Tema: Divorț și recăsătorire din perspectivă biblică

Text biblic: Matei 19:1–12

Verset cheie: Matei 19:6

Ideea centrală: Dumnezeu Își descoperă slava prin modul în care a instituit și în care binecuvântează familia, în conformitate cu planul Lui veșnic și desăvârșit.

Scopul lecției: Să experimentăm binecuvântările lui Dumnezeu celebrând identitatea, structura și stabilitatea familiei întemeiate de Dumnezeu într-o viață de biruință în fața atacurilor celui rău asupra familiei.


Contextul istoric al lecției

Domnul Isus a încheiat perioada galileană a lucrării Sale și, în drumul spre Ierusalim, s-a oprit în provincia Pereea, în locul unde a botezat Ioan. Fariseii, care plănuiseră deja moartea Domnului Isus (Matei 12:14) au venit să-I întindă o cursă folosind împrejurările considerate de ei favorabile. 

Care au fost împrejurările de care s-au folosit fariseii?

În primul rând, încercarea de a provoca o confruntare publică între Domnul Isus și Irod pe tema divorțului și recăsătoririi, datorită faptului că Irod Antipa, care era guvernator, a divorțat de soția lui și s-a recăsătorit cu soția fratelui său, Filip. Cu aproximativ un an mai devreme, Ioan Botezătorul îl înfruntase pe Irod în legătură cu acest păcat și, ca urmare, a fost condamnat la moarte (Marcu 6:17–28). Acest precedent a fost considerat de farisei unul favorabil pentru a-L împinge pe Domnul Isus într-o confruntare directă cu Irod. 

În al doilea rând, fariseii au încercat să-L implice pe Domnul Isus în disputele rabinice cu privire la motivele de divorț. Școala rabinică a lui Shamai susținea că doar infidelitatea maritală (adulterul) reprezintă motiv întemeiat pentru divorț, în timp ce școala rabinică a lui Hillel considera că divorțul putea avea loc pentru orice motiv invocat de soț. Dacă Domnul ar fi fost implicat în disputele și certurile dintre rabini, și-ar fi pierdut o mare parte din admirația și sprijinul de care se bucura. În ambele variante, fariseii au considerat că au o ocazie potrivită pentru a-I întinde Domnului o capcană.

I. Învățătura Domnului Isus cu privire la căsătorie

Ce a răspuns Domnul Isus la întrebarea fariseilor: Este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta din orice pricină?

Domnul Isus afirmă clar că legământul de căsătorie nu poate fi anulat datorită faptului că:

1. Familia a fost instituită de Dumnezeu, nu inventată de oameni. (19:4–5) 

a. Familia instituită de Dumnezeu este:

  • Teocentrică – Dumnezeu este în centrul familiei: „Oare n-ați citit că Ziditorul de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, și a zis: «De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa, și cei doi vor fi un singur trup?»” (19:4–5).  
  • Heterosexuală – este alcătuită din bărbat și femeie (19:5). Familia întemeiată de Dumnezeu nu este homosexuală, adică nu este alcătuită din doi bărbați sau două femei. 
  • Monogamă, un singur bărbat, Adam, și o singură femeie, Eva (Geneza  2:21–24).
  • Indisolubilă, nu poate fi desfăcută. „Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (19:6).

b. Legământul de căsătorie este valabil până la moarte. „Femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă îi moare bărbatul este dezlegată de legea bărbatului ei” (Romani 7:2). „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul” (1 Corinteni 7:39).

c. Recăsătorirea este permisă numai după moartea partenerului. Recă­să­­torirea în timpul în care trăiește partenerul primei căsătorii este păcat. „Dacă, deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă îi moare bărbatul, este dezlegată de Lege, așa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul” (Romani 7:3). „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme trăiește bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul” (1 Corinteni 7:39).

În concluzie, Domnul Isus afirmă că NU există motiv de divorț, datorită faptului că familia instituită de Dumnezeu este teocentrică, heterosexuală, monogamă și indisolubilă. Legământul de căsătorie este valabil până la moartea partenerului.  

II. Obiecția fariseilor și explicația Domnului

Fariseii n-au fost mulțumiți cu acest răspuns și L-au contrazis pe Domnul Isus. Ce argument au invocat fariseii pentru a-L contrazice pe Domnul Isus? Argumentul invocat de farisei a fost din Legea lui Moise: „«Pentru ce dar», I-au zis ei, «a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire, și s-o lase?»” (19:7).

Ce explicație oferă Domnul Isus la obiecția fariseilor? Domnul Isus explică faptul că păcatul a pervertit inima omului, dar nu a schimbat planul și standardele lui Dumnezeu. „Din pricina împietririi inimii voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n-a fost așa” (19:8). Căderea omului în păcat a dus la împietrirea inimii. Inima împietrită este răzvrătită împotriva lui Dumnezeu și calcă poruncile Lui. Domnul Isus a venit în lume ca să schimbe inima împietrită și să instituie un Nou Legământ între om și Dumnezeu; un Legământ care să schimbe inima omului păcătos – să-i dea o inimă nouă – care să se întoarcă la Dumnezeu și să asculte de Cuvânt (Ieremia 31:33–34).

Planul fariseilor a fost să schimbe standardele lui Dumnezeu, și nicidecum să-și schimbe inima. Cu alte cuvinte, au vrut să permanentizeze împietrirea inimii ca mod de viață și să legitimeze păcatul divorțului cu texte din Scriptură. Domnul Isus demonstrează slava lui Dumnezeu prin faptul că afirmă valabilitatea standardelor divine cu privire la căsătorie. În explicația oferită de Domnul Isus cu privire la divorț este menționată, însă, o excepție care a generat de-a lungul timpului dezbateri exegetice și teologice controversate. 

III. Excepția cu privire la divorț în învățătura Domnului Isus

Care este excepția cu privire la divorț menționată de Domnul Isus? Spre deosebire de textele paralele din Marcu 10:1–12 și Luca 16:18, numai Evanghelia după Matei menționează o excepție – „afară de pricină de curvie” (Matei 19:9). Această excepție care este menționată de două ori, în Matei 5:32 și 19:9, a fost și continuă să fie un subiect de dezbateri teo­logice aprinse cu privire la divorț și recăsătorire. De aceea, este important să înțelegem cât mai clar ce înseamnă expresia – „afară de pricină
de curvie”? 

a. Explicația exegetică: 

Din punct de vedere exegetic trebuie să observăm că Domnul Isus folosește două cuvinte distincte: curvie și preacurvie (în limba greacă, porneia și moicheia). „Oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie (porneia) și ia pe alta de nevastă preacurvește (moichao)” (19:9). Diferența dintre cele două cuvinte este păstrată pe tot parcursul Evangheliei după Matei. Cu alte cuvinte, curvia și preacurvia nu descriu același păcat.

La ce anume se referă aceste două cuvinte? Este important să observăm că avem două cuvinte care sunt folosite în text cu sensuri diferite. Curvia (porneia) vine de la cuvântul porne care înseamnă a vinde – a-și vinde trupul în cazul prostituției. În limba greacă, porneia este un concept general care, în funcție de context, poate avea mai multe sensuri cu privire la comportamente sexuale nelegitime cum ar fi, prostituția, perversiunile sexuale, incestul sau infidelitatea premaritală. În Evanghelia după Matei, cuvântul porneia este folosit în textele din capitolele 5:32; 15:19 și 19:9. Preacurvia (moicheia) se referă la infidelitatea maritală – adulter sau relații sexuale în afara căsătoriei. Cuvântul moicheia este folosit de Matei în 5:32; 15:19; 19:9.

b. Explicația hermeneutică: 

În mintea unora s-a strecurat o confuzie datorită faptului că interpretează cele două cuvinte – curvie (porneia)și preacurvie (moicheia)ca fiind sinonime, adică se referă la același păcat. Observația exegetică stabilește clar că avem de-a face cu două cuvinte diferite, cu înțeles diferit. Specific în textul nostru, sensul excepției menționate de evanghelistul Matei cu privire la divorț trebuie înțeles în contextul acestei Evanghelii, datorită faptului că nici Marcu, nici Luca, nu o menționează. De fapt, în Evanghelia după Matei sunt două exemple în care se pune problema divorțului.

Primul exemplu este în capitolul 1:18–19, unde avem relatarea cu privire la nașterea Mântuitorului din Fecioara Maria. Iosif și Maria erau logodiți. Logodna era considerată ca legământ de căsătorie, chiar dacă cei doi nu locuiau împreună și nu aveau relații intime până la căsătorie. Datorită acestui fapt, cei doi erau considerați de drept soț și soție, iar logodna nu putea fi anulată decât pe motiv de infidelitate. Inițial, bănuiala lui Iosif a fost în direcția infidelității Mariei și de aceea a planificat divorțul. Intervenția lui Dumnezeu clarifică puritatea și fidelitatea Mariei și explică zămislirea miraculoasă a Mântuitorului prin lucrarea Duhului Sfânt. Astfel, motivul divorțului este îndepărtat, iar planul lui Dumnezeu cu Familia Sfântă este dus la îndeplinire. Cu toate acestea, în încercarea lor de a-L discredita pe Domnul Isus, conducătorii religioși ai iudeilor au făcut aluzie la împrejurările nașterii Domnului Isus când au spus: „Noi nu suntem copii născuți din (porneia) curvie” (Ioan 8:41), adică din relații păcătoase înainte de căsătorie.

Al doilea exemplu care ridică problema divorțului este în Matei 14:1–4, unde avem relatarea despre căsătoria incestuoasă dintre guvernatorul Irod Antipa și Irodiada, soția fratelui său, Filip. Ioan Botezătorul l-a înfruntat public pe Irod pentru acest păcat: „Nu-ți este îngăduit s-o ai de nevastă.” Evanghelistul Marcu este și mai explicit când prezintă poziția lui Ioan Botezătorul: „Și Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe nevasta fratelui tău!”  (Marcu 6:18). Argumentul biblic în baza căruia Ioan spune că Irod a intrat într-o relație neîngăduită este textul din Levitic 18, unde relațiile incestuoase (între rudeniile de sânge) și perversiunile sexuale sunt interzise de Dumnezeu. 

Faptul că în Noul Testament cuvântul porneia este folosit pentru a descrie relații incestuoase este confirmat și de apostolul Pavel în 1 Corinteni  5:1, când prezintă relația păcătoasă a unui om din Corint cu soția tatălui său. Apostolul Pavel condamnă acest păcat și cere bisericii din Corint să ia măsurile biblice de disciplinare și de îndreptare pentru că o asemenea relație nu poate fi tolerată. După același tipar, în baza faptului că Dumnezeu nu permite și nu recunoaște căsătoria incestuoasă, Ioan Botezătorul îi cere lui Irod să pună capăt acestei relații păcătoase. Având în vedere aceste două exemple, este mai ușor să înțelegem motivul pentru care evanghelistul Matei, inspirat de Duhul Sfânt, consemnează această excepție – „afară de pricină de curvie (porneia)”, pentru a clarifica situațiile de infidelitate premaritală și de relații incestuoase.

Reacția ucenicilor: Interpretarea restrictivă a cuvântului porneia explică reacția ucenicilor: „Dacă astfel stă lucrul cu bărbatul și nevasta lui, nu este de folos să se însoare” (19:10). Dacă Domnul Isus ar fi acceptat divorțul pentru orice comportament sexual păcătos, învățătura Lui nu s-ar fi deosebit cu nimic de cea a lui Shamai și, prin urmare, nu ar fi stârnit o reacție atât de puternică din partea ucenicilor.

IV. Divorțul și recăsătorirea în învățătura apostolului Pavel

Din cauza păcatului, inima oamenilor s-a împietrit, au devenit egoiști și au întemeiat familii egocentrice. Într-o familie egocentrică fiecare partener este preocupat de dorințele, ambițiile, interesele sau așteptările lui. Un om egoist este interesat de ceea ce primește, nu de ceea ce trebuie să ofere în legământul de căsătorie. Dacă este nemulțumit de ceea ce primește în familie, omul egoist caută în altă parte și, în cele din urmă, divorțează. 

Cum poate aplica biserica în vremea noastră învățătura Domnului cu privire la divorț și recăsătorire? Chiar din primul secol Biserica din Corint i-a cerut apostolului Pavel clarificări în legătură cu acest subiect. Complexitatea problemelor morale și maritale cu care s-a confruntat apostolul Pavel în Corint se aseamănă foarte bine cu situația multor biserici din vremea de acum. Prin urmare, învățătura și practica marelui apostol al neamurilor aduce o lumină binevenită pentru creștinismul contemporan.

În 1 Corinteni 7, apostolul Pavel enunță porunca Domnului cu privire la interzicerea divorțului: „Celor căsătoriți, le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. Dacă este despărțită să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul ei. Și nici bărbatul să nu-și lase nevasta” (1 Corinteni 7:10–11). 

Pavel interpretează porunca Domnului în termenii indisolubilității căsătoriei. În același timp, el recunoaște că într-o lume căzută și imperfectă, divorțul este o realitate. Ce cale pot urma credincioșii care au călcat porunca lui Dumnezeu cu privire la căsătorie? Pavel precizează că în urma divorțului, credinciosul are doar două alternative: prima, să rămână singur (ne-recăsătorit) până la moartea partenerului, sau a doua, reconcilierea cu partenerul. Soțul sau soția care au divorțat nu pot folosi starea lor prezentă de despărțire ca o scuză pentru a se căsători cu altcineva. Respectarea acestei învățături lasă calea deschisă spre reconciliere între soții separați. 

În concluzia acestui paragraf se poate rezuma învățătura lui Pavel în felul următor: 1) Domnul poruncește celor căsătoriți să nu divorțeze. 2) Dacă au încălcat această poruncă, atunci au doar două posibilități: singurătatea sau reconcilierea. În lucrarea pastorală, apostolul Pavel nu este adeptul teologiei și practicii care sacrifică revelația divină pentru pretinsa fericire a celor care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.

1. Căsătoria și divorțul atunci când un partener este necredincios (7:12–16)

În acest paragraf apostolul Pavel explică responsabilitatea partenerului credincios în relația de căsătorie cu un necredincios. Căsătoriile mixte la care se referă Pavel sunt cazurile în care într-o familie de necredincioși unul dintre soți se întoarce la Dumnezeu. Pavel nu vorbește despre o căsătorie încheiată de un credincios cu un necredincios, pentru că acest lucru este interzis: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6:14). Prin urmare, întrebarea corintenilor este dacă se schimbă datele problemei maritale atunci când într-o familie de necredincioși, unul dintre soți se întoarce la Dumnezeu. În contextul societății păgâne din Corint este îngăduit unui credincios să divorțeze de partenerul necredincios?

Versetele 12 și 13 interzic divorțul și în cazul unei căsătorii mixte (un partener credincios și altul necredincios). Învățătura pe care Pavel o dă în acest caz este primită de la Duhul lui Dumnezeu (7:40). La fel ca în cazul căsătoriei între parteneri credincioși, și în cazul căsătoriei mixte divorțul este interzis. Soțul credincios nu are voie să divorțeze de soția necredincioasă (v. 12) și nici soția credincioasă nu are voie să divorțeze de soțul necredincios (v. 13). Interdicția divorțului este menționată de patru ori în versetele 10–13 pentru a sublinia foarte clar că legământul care unește un singur bărbat și o singură femeie în căsătorie rămâne valabil și în cazul căsătoriilor mixte.

În versetul 14, Pavel oferă o motivație misionară celui credincios pentru a păstra căsătoria mixtă. Partenerul care s-a întors la Dumnezeu nu trebuie să privească relația de căsătorie cu un necredincios ca o povară sau robie, ci ca pe o mare oportunitate. În legământul de căsătorie partenerul necredincios este sfințit (hagiazo), adică „pus de o parte” prin partenerul credincios. „Sfințit” în acest verset nu înseamnă mântuit sau eliberat de păcate, ci „pus de o parte” pentru a primi în fiecare zi mărturia Evangheliei prin viața partenerului credincios. La fel și copiii rezultați din această căsătorie sunt „sfinți” tot în sensul „punerii deoparte” sau a expunerii constante a mărturiei Evangheliei prin părintele credincios. În cazul căsătoriilor mixte partenerul credincios are misiunea și privilegiul de a-și evangheliza propria familie.

Versetele 15 și 16 explică ce se întâmplă atunci când partenerul necredincios divorțează. Pavel recunoaște faptul că într-o lume controlată de cel rău, partenerul necredincios poate decide unilateral să pună capăt relației de căsătorie. Această abandonare a familiei de către partenerul necredincios este interpretată de unii ca fiind baza biblică pentru divorț și recăsătorire. Cu toate că această interpretare este foarte populară, trebuie observat că nu are bază biblică. În construcția argumentului este greu de demonstrat că divorțul, interzis în versetele 10–13, este permis în versetul 15. De asemenea, este greu de demonstrat că recăsătorirea interzisă prin porunca Domnului în versetele 10–13 ar fi permisă în versetul 15. Pavel tocmai a demonstrat în versetele 12–14 că legământul de căsătorie în familiile în care ambii parteneri sunt credincioși este la fel de indisolubil ca legământul de căsătorie în care numai unul dintre parteneri
este credincios.

Ce înseamnă atunci „în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legați” din versetul 15? Pavel afirmă că atunci când partenerul necredincios se desparte, partenerul credincios nu este „legat” (dedoulotai) adică „înrobit”. Înrobit față de ce? Față de datoria reciprocă a soților în relația conjugală, așa cum este prezentată în 7:3–5. Atunci când partenerul necredincios se desparte, cel credincios nu este legat sau înrobit să-i satisfacă celuilalt dorințele conjugale. De asemenea, partenerul credincios nu trebuie să-l urmărească pe cel necredincios care a abandonat familia, pentru a-și reclama drepturile conjugale. Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace, nu în robie (v. 15). 

Carl Laney atrage atenția asupra confuziei pe care o fac unii comentatori care văd în versetul 15 un argument biblic pentru divorț și recăsătorire. Astfel, adepții teoriei divorțului și recăsătoririi susțin că „legat” din versetul 7:15 are același sens ca și „legat” (o femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul) din versetul 7:39. Este adevărat că în traducerea în limba română este folosit același cuvânt, dar în limba greacă sunt folosite două cuvinte cu sensuri diferite. Astfel, în versetul 15 este folosit verbul douloo, a aduce în robie, în timp ce în versetul 39 este folosit cuvântul deo, „a lega, a lega puternic”. Pavel folosește verbul deo în Romani 7:2; 1 Corinteni 7:27, 39 pentru a descrie relația de căsătorie care este o „legătură” pe viață, căreia numai moartea îi pune capăt. Când Pavel vorbește despre „a nu  fi legat” în versetul 15, vorbește despre încetarea obligației conjugale atunci când partenerul necredincios a abandonat familia. 

De asemenea, trebuie observat că în versetul 15 apostolul Pavel vorbește despre trăirea în pace (încetarea oricăror presiuni prin forță), nu despre permisiunea de recăsătorire. Pavel nu vorbește niciodată despre recăsătorire decât în cazul în care partenerul a murit (Romani 7:2–3; 1 Corinteni 7:39; 1 Timotei 5:14). Câtă vreme trăiește partenerul există doar două posibilități: să rămână singur sau reconcilierea. Concluzia din versetul 16 este că motivația celui credincios în căsătoria mixtă ar trebui să fie dorința de a-l aduce la credință pe partenerul necredincios.  

2. Căsătoria fetelor fecioare și a văduvelor (7:25–40)

După ce enunță principiul păstrării statutului marital al celui credincios (7:17–24), Pavel răspunde la întrebarea referitoare la căsătoria fetelor fecioare. Având în vedere „strâmtorarea de acum” (v. 26), adică vremurile grele și necazurile din vremurile de pe urmă, credincioșii trebuie să-și păstreze statutul marital: a) dacă este căsătorit, să rămână credincios legământului de căsătorie (v. 27); b) dacă este necăsătorit, să rămână așa. Îndemnul lui Pavel pentru cei necăsătoriți de a rămâne așa nu are la bază ideea superiorității spirituale a fecioriei față de căsătorie, ci evitarea greu­tăților și grijilor lumii acesteia (vs. 28–32) pentru a se putea dedica în totalitate lucrării Evangheliei (vs. 32–34).

Pentru a sublinia faptul că statutul de căsătorit nu este inferior din punct de vedere spiritual celui de necăsătorit, Pavel precizează că, dacă o fată fecioară sau un bărbat necăsătorit dorește să intre în legământul de căsătorie, nu păcătuiește (v. 36).

În versetul 39, Pavel răspunde la întrebarea privitoare la recăsătorirea celor văduvi. Trebuie remarcat faptul că el începe prin a sublinia indisolubilitatea legământului de căsătorie: „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea, numai în Domnul” (v. 39). Principiul biblic este că legământul de căsătorie este încheiat până la moarte. Numai moartea pune capăt acestei legături (Romani 7:1–3). Prin urmare, numai cel care este dezlegat prin moartea partenerului este liber să se recăsătorească. Intrarea într-o altă relație de căsătorie câtă vreme trăiește partenerul
este preacurvie.

Dreptul biblic de recăsătorire după moartea partenerului este circumscris de expresia „numai în Domnul”(v. 39). Un credincios nu are din partea lui Dumnezeu dreptul de a încheia legământ de căsătorie cu un necredincios. Principiul acesta este enunțat de Pavel și în 2 Corinteni 6:14: „Nu vă înjugați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși”.

Concluzii

Analizând textele privitoare la căsătorie din Evanghelia după Matei 19:1–12 și 1 Corinteni 7, putem desprinde următoarele concluzii:

  1. Planul originar al lui Dumnezeu stabilește faptul că familia este teo­centrică, heterosexuală, monogamă și indisolubilă până la moarte.
  2. Domnul Isus precizează că în Vechiul Testament divorțul a fost o practică a oamenilor cu inima împietrită care s-au răzvrătit împotriva planului lui Dumnezeu.
  3. Domnul Isus poruncește ca bărbatul să nu-și lase nevasta și nici nevasta să nu se despartă de bărbat.
  4. Divorțul este păcat și Dumnezeu urăște divorțul.
  5. Recăsătorirea după divorț, atât timp cât trăiește partenerul, este păcat. 
  6. Dacă a avut loc divorțul, cei doi au două opțiuni: să rămână singuri, sau să se împace.
  7. Dacă a avut loc recăsătorirea, atunci rămâne alternativa pocăinței biblice care înseamnă: 
    – recunoașterea păcatului în termenii lui Dumnezeu;
    – regretul pentru păcat și nu doar pentru consecințe;
    – mărturisirea păcatului înaintea lui Dumnezeu și a celor care au fost afectați;
    – cerere de iertare înaintea lui Dumnezeu și a celor care au fost afectați;
    – în măsura posibilităților, repararea daunelor produse celor afectați. Unele lucruri nu vor mai putea fi reparate, mai ales când sunt implicați și copiii;
    – acceptarea disciplinei ecleziale și rămânerea sub supraveghere pastorală;
    – acceptarea pașilor biblici pentru reabilitarea membralității și a slujirii până la limita stabilită în 1 Timotei 3:1–7 și Tit 1:6–9.

Apostolul Pavel, care a fost ales să ducă Evanghelia la neamuri, explică în 1 Corinteni 7 modul în care învățătura Domnului Isus cu privire la căsătorie, divorț și recăsătorire trebuie predicată și practicată în bisericile dintre neamuri. Faptul că această învățătură a fost dată bisericii din Corint este, de asemenea, important pentru vremea de acum, când libertinajul și imoralitatea sexuală caracteristice Corintului au devenit o trăsătură majoră a societății. În teologia lui Pavel, familia are un loc atât de înalt încât o folosește ca metaforă pentru relația dintre Hristos și Biserică (Efeseni 5:25–33). 

În secolul permisivității morale și a devalorizării căsătoriei, învățătura Domnului Isus și a apostolului Pavel ne cheamă pe toți cei credincioși să onorăm standardele lui Dumnezeu cu privire la căsătorie, divorț și recăsătorire. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu poate fi așteptată atunci când firea păcătoasă și poftele lumești sunt mai presus decât Scriptura. Reîntoarcerea la Scripturi va încuraja pe cei tineri să caute partenerul de viață prin post și rugăciune, cu maturitate și responsabilitate față de Dumnezeu și față de familie. Greutățile și necazurile vieții nu pot anula voia lui Dumnezeu pentru familie, ci ne motivează să ne apropiem mai mult de Dumnezeu în rugăciune, sfințire și ascultare. Viața creștină nu este doar o luptă cu ispitele și greutățile vieții de pe pământ, ci și biruința prin Duhul Sfânt, pe baza Cuvântului, în așteptarea plină de speranță a gloriei cerești împreună cu Domnul și Mântuitorul nostru.


autor: Paul Negruț, pastor, Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” Oradea