Tema: Administrarea resurselor în familia creștină

Text biblic: Proverbe 6:1–11

Verset cheie: 1 Timotei 5:8

Ideea centrală: Dumnezeu încredințează fiecărei familii bunuri și resurse care trebuie administrate într-un mod înțelept.

Scopul lecției: Să ne ajute să Îl slăvim pe Dumnezeu în calitate de buni sdministratori ai resurselor de care are parte familia noastră.


În această săptămână avem în atenția noastră una dintre temele practice foarte importante ale vieții de familie; o abordare înțeleaptă, echilibrată a acestui domeniu produce o atmosferă liniștită și stabilitate emoțională și materială în familie, în timp ce administrarea defectuoasă a resurselor are ca rezultat lipsa, frustrarea, suferința, cauzând deseori adevărate cutremure în cuplu.   

Trebuie să menționăm că, în virtutea imperativului de a rămâne în perimetrul studierii pasajului biblic propus, precum și a fidelității față de mesajul direct al acestui pasaj, focalizarea noastră va fi pe administrarea resurselor materiale, financiare. Bineînțeles că în viața de familie sunt multe alte resurse importante care ar putea face obiectul altor lecții: timpul, relațiile, aptitudinile etc.

Pasajul pe care îl studiem are în vedere două probleme în legătură cu obținerea și folosirea resurselor, în timp ce versetul de aur evidențiază un principiu important în ceea ce privește tema noastră. 

I. Operațiuni financiare nesăbuite (Proverbe 6:1–5)

Girarea sau împrumuturile sunt teme recurente în cartea Proverbelor (11:15; 17:18; 20:16; 22:26; 27:13). Contextul mai larg al acestor teme se găsește în Pentateuh. În Exod 22:25 se enunță legea interzicerii cererii de dobândă de la un alt evreu; cei în nevoie puteau cere cu împrumut și evreilor li se cerea să răspundă afirmativ (Deuteronom 15:1–11). Mai mult decât atât, în Proverbe 28:27 și 29:7, 14 este încurajată dărnicia față de cei săraci, și nu împrumutarea lor. 

În Proverbe 6:1, în prima parte, Solomon spune că girarea ar fi fost făcută pentru „aproapele” – probabil un membru al comunității, în timp ce în a doua jumătate a versetului, a fost pentru „altul” (zar în original însemnând „străin”). Cel mai probabil, prin includerea ambelor variante, Solomon vorbește despre girare în general, indiferent pentru cine o faci: pentru cineva apropiat sau pentru o persoană pe care nu o cunoști prea bine. Comentatorii Scripturii afirmă că, în vremurile biblice, girarea era o practică des întâlnită. 

Din formularea cazului ipotetic din versetele 1 și 2 înțelegem că cel care a girat nu avea vreo obligație, ci pare să fi fost un act impulsiv de generozitate nesăbuită. Da, generozitatea poate fi nesăbuită atunci când ea expune propria familie sau când nu are acoperire în resursele personale. Un act impulsiv sau un act care nu a fost suficient cântărit poate să necesite o reparare întinsă pe o lungă perioadă de timp.   

Imaginea folosită în versetul 2 este sugestivă. Când ai girat pentru cineva, ești ca o pasăre prinsă într-o capcană (2a) sau ca un soldat capturat de inamici (2b). Situația este prezentată ca fiind periculoasă: „ai căzut în mâna aproapelui tău” (3b). În Proverbe 22:26–27 este explicat pericolul: în cazul în care nu poate plăti, cel care a garantat își va pierde „patul de sub el”.

Dacă ai fost atât de neînțelept să faci un asemenea lucru, atunci trebuie să fii gata să întreprinzi orice acțiune necesară pentru a ieși din înțelegerea făcută, chiar dacă ar implica ceva neplăcut sau umilitor (3c). Ieșirea din această situație periculoasă este urgentă (4).

Dramatismul scenariului imaginat de Solomon aici, precum și în Proverbe 22:26–27 derivă din faptul că cel care a garantat pentru altcineva pare a fi într-o situație financiară modestă, neavând fonduri disponibile pentru o eventuală plată a datoriei. Detaliul acesta va fi important în contextul în care vom aplica principiul prezentat în acest pasaj.

II. Pericolul leneviei (Proverbe 6:6–11)

O altă problemă spre care se îndreaptă avertizarea lui Solomon este lenevia. Înțeleptul – nu doar în culturile din bazinul mediteranean, ci în mai toate culturile antice – folosește observarea atentă a naturii, a mediului înconjurător pentru a identifica principii, lecții esențiale pentru viață. Astfel Solomon îl trimite pe leneș să studieze cu atenție furnicile și să își însușească o lecție prețioasă. 

Multe sunt lucrurile în care furnicile ne surprind: sunt cei mai mici „ingineri” de pe pământ, fiind în stare să realizeze rețele complexe de mușuroaie, care sunt echivalentul unor orașe, cu „construcții” echivalente  clădirilor cu multe etaje. Organizarea lor este exemplară, existând ierarhii care sunt responsabile de anumite slujbe pe care furnicile le fac pe tot parcursul vieții (unele specii trăind câteva săptămâni, iar cele mai longevive câțiva ani, 2–5 ani, excepție făcând reginele, care trăiesc mai mult decât furnicile obișnuite). Unele furnici le învață pe „cele tinere” cum să „cultive” niște ciuperci pe care le consumă sau cum să „crească animale” (niște insecte mici numite afide, pentru a le mânca) etc. 

Solomon îndeamnă omul leneș să remarce modul în care furnicile strâng mâncare suficientă câtă vreme aceasta poate fi găsită. Studiile arată că, în mai toate speciile de furnici, există un grup semnificativ numeric care se ocupă cu „proviziile”; unele furnici merg în „recunoaștere” și, după ce au găsit mâncare, se întorc la mușuroi marcând drumul pe care se întorc, pentru a chema alte furnici în ajutor. 

Lucrul extraordinar pe care l-a remarcat Solomon este că furnicile fac lucrul acesta fără să aibă o structură de autoritate care să le oblige să facă asta. În versetul 7 sunt folosiți trei termeni diferiți pentru lideri, dar furnicile nu au vreunul din aceste tipuri de persoană cu autoritate („regina” are doar funcție de reproducere, furnicile obișnuite fiind sterile). Determinarea lor impresionantă vine din interior, nu din exterior. 

Folosirea exemplului furnicii este foarte potrivită și revelatoare: hărnicia furnicii îi asigură supraviețuirea nu doar acesteia, ci și întregii comunități. Lenevia unei persoane are implicații directe și în viața celor din jur: a familiei restrânse, precum și a comunității mai largi. 

Ce important este să avem o atitudine pozitivă față de muncă și să nu fie nevoie ca cineva să ne împingă mereu să ne îndeplinim sarcinile de serviciu! Chiar dacă nu ne vede „șeful“ sau „șefa”, apostolul Pavel ne amintește că ne vede Domnul și că ar trebui să lucrăm „ca pentru El” (Coloseni 3:22–24). 

Imboldul din versetul 9 este și literal, dar și metaforic. Trebuie ca leneșul să nu mai doarmă, ci să înceapă să lucreze și să se „trezească” în fața realității că, dacă nu-și schimbă comportamentul, falimentul este foarte aproape! Exact asta face Solomon în următoarele două versete. El redă „textul” pe care îl invocă leneșul: „mai stau doar un pic” (v. 10), care revine toată ziua până când apare criza (v. 11). 

 În mod sigur, Solomon nu a intenționat să spună că trebuie ca noi să dormim foarte puțin. Principiul ar fi să dormim cât este necesar trupului nostru să se odihnească. O altă temă conexă care nu face însă obiectul studiului nostru (dar care este foarte importantă) este pericolul de a munci prea mult (în engleză există un cuvânt pentru cei care muncesc exagerat de mult „workaholic”). Este imperios necesar ca viețile noastre să fie într-un echilibru biblic sănătos: să muncim, să ne odihnim, să dăm timp sufletului nostru, familiei noastre etc.

III. Responsabilitatea specială a susținerii celor apropiați care sunt în nevoie (1 Timotei 5:8)

Versetul de aur face parte dintr-un pasaj (3–16) în care Pavel îi dă instrucțiuni lui Timotei în ceea ce privește văduvele. Respectul, „cinstirea” lor (v. 3) ar trebui însoțite de o grijă practică, susținerea lor materială, financiară. În perioada antică cei mai mulți oameni trăiau la limita subzistenței: plata pentru munca pe o zi era suficientă doar pentru a procura lucrurile esențiale pentru o familie. Deoarece bărbații erau cei care aduceau venitul în familie, în cazul decesului acestuia familia era vulnerabilizată. În versetul 6, apostolul Pavel face referire la soluția disperată total nepotrivită la care unele femei rămase fără soț apelau pentru a se întreține.

În fața dificultăților enorme ce apăreau în viața văduvelor, apostolul oferă câteva argumente care să motiveze pe credincioși să aibă grijă de acestea: sunt vizați, în mod deosebit, copiii sau nepoții. Astfel, prin a avea grijă de mamele și bunicile lor care au rămas fără surse de venit: răsplătim ostenelile lor pentru noi (v. 4), facem ce place Domnului (v. 4), dovedim credința noastră (v. 8) și nu împovărăm biserica (v. 16). 

În acest verset apostolul menționează două nivele ale înrudirii: „ai lui” (cercul mai larg) și „cei din casa lui” (cercul mai restrâns). Pavel enunță un principiu general: trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru cei care depind de noi. Dacă nu facem lucrul acesta, păgânii se dovedesc a fi mai virtuoși decât noi. Literatura antică abundă de referiri la această „lege naturală” de a avea grijă de cei apropiați. Cicero enunțase principiul astfel: „fiecare om trebuie să aibă grijă de familia lui”. Și alți autori antici afirmă principiul în scrierile lor: Apuleius, Plutarh, Homer, Virgilius, Servius etc. 

Apostolul încearcă să spună că, neavând grijă de „ai noștri”, nu numai că nu suntem un model pentru necredincioși – aceasta fiind parte a chemării noastre – ci suntem mai răi decât ei! Credința trebuie îmbinată cu dragostea, cu împlinirea responsabilităților.

După cum menționam mai sus, apostolul enunță aici un principiu care acoperă toate dimensiunile problemei, nu doar grija față de părinți sau bunici, ci de toți „din casa lui”: începem cu soția, copiii și apoi mergem mai departe. Asumarea acestei responsabilități este esențială pentru
un soț, iar, în cazul în care un tânăr nu reușește să muncească și să câștige cel puțin cât îi este necesar să se întrețină pe sine, nu ar trebui să
se căsătorească.

Aplicații:

  1. „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el” (Psalmi 24:1) și „… Totul vine de la Tine, și din mâna Ta primim ce-Ți aducem” (1 Cronici 29:14). Aceste două versete ne ajută să avem o perspectivă sănătoasă asupra posesiunilor noastre: într-o familie, ele nu sunt doar ale soțului sau doar ale soției – indiferent cine a avut o contribuție mai mare, ci sunt ale amândurora, și ele sunt date spre administrare. Fiind administratori, este esențial să facem lucrul acesta cu băgare de seamă, fără să uităm că vom da socoteală de cum am cheltuit ce am primit. 
  2. Domnul ne dă spre administrare ceea ce El consideră că trebuie să primim, iar asta vine prin muncă asiduă. Leneșii nu au ce căuta în poporul Domnului. Credincioșii ar trebui să fie niște angajați model: în profesionalism, în cinste, în seriozitate etc. Și patronii creștini trebuie să fie model: în răsplătirea muncii (Proverbe 22:16) sau în promptitudinea achitării salariilor (Deuteronomul 24:14–15).
  3. Administrarea înțeleaptă a resurselor este posibilă când construim pe principii sănătoase: transparența totală, participarea ambilor soți la luarea deciziilor legate de cheltuieli, alcătuirea unui buget care să ofere siguranța că nu vor fi cheltuiți mai mulți bani decât „intră în casă”, practicarea dărniciei, economisirea – unii recomandă cel puțin tot 10 procente, ca în cazul dărniciei. 
  4. Trebuie evitate operațiunile financiare discutabile, riscante, suspecte. Un principiu sănătos ar fi ca orice cheltuială de peste o sumă anume – nu ar trebui să fie foarte mare, de exemplu 100 de lei – să fie discutată și asumată în prealabil de ambii soți. Deciziile trebuie luate împreună și în ceea ce privește cererea de împrumuturi, acordarea lor, disponibilitatea de a gira pentru cineva. Scriptura avertizează asupra girării pentru cineva, în contextul în care eventuala plată în locul celor pentru care am girat afectează posesiunile noastre de bază. Nu puține sunt situațiile (și între credincioși) în care unele familii și-au pierdut locuința, pentru că au girat pentru alții care nu au mai putut plăti creditele luate de la bancă. Lucrurile stau altfel dacă situația materială ne permite să acoperim o eventuală datorie pe care cei pentru care girăm nu o pot plăti. Dar și în acest caz, decizia trebuie luată împreună.
  5. Suntem responsabili să purtăm de grijă celor care sunt într-o reală nevoie într-o ordine care se aseamănă cu niște cercuri concentrice. Cercul cel mai aproape de noi este, bineînțeles, cel al părinților și al bunicilor; este drept ca, după ce ei au trudit pentru noi, să le fim sprijin când ei au nevoie de noi. Următorul cerc poate include alte rude din cadrul familiei lărgite, următorul al altor frați și surori de credință. Trebuie menționat că este esențial să analizăm cât anume putem da altora – să ne rugăm și să muncim să putem da cât mai mult (Efeseni 4:28), însă foarte probabil nu vom putea ajuta toate cauzele care necesită sprijin. E necesară o clasificare a nevoilor la care să răspundem, responsabilitatea fiind, în primul rând, față de familia proprie. 

autor: Sorin Bădrăgan, pastor, Biserica Baptistă „Providența”, București