorul necesar care să le ofere un viitor și o nădejde.
Scopul lecției: Să înțelegem natura îndurării divine, precum și manifestările ei în raport cu cei care nu o merită, pentru a fi motivați la o atitudine constantă de recunoștință și închinare față de Dumnezeu.
Un nevrednic cum sunt eu – obiect al îndurării divine?
În îndurarea Domnului cum am ajuns nu știu,
răscumpărat pentru ce sunt, care mult am greșit?
Dar știu bine în Cine mă‑ncred…
Sunt versurile unui cunoscut imn pe care unii dintre noi Îl cunosc din copilărie și care, într‑un anume fel, sintetizează istoria vieții multora dintre noi.
Cine sunt oare eu ca Domnul să se poarte cu mine cu îndurare, când de fapt, eu meritam condamnarea Sa? Cum se face că, în timp ce nu am primit ceea ce meritam pe drept (iadul), primesc prin har, binecuvântări uimitoare care mă fac să proslăvesc harul măreț al lui Dumnezeu? Ce Îl determină oare pe Domnul să Se comporte în acest fel și nu altfel cu mine, chiar și când continui să Îl dezamăgesc? Sunt întrebări pe care credinciosul copleșit de har și le pune mereu, iar singurul răspuns este: îndurare.
În această lecție, vom urmări modul unic în care gloria lui Dumnezeu strălucește prin acest giuvaier al caracterului Său și anume, îndurarea (sau mila) lui Dumnezeu.
Îndurarea (mila) lui Dumnezeu se referă la dispoziția Lui plină de compasiune față de oameni, în special față de cei aflați într-o stare jalnică, care suferă și mai ales, nu merită. Dumnezeu alege să nu îi trateze în funcție de meritele sau lipsa lor de merite, ci să le acorde iertare, salvare și ajutor. Fără această îndurare, destinul lor ar fi cumplit, fără nici o perspectivă.
Biblia consideră îndurarea un atribut dumnezeiesc esențial (Exodul 34:6; Deuteronom 4:31; Psalmul 86:15; 103:8 etc.) Ea este felurită în manifestarea ei, chiar față de urmașii celor care Îl ascultă și păzesc poruncile Lui (Exodul 20:6; Deuteronom 5:10). Ea nu se sfârșește niciodată și acest lucru îi aduce consolare lui Ieremia, profetul lacrimilor (Plângeri 3:22). Ea nu este altceva decât manifestarea caracterului patern al Tatălui ceresc („cum se indură un tată de copii lui”), de aceea Dumnezeu poate fi numit pe drept cuvânt „părintele îndurărilor„ (2 Corinteni 1:3). Mângâierile cu care El ne mângâie în toate necazurile noastre, ne capacitează mai apoi să oferim și noi consolare celor care trec prin situații similare.
Într-un mod cu totul special, compasiunea a fost caracteristica Domnului Isus cât a fost pe pământ (Matei 9:36), dar și cea manifestată în lucrarea de Mare Preot din cer (Evrei 2:17). Pasajele de studiu se referă la două dimensiuni în care se manifestă îndurarea divină: 1) individuală (personală) și 2) colectivă (comunitară).
I. Pavel: îndurarea divină manifestată la nivel individual (1 Timotei 1:12–17)
În acest pasaj care face parte dintr-o scrisoare cu caracter personal adresată copilului său în credință, Timotei, Apostolul Pavel îl învață cum trebuie să se poarte în Casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului (3:15). În perspectiva unei vizite personale, Pavel îi scrie lui timotei oferindu-i instrucțiuni clare cu privire la lucrarea din Biserica din Efes. Parte a acestor instrucțiuni este și responsabilitatea de a veghea asupra învățăturii transmise în biserică. Într-un context în care în Biserica din Efes se strecuraseră învățători falși, Timotei este instruit să poruncească unora să nu învețe pe alții o altă învățătură (v. 3). Accentul nu cade neapărat pe descrierea în detaliu a învățăturii false, ci mai degrabă pe rezultatele ei distructive (v. 4). Prin constrast, ținta poruncii este dragostea care vine dintr-o inimă curată, un cuget bun și o credință neprefăcută (v. 5). Dovada efectelor adevăratei învățături potrivită cu Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu (v. 11) este însăși slujirea lui Pavel, o slujire posibilă doar prin îndurarea divină arătată lui.
a) Îndurarea divină ignoră trecutul reprobabil (vv. 12–13,15).
Pasajul debutează cu o izbucnire de mulțumire la adresa lui Hristos Domnul nostru pentru chemarea la slujire în ciuda trecutului extrem de păcătos (măcar că mai înainte eram un hulitor, un prigonitor și un batjocoritor, v. 13a). Este interesant că Pavel nu s-a sfiit niciodată să vorbească despre trecutul său reprobabil (vezi Galateni 1:13, 14). Mărturia convertirii sale făcută în fața demnitarilor iudei și romani (Faptele ap. 26) scoate în evidență același lucru. Pavel își recunoaște trecutul său de prigonitor al creștinilor, este dispus să și-l asume, conștient fiind de faptul ca în îndurarea Sa, Dumnezeu l-a iertat în întregime, Dar am căpătat îndurarea, pentru că lucram din neștiință, în necredință! (v. 13b).
În felul acesta, rugăciunea martirului Ștefan dinaintea morții sale, înălțată pentru persecutorii săi, și-a primit răspunsul. Pavel este dispus să afirme că este „cel dintâi” dintre păcătoșii pentru care Hristos a venit în lume ca să-i salveze.
b) Îndurarea divină inspiră prezentul transformat. (vv. 12, 14).
Există un contrast evident între Pavel de mai înainte și Pavel cel din prezent, dovadă clară a îndurării și puterii harului care s-a înmulțit peste măsură de mult. (Poate fi o aluzie la Romani 5:20: Unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult). Prin îndurarea primită, Saul din Tars, prigonitorul, a fost transformat în Pavel, apostolul, a fost întărit, socotit a fi vrednic de încredere și așezat în slujba Domnului. Ce transformare uluitoare!
c) Îndurarea divină iluminează viitorul strălucit (v.16)
Ultimul verset al pasajului vorbește despre motivul din spatele indurării primite: ca Hristos să-Și arate în mine cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare ca o pildă celor care ar crede în El, în urmă, ca să capete viața veșnică. Cu alte cuvinte, Pavel consideră convertirea sa spectaculoasă și îndurarea primită ca o dovadă a disponibilității salvatoare a lui Dumnezeu pentru price păcătos, indiferent cât de vinovat ar fi el. Dacă Hristos m-a primit pe mine, atunci poate să-l primească pe oricine, pare să spună Pavel. Iar acest proces nu se rezumă doar la iertarea primită sau la punerea într-o slujire nemeritată, ci mai ales la viața veșnică pe care Dumnzeu este gata să o dea celor ce ar fi dispuși să creadă (v. 16). Viața veșnică în prezența lui Dumnezeu în cerul Său este viitorul strălucit oferit de Dumnezeu tuturor celor care cred în Hristos. Nu este de mirare că Pavel izbucnește din nou într-o doxologie puternică la adresa Dumnezeului salvator (v. 17).
Dar mărturia Scripturii despre îndurarea divină se poate vedea și la nivel colectiv, comunitar. Aceast se poate vedea în mai multe pasaje din Biblie, dar noi vom face referire doar la unul extrem de instructiv: Romani 11.
Este oare îndurarea lui Dumnezeu restrânsă doar la anumite grupuri de oameni?
II. Israel și neamurile: îndurarea divină manifestată la nivel colectiv (Romani 11:3–33)
Așa cum știm, Epistola către romani este un veritabil tratat teologic, o expunere superbă a Evangheliei lui Hristos și a implicațiilor ei. Într-o manieră absolut strălucită, Pavel descrie soluția lui Dumnezeu cu privire la nevoia unei umanități păcătoase (1.18–31) și anume justificarea care se primește numai prin credința în Hristos Isus. Salvarea divină este numai prin har (Sola Gratia), numai prin credință (Sola Fide), numai prin Hristos (Solus Cristus) și, în final, numai spre slava Dumnezeului Trinitar (Soli Deo Gloria).
În argumentul paulin, între secțiunea doctrinară care are de-a face cu prezentarea Evangheliei (capitolele 1–8) și secțiunea practică, care se ocupă de implicațiile Evangheliei în viața de zi cu zi, există un fel de paranteză teologică (capitolele 9–11) care a creat multe dificultăți interpreților mesajului cărții.
În aceste capitole, apostolul Pavel caută să răspundă unor întrebări acute, prezente în mintea cititorilor săi (unii dintre ei, evrei): dacă Evanghelia este singurul mesaj salvator, cum se face că poporul Israel (în majoritatea lui) a respins-o? Asta înseamnă oare că Dumnezeu a abandonat orice plan cu Israelul etnic, odată pentru totdeauna? Necredința prezentă a Israelului pare să fie problema acestor capitole la care Pavel încearcă să dea răspuns. În capitolul 9, el pune problema necredinței Israelului pe seama alegerii suverane a lui Dumnezeu. În capitolul 10, el privește aceeași realitate prin prisma neascultării lor, a deciziei lor de a nu crede, pentru ca mai apoi, în capitolul 11, să facă o pledoarie pentru intențiile divine de restaurare spirituală a Israelului, în viitor, atunci când tot Israelul va fi mântuit (v. 26). Atunci, rămășița credincioasă a lui Israel va beneficia de iertarea păcatelor lor și de toate binecuvântările noului legământ pe care Dumnezeu îl va face cu ei (cf. vv. 26, 27). Restaurarea aceasta viitoare nu are de-a face cu vreun merit (sau lipsa lui), ci este expresia îndurării divine față de ei și a credincioșiei divine față de promisiunile făcute (v. 29), dar este și o dovadă a înțelepciunii planului de salvare pe care Dumnezeu l-a desfășurat în istorie. Există o anumită simetrie a acestui plan, în sensul că, în trecut, neamurile ce se aflau în întuneric văd acum lumina, iar Israel, poporul ales de altădată, se află într-o stare de orbire și împietrire până la împlinirea numărului neamurilor (v. 25). Înțelegem aceste aspecte despre îndurarea divină manifestate la nivelul unor grupuri de oameni:
a) Ea este în întregime suverană. Dumnezeu o dăruiește cui vrea și când vrea El (vv. 30–31).
b) Este atotcuprinzătoare în extinderea ei (iudei, neamuri, v. 32).
c) Este motivatoare la închinare (vv. 33, 36). În fața manifestării îndurării divine în cadrul planului de mântuire, credincioșii sunt invitați să se lase copleșiti de bogăția, înțelepciunea și știința lui Dumnezeu (v. 33). El nu are nevoie de consilieri, nici de garanți, ca Unul care este în întregime suveran în manifestarea îndurării Sale. Capitolul se încheie cu o doxologie coleșitoare: Din El, prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A lui să fie slava în veci! Amin. (v. 36)
Concluzie
Atât în manifestările ei individuale (mântuire personală), cât și colective (mântuirea unor grupuri mari de oameni), îndurarea lui Dumnezeu este o realitate copleșitoare ce ne motivează la recunoștință și laudă față de Dumnezeu. Dumnezeu merită slava pentru că Își manifestă slava prin îndurarea Sa arătată celor care nu o merită!
Aplicație:
1. Mulți oameni au rețineri să vorbească deschis despre trecutul lor reprobabil, deoarece este ceva ce nu le face deloc cinste. Prin contrast, Pavel a ales să vorbească deschis și să și-l asume, conștient că slava Îi aparține exclusiv lui Dumnezeu pentru îndurarea Sa. Este o abordare pe care o putem adopta și noi având în vedere propriul nostru trecut.
2. Îndurarea lui Dumnezeu este secretul slujirii și a roadelor acesteia. Meditează la slujirea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu la acest moment, la oportunitățile ei și ia-ți un timp să mulțumești lui Dumnezeu pentru îndurarea Sa care face slujirea ta posibilă.
3. Pavel a folosit convertirea sa ca un model pentru alții. Încorporează în mărturia ta personală referințe la îndurarea lui Dumnezeu pentru a fi o încurajare pentru unii păcătoși care poate se consideră a fi nevrednici de a primi îndurarea lui Dumnezeu.
4. Îndurarea divină este motivul pentru carre Dumnezeu nu Și-a incheiat socotelile cu Israelul, de aceea teologia înlocuirii Israelului cu Biserica (supressionism) nu este o opțiune validă pentru un credincios biblic. Folosește meditația la adresa îndurării lui Dumnezeu ca un motiv pentru care să te închini lui Dumnezeu și să Îi mulțumești pentru înțelepciunea Sa suverană.
Întrebări pentru discuție/ aprofundare:
1. În ce sens putem spune că Dumnezeu l-a considerat vrednic de încredere pe Apostolul Pavel?
2. Poate fi ignoranța spirituală o scuză pentru păcat sau un motiv pentru îndurarea divină?
3. Ce înseamnă expresia dintre care cel dintâi sunt eu? Înseamnă chiar că Pavel s-a considerat cel mai mare dintre toți păcătoșii care au existat?
4. Ce înseamnă că Dumnezeu a închis pe toți oamenii sub neascultare, ca apoi să aibă milă de toți?
autor: Marius Birgean, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Timișoara;
e-mail: marius.birgean@gmail.com
